ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 569/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin sentința comercială din data de 25 iunie 2008 Tribunalul Olt, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul T.V. în contradictoriu cu pârâta SC I. SRL în sensul obligării societății pârâte la plata către reclamant a sumei de 167.148,63 lei repezentând dividende datorate pentru anul 2004, actualizate. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul, ca primă instanță, a reținut din analiza materialului probator administrat în cauză următoarea situație de fapt și de drept. Prin hotărârea nr. 1 din data de 15 aprilie 2005, cei doi asociați ai societății pârâte, respectiv reclamantul, dl. T.V.

și dl. I.D., întruniți în adunare generală au decis retragerea din societate a reclamantului prin cedarea celor 100 de părți sociale deținute în valoare de 10.000.000 lei către noul asociat d-na I.M. La pct. 2 din hotărâre părțile au menționat expres că,,drepturile asociatului retras au fost stabilite prin acordul părților și acesta a fost despăgubit cu tot ceea ce i se cuvenea de la societate” [ alin. (2)], iar în alin. (3) au prevăzut ca,,asociatul retras participă la profituri și la eventualele pierderi până în ziua retragerii”.

Din interpretarea sistematică a acestor prevederi coroborate cu concluziile raportului de expertiză dispus în cauză, care stabilește că potrivit bilanțului contabil la 31 decembrie 2004 societatea înregistra un profit de 3.183.886 lei, sumă evidențiată în contul dividende de plată și care a fost ridicată prin documente de plată semnate de coasociatul dl.I.D., tribunalul a apreciat că la retragerea reclamantului din societate, părțile au convenit asupra participării sale la profit și pierderi până în ziua retragerii, convenție care constituie legea părților conform art. 969 C. civ., ceea ce impune soluția obligării societății la plata dividendelor reprezentând 50% din profit, în raport de structura capitalului social, mențiunea de la pct. 2 alin. (2) din hotărâre vizând numai plata a tot ce i se cuvenea din valoarea părților sociale.

2. Sentința tribunalului, a fost apelată de societatea pârâtă pentru motive de nelegalitate și netemeinicie în ceea ce privește interpretarea greșită a clauzelor convenției prin nesocotirea dispozițiilor art. 982 C. civ. și a faptului că la data cesiunii părțile cunoșteau profitul realizat contul cu dividende fiind debitat din decembrie 2004. Prin decizia nr. 12 din data de 20 ianuarie 2009 Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a admis apelul declarat de societatea pârâtă și a schimbat sentința fondului în sensul respingerii acțiunii introductive formulată de reclamant ca nefondată. Procedând la verificarea situației de fapt stabilite de prima instanță și a aplicării dispozițiilor legale incidente potrivit regulilor statuate în art. 295 C. proc.

civ. referitoare la judecata apelului, Curtea de Apel constată că starea de fapt reținută de prima instanță este greșită întrucât, conform suplimentului la raportul de expertiză, la data de 31 decembrie 2004 contul a fost debitat, dividendele fiind ridicate de societate, ceea ce impune concluzia că la data de 15 aprilie 2005 când reclamantul s-a retras din societate, în cunoștință de cauză a declarat că a fost despăgubit cu tot ceea ce se cuvenea de la societate.

Totodată instanța de apel apreciază că și în ipoteza în care dividendele au fost ridicate și folosite de coasociatul I.D., așa cum s-a reținut prin suplimentul la raportul de expertiză, reclamantul nu este îndreptățit să pretindă de la societate jumătate din valoarea dividendelor, în condițiile în care sumele nu mai existau în contul societății la data retragerii sale – 15 aprilie 2005 – iar prin hotărârea nr. 1 s-a menționat expres că drepturile asociatului retras au fost stabilite prin acordul părților, și acesta a fost despăgubit cu tot ce i se cuvenea de la societate. 3. Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs la data de 13 martie 2009 solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii apelului formulat de pârâtă și menținerii ca legală și temeinică a sentinței fondului.

