ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2144/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2144/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând asupra recursului de

față, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la data de 6 decembrie 2006,

reclamanții B.D. și SC D.T. SRL au chemat în judecată pe pârâta C.M.M.,

solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună

excluderea din societatea reclamantă a pârâtei C.M.M., obligarea acesteia la

restituirea către societate a sumelor încasate din exploatarea auto nr. ‚

începând cu luna decembrie 2006 și până în prezent și cheltuieli de judecată.

Pârâta

a formulat cererea reconvențională solicitând excluderea din societate a

reclamantului – pârât B.D., conform art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990,

republicată și stabilirea, prin aceeași hotărâre a structurii capitalului

social, respectiv 100% pentru asociata C.M.M., fiind de acord cu continuarea

societății cu răspundere limitată, cu asociat unic, conform art. 229 din

aceeași lege. În subsidiar, pârâta – reclamantă a solicitat obligarea pârâtei

SC D.T. SRL, la plata către aceasta a contravalorii a 50% din patrimoniul

social, în cazul în care se va dispune excluderea sa din societate, iar pentru

soluția respingerii acțiunii și a cererii reconvenționale să se dispună

dizolvarea societății conform art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990,

rep., având în vedere neînțelegerile grave dintre aceștia care împiedică

funcționarea acesteia și imposibilitatea realizării obiectului de activitate,

cu obligarea reclamantului – pârât la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 25 aprilie 2007, reclamantul –

pârât B.D. , și-a precizat acțiunea arătând că înțelege să renunțe la capătul

de cerere privind obligarea pârâtei – reclamante la restituirea către societate

a sumelor încasate din exploatarea auto, solicitând să se dispună excluderea

din societate a pârâtei – reclamante C.M.M., să se ia act de hotărârea

asociatului B.D. privind continuarea societății sub forma SRL cu asociat unic

și să se dispună cu privire la structura capitalului social al SC D.T. SRL a

asociatului rămas, respectiv, 100% din capitalul social.

La termenul din data de 14 noiembrie

2007, s-a dispus conexarea dosarului nr. 3122/104/2007 la dosarul

7200/104/2006, întrucât între cele două dosare există o strânsă legătură

privind obiectul, cauza și părțile. Astfel, prin cererea înregistrată sub nr. 3122/104/2007,

reclamanții SC D.T. SRL și B.D. au solicitat excluderea din societate a

asociatei C.M.M., să se ia act de hotărârea asociatului unic B.D., privind

continuarea societății cu asociat unic și să se dispună cu privire la

participarea asociatului rămas la capitalul social în proporție de 100% cu

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința comercială nr. 182 din 26

martie 2008, Tribunalul Olt, secția comercială și de contencios administrativ,

a admis în parte acțiunea principală și cererea conexă și a dispus excluderea din

societate a celor doi asociați, B.D. și C.M.M., constatând dizolvată

societatea.

Pentru

a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, din probele administrate

– raport de expertiză contabil și declarații de martori, rezultă că asociata C.M.M.

nu a prezentat documentele justificative de încasare venituri și nici nu a

depus banii încasați în conturile societății, folosindu-se în interes personal

de auto cu nr. , fără eliberarea biletelor de călătorie.

Instanța

a reținut că și asociatul B.D. a înregistrat în contabilitatea societății,

veniturile din activitatea de transport, pe bază de chitanțe, fără să aibă la

bază documente justificative privind seria, numărul și valoarea biletelor de

călătorie, emise persoanelor transportate. Ca atare, nu există certitudinea

înregistrării sumelor care, în realitate au fost încasate de la călători, faptă

ce angajează răspunderea personală a asociatului B.D.

Prin urmare, tribunalul a reținut că, în

speță, sunt îndeplinite condițiile art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990,

republicată, privind excluderea din societate a celor doi asociați, ca

sancțiune pentru o conduită în dezacord cu interesul societar, ca urmare a

încălcării cu vinovăție a interdicțiilor legale sau statutare care le impun să

lucreze în interesul societății și să manifeste diligență și probitate în

exercitarea atribuțiilor lor.

Față de cele anterior arătate, tribunalul

a reținut că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 223

alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, pentru a se dispune cu privire la

structura participării la capitalul social a asociatului rămas, fiind

îndeplinite condițiile pentru dizolvarea societății, ca urmare a

neînțelegerilor grave dintre cei doi asociați.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel reclamanții – pârâți B.D. și SC D.T. SRL.

