ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2213/2009

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Neamț, înregistrată la nr. 492/ E din 17 martie 2004, reclamantul D.P.I., administrator și coasociat al SC B. SRL, a solicitat excluderea din această societate a asociatului B.N. Pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională solicitând a se constata nulitatea acțiunii introductive pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute expres de art. 720 1 C. proc. civ., dizolvarea SC B.S. SRL în temeiul art. 222 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990; lichidarea și împărțirea capitalului social și a patrimoniului societății potrivit cotelor de participare stabilite în actul constitutiv și în actele adiționale și stabilirea răspunderii administratorului D.P.I.

pentru pierderile înregistrate de societate în perioada în care acesta a îndeplinit funcția de administrator. Asociatul B.D.V. a formulat o cerere de intervenție în interes propriu și în interesul pârâtului reclamant B.N. prin care a solicitat respingerea cererii principale pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, admiterea cererii reconvenționale, dizolvarea societății cu lichidarea și împărțirea capitalului social, atragerea și stabilirea răspunderii administratorului reclamant pentru pierderile înregistrate de societate în perioada în care a îndeplinit această funcție. Secția comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Neamț a respins, ca nefondată, excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtul B.N.

și de intervenientul B.D.V.; a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul D.P.I.; a admis cererile de retragere din societatea SC B.S. SRL formulate de B.N. și B.D.V.; a respins capetele de cerere privind dizolvarea și lichidarea societății și a încuviințat ca aceasta să funcționeze în continuare cu asociat unic: D.P.I.; a respins cererile de atragere a răspunderii reclamantului pârât în calitate de administrator al societății; a constatat că activul societății este în sumă totală de 1.029.265.740 lei, conform rapoartelor de expertiză efectuate în cauză și că asociaților retrași, B.N. și B.D.V., li se cuvine o cotă de 3,4 % din capitalul social, respectiv câte 40.042.806 lei, iar o cotă de 93,2 % din activul net, respectiv 949.180.128 lei, i se cuvine reclamantului, pe care l-a obligat pentru SC B.S.

SRL să plătească pârâtului reclamant B.N. și intervenientului B.D.V. câte 40.042.806 lei, reprezentând drepturile părților sociale, compensând cheltuielile de judecată. Apelul formulat de pârâtul reclamant și de intervenient împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, de Secția comercială și de contencios administrativ a Curții de Apel Bacău, prin decizia civilă nr. 80, pronunțată la data de 15 noiembrie 2005, cu motivarea că instanța de fond s-a pronunțat în limitele învestirii și pe baza textelor legale incidente cererilor părților.

Secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin decizia nr. 3726, pronunțată la data de 22 noiembrie 2006, a casat menționata decizie și a trimis cauza Tribunalului Neamț pentru rejudecarea cererii principale, a cererii reconvenționale și a cererii de intervenție, instanță care, prin sentința civilă nr. 180, pronunțată la data de 27 martie 2008, a respins excepția nulității absolute a dispoziției din Încheierea Judecătorului delegat la O.R.C. nr. 10612/2002 referitoare la participarea asociaților la beneficii și pierderi, invocată de reclamant; a respins excepția nulității acțiunii introductive pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ., invocată de pârâtul B.N.; a admis cererea reclamantului și, în consecință: a dispus excluderea asociatului pârât B.N.

din SC B.S. SRL; a constatat că valoarea activului net al SC B.S. SRL la data de 31 noiembrie 2007 este de 134.810 lei, iar valoarea actualizată a bunurilor ce compun patrimoniul societății este de 149.169 lei, conform raportului de expertiză contabilă; că pârâtului B.N. i se cuvine o cotă de ¾ % din capitalul social, respectiv suma de 5.586 lei; a luat act de cererea asiguratului pârât B.D.V. de a se retrage din SC B.S. SRL, constatând că potrivit „tranzacției”, autentificată sub nr. 663 din 16 martie 2005, i-au fost acordate drepturile cuvenite reprezentând echivalentul părților sociale și a contribuției aduse la constituirea activului SC B.S. SRL și că nu mai are de formulat nicio pretenție; a dispus continuarea activității societății pârâte cu asociat unic D.P.I.; a respins, ca nefondată, cererea reconvențională formulată de pârâtul B.N.; a dispus înregistrarea la O.R.C.

Neamț a hotărârii irevocabile de excludere și publicarea acesteia în M. Of. al României Partea a IV-a în termen de 15 zile și a obligat pe pârâtul B.N. să plătească reclamantului cheltuielile de judecată în sumă de 3.200 lei. Spre a hotărî astfel, tribunalul învestit prin decizia Secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3726/22 noiembrie 2006 cu rejudecarea cauzei, a reținut că reclamantul nu a recurat în termenul legal, încheierea judecătorului delegat la O.R.C. Neamț nr. 10612 din 17 octombrie 2002; că, față de obiectul cererii reclamantului, în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 720 1 C. proc.

civ.; că probele administrate confirmă învinuirile aduse de reclamant prin acțiunea introductivă pârâtului B.N., contrar prevederilor Legii nr. 31/1990; că motivul invocat de reclamantul reconvențional și de intervenient în susținerea cererii de dizolvare, prevăzut la art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990, republicată, impune ca neînțelegerile grave dintre asociați să împiedice funcționarea societății, or SC B.S. SRL este funcțională, activitatea acesteia desfășurându-se cu profit; că dacă reclamantul pârât reconvențional nu și-ar fi îndeplinit corespunzător îndatoririle ce-i reveneau în calitate de administrator al SC B.S.