Recurentul și-a întemeiat în drept criticile formulate pe motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susținut, în sinteză, următoarele: Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Decizia instanței de apel nu cuprinde motivele de drept pe care își întemeiază hotărârea ci numai referiri la modul de interpretare a contractului de cesiune în raport de dispozițiile art. 982 C. proc. civ. fără să aibă în vedere și răspunsurile la interogatoriu propus pârâtei care recunoaște că nu a restituit partea din dividende cuvenite pe anul 2004. Susține recurentul subsumat acestui prim motiv că o serie de argumente din considerentele deciziei sunt contradictorii, deoarece pe de o parte instanța constată că a fost despăgubit, iar pe de altă parte afirmă că dividendele fiind ridicate de coasociatul I.D., reclamantul avea posibilitatea să se desocotească cu administratorul asociat care a ridicat dividendele.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Potrivit recurentului, interpretarea dată de instanța de apel celor consemnate în hotărârea nr. 1 încalcă voința părților și dispozițiilor art. 969, art. 977 și art. 982 C. civ., în condițiile în care actul are un conținut clar și vădit neîndoielnic, despăgubirea primită de asociatul retras vizând în mod evident numai valoarea părților sociale, respectiv aportul la capital. În opinia recurentului, interpretarea dată este nu numai incorectă dar și neunitară față de clauza înserată la alin. (3), care în mod clar și explicit menționează că asociatul retras participă la profit și pierderi până în ziua retragerii. Cu privire la motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. recurentul arată că dispozițiile legale incidente în cauză, respectiv art. 969, art. 977 și art. 982 C. civ. au fost încălcate sau aplicate greșit cu consecința interpretării în mod extinctiv a clauzelor hotărârii adunării generale în sensul unei renunțări la dividendele cuvenite. Potrivit recurentului instanța a încălcat și dispozițiile art. 67 din Legea nr. 31/1990 conform cărora dividendele se plătesc asociaților proporțional cu cota de participare la capital spocial, în termen de cel târziu 8 luni de la data aprobării situației financiale, deoarece în cauză, raportul de expertiză întocmit confirmă existența profitului înregistrat pe anul financiar 2004 și faptul că dividendele au fost ridicate numai de asociatul I.D.

4. Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de motivele de nelegalitate invocate și argumentele aduse în susținerea lor, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: 4.1. Prealabil examinării criticilor formulate se impun câteva observații cu privire la modul în care recurentul și-a dezvoltat motivele de recurs. Potrivit actualei reglementări a recursului cuprinsă în Codul de procedură civilă, Titlul V – Căile extraordinare de atac, modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. Totodată, conform art. 3021 pct. C) din același titlu, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, înțelegând prin aceasta, prezentarea argumentelor subsumate ipotezei legale a motivului invocat.

În cauză, deși recurentul tratează distinct cele trei motive de nelegalitate invocate, redând în preambulul considerentelor atașate fiecărui motiv, enunțul legal al motivului de nelegalitate, în dezvoltarea acestora o serie de aspecte sunt reluate ca argumente în cadrul fiecărui motiv. Chiar dacă exista o anumită interferență a argumentelor subsumate celor trei motive de recurs invocate, Curtea, din rațiune ce țin de coerența raționamentului juridic și de o anumită rigoare în expunerea considerentelor va examina criticile formulate pornind de la dispozițiile legale incidente în cauză, modul în care au fost aplicate în interpretarea actului juridic dedus judecății și modul în care aceste chestiuni s-au reflectat în motivarea deciziei.

4.2. O primă chestiune de drept care se impune a fi examinată ca punct de plecare în analiza soluției criticată constă în stabilirea efectelor pe care le produce cesiunea de părți sociale într-o societate cu răspundere limitată. Din dispozițiile cuprinse în art. 202 – art. 203 din Legea nr. 31/1990 – Legea Societăților Comerciale (LSC) rezultă că transmisiunea părților sociale într-o societate cu răspundere limitată este permisă între asociați sau către persoane din afara societății, în această ultimă ipoteză, cu acordul adunării generale a asociațiilor, ea având ca efect încetarea calității de asociat, în cazul transmisiunii tuturor părților sociale deținute, drepturile cedentului cu privire la valoarea părților sociale transmise și valoarea patrimoniului corespunzătoare aportului la capital urmând să se exercite în raporturile cu cesionarul potrivit convenției de cesiune.

Numai în ipoteza asociatului care se retrage din societate, prin declarație unilaterală, fără cesiune, drepturile sale se exercită față de societate potrivit dispozițiilor art. 224 alin. (2) din Legea Societăților Comerciale la care face trimitere expresă art. 194 alin. (2) din Legea Societăților Comerciale. Curtea apreciază că în acest din urmă caz relevante sunt și dispozițiile art. 226 din Legea Societăților Comerciale care reglementează cazurile de retragere, structura capitalului și drepturile asociatului retras. Concluzia care se impune din examinarea exhaustivă a dispozițiilor legale sus menționate este aceea că cele două forme distincte de încetare a calității de asociat într-o societate cu răspundere limitată, prin cesiune, sau prin retragere, produc efecte diferite cu privire la drepturile cedentului care în prima ipoteză se exercită față de cesionar, potrivit convenției de cesiune, iar în a doua ipoteză față de societate.