Prin decizia nr. 94 din 9 octombrie 2009,

Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a respins ca nefondat, apelul

declarat de apelanții – reclamanți – pârâți.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța de apel a reținut că scopul principal și îndatorirea legală a celor

doi asociați asumată prin faptul asocierii este de a executa, în comun

activitățile statutare, respectiv, activitățile de transport, pe toată durata

vieții societății.

Ca atare în cazul în care se refuză

conlucrarea, sancțiunea firească este excluderea pentru cauzele prevăzute de

art. 222 din Legea nr. 31/1990, republicată.

Curtea de apel a reținut că ambii

asociați au săvârșit fapte frauduloase, prin folosirea bunurilor din

patrimoniul societății în folosul propriu, constând în desfășurarea de

activități de transport, fără a înregistra și evidenția în mod corect,

beneficiul material obținut din aceste activități, ceea ce a determinat și

neînțelegerile grave ce au apărut între cei doi asociați, astfel cum rezultă

din materialul probator administrat în cauză.

Ca atare, instanța de apel a reținut că

ambii asociați au săvârșit fapte incompatibile cu „

affectio societatis

”,

ceea ce a condus la neînțelegerile grave, ireconciliabile, apărute între cei

doi asociați, atrăgând incidența dispozițiilor art. 222 alin. (1) lit. d) din

Legea nr. 31/1990, rep.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs, apelanții SC D.T. SRL și B.D., criticând

decizia atacată pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și

pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor de nelegalitate

formulate, recurenții au arătat că:

cuprinde motive străine de natura pricinii, conform art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., întrucât față de conținutul sentinței apelate și al criticilor formulate

prin cererea de apel, instanța de apel era obligată să statueze cu privire la

aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea

nr. 31/1990, rep. față de asociatul B.D. și nu să aprecieze cu privire la

neînțelegerile grave dintre cei doi asociați care exced cadrului procesual.

Astfel, au arătat recurenții, starea

conflictuală, neînțelegerile grave dintre asociați, pot justifica dizolvarea

societății conform art. 227 din Legea nr. 31/1990, rep., dispoziții care nu au

fost supuse controlului judiciar în fața instanței de apel.

pronunțate de tribunal și de curtea de apel în cauză, au arătat recurenții, au

fost date cu încălcarea și aplicarea greșită a legii conform art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., respectiv, a dispozițiilor art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr.

31/1990, republicată.

Recurenții au învederat, în dezvoltarea acestui motiv de nelegalitate,

că în mod greșit instanțele de fond au apreciat că faptele săvârșite de

asociatul - administrator B.D. sunt de natură să atragă excluderea acestuia din

societate.

Astfel, din probele administrate, nu

s-a dovedit săvârșirea unor fraude în dauna societății, faptă care presupune

prejudicierea acesteia. Or, în speță, nu s-a probat existența unui prejudiciu

cert, fiind doar un prejudiciu eventual, proba cu martori nefiind concludentă

sub acest aspect.

Recurenții, au arătat că, astfel cum

rezultă din raportul de expertiză, pentru activitatea de transport au fost

întocmite zilnic chitanțe fiscale care au valoare de documente justificative.

În plus, în procesul verbal întocmit

la data de 3 februarie 2006, de D.G.F.P. Olt, rezultă că societatea eliberează

către clienți bilete de călătorie, și înregistrează sistematic veniturile

obținute din activitatea de transport persoane.

Recurenții, au învederat că în mod

greșit instanțele de fond au reținut aplicabilitatea art. 222 alin. (1) lit. d)

din Legea nr. 31/1990, republicată, fără să cerceteze și existența elementului

subiectiv, respectiv, intenția asociatului administrator de a obține un profit

pentru sine sau pentru altul, din activitatea sa frauduloasă.

Totodată, în cadrul acestui motiv de nelegalitate, recurenții au arătat

că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ.,

întrucât și-a motivat decizia și în raport de faptele săvârșite de asociatul –

administrator C.M.M., depășind astfel limitele cererii de apel.