SRL, asociații care reprezentau majoritatea capitalului social puteau decide asupra revocării sale din această calitate, dar și atragerea răspunderii acestuia pentru eventuale prejudicii, or, dimpotrivă, conform actului adițional nr. 6593 din 16 octombrie 2003, a fost reconfirmat în această calitate; că SC N. SRL Piatra Neamț, în care D.P.I. are calitatea de acționar, a fost înființată, la data de 27 august 2002, având ca obiect de activitate principal comerțul cu amănuntul al bunurilor de ocazie vândute prin magazine, în timp ce cooptarea acestuia ca asociat în cadrul SC B.S. SRL s-a făcut ulterior, prin actul adițional nr. 6593 din 16 octombrie 2002, prin care s-a completat obiectul de activitate, situație ce înlătură susținerea că reclamantul desfășura concurență neloială; că dispariția unor registre aparținând SC B.S.

SRL nu este de natură a determina dizolvarea societății, iar, în condițiile în care afirmațiile pârâtului reclamant reconvențional și ale intervenientului nu sunt confirmate prin acte, nu se justifică cererea acestora de dizolvare și lichidare a SC B.S. SRL; că prin lipsa dovezii existenței vreunei pagube înregistrată de societate, nu sunt întrunite condițiile atragerii răspunderii administratorului D.P.I.; că urmare a excluderii asociatului pârât B.N. din SC B.S. SRL, determinată de neînțelegerile dintre asociați ce împiedică funcționarea corespunzătoare a societății și a retragerii intervenientului B.D.V. din societate, conform „tranzacției” autentificată sub nr. 663 din 16 martie 2005, având în vedere prevederile art. 229 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, instanța a încuviințat funcționarea în continuare a SC B.S.

SRL cu asociat unic D.P.I.; că din expertizele tehnice și expertiza contabilă efectuate în cauză rezultă valoarea activului net a societății pârâte și valoarea actualizată a bunurilor ce compun patrimoniul societății, iar, conform încheierii nr. 10612 din 17 octombrie 2002 a judecătorului delegat la O.R.C. Neamț, rezultă structura participării la capitalul social, respectiv la beneficii și pierderi. Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel Bacău a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâtul B.N.

împotriva sentinței tribunalului pronunțată în rejudecarea cererilor deduse judecății, conform deciziei de casare și a obligat pe apelant să plătească în favoarea bugetului de stat suma totală de 606,44 lei, reprezentând taxă de timbru, în două rate scadente, la data de 5 ianuarie 2009 și la data de 2 februarie 2009. Pentru a pronunța menționata decizie, instanța de apel, examinând motivele invocate de apelant, a considerat că, în rejudecare, au fost analizate distinct împrejurările care au condus la soluționarea cererii principale de excludere a pârâtului și a celei reconvenționale de atragere a răspunderii administratorului, reținând, pentru prima situație, atitudinea culpabilă a pârâtului, iar, pentru cea de a doua, îndeplinirea obligațiilor ce reveneau administratorului; că instanța de fond, în rejudecare, nu a respins probele propuse de pârâtul reclamant, ci acesta este cel care nu a mai insistat în susținerea lor, neindicând numele martorilor avuți în vedere și nici întrebările suplimentare față de interogatoriile luate de instanță cu ocazia primei judecăți în fond a cauzei și nedepunând înscrisurile, pretins a fi relevante pentru soluționarea cauzei, cu toate că a fost prezent în fața instanței, atitudine manifestată și cu ocazia judecății apelului, când, față de efectul devolutiv al acestei căi de atac,

avea posibilitatea să propună probele de a căror administrare arată că a fost împiedicat de către prima instanță, context în care formularea unei cereri de repunere pe rol a cauzei pentru completarea probatoriului administrat în fața primei instanțe apare ca nelegală, față de condițiile impuse de art. 151 C. proc. civ. și ca o exercitare abuzivă a drepturilor procesuale, în condițiile în care, anterior formulării concluziilor orale, a precizat că nu mai are cereri de formulat.

Analizând fondul cauzei, instanța de apel a apreciat că dispoziția primei instanțe de excludere a pârâtului reclamant din societate este conformă dispozițiilor legale aplicabile situației de fapt ce rezultă din probatoriul cauzei; că, în mod legal, prima instanță a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 222 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990 [(art. 227 alin. (1) lit. e) după republicare)], dat fiind că societatea desfășoară o activitate profitabilă, conform concluziilor expertizei contabile efectuate în cauză; că, potrivit notei de constatare intervenite la data de 16 aprilie 2004 și înregistrată sub nr. 1508 din 16 aprilie 2004 de Garda Financiară, Secția Județeană Neamț, nu au fost constatate nereguli cu privire la schimbul de mărfuri, decontări între SC N. SRL și SC B.S.

