ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 663/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: A. Prin sentința penală nr. 119/ F din 17 decembrie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.N. împotriva rezoluției nr. 221/P/2008 din 23 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, menținută prin rezoluția procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, nr. 873/II-2/2008 din 20 octombrie 2008. S-a menținut rezoluția atacată și a fost obligat petentul la plata sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului. Pentru a decide astfel, instanța de fond a reținut următoarele: 1. Prin plângerea înregistrată, la data de 11 noiembrie 2008, petentul C.N.

a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună admiterea plângerii împotriva rezoluției nr. 221/P/2008 din 23 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov și, în consecință, să dispună începerea urmăririi penale față de făptuitoarea C.V.C. pentru comiterea infracțiunii de instigare la fals intelectual în formă agravată, având în vedere prejudiciul de peste 200 000 lei ce i s-a produs. Deși inclusiv cu ocazia dezbaterilor, petentul a precizat că plângerea sa o vizează numai pe intimata C.V.C., în concluziile sale, petentul a reiterat criticile din plângerea penală și în ceea ce privește pe intimata N.S., arătând în ce constă infracțiunea comisă de aceasta.

2. Prin rezoluția nr. 221/P/2008 din 23 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov s-a dispus, în baza art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen., față de N.S.

, în prezent judecător la Tribunalul Brașov și, respectiv, pentru infracțiunea de instigare la fals intelectual, prevăzută și pedepsită de art. 25 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., față de intimata C.V.C., soluție ce a fost menținută prin respingerea plângerii de către procurorul general al Curții de Apel Brașov, prin rezoluția nr. 873/ll/2/2008 din 20 octombrie 2008. Pentru a dispune astfel, procurorul a apreciat că în sarcina judecătorului nu poate fi reținută săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, având în vedere că aceasta a participat la judecarea cauzei civile, având ca obiect ieșire din indiviziune, îndeplinindu-și obligațiile stabilite prin lege, cu respectarea normelor procedurale care reglementează desfășurarea procesului, iar, pe de altă parte, hotărârile judecătorești pot fi desființate doar prin căile de atac prevăzute de lege.

În ceea ce privește pe intimata C.V.C., s-a reținut că prin depunerea unei întâmpinări, motivată pe considerentele și dispozitivul unei hotărâri judecătorești, nu se realizează elementele constitutive ale infracțiunii reclamate. 3. Instanța de fond a reținut că petentul C.N. a sesizat organul de urmărire penală în vederea trimiterii în judecată a făptuitoarelor N.S., judecător în cadrul Tribunalului Brașov și C.V.C., notar public, în prezent pensionară, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 246 C. pen.

și, respectiv, art. 25 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., susținând, pe de o parte, că judecătoarea a dispus o partajare a unui imobil fără a preciza în concret încăperile ce urmează a fi repartizate, menținând, urmare a sistării stării de indiviziune, cotele ideale de proprietate ale copărtașilor, iar, pe de altă parte, că, în cadrul unui proces civil, C.V.C., în calitate de parte adversă, a depus o întâmpinare la acțiunea promovată de petent care conține, practic, date eronate, fiind axată pe o ipotetică autoritate de lucru judecat, instigând judecătorul în aprecierea unei situații de fapt contrară celei reale.

Pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză instanța de fond a reținut prin sentința civilă nr. 15128/2002, Judecătoria Brașov, sesizată de petent cu o acțiune de sistare a stării de proprietate în devălmășie, relativ la cota de 1/2 dintr-un imobil și diverse bunuri mobile, a efectuat identificarea și evaluarea bunurilor incluse în masa partajabilă, scop în care judecătorul cauzei, intimata N.S. a dispus efectuarea unei expertize prin intermediul căreia s-au propus și variante de formare și compunere a loturilor, într-un număr egal cu cel al copărtașilor.