Examinând criticile de nelegalitate

formulate în prezenta cauză, prin raportare la probele administrate și la

considerentele celor două hotărâri judecătorești pronunțate de instanța de

fond, Înalta Curte reține că recursul declarat este nefondat, pentru

următoarele motive:

formulată se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât

instanța de apel și-a motivat decizia întemeindu-se pe motive străine de natura

pricinii, respectiv, făcând referire la neînțelegerile grave dintre asociați,

deși acest aspect nu a fost supus cercetării instanței de apel prin cererea cu

care a fost investită.

Analizând

conținutul cererii de apel, Înalta Curte reține că, în chiar conținutul acestui

act procesual, recurenții – apelanți au solicitat expres ca instanța de apel să

înlăture dispoziția instanței de fond privind dizolvarea societății. Ca atare,

având în vedere și considerentele sentinței pronunțate de tribunal, care, în

argumentarea soluției de dizolvare a societății a reținut că, din probele

administrate, reiese existența unor grave neînțelegeri între asociați, aspect

ce contravine interesului societar, Înalta Curte reține că instanța de apel a

reținut în mod corect acest motiv ca și argument juridic de menținere a

soluției de dizolvare a societății SC D.T. SRL, prin raportare la cele solicitate

expres în cererea de apel și în aplicarea principiului

tantum apellatum,

tantum devollutum

.

De

fapt, Înalta Curte reține că, deși recurenții arată că acest aspect excede

cadrului procesual, astfel cum a fost criticat prin cererea de apel, conform

art. 295 alin. (1) C. proc. civ., aspectele privind dizolvarea societății

pentru neînțelegeri grave nefiind supuse controlului judiciar al instanței de

apel, și în cererea de recurs, insistă în înlăturarea dispoziției instanței de

fond privind dizolvarea societății, formulând în continuare critici privind

soluționarea acestui capăt de cerere.

2.

Înalta Curte reține că și al doilea motiv de nelegalitate întemeiat pe art. 304

pct. 9 C. proc. civ. este nefondat, recurenții arătând că, din probele

administrate nu reiese că, în speță, sunt îndeplinite condițiile art. 222 alin.

(1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, republicată, în ceea ce îl privește pe

asociatul administrator B.D.

Se

reține astfel că, în dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenții analizează

concludența fiecărui mijloc de probă administrat în fața instanței de fond,

arătând că atât depozițiile martorilor, cât și raportul de expertiză contabilă

nu sunt relevante pentru dovedirea activității frauduloase desfășurate de

asociatul administrator B.D. și a aspectului prejudicierii societății ca urmare

a desfășurării acestei activități. Or, hotărârea judecătorească se întemeiază

pe interpretarea și aprecierea coroborată a tuturor mijloacelor de probă

administrate pe parcursul judecării cauzei, instanța de fond reținând în mod

corect că, din interpretarea tuturor probelor administrate, implicit a

concluziilor raportului de expertiză contabilă, rezultă că recurentul – apelant

B.D. nu a înregistrat veniturile obținute din activitatea societății, pe bază

de documente justificate, susținerea acestuia făcută în cadrul motivelor de

recurs, în sensul că are valoarea de documente justificative chitanțele pe baza

cărora s-au făcut aceste înregistrări fiind contrazisă de concluziile

rapoartelor de expertiză contabilă întocmite în cadrul celor două faze

procesuale.

Înalta

Curte nu poate reține nici critica privind absența dovezii privind producerea

unui prejudiciu prin activitatea desfășurată de asociatul – administrator B.D. întrucât

din concluziile rapoartelor de expertiză rezultă că neevidențierea în

contabilitate a biletelor de călătorie emise și deținerea abuzivă și exclusivă

a documentelor societății, au diminuat profitul societății.

Ca

atare, se reține că nu subzistă nici motivul invocat relativ la absența

intenției de fraudare a societății de către asociatul administrator B.D. întrucât

prin neîntocmirea documentelor justificative contabile nu au putut fi

evidențiate în contabilitate veniturile încasate de societate în condițiile în

care aceasta a desfășurat activități de transport.

Față

de considerentele reținute de Înalta Curte în analiza primului motiv de

nelegalitate invocat, Înalta Curte respinge și critica privind încălcarea de

către instanța de apel a dispozițiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ., apreciind

că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a principiului de drept

tantum

apellatum, tantum devollutum

.

Pentru

considerentele mai sus invocate, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant B.D. în calitate de

administrator al SC D.T. SRL Găvănești și în nume propriu, împotriva deciziei

nr. 194 din 8 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 8 iunie 2010.