SRL, fiind depuse bilanțurile contabile pentru anul 2003; că prin rezoluția nr. 2319/P/2004 a fost confirmată propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de reclamantul pârât D.P.I. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 266 pct. 1, 2, art. 269 pct. 1 din Legea nr. 31/1990, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor, iar, prin interogatoriul luat pârâtului reclamant de către instanța de fond, acesta a recunoscut că nu și-a pus problema că reclamantul l-ar duce în eroare cu administrarea societății și că a avut acces la actele și evidențele societății aflate la sediul acesteia, celelalte motive invocate pentru atragerea răspunderii reclamantului pentru activitatea desfășurată în calitate de administrator al SC B.S.

SRL nefiind susținute de probatoriul cauzei, aspecte ce impuneau soluția respingerii acestui capăt de cerere.

Referitor la modalitatea de împărțire a capitalului social instanța de apel a considerat că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 219 din Legea nr. 31/1990 (art. 224 după republicare), în conformitate cu care asociatul exclus răspunde de pierderi și are dreptul la beneficii până în ziua excluderii lui, acesta neavând dreptul la o parte proporțională din patrimoniul social, ci numai la o sumă de bani care să reprezinte valoarea acestuia, situație în care, având în vedere că activul net stabilit prin expertiza contabilă are o valoare de 147.100 lei, apelantului i se cuvenea suma de 5001,4 lei, reprezentând 3,4 %, iar participarea la profit sau la pierdere a apelantului în proporție de 25 % s-a făcut conform actului adițional din 16 octombrie 2002 și în considerarea profitului stabilit prin expertiza contabilă ca fiind în cuantum de 2.337 lei.

Instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 19 și 21 2 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere încheierea pronunțată în cauză de încuviințare a cererii de ajutor public judiciar în modalitatea eșalonării plății taxei judiciare de timbru datorate. Împotriva sus-arătatei decizii a formulat recurs apelantul B.N. fără a indica temeiul de drept al cererii sale.

În motivarea recursului recurentul a arătat, în esență, că instanța de control nu a soluționat motivul de apel referitor la încălcarea dispozițiilor deciziei de casare de către instanța de fond care avea obligația de a dispune refacerea probatoriului în totalitate; a apreciat greșit cererea de repunere pe rol a cauzei în vederea completării probatoriului ca reprezentând o exercitare abuzivă a drepturilor sale procesuale, dând o soluție „vădit netemeinică” acestui motiv de apel; a omis să verifice înscrisurile depuse la dosar pentru a proba lipsa culpei sale, îngreunându-i, astfel, „situația juridică în propria cale de atac” și a reiterat motivarea primei instanțe referitoare „la modalitatea de împărțire a capitalului social și a patrimoniului societății” potrivit cotelor de participare stabilite în actul constitutiv și în actele adiționale, critici care se circumscriu motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc.

civ., recurentul neprecizând relevanța aspectelor vizând fondul cauzei cuprinse în cererea sa de recurs, față de decizia atacată și de cerințele art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului. Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul D.P.I. a solicitat respingerea recursului, apreciind că acesta a fost declarat cu rea – credință și în disprețul legii. Recursul este nefondat. Astfel, examinarea considerentelor deciziei atacate relevă că instanța de apel a răspuns fiecărui motiv de apel invocat de apelant, inclusiv celui referitor la încălcarea dispozițiilor instanței de casare de către instanța de fond apreciind, cu justețe, că art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., impunea reexaminarea cererilor formulate în cauză în cadrul procesual strict determinat ca urmare a soluționării recursului, aspect ce nu implică obligația administrării de noi probe, ci reanalizarea temeiniciei și legalității motivelor invocate în susținerea cererilor deduse judecății, arătate, pe baza probatoriului existent, și că, în rejudecare, au fost analizate distinct împrejurările ce au condus la soluționarea cererii principale și a celei reconvenționale. Totodată, instanța de apel a răspuns detaliat și fără a „reitera” argumentația instanței de fond, cum fără temei susține recurentul, și motivului referitor la modalitatea de împărțire a capitalului social, precizând că asociatul exclus nu are dreptul la o parte proporțională din patrimoniul social, ci numai la o sumă de bani care să reprezinte valoarea acestuia, aspecte ce înlătură incidența în cauză a motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. Este de observat că instanța de apel a dat o legală soluționare criticii referitoare la încălcarea principiului rolului activ al judecătorului prin neordonarea administrării de noi probe, în rejudecare, întrucât, potrivit art. 129 C. proc. civ., acest principiu nu poate constitui temeiul substituirii instanței în poziția procesuală a uneia dintre părți și în apărarea intereselor acesteia, nefiind un mijloc de promovare a conduitei procesuale arbitrare a părților, iar critica referitoare la agravarea situației pârâtului reclamant în propria cale de atac, nu-și găsește justificare, dată fiind soluția de respingere a apelului și de menținere a soluției primei instanțe în ce îl privește pe acesta, așa încât nici prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., nu-și găsesc aplicare în speță. Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul B.N. împotriva deciziei nr. 6 din 15 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2009.