Având în vedere modalitățile alternative de realizare a partajului judiciar (în natură, prin atribuire, vânzare prin bună învoială sau prin licitație), aspectul că împărțirea în natură a cotei de 1/2 din imobilul în discuție nu era posibilă, intimata, în calitate de judecător al cauzei, a atribuit respectiva cotă unuia dintre copărtași, efectuând o repartizare concretă a tuturor bunurilor în materialitatea lor. Prin urmare, dreptul de proprietate comună în devălmășie s-a transformat într-un drept exclusiv ce are ca obiect bunurile atribuite, fiecare copărtaș devenind proprietarul exclusiv al bunurilor căzute în lotul său.

Urmare schimbării normelor de competență materială, soluționarea apelului a revenit Curții de Apel care, apreciind că varianta partajării în natură duce inevitabil la scăderea valorii de circulație atât a întregului apartament, cât și a fiecărei noi unități locative create, a respins apelul dedus judecății, cu motivația că imobilul nu poate fi partajat în natură, soluția menținută în recurs, unde, de asemenea, s-a apreciat că partajarea în natură implică modificări structurale care reclamă o depreciere esențială a valorii imobilului. Prin urmare, hotărârea de partaj, pronunțată de făptuitoare, a fost supusă căilor de atac din dreptul comun, aspect ce denotă că la momentul rămânerii sale irevocabile bunurile care deja au fost împărțite și asupra cărora soții au dobândit un drept de proprietate exclusivă nu mai pot fi incluse într-o ulterioară acțiune de împărțeală.

Or, pronunțând soluția de la fond, menținută ca atare în căile de atac, făptuitoarea N.S. nu a împlinit defectuos un act în virtutea atribuțiilor de serviciu ci, dimpotrivă, a opinat asupra unei forme de partaj agreată și de instanțele de control judiciar. Pe de altă parte, prin depunerea unei întâmpinări, ca răspuns la acțiunea promovată de petentul reclamant, făptuitoarea C.V.C. nu a exercitat o activitate de determinare a unui anumit magistrat în pronunțarea unei soluții favorabile intereselor sale, ci, pur și simplu, s-a apărat față de pretențiile ridicate prin acțiunea introductivă. În concluzie, instanța de fond a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate, astfel că a respins ca nefondată plângerea.

B. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs petentul C.N. , criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând în esență criticile din plângerea penală și plângerea adresată instanței în baza art. 278 1 C. proc. pen. Examinând recursul declarat de petent sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat. Instanța de fond a constatat că situația de fapt reținută de procuror corespunde actelor premergătoare administrate în prezenta cauză și că acesta a apreciat în mod corect că activitățile desfășurate de intimate nu întrunesc elemente constitutive ale infracțiunilor reclamate prin plângerea penală. într-adevăr, din actele premergătoare efectuate de procuror nu rezultă nici un indiciu în legătură cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu de către intimata judecător N.S.

de la Judecătoria Brașov, în scopul prejudicierii intereselor procesuale ale petentului C.N., prin pronunțarea sentinței civile nr. 15128 din 2 decembrie 2002 a Judecătoriei Brașov, aceasta nefăcând altceva decât să-și exercite atribuțiile de serviciu în concordanță cu probele administrate în cauză. Î mprejurarea că instanțele de control judiciar au confirmat soluția pronunțată de intimată, prin respingerea apelului și recursului promovat de petent, nu face decât să confirme această constatare. Și în ceea ce privește pe intimata C.V.C., procurorul și instanța de fond au reținut în mod corect că prin depunerea unei întâmpinări într-o cauză civilă, în care a invocat excepția autorității de lucru judecat, făcând trimitere la hotărârile pronunțate anterior în cauză, aceasta nu a făcut decât să-și promoveze apărări în propria cauză.

Ca atare, pentru toate aceste considerente, constatând că atât rezoluția procurorului cât și sentința pronunțată în cauză sunt legale și temeinice, văzând și dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. , Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod, va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul C.N. împotriva sentinței penale nr. 119/ F din 17 decembrie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 februarie 2009.