ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 663/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Prin sentința penală nr. 119/ F din 17

decembrie 2008 a Curții

de Apel Brașov, secția penală și

pentru cauze cu minori, în baza

art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată,

plângerea

formulată de petentul C.N. împotriva rezoluției nr. 221/P/2008 din 23

septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, menținută prin

rezoluția procurorului general al

Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Brașov, nr. 873/II-2/2008 din

20 octombrie 2008.

S-a menținut rezoluția atacată și a fost obligat petentul la plata

sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a decide astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

C.N. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o

va pronunța să dispună admiterea plângerii împotriva rezoluției nr. 221/P/2008

din

23 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov

și, în

consecință, să dispună începerea

urmăririi penale față de făptuitoarea

C.V.C. pentru comiterea

infracțiunii de instigare la fals intelectual în formă agravată, având în

vedere prejudiciul de peste 200 000 lei ce i s-a produs.

Deși inclusiv cu ocazia dezbaterilor, petentul a precizat că

plângerea sa o vizează numai pe intimata C.V.C.,

în

concluziile sale, petentul a reiterat criticile din plângerea penală

și în

ceea ce privește pe intimata N.S.,

arătând în ce constă

infracțiunea comisă de aceasta.

2.

Prin rezoluția nr. 221/P/2008 din 23 septembrie 2008 a Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Brașov s-a dispus, în baza art. 228 alin. (4)

și art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale pentru

infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen., față de N.S.

,

în prezent judecător la Tribunalul Brașov și, respectiv, pentru infracțiunea de

instigare la fals intelectual, prevăzută și pedepsită de art. 25 raportat la art.

289 alin. (1) C. pen., față de intimata C.V.C., soluție ce a fost menținută

prin respingerea plângerii de către procurorul general al Curții de Apel

Brașov, prin rezoluția nr. 873/ll/2/2008 din 20 octombrie 2008.

Pentru a dispune astfel, procurorul a apreciat că în sarcina

judecătorului nu poate fi reținută săvârșirea infracțiunii de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, având în

vedere că aceasta a

participat la judecarea cauzei civile, având ca

obiect ieșire din indiviziune, îndeplinindu-și obligațiile stabilite prin lege,

cu respectarea normelor procedurale care reglementează desfășurarea procesului,

iar, pe de altă parte, hotărârile judecătorești pot fi desființate doar prin

căile de atac prevăzute de lege.

În ceea ce privește pe intimata C.V.C., s-a reținut că prin depunerea

unei întâmpinări, motivată pe considerentele și dispozitivul unei hotărâri

judecătorești, nu se realizează elementele constitutive ale infracțiunii

reclamate.

3.

Instanța de fond

a reținut că petentul C.N. a sesizat organul de urmărire penală în vederea

trimiterii în judecată a făptuitoarelor N.S., judecător în cadrul Tribunalului

Brașov și C.V.C., notar public, în prezent

pensionară,

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 246 C.

pen. și, respectiv, art. 25 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., susținând,

pe de o parte, că judecătoarea a dispus o partajare a unui imobil fără a preciza

în concret încăperile ce urmează a fi repartizate, menținând, urmare a sistării

stării de indiviziune, cotele ideale de proprietate ale copărtașilor, iar, pe

de altă parte, că, în cadrul unui proces civil, C.V.C., în calitate de parte

adversă, a depus o întâmpinare la acțiunea promovată de petent care conține,

practic, date eronate, fiind axată pe o ipotetică autoritate de lucru judecat, instigând

judecătorul în aprecierea unei situații de fapt contrară celei reale.

Pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză instanța de

fond a reținut prin sentința civilă nr. 15128/2002,

Judecătoria Brașov,

sesizată de petent cu o acțiune de sistare a stării

de proprietate în devălmășie, relativ la cota de 1/2 dintr-un imobil și diverse

bunuri

mobile, a efectuat identificarea și

evaluarea bunurilor incluse în masa

partajabilă, scop în care

judecătorul cauzei, intimata N.S.

a dispus

efectuarea unei expertize prin intermediul căreia

s-au propus și

variante de formare și compunere a loturilor, într-un număr egal cu cel al

copărtașilor.

