ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 843/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 843/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Comercial Cluj la 17 iunie 2008 sub nr. 892/1285/2008, reclamantul I.B. i-a

chemat în judecată pe pârâții P.C., N.H. și SC B. SRL,

solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se

încuviințeze retragerea sa din societatea pârâtă, cu obligarea

pârâților, în solidar, la plata drepturilor cuvenite pentru cele 7

părți sociale deținute de reclamant, corespunzătoare cotei

de 33,34% din capitalul social al pârâtei, la valoarea ce va fi stabilită

de un expert, precum și modificarea actelor constitutive ale pârâtei SC B.

SRL cu privire la participarea la capitalul social, respectiv la beneficii

și pierderi, corespunzătoare retragerii sale din societate, cu

cheltuieli de judecată.

La data de 5 septembrie 2008,

reclamantul și-a precizat acțiunea, solicitând să se constate

că la data de 5 mai 2008 a operat retragerea sa din societatea pârâtă

SC B. SRL prin acordul tuturor asociaților și a solicitat să se

dispună modificarea actelor constitutive ale pârâtei SC B. SRL, cu privire

la participarea la capitalul social, respectiv la beneficii și pierderi,

corespunzătoare retragerii la data de 5 mai 2008 a reclamantului și

obligarea pârâților, în solidar, la plata drepturilor cuvenite pentru cele

7 părți sociale, reprezentând 33,34% din capitalul social al SC B.

SRL deținute de reclamant, valoare ce va fi stabilită de un expert la

data retragerii sale cu acordul tuturor asociaților, 5 mai 2008, cu

cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat

dispozițiile art. 191 – art. 194, art. 197, art. 224, art. 225, art. 226 alin.

(1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, art. 969

C. civ.

Pârâții SC B. SRL, P.C. și

N.H. au formulat întâmpinare la data de 8 septembrie 2009, solicitând

respingerea cererii ca inadmisibilă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea apărărilor

propuse, în legătură cu primul petit din cererea inițială,

au precizat că soluția retragerii judiciare, în conformitate cu art. 226

lit. c) din Legea nr. 31/1990 actualizată, este o cale de rezervă,

accesibilă doar pentru motive temeinice, dacă actul constitutiv nu

definește cauzele exprese de retragere sau dacă lipsește acordul

tuturor celorlalți asociați cu privire la retragere.

În ceea ce privește al doilea

petit al cererii inițiale, au arătat că soluționarea

acestuia este condiționată de admiterea primului petit.

Au mai arătat că nu sunt

de acord cu cesiunea părților sociale ale reclamantului, ci cu

retragerea sa din societate, motiv pentru care singura persoană care poate

fi obligată la plata contravalorii acestor părți sociale este

societatea pârâtă și nu asociații.

Cu privire la capătul de cerere

referitor la modificarea actelor constitutive ale pârâtei SC B. SRL, au

arătat că, în condițiile în care nu s-au opus la admiterea

retragerii reclamantului din societate, sunt de acord și cu modificarea

actelor constitutive.

Au concluzionat în sensul că

lipsa caracterului contencios al cererii de chemare în judecată cu privire

la toate capetele de cerere o face inadmisibilă în condițiile art. 226

alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 31/1990, actualizată. Au

solicitat exonerarea lor de plata cheltuielilor de judecată în

condițiile art. 275 C. proc. civ.

La data de 8 octombrie 2008,

pârâții SC B. SRL, P.C. și N.H. și-au completat întâmpinarea,

exprimându-și poziția asupra precizării de acțiune depuse

de reclamant, reiterându-și acordul cu privire la retragerea din

societate, arătând însă că nu pot fi de acord cu luarea în

considerare a datei de 5 mai 2008, ca dată a retragerii reclamantului din

societate.

La data de 5 noiembrie 2008,

reclamantul a depus o cerere de disjungere a petitului III, referitor la

obligarea pârâților, în solidar, la plata cotei - părți din

valoarea societății corespunzătoare cotei sale de participare la

capitalul social, aferentă celor 7 părți sociale deținute,

de petitele I și II, referitoare la constatarea retragerii sale din

societate la data de 5 mai 2008 și stabilirea structurii participării

asociaților pârâți la capitalul social al pârâtei SC B. SRL

La termenul din data de 3 decembrie

2008, reprezentantul reclamantului, dl avocat R.Ș., în numele

reclamantului, în temeiul procurii speciale autentificate din 8 septembrie 2008

de BNP P.I., a arătat că înțelege să renunțe la

judecarea acestui petit, în conformitate cu dispozițiile art. 246 C. proc.

civ.

Ca urmare, prin sentința

comercială nr. 4939/C din 10 decembrie 2008, Tribunalul Comercial Cluj a

luat act de renunțarea reclamantului la judecarea petitului cererii

precizate având ca obiect obligarea pârâților, în solidar, la plata

drepturilor cuvenite reclamantului pentru cele 7 părți sociale

reprezentând 33,34% din capitalul social al pârâtei SC B. SRL deținute de

reclamant, având în vedere patrimoniul pârâtei SC B. SRL la data operării

retragerii prin acordul tuturor asociaților, 5 mai 2008.

