ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 569/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 569/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Olt, secția comercială și de contencios administrativ,

a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul T.V. în

contradictoriu cu pârâta SC I. SRL în sensul obligării

societății pârâte la plata către reclamant a sumei de 167.148,63

lei repezentând dividende datorate pentru anul 2004, actualizate.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul,

ca primă instanță, a reținut din analiza materialului

probator administrat în cauză următoarea situație de fapt

și de drept.

Prin hotărârea nr. 1 din data de 15

aprilie 2005, cei doi asociați ai societății pârâte, respectiv

reclamantul, dl. T.V. și dl. I.D., întruniți în adunare generală

au decis retragerea din societate a reclamantului prin cedarea celor 100 de

părți sociale deținute în valoare de 10.000.000 lei către

noul asociat d-na I.M.

La pct. 2 din hotărâre părțile

au menționat expres că,,drepturile asociatului retras au fost

stabilite prin acordul părților și acesta a fost despăgubit

cu tot ceea ce i se cuvenea de la societate”

[

alin. (2)], iar în alin.

(3) au prevăzut ca,,asociatul retras participă la profituri și

la eventualele pierderi până în ziua retragerii”.

Din interpretarea sistematică a acestor

prevederi coroborate cu concluziile raportului de expertiză dispus în

cauză, care stabilește că potrivit bilanțului contabil la

31 decembrie 2004 societatea înregistra un profit de 3.183.886 lei, sumă

evidențiată în contul dividende de plată și care a fost ridicată

prin documente de plată semnate de coasociatul dl.I.D., tribunalul a

apreciat că la retragerea reclamantului din societate, părțile

au convenit asupra participării sale la profit și pierderi până

în ziua retragerii, convenție care constituie legea părților

conform art. 969 C. civ., ceea ce impune soluția obligării

societății la plata dividendelor reprezentând 50% din profit, în

raport de structura capitalului social, mențiunea de la pct. 2 alin. (2)

din hotărâre vizând numai plata a tot ce i se cuvenea din valoarea părților

sociale.

apelată de societatea pârâtă pentru motive de nelegalitate și netemeinicie

în ceea ce privește interpretarea greșită a clauzelor

convenției prin nesocotirea dispozițiilor art. 982 C. civ. și a

faptului că la data cesiunii părțile cunoșteau profitul realizat

contul cu dividende fiind debitat din decembrie 2004.

Prin decizia nr. 12 din data de 20 ianuarie

2009 Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a admis apelul

declarat de societatea pârâtă și a schimbat sentința fondului în

sensul respingerii acțiunii introductive formulată de reclamant ca

nefondată.

Procedând la verificarea situației de

fapt stabilite de prima instanță și a aplicării

dispozițiilor legale incidente potrivit regulilor statuate în art. 295 C.

proc. civ. referitoare la judecata apelului, Curtea de Apel constată

că starea de fapt reținută de prima instanță este

greșită întrucât, conform suplimentului la raportul de

expertiză, la data de 31 decembrie 2004 contul a fost debitat, dividendele

fiind ridicate de societate, ceea ce impune concluzia că la data de 15 aprilie

2005 când reclamantul s-a retras din societate, în cunoștință de

cauză a declarat că a fost despăgubit cu tot ceea ce se cuvenea

de la societate.

Totodată instanța de apel

apreciază că și în ipoteza în care dividendele au fost ridicate

și folosite de coasociatul I.D., așa cum s-a reținut prin

suplimentul la raportul de expertiză, reclamantul nu este

îndreptățit să pretindă de la societate jumătate din valoarea

dividendelor, în condițiile în care sumele nu mai existau în contul

societății la data retragerii sale – 15 aprilie 2005 – iar prin

hotărârea nr. 1 s-a menționat expres că drepturile asociatului

retras au fost stabilite prin acordul părților, și acesta a fost

despăgubit cu tot ce i se cuvenea de la societate.

declarat recurs la data de 13 martie 2009 solicitând modificarea hotărârii

în sensul respingerii apelului formulat de pârâtă și menținerii

ca legală și temeinică a sentinței fondului.

Recurentul și-a întemeiat în drept criticile

formulate pe motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304

pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susținut,

în sinteză, următoarele:

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C.

proc. civ.

Decizia instanței de apel nu cuprinde motivele

de drept pe care își întemeiază hotărârea ci numai referiri la

modul de interpretare a contractului de cesiune în raport de dispozițiile art.

982 C. proc. civ. fără să aibă în vedere și

răspunsurile la interogatoriu propus pârâtei care recunoaște că

nu a restituit partea din dividende cuvenite pe anul 2004.

Susține recurentul subsumat acestui prim

motiv că o serie de argumente din considerentele deciziei sunt

contradictorii, deoarece pe de o parte instanța constată că a

fost despăgubit, iar pe de altă parte afirmă că dividendele

fiind ridicate de coasociatul I.D., reclamantul avea posibilitatea să se

desocotească cu administratorul asociat care a ridicat dividendele.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C.

proc. civ.