Având în vedere modalitățile alternative

de realizare a partajului

judiciar (în natură, prin

atribuire, vânzare prin bună învoială sau prin

licitație), aspectul că împărțirea în natură a cotei de 1/2 din

imobilul în

discuție nu era posibilă, intimata, în calitate de judecător

al cauzei, a

atribuit respectiva cotă unuia

dintre copărtași, efectuând o repartizare

concretă a tuturor bunurilor

în materialitatea lor.

Prin urmare, dreptul de proprietate comună în devălmășie s-a

transformat într-un drept exclusiv ce are ca obiect bunurile atribuite, fiecare

copărtaș devenind proprietarul exclusiv al bunurilor căzute în lotul său.

Urmare schimbării normelor de competență materială, soluționarea

apelului a revenit Curții de Apel care, apreciind că varianta partajării în

natură duce inevitabil la scăderea valorii de circulație atât a întregului

apartament, cât și a fiecărei noi unități locative create, a respins apelul dedus

judecății, cu motivația că imobilul nu poate fi partajat în natură, soluția

menținută în recurs, unde, de asemenea, s-a apreciat că partajarea în natură

implică modificări structurale care reclamă o depreciere esențială a valorii

imobilului.

Prin urmare, hotărârea de partaj, pronunțată de făptuitoare, a fost

supusă căilor de atac din dreptul comun, aspect ce denotă că la momentul

rămânerii sale irevocabile bunurile care deja au fost împărțite și asupra

cărora soții au dobândit un drept de proprietate exclusivă nu mai pot fi

incluse într-o ulterioară acțiune de împărțeală.

Or, pronunțând soluția de la fond, menținută ca atare în căile de atac,

făptuitoarea N.S. nu a împlinit defectuos un act în virtutea

atribuțiilor de serviciu ci, dimpotrivă, a opinat asupra unei forme de partaj

agreată și de instanțele de control judiciar.

Pe de altă parte, prin depunerea unei

întâmpinări, ca răspuns la

acțiunea promovată de petentul

reclamant, făptuitoarea C.V.C. nu a exercitat o activitate de determinare a

unui anumit magistrat în pronunțarea unei soluții favorabile intereselor sale,

ci, pur și simplu, s-a apărat față de pretențiile ridicate prin acțiunea

introductivă.

În concluzie, instanța de fond a apreciat că nu sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunilor

reclamate, astfel că a respins

ca nefondată plângerea.

B. Împotriva acestei sentințe, a declarat

recurs petentul C.N.

, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, reiterând în

esență criticile

din plângerea penală și plângerea adresată instanței în

baza art. 278

1

C. proc. pen.

Examinând recursul declarat de petent sub toate aspectele, conform art.

385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este

nefondat.

Instanța de fond a constatat că situația de fapt reținută de

procuror corespunde actelor premergătoare

administrate în prezenta cauză și că acesta a apreciat în mod corect că

activitățile desfășurate

de intimate nu întrunesc elemente constitutive

ale infracțiunilor reclamate prin plângerea penală. într-adevăr, din actele

premergătoare efectuate de procuror nu rezultă nici un indiciu în legătură cu

exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu de către intimata judecător N.S.

de la Judecătoria Brașov, în scopul prejudicierii intereselor procesuale ale

petentului C.N., prin pronunțarea sentinței civile nr. 15128 din 2 decembrie 2002

a Judecătoriei Brașov, aceasta nefăcând altceva decât să-și exercite

atribuțiile de serviciu în concordanță cu probele

administrate în cauză. Î

mprejurarea că instanțele de control judiciar au

confirmat soluția pronunțată de intimată, prin respingerea apelului și

recursului promovat de petent, nu face decât să confirme această constatare.

Și în ceea ce privește pe intimata C.V.C., procurorul și instanța de

fond au reținut în mod corect că prin depunerea unei întâmpinări într-o cauză

civilă, în care a invocat excepția autorității de lucru judecat, făcând

trimitere la hotărârile pronunțate anterior în cauză, aceasta nu a făcut decât

să-și promoveze apărări în propria cauză.

Ca atare, pentru toate aceste considerente, constatând că atât

rezoluția procurorului cât și sentința pronunțată

în cauză sunt legale și

temeinice,

văzând și dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

,

Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (2)

din același cod, va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul C.N.

împotriva sentinței penale nr. 119/ F din 17

decembrie 2008 a

Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25

februarie 2009.