Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.01.2009
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 194/2009

HOTĂRÂRE
22.01.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 194/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 106/ F din 24 octombrie 2008, Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondată, plângerea petentului V.B.A., menținând rezoluția nr. 150/ P din 2 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov și obligându-l pe petent la cheltuieli judiciare statului. În esență, instanța de fond a reținut că făptuitoarele S.E. și C.C. nu au realizat nicio activitate de falsificare înscrisuri cu ocazia întocmirii încheierii nr. 10014/2008 a O.C.P.I. Brașov, operațiunile de radiere având la bază hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. În termen legal, petentul a exercitat calea ordinară de atac a recursului, pe care nu și l-a motivat în scris sau oral, neaducând nici o critică sentinței penale.

Examinând din oficiu hotărârea atacată, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru aspectele ce vor fi dezvoltate în cele ce urmează. Prin rezoluția din 2 iulie 2008 adoptată în dosarul nr. 150/P/2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov a dispus neînceperea urmăririi penale față de numita S.E. sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 289 C. pen. și față de numitele C.C., B.A. și B.I. sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 288 și 291 C. pen. Din actele premergătoare efectuate în cauză a reieșit că între petentul V.B.A., în calitate de creditor și numita B.I., în calitate de debitoare, a intervenit contractul de împrumut și garanție imobiliară autentificat sub nr. 1335/2001 la B.N.P.

P.T. și I.G., având ca obiect împrumutarea sumei de 1.950 dolari S.U.A. Garantarea restituirii acesteia a constat în înscrierea dreptului de ipotecă în favoarea creditorului, asupra imobilului înregistrat în C.F. 969 Baciu (teren și construcție). De menționat că debitoarea era proprietară numai asupra construcției, terenul având regimul juridic stipulat de Legea nr. 58/1974 și nr. 4/1973. Cum împrumutul nu a fost restituit, petentul în calitate de creditor a solicitat executarea silită a creanței sale, formându-se dosarul de executare nr. 721/2003, Judecătoria Brașov încuviințând executarea silită imobiliară prin încheierea din 3 decembrie 2003. Debitoarea B.E.

a solicitat constatarea nulității absolută a contractului de împrumut și garanție imobiliară nr. 1335/2001, acțiune admisă prin sentința civilă nr. 9403 din 3 noiembrie 2004 care a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 311/ R din 18 mai 2006 a Tribunalului Brașov, constatându-se nulitatea absolută a contractului respectiv. Consecința a fost că încheierea de încuviințare executare silită imobiliară a fost desființată în căile de atac. Prin urmare, la 31 ianuarie 2008, executorul judecătoresc a eliberat un certificat în vederea radierii ipotecii convenționale și execuționale notate în favoarea petentului în cartea funciară nr. 969 a localității Baciu – Săcele. Numita B.I. a decedat la 29 decembrie 2007 iar moștenitorul acesteia, prin avocat C.C.

a solicitat O.C.P.I. Brașov, radierea notării procesului și ipotecii din cuprinsul C.F. nr. 969 Baciu – Săcele. Asistentul registrator la O.C.P.I. Brașov, S.E., după verificări, a întocmit încheierea nr. 10014 din 7 februarie 2008, radiind ipoteca și notările din C.F. nr. 969 Baciu – Săcele. Plângerea petentului împotriva încheierii respective care face obiectul dosarului nr. 3058/197/2008 la Judecătoria Brașov a fost suspendată prin încheierea din 3 iunie 2008 pentru lipsa părților, în baza art. 242 C. proc. civ. Petentul nu a putut fi audiat pe parcursul actelor premergătoare, indicând adrese de la care s-a mutat. Înscrierile și radierile acestora din cuprinsul C.F. nr. 969 Baciu – Săcele fiind bazate pe hotărâri judecătorești, legal și temeinic organul de urmărire penală a adoptat soluția de neîncepere a urmăririi penale.

Corect a apreciat instanța de fond că nemulțumirile petentului în ceea ce privește intabularea contractului de întreținere în C.F. nr. 969 Baciu – Săcele nu sunt justificate, acest aspect neafectând dreptul de ipotecă instituit în favoarea acestuia. Efectele sunt total diferite, în sensul că ipoteca dă dreptul creditorului de a urmări bunul afectat de această sarcină în mâinile oricui s-ar afla, pentru valorificarea creanței sale, și nu se confundă cu dreptul de proprietate. Constatând legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul va fi respins ca nefondat. Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

D E C I D E Respinge, ca tardiv, recursul declarat de petiționarul V.B.A. împotriva sentinței penale nr. 106/ F din 24 octombrie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 ianuarie 2009.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-02-25
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 663/2009
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: A. Prin sentința penală nr. 119/ F din 17 decembrie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C
ÎCCJ 2010-01-14
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 84/2010
Deliberând asupra recursului, se reține: Prin Sentința penală nr. 87/F din 12 noiembrie 2009, Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, în procedura prev. de art. 278 1 C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea
ÎCCJ 2009-02-09
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 439/2009
Examinând recursul de față constată; Prin sentința penală nr. 108/ F din 3 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins plângerea formulată de petiționarul C.N. împotriva rezoluție
ÎCCJ 2009-12-11
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4161/2009
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 58/F din 13 iulie 2009 Curtea de Apel Brașov, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. a admis plângerea formulată de petentel
ÎCCJ 2009-10-26
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3433/2009
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 106/F din data de 24 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, Secția penală, s-au dispus următoarele: În baza art. 278 1 ali
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă