ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2144/2010

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la data de 6 decembrie 2006, reclamanții B.D. și SC D.T. SRL au chemat în judecată pe pârâta C.M.M., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună excluderea din societatea reclamantă a pârâtei C.M.M., obligarea acesteia la restituirea către societate a sumelor încasate din exploatarea auto nr. ‚ începând cu luna decembrie 2006 și până în prezent și cheltuieli de judecată. Pârâta a formulat cererea reconvențională solicitând excluderea din societate a reclamantului – pârât B.D., conform art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990, republicată și stabilirea, prin aceeași hotărâre a structurii capitalului social, respectiv 100% pentru asociata C.M.M., fiind de acord cu continuarea societății cu răspundere limitată, cu asociat unic, conform art. 229 din aceeași lege.

În subsidiar, pârâta – reclamantă a solicitat obligarea pârâtei SC D.T. SRL, la plata către aceasta a contravalorii a 50% din patrimoniul social, în cazul în care se va dispune excluderea sa din societate, iar pentru soluția respingerii acțiunii și a cererii reconvenționale să se dispună dizolvarea societății conform art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990, rep., având în vedere neînțelegerile grave dintre aceștia care împiedică funcționarea acesteia și imposibilitatea realizării obiectului de activitate, cu obligarea reclamantului – pârât la plata cheltuielilor de judecată. La data de 25 aprilie 2007, reclamantul – pârât B.D. , și-a precizat acțiunea arătând că înțelege să renunțe la capătul de cerere privind obligarea pârâtei – reclamante la restituirea către societate a sumelor încasate din exploatarea auto, solicitând să se dispună excluderea din societate a pârâtei – reclamante C.M.M., să se ia act de hotărârea asociatului B.D.

privind continuarea societății sub forma SRL cu asociat unic și să se dispună cu privire la structura capitalului social al SC D.T. SRL a asociatului rămas, respectiv, 100% din capitalul social. La termenul din data de 14 noiembrie 2007, s-a dispus conexarea dosarului nr. 3122/104/2007 la dosarul 7200/104/2006, întrucât între cele două dosare există o strânsă legătură privind obiectul, cauza și părțile. Astfel, prin cererea înregistrată sub nr. 3122/104/2007, reclamanții SC D.T. SRL și B.D. au solicitat excluderea din societate a asociatei C.M.M., să se ia act de hotărârea asociatului unic B.D., privind continuarea societății cu asociat unic și să se dispună cu privire la participarea asociatului rămas la capitalul social în proporție de 100% cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința comercială nr. 182 din 26 martie 2008, Tribunalul Olt, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea principală și cererea conexă și a dispus excluderea din societate a celor doi asociați, B.D. și C.M.M., constatând dizolvată societatea. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, din probele administrate – raport de expertiză contabil și declarații de martori, rezultă că asociata C.M.M. nu a prezentat documentele justificative de încasare venituri și nici nu a depus banii încasați în conturile societății, folosindu-se în interes personal de auto cu nr. , fără eliberarea biletelor de călătorie. Instanța a reținut că și asociatul B.D.

a înregistrat în contabilitatea societății, veniturile din activitatea de transport, pe bază de chitanțe, fără să aibă la bază documente justificative privind seria, numărul și valoarea biletelor de călătorie, emise persoanelor transportate. Ca atare, nu există certitudinea înregistrării sumelor care, în realitate au fost încasate de la călători, faptă ce angajează răspunderea personală a asociatului B.D. Prin urmare, tribunalul a reținut că, în speță, sunt îndeplinite condițiile art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, republicată, privind excluderea din societate a celor doi asociați, ca sancțiune pentru o conduită în dezacord cu interesul societar, ca urmare a încălcării cu vinovăție a interdicțiilor legale sau statutare care le impun să lucreze în interesul societății și să manifeste diligență și probitate în exercitarea atribuțiilor lor.