În sfârșit potrivit dispozițiilor comune cuprinse în Titlul III – Funcționarea societăților comerciale – art. 67, dividendele se cuvin asociatului proporțional cu cota de participare la capitalul vărsat, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel, iar dividendele care se cuvin după transmiterea părților sociale aparțin cesionarului, în afară de cazul în care părțile au convenit altfel. 4.3. Revenind la analiza celor statuate prin hotărârea nr. 1 din 15 aprilie 2005 a asociaților SC I. SRL întruniți în adunare generală, respectiv retragere din societate a asociatului T.V.

prin cesiunea tuturor părților sociale deținute către terța persoană fizică care a dobândit calitate de nou asociat precum și desocotirea asociatului retras în raporturile cu societatea, prin acordul părților, mențiunea cuprinsă la pct. 2 alin. (2) în sensul că,,asociatul retras a fost despăgubit cu tot ceea ce i se cuvenea de la societate”, se referă în mod clar și explicit la drepturile asociatului până la data retragerii din societate, drepturi care potrivit dispozițiilor art. 67 sus menționate, reprezintă dividendele cuvenite în calitate de asociat până la data cesiunii părților sociale, concluzie întărită și de cele consemnate în alin. (3) în sensul că asociatul retras participă la profituri și eventualele pierderi până la data retragerii din societate.

Susținerea recurentului potrivit căreia drepturile stabilite prin acordul părților și primite de la societate aveau în vedere numai valoarea părților sociale cedate, nu are nici un suport legal, sau convențional, deoarece în ipoteza retragerii unui asociat prin cesiunea părților sociale către un alt asociat sau un terț, societatea nu se poate obliga legal și nici convențional la achitarea părților sociale astfel cedate, obligație care subzistă, așa cum s-a arătat în preambulul acestor considerente numai în ipoteza retragerii asociatului prin declarație unilaterală.

Așa fiind, critica de denaturare a convenției părților invocată de recurent, se vădește nefondată în condițiile în care instanța de apel prin soluția adoptată a respectat întocmai și ad literam cele convenite de părți cu privire la drepturile asociatului retras în raporturile cu societatea din care se retrage urmare cesiunii, statuând în mod legal că reclamantul recurent nu mai poate solicita de la societate dividendele cuvenite pe anul financiar 2004, în condițiile în care la data de 15 aprilie 2005 a declarat expres că a fost despăgubit de societate cu toate drepturile care i se cuveneau până la data retragerii sale. 4.4. Și critica de nemotivare a deciziei atacate, invocată de recurent din perspectiva celor două ipoteze reglementate de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. se vădește nefondată. Verificând stabilirea situației de fapt și aplicarea dispozițiilor legale incidente, în raport de motivele de apel formulate, instanța de apel explicitează rațiunile care impun schimbarea soluției adoptate de prima instanță cu argumente pertinente fundamentate pe analiza probelor administrate. Raționamentul instanței întemeiat pe concluziile suplimentului la raportul de expertiză în sensul că dividendele pentru anul financiar 2004 au fost ridicate de societate în decembrie 2004 și ele nu mai existau în contul societății la data de 15 aprilie 2005 când reclamantul, s-a retras din societate și a declarat că a fost despăgubit de tot ce i se cuvenea de la societate este pe deplin veridic și în concordanță cu probatoriile administrate.

Mențiunea din cuprinsul considerentelor potrivit căreia instanța de apel apreciază că reclamantul are posibilitatea să se desocotească ce fostul său asociat în condițiile în care acesta a ridicat sumele din contul dividende în numele societății prin semnarea instrumentelor de plată, și le-a folosit, apare ca o recomandare pe care instanța o face reclamantului, și pe care Curtea o consideră neavenită, dar care nu este de natură impune concluzia unei motivări contradictorii cu consecința modificării soluției adoptate. Altfel spus aceste considerații suplimentare ale instanței de apel nu sunt definitorii pentru fundamentarea soluției adoptate ci, mai degrabă, au un caracter ipotetic, deoarece vizează raporturile dintre foștii asociați care însă, nu au făcut obiect acțiunii introductive formulate de reclamant și prin urmare, nu influențează dar nici nu contrazic soluția adoptată în privința raporturilor recurentului cu societatea din care s-a retras prin cesiune.

Pentru rațiunile mai sus înfățișate Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul T.V. împotriva deciziei nr. 12 din 20 ianuarie 2009 a Curții de apel Craiova, secția comercială. Obligă recurentul-reclamant la 3000 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2010.