Potrivit recurentului, interpretarea

dată de instanța de apel celor consemnate în hotărârea nr. 1

încalcă voința părților și dispozițiilor art. 969,

art. 977 și art. 982 C. civ., în condițiile în care actul are un

conținut clar și vădit neîndoielnic, despăgubirea

primită de asociatul retras vizând în mod evident numai valoarea părților

sociale, respectiv aportul la capital.

În opinia recurentului, interpretarea

dată este nu numai incorectă dar și neunitară

față de clauza înserată la alin. (3), care în mod clar și

explicit menționează că asociatul retras participă la

profit și pierderi până în ziua retragerii.

Cu privire la motivul prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ. recurentul arată că dispozițiile legale

incidente în cauză, respectiv art. 969, art. 977 și art. 982 C. civ.

au fost încălcate sau aplicate greșit cu consecința

interpretării în mod extinctiv a clauzelor hotărârii adunării

generale în sensul unei renunțări la dividendele cuvenite.

Potrivit recurentului instanța a

încălcat și dispozițiile art. 67 din Legea nr. 31/1990 conform

cărora dividendele se plătesc asociaților proporțional cu

cota de participare la capital spocial, în termen de cel târziu 8 luni de la

data aprobării situației financiale, deoarece în cauză, raportul

de expertiză întocmit confirmă existența profitului înregistrat

pe anul financiar 2004 și faptul că dividendele au fost ridicate

numai de asociatul I.D.

controlului de legalitate decizia atacată în raport de motivele de

nelegalitate invocate și argumentele aduse în susținerea lor,

constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce

urmează:

4.1. Prealabil examinării criticilor

formulate se impun câteva observații cu privire la modul în care

recurentul și-a dezvoltat motivele de recurs.

Potrivit actualei reglementări a

recursului cuprinsă în Codul de procedură civilă, Titlul V –

Căile extraordinare de atac, modificarea sau casarea unor hotărâri se

poate cere numai pentru motive de nelegalitate expres și limitativ

prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Totodată, conform art. 3021 pct. C) din

același titlu, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de

nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor,

înțelegând prin aceasta, prezentarea argumentelor subsumate ipotezei

legale a motivului invocat.

În cauză, deși recurentul

tratează distinct cele trei motive de nelegalitate invocate, redând în

preambulul considerentelor atașate fiecărui motiv, enunțul legal

al motivului de nelegalitate, în dezvoltarea acestora o serie de aspecte sunt reluate

ca argumente în cadrul fiecărui motiv.

Chiar dacă exista o anumită

interferență a argumentelor subsumate celor trei motive de recurs

invocate, Curtea, din rațiune ce țin de coerența

raționamentului juridic și de o anumită rigoare în expunerea

considerentelor va examina criticile formulate pornind de la dispozițiile

legale incidente în cauză, modul în care au fost aplicate în interpretarea

actului juridic dedus judecății și modul în care aceste

chestiuni s-au reflectat în motivarea deciziei.

4.2. O primă chestiune de drept care se

impune a fi examinată ca punct de plecare în analiza soluției

criticată constă în stabilirea efectelor pe care le produce cesiunea

de părți sociale într-o societate cu răspundere limitată.

Din dispozițiile cuprinse în art. 202 –

art. 203 din Legea nr. 31/1990 – Legea Societăților Comerciale (LSC)

rezultă că transmisiunea părților sociale într-o societate

cu răspundere limitată este permisă între asociați sau

către persoane din afara societății, în această ultimă

ipoteză, cu acordul adunării generale a asociațiilor, ea având

ca efect încetarea calității de asociat, în cazul transmisiunii

tuturor părților sociale deținute, drepturile cedentului cu privire

la valoarea părților sociale transmise și valoarea patrimoniului

corespunzătoare aportului la capital urmând să se exercite în

raporturile cu cesionarul potrivit convenției de cesiune.

Numai în ipoteza asociatului care se retrage

din societate, prin declarație unilaterală, fără cesiune,

drepturile sale se exercită față de societate potrivit

dispozițiilor art. 224 alin. (2) din Legea Societăților

Comerciale la care face trimitere expresă art. 194 alin. (2) din Legea

Societăților Comerciale. Curtea apreciază că în acest din

urmă caz relevante sunt și dispozițiile art. 226 din Legea Societăților

Comerciale care reglementează cazurile de retragere, structura capitalului

și drepturile asociatului retras.

Concluzia care se impune din examinarea

exhaustivă a dispozițiilor legale sus menționate este aceea

că cele două forme distincte de încetare a calității de

asociat într-o societate cu răspundere limitată, prin cesiune, sau

prin retragere, produc efecte diferite cu privire la drepturile cedentului care

în prima ipoteză se exercită față de cesionar, potrivit

convenției de cesiune, iar în a doua ipoteză față de

societate.