Față de cele anterior arătate, tribunalul a reținut că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 223 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, pentru a se dispune cu privire la structura participării la capitalul social a asociatului rămas, fiind îndeplinite condițiile pentru dizolvarea societății, ca urmare a neînțelegerilor grave dintre cei doi asociați. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții – pârâți B.D. și SC D.T. SRL. Prin decizia nr. 94 din 9 octombrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a respins ca nefondat, apelul declarat de apelanții – reclamanți – pârâți. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că scopul principal și îndatorirea legală a celor doi asociați asumată prin faptul asocierii este de a executa, în comun activitățile statutare, respectiv, activitățile de transport, pe toată durata vieții societății.

Ca atare în cazul în care se refuză conlucrarea, sancțiunea firească este excluderea pentru cauzele prevăzute de art. 222 din Legea nr. 31/1990, republicată. Curtea de apel a reținut că ambii asociați au săvârșit fapte frauduloase, prin folosirea bunurilor din patrimoniul societății în folosul propriu, constând în desfășurarea de activități de transport, fără a înregistra și evidenția în mod corect, beneficiul material obținut din aceste activități, ceea ce a determinat și neînțelegerile grave ce au apărut între cei doi asociați, astfel cum rezultă din materialul probator administrat în cauză. Ca atare, instanța de apel a reținut că ambii asociați au săvârșit fapte incompatibile cu „ affectio societatis ”, ceea ce a condus la neînțelegerile grave, ireconciliabile, apărute între cei doi asociați, atrăgând incidența dispozițiilor art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, rep.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, apelanții SC D.T. SRL și B.D., criticând decizia atacată pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor de nelegalitate formulate, recurenții au arătat că: 1. Hotărârea instanței de apel cuprinde motive străine de natura pricinii, conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât față de conținutul sentinței apelate și al criticilor formulate prin cererea de apel, instanța de apel era obligată să statueze cu privire la aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, rep. față de asociatul B.D. și nu să aprecieze cu privire la neînțelegerile grave dintre cei doi asociați care exced cadrului procesual.

Astfel, au arătat recurenții, starea conflictuală, neînțelegerile grave dintre asociați, pot justifica dizolvarea societății conform art. 227 din Legea nr. 31/1990, rep., dispoziții care nu au fost supuse controlului judiciar în fața instanței de apel. 2. Hotărârile judecătorești pronunțate de tribunal și de curtea de apel în cauză, au arătat recurenții, au fost date cu încălcarea și aplicarea greșită a legii conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv, a dispozițiilor art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, republicată. Recurenții au învederat, în dezvoltarea acestui motiv de nelegalitate, că în mod greșit instanțele de fond au apreciat că faptele săvârșite de asociatul - administrator B.D.

sunt de natură să atragă excluderea acestuia din societate. Astfel, din probele administrate, nu s-a dovedit săvârșirea unor fraude în dauna societății, faptă care presupune prejudicierea acesteia. Or, în speță, nu s-a probat existența unui prejudiciu cert, fiind doar un prejudiciu eventual, proba cu martori nefiind concludentă sub acest aspect. Recurenții, au arătat că, astfel cum rezultă din raportul de expertiză, pentru activitatea de transport au fost întocmite zilnic chitanțe fiscale care au valoare de documente justificative. În plus, în procesul verbal întocmit la data de 3 februarie 2006, de D.G.F.P. Olt, rezultă că societatea eliberează către clienți bilete de călătorie, și înregistrează sistematic veniturile obținute din activitatea de transport persoane.

Recurenții, au învederat că în mod greșit instanțele de fond au reținut aplicabilitatea art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, republicată, fără să cerceteze și existența elementului subiectiv, respectiv, intenția asociatului administrator de a obține un profit pentru sine sau pentru altul, din activitatea sa frauduloasă. Totodată, în cadrul acestui motiv de nelegalitate, recurenții au arătat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., întrucât și-a motivat decizia și în raport de faptele săvârșite de asociatul – administrator C.M.M., depășind astfel limitele cererii de apel.