A respins, ca rămasă

lipsită de obiect, cererea reclamantului de disjungere a petitului descris

la pct. 1 și judecarea sa pe cale separată, a admis cererea

precizată, în limitele modificate ale sesizării, prin renunțarea

la judecarea petitului descris la pct. 1 și, în consecință, a constatat

retragerea reclamantului I.B. din societatea pârâtă SC B. SRL la data de 5

mai 2008 și a stabilit, în urma retragerii asociatului reclamant I.B. din

societatea pârâtă SC B. SRL, la data de 5 mai 2008, că structura

participării la capitalul social a asociaților rămași,

pârâții P.C. și N.H. este următoarea:

- P.C.- 50%

- N.H. - 50%

A dispus redistribuirea celor 7

părți sociale care au aparținut asociatului retras, către

cei doi asociați rămași, conform noilor cote de participare ale

acestora la capitalul social, mai sus arătate și a dispus efectuarea

mențiunilor corespunzătoare în registrul comerțului, obligând

pârâții în solidar, la plata către reclamant a sumei de 39,30 lei cu

titlu de cheltuieli de judecată.

Tribunalul a reținut, în

esență, că, în cauză, există un acord al

asociaților în privința retragerii din societate, astfel că

reclamantul nu ar mai justifica un interes să promoveze o asemenea cerere

în temeiul art. 226 (1) lit. c) din L.S.C. dar dat fiind faptul că efectuarea

modificărilor corespunzătoare în Registrul Comerțului este, în

speță, condiționată de existența unei hotărâri

judecătorești, conform art. 204 alin. (4) din Legea nr. 31/1990,

republicată, cererea adresată instanței de judecată se

justifică față de dispozițiile art. 226 alin. (1) lit. b)

din Legea nr. 31/1990, republicată.

Împotriva acestei hotărâri au

formulat apel pârâții, solicitând schimbarea sentinței și

respingerea acțiunii.

Prin decizia civilă nr. 77 din

7 mai 2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis apelul declarat de pârâții P.C., N.H.

și SC B. SRL Cluj – Napoca, și a schimbat hotărârea în parte în

sensul că a respins cererea precizată privind retragerea

reclamantului din SC B. SRL.

A menținut restul

dispozițiilor sentinței.

A obligat reclamantul să achite

pârâților 5.969,65 lei, cheltuieli de judecată la fond și în

apel.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut, în esență, că prima

instanță nu avea legal posibilitatea de a constata că sunt

îndeplinite condițiile legale pentru exercitarea dreptului de retragere,

operând retragerea reclamantului din societatea comercială la data de 5

mai 2008 având în vedere că o atare cerere se circumscrie

dispozițiilor art. 226 alin. (1) lit. c) și este astfel

incompatibilă cu temeiul juridic invocat și reținut de

instanță, respectiv art. 226 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990

republicată, și nici de a dispune asupra structurii participării

la capitalul social al celorlalți asociați, deoarece o astfel de

soluție este compatibilă exclusiv cu ipoteza prevăzută la art.

226 (1) lit. c) din lege, care nu era dată în speță.

Față de cele ce preced,

instanța de apel a reținut că tribunalul comercial, ca

jurisdicție de primă instanță, a aplicat și

interpretat greșit și dispozițiile art. 111 C. proc. civ.

raportat la art. 226 din Legea nr. 31/1990, republicată, față de

natura juridică de acțiune în realizare a cererilor întemeiate pe

aceste dispoziții legale, pronunțând astfel o sentință

nelegală și netemeinică în cadrul și limitele analizate de

instanța de apel.

Reclamantul a formulat recurs, în

termenul legal solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei în

totalitate în sensul respingerii apelului formulat de către pârâți.

A invocat motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a arătat, în

esență, că hotărârea este nelegală, deoarece în mod

greșit instanța a reținut că toate cererile întemeiate pe

dispozițiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată,

sunt acțiuni în realizarea unor drepturi, deși, prin textul de lege

se reglementează trei modalități de retragere a unui asociat din

societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau din societatea

cu răspundere limitată, cele reglementate prin art. 226 alin. (1) lit.

a) și b) vizând posibilitatea constatării acestui drept.

În aceste ipoteze instanța

constată intervenirea convenției private a asociaților (lato

sensu) de retragere a asociatului care îndeplinește condițiile

agreate prin actul constitutiv sau care a obținut acordul unanim al

tuturor asociaților, iar în cauză există acest acord, conform

adresei din 5 mai 2008.

Pe de altă parte, indiferent de

modalitatea de retragere a asociatului, asociații pot cădea de acord

cu privire la valoarea drepturilor patrimoniale aferente retragerii, conform art.

226 alin. (3) din lege, iar dacă nu, partea are dreptul la justiție,

fiind greșită interpretarea dată de către

instanță acestui text de lege, în sensul că trebuie să

existe un acord și cu privire la valoarea părților sociale.