În sfârșit potrivit dispozițiilor

comune cuprinse în Titlul III – Funcționarea societăților comerciale

– art. 67, dividendele se cuvin asociatului proporțional cu cota de

participare la capitalul vărsat, dacă prin actul constitutiv nu se

prevede altfel, iar dividendele care se cuvin după transmiterea

părților sociale aparțin cesionarului, în afară de cazul în

care părțile au convenit altfel.

4.3. Revenind la analiza celor statuate prin hotărârea

nr. 1 din 15 aprilie 2005 a asociaților SC I. SRL întruniți în

adunare generală, respectiv retragere din societate a asociatului T.V.

prin cesiunea tuturor părților sociale deținute către

terța persoană fizică care a dobândit calitate de nou asociat

precum și desocotirea asociatului retras în raporturile cu societatea,

prin acordul părților, mențiunea cuprinsă la pct. 2 alin.

(2) în sensul că,,asociatul retras a fost despăgubit cu tot ceea ce i

se cuvenea de la societate”, se referă în mod clar și explicit la drepturile

asociatului până la data retragerii din societate, drepturi care potrivit

dispozițiilor art. 67 sus menționate, reprezintă dividendele cuvenite

în calitate de asociat până la data cesiunii părților sociale,

concluzie întărită și de cele consemnate în alin. (3) în sensul că

asociatul retras participă la profituri și eventualele pierderi

până la data retragerii din societate.

Susținerea recurentului potrivit căreia

drepturile stabilite prin acordul părților și primite de la

societate aveau în vedere numai valoarea părților sociale cedate, nu

are nici un suport legal, sau convențional, deoarece în ipoteza retragerii

unui asociat prin cesiunea părților sociale către un alt asociat

sau un terț, societatea nu se poate obliga legal și nici

convențional la achitarea părților sociale astfel cedate,

obligație care subzistă, așa cum s-a arătat în preambulul acestor

considerente numai în ipoteza retragerii asociatului prin declarație

unilaterală.

Așa fiind, critica de denaturare a convenției

părților invocată de recurent, se vădește nefondată

în condițiile în care instanța de apel prin soluția

adoptată a respectat întocmai și ad literam cele convenite de

părți cu privire la drepturile asociatului retras în raporturile cu

societatea din care se retrage urmare cesiunii, statuând în mod legal că

reclamantul recurent nu mai poate solicita de la societate dividendele cuvenite

pe anul financiar 2004, în condițiile în care la data de 15 aprilie 2005 a

declarat expres că a fost despăgubit de societate cu toate drepturile

care i se cuveneau până la data retragerii sale.

4.4. Și critica de nemotivare a deciziei

atacate, invocată de recurent din perspectiva celor două ipoteze

reglementate de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se vădește

nefondată.

Verificând stabilirea situației de fapt

și aplicarea dispozițiilor legale incidente, în raport de motivele de

apel formulate, instanța de apel explicitează rațiunile care

impun schimbarea soluției adoptate de prima instanță cu

argumente pertinente fundamentate pe analiza probelor administrate.

Raționamentul instanței întemeiat

pe concluziile suplimentului la raportul de expertiză în sensul că

dividendele pentru anul financiar 2004 au fost ridicate de societate în

decembrie 2004 și ele nu mai existau în contul societății la

data de 15 aprilie 2005 când reclamantul, s-a retras din societate și a declarat

că a fost despăgubit de tot ce i se cuvenea de la societate este pe

deplin veridic și în concordanță cu probatoriile administrate.

Mențiunea din cuprinsul considerentelor potrivit

căreia instanța de apel apreciază că reclamantul are posibilitatea

să se desocotească ce fostul său asociat în condițiile în

care acesta a ridicat sumele din contul dividende în numele

societății prin semnarea instrumentelor de plată, și le-a

folosit, apare ca o recomandare pe care instanța o face reclamantului,

și pe care Curtea o consideră neavenită, dar care nu este de

natură impune concluzia unei motivări contradictorii cu

consecința modificării soluției adoptate.

Altfel spus aceste considerații

suplimentare ale instanței de apel nu sunt definitorii pentru

fundamentarea soluției adoptate ci, mai degrabă, au un caracter

ipotetic, deoarece vizează raporturile dintre foștii asociați care

însă, nu au făcut obiect acțiunii introductive formulate de

reclamant și prin urmare, nu influențează dar nici nu contrazic

soluția adoptată în privința raporturilor recurentului cu

societatea din care s-a retras prin cesiune.

Pentru rațiunile mai sus

înfățișate Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamantul T.V. împotriva deciziei nr. 12 din 20 ianuarie 2009 a Curții

de apel Craiova, secția comercială.

Obligă recurentul-reclamant la 3000 lei

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 11 februarie 2010.