Examinând criticile de nelegalitate formulate în prezenta cauză, prin raportare la probele administrate și la considerentele celor două hotărâri judecătorești pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte reține că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele motive: 1. Prima critică de nelegalitate formulată se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât instanța de apel și-a motivat decizia întemeindu-se pe motive străine de natura pricinii, respectiv, făcând referire la neînțelegerile grave dintre asociați, deși acest aspect nu a fost supus cercetării instanței de apel prin cererea cu care a fost investită. Analizând conținutul cererii de apel, Înalta Curte reține că, în chiar conținutul acestui act procesual, recurenții – apelanți au solicitat expres ca instanța de apel să înlăture dispoziția instanței de fond privind dizolvarea societății.

Ca atare, având în vedere și considerentele sentinței pronunțate de tribunal, care, în argumentarea soluției de dizolvare a societății a reținut că, din probele administrate, reiese existența unor grave neînțelegeri între asociați, aspect ce contravine interesului societar, Înalta Curte reține că instanța de apel a reținut în mod corect acest motiv ca și argument juridic de menținere a soluției de dizolvare a societății SC D.T. SRL, prin raportare la cele solicitate expres în cererea de apel și în aplicarea principiului tantum apellatum, tantum devollutum . De fapt, Înalta Curte reține că, deși recurenții arată că acest aspect excede cadrului procesual, astfel cum a fost criticat prin cererea de apel, conform art. 295 alin. (1) C. proc.

civ., aspectele privind dizolvarea societății pentru neînțelegeri grave nefiind supuse controlului judiciar al instanței de apel, și în cererea de recurs, insistă în înlăturarea dispoziției instanței de fond privind dizolvarea societății, formulând în continuare critici privind soluționarea acestui capăt de cerere. 2. Înalta Curte reține că și al doilea motiv de nelegalitate întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat, recurenții arătând că, din probele administrate nu reiese că, în speță, sunt îndeplinite condițiile art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, republicată, în ceea ce îl privește pe asociatul administrator B.D.

Se reține astfel că, în dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenții analizează concludența fiecărui mijloc de probă administrat în fața instanței de fond, arătând că atât depozițiile martorilor, cât și raportul de expertiză contabilă nu sunt relevante pentru dovedirea activității frauduloase desfășurate de asociatul administrator B.D. și a aspectului prejudicierii societății ca urmare a desfășurării acestei activități. Or, hotărârea judecătorească se întemeiază pe interpretarea și aprecierea coroborată a tuturor mijloacelor de probă administrate pe parcursul judecării cauzei, instanța de fond reținând în mod corect că, din interpretarea tuturor probelor administrate, implicit a concluziilor raportului de expertiză contabilă, rezultă că recurentul – apelant B.D.

nu a înregistrat veniturile obținute din activitatea societății, pe bază de documente justificate, susținerea acestuia făcută în cadrul motivelor de recurs, în sensul că are valoarea de documente justificative chitanțele pe baza cărora s-au făcut aceste înregistrări fiind contrazisă de concluziile rapoartelor de expertiză contabilă întocmite în cadrul celor două faze procesuale. Înalta Curte nu poate reține nici critica privind absența dovezii privind producerea unui prejudiciu prin activitatea desfășurată de asociatul – administrator B.D. întrucât din concluziile rapoartelor de expertiză rezultă că neevidențierea în contabilitate a biletelor de călătorie emise și deținerea abuzivă și exclusivă a documentelor societății, au diminuat profitul societății.

Ca atare, se reține că nu subzistă nici motivul invocat relativ la absența intenției de fraudare a societății de către asociatul administrator B.D. întrucât prin neîntocmirea documentelor justificative contabile nu au putut fi evidențiate în contabilitate veniturile încasate de societate în condițiile în care aceasta a desfășurat activități de transport. Față de considerentele reținute de Înalta Curte în analiza primului motiv de nelegalitate invocat, Înalta Curte respinge și critica privind încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ., apreciind că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a principiului de drept tantum apellatum, tantum devollutum . Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art. 312 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant B.D. în calitate de administrator al SC D.T. SRL Găvănești și în nume propriu, împotriva deciziei nr. 194 din 8 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2010.