În fine, a arătat că

modificarea actelor constitutive ale societății este consecința

imediată, logică și indispensabilă a retragerii unui

asociat, indiferent de modalitatea retragerii.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., a pus în

discuție, ca motiv de recurs de ordine publică, nelegalitatea

căii de atac și compunerea instanței care a pronunțat

hotărârea atacată în raport de limitele învestirii instanței

și de dispozițiile art. 226 alin. (1) Legea nr. 31/1990,

republicată.

Analizând recursul prin raportare cu

prioritate la acest motiv de recurs de ordine publică, față de

efectele juridice pe care le produce admiterea acestuia, se rețin

următoarele:

Potrivit art. 226 alin. (1) din

Legea nr. 31/1990, republicată, privind societățile comerciale,

asociatul în nume colectiv, în comandită simplă sau în societatea de

răspundere limitată se poate retrage din societate:

a) în cazurile prevăzute în

actul constitutiv

b) cu acordul tuturor

celorlalți asociați

c) în lipsa unor prevederi în actul

constitutiv sau când nu se realizează acordul unanim se poate retrage

pentru motive temeinice, în baza unei hotărâri a tribunalului, supusă

numai recursului în termen de 15 zile de la comunicare.

Potrivit alin. (2), în situația

prevăzută la alin. (1) lit. c), instanța de judecată va

dispune prin aceeași hotărâre și cu privire la structura

participării la capitalul social a celorlalți asociați.

Potrivit alin. (3), drepturile

asociatului retras, cuvenite pentru părțile sale sociale, se

stabilesc prin acordul asociaților ori de un expert desemnat de

aceștia sau, în caz de neînțelegere de tribunal.

Prin urmare, din interpretarea

textului de lege rezultă că legiuitorul atunci când a reglementat

condițiile retragerii asociaților din societate a avut în vedere, pe

de o parte, principiul libertății convențiilor, acordând

asociaților dreptul de a reglementa modalitățile de retragere

din societate, fie prin acordul unanim în lipsa unei convenții

materializat printr-o hotărâre a acestora, fie pe cale

judecătorească, în această situație stabilindu-se că

hotărârea pronunțată de admitere a cererii, este supusă

numai recursului. Per a contrario, numai dacă cererea de retragere se

respinge, aceasta este supusă căii de atac prevăzută de

dreptul comun, respectiv apelului.

În cauză, este evident și

necontestat și de către instanța de apel, că prima

instanță și-a fundamentat juridic hotărârea pe

dispozițiile legale care constituie dreptul comun în materie, ale art. 226

alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, privind

societățile comerciale, raportat la obiectul cererii de chemare în

judecată, astfel cum a fost precizată, trimiterea instanței de

fond și la dispozițiile art. 111 C. proc. civ., nefiind de

natură a schimba cadrul procesual ci doar pentru a justifica, în opina

instanței calificarea juridică ce ar trebui dată unei asemenea

cereri, întemeiată pe art. 226 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990

republicată.

Normele juridice invocate și

reținute au fost raportate la situația de fapt, considerându-se de

către prima instanță utilă pronunțarea unei

hotărâri judecătorești de admitere a cererii în temeiul art. 226

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, republicată, chiar și în

situația existenței unui acord, atât timp cât acesta nu s-a mai

materializat într-o hotărâre a asociaților, în vederea

modificării, potrivit legii, a actului constitutiv.

Ori, prioritar analizei pe fond a temeiniciei

unei asemenea cereri față de statutul juridic al retragerii

asociaților, astfel cum este reglementat de sediul materiei, arătat

mai sus, instanța de control judiciar avea obligația să verifice

în raport de dispozițiile legale incidente și limitele în care a fost

soluționată cauza, legalitatea învestirii sale din punctul de vedere

al căii de atac.

Așa cum s-a arătat, în

precedent, și a reținut și instanța de apel, judecata s-a

limitat doar la petitul privind operarea retragerii și stabilirea cotei de

participare la capital al asociaților rămași, pentru rest

luându-se act de renunțarea la judecată.

Prin urmare, acestea fiind limitele

judecății și constatându-se, totodată, că cererea de

retragere a fost admisă și nu respinsă, calea de atac era aceea

a recursului, conform art. 226 alin. (1) din Legea nr. 31/1990,

republicată, prin derogare de la dispozițiile art. 282, art. 284 C.

proc. civ. și nu a apelului, iar compunerea legală a completului este

de 3 judecători, potrivit Legii de organizare judecătorească

și nu de 2 judecători cum a fost cauza soluționată.

Așa fiind, Înalta Curte,

față de acest motiv de recurs de ordine publică, invocat, din

oficiu, și subsumat dispozițiilor art. 304 pct. 1, 5 și 9 C.

proc. civ. și dând, totodată, eficiență dispozițiilor art.

312 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul, va casa hotărârea și

va trimite cauza aceleiași instanțe pentru soluționarea

căii de atac ca fiind recurs, în compunerea legal constituită.

Cu această ocazie,

instanța va avea în vedere și celelalte motive de recurs privitoare

la fondul litigiului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul I.B. împotriva deciziei civile nr. 77/2009 din 7 mai 2009, pronunțată

de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal.

Casează decizia și trimite

cauza aceleiași instanțe pentru soluționarea căii de atac

ca fiind recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 3 martie 2010.