ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 445/2010

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Tribunalul Maramureș, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3331 din 10

octombrie 2007 și 4114/100/2006, a admis acțiunea formulată de reclamantul N.N.

în contradictoriu cu pârâtele N.L. și SC F.N. SRL Baia Mare

și drept consecință a dispus dizolvarea

SC F.N. SRL Baia Mare înregistrarea hotărârii

și publicarea ei în M. Of. al României partea a IV-a. S-a respins cererea reconvențională

formulată de pârâta N.L. privind excluderea pârâtului reclamant N.N.

Instanța de fond în baza probelor

administrate a reținut în esență că societatea comercială a fost înființată la

cererea reclamantului, asociați și administratori ai acesteia fiind reclamantul

și pârâta în calitate de soț și soție.

Prin sentința civilă nr. 1726 din 22 martie 2004

pronunțată în dosarul nr. 1066/2004 al Judecătoriei Baia Mare s-a pronunțat

divorțul dintre părți așa încât administrarea și conducerea societății a fost împiedicată

în funcționarea acesteia datorită neînțelegerilor ivite între ei și de aceea, au

fost întrunite condițiile prevăzute de art. 227 lit. e) din Legea nr. 31/1990

republicată pentru dizolvarea societății.

Prin decizia civilă nr. 56 din data de 18

martie 2008, Curtea de Apel Cluj a admis apelul formulată de pârâta N.L.

împotriva sentinței civile nr. 3331 din 10 octombrie 2007, a schimbat sentința

apelată în parte în sensul că s-a respins acțiunea formulată de reclamantul N.N.

și s-au menținut restul dispozițiilor sentinței atacate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

reclamantul, care a fost admis prin decizia civilă nr. 2912 din 16 octombrie

2008 pronunțată în dosarul nr. 4114/100/2006 a Înalta Curte de Casație și

Justiție, cauza fiind trimisă spre rejudecare.

Instanța de recurs a arătat că, în speță,

sunt incidente dispozițiile art. 291 alin. (1) C. proc. civ., respectiv faptul

că nu au fost comunicate motivele de apel, încălcându-se astfel principiul

contradictorialității față de înscrisul depus.

Cu privire la acest act, instanța de recurs a

arătat că instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății,

respectiv a apreciat că actul adițional căruia i s-a dat dată certă sub nr. 2056

din 14 martie 2008 ar fi un act autentic, iar nu unul sub semnătură privată,

pentru a se examina în ce măsură îndeplinește condițiile modificările actului

constitutiv.

În rejudecare, Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 18

din 18 februarie 2009, a respins apelul pârâtei N.L. ca nefondat, reținând, în

esență, că nemaiexistând înscrisul de care s-a prevalat pârâta în apel, actul

adițional și nemaifiind justificat motivul de apel întemeiat pe nepronunțarea

instanței de fond asupra cererilor de excludere, instanța de apel a dat

eficiență manifestării de voință exprimată de pârâtă în fața instanței de fond

prin care a arătat că este de acord cu dizolvarea societății comerciale.

Împotriva acestei decizii au declarat

recursuri pârâtele N.L. și SC F.N. SRL Baia Mare solicitând în principal

admiterea recursurilor, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o

nouă judecare instanței de apel și în subsidiar admiterea recursurilor,

modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului și respingerea

cererii de dizolvare a societății.

Recursul pârâtei N.L.

Înalta Curte, conform art. 137 C. proc. civ.,

raportat la art. 11 și 20 alin. (1) – (3) din Legea nr. 146/1997, modificată și

completată și la dispozițiile art. 302

1

alin. (2) C. proc. civ., a

luat în examinare excepția netimbrării cererii de recurs și a reținut:

Conform art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind

taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele

judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act

normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele

juridice, care se plătesc anticipat, sau în mod excepțional, până la termenul

stabilit de instanță.

Având în vedere criticile formulate în

recurs, raportat la soluția instanței, Înalta Curte, în conformitate cu art. 11

din Legea nr. 146/1997 și art. 1 din O.G. nr. 32/1995, a stabilit în sarcina

recurentei obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în sumă de 19,5 lei

și 0,15 lei timbru judiciar, fiind citată cu această mențiune.

Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997

și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu

achită taxa judiciară de timbru, cererea părții se anulează, ca netimbrată.

Constatând că recursul nu a fost timbrat

anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit

mențiunii din citația pentru termenul din 5 februarie 2010, când procedura a

fost legal îndeplinită și că în cauză nu operează scutirea legală de obligația

timbrării, Înalta Curte, urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din Normele

metodologice de aplicare a legii și ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995 și să

dispună anularea recursului pârâtei N.L., ca netimbrat.

Cât privește recursul pârâtei SC F.N. SRL

acesta va fi respins, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În sistemul nostru de drept mijloacele

procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și

efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de

atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea

prin lege a căilor de  atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu

natura și scopul lor și într-o anumită ordine.

Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ.,

sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel,

precum și în condițiile legii, hotărârile altor organe cu activitate

jurisdicțională.

Rezultă așadar din textul de lege că

exercitarea recursului se poate face numai după epuizarea apelului, în cazul

hotărârilor date cu drept de apel.

Cu alte cuvinte nu se poate exercita omisso

medio, calea de atac a recursului trecând peste calea de atac a apelului,

recursul fiind o cale de atac subsecventă, în sensul că el nu ar putea fi

exercitat fără a fi precedat de declararea apelului.

Prin urmare, nu ar putea fi criticată direct în

recurs o hotărâre dată în primă instanță împotriva căreia legea recunoaște

calea de atac a apelului, fiind necesar ca partea să declare mai întâi apel,

rămânând ca numai în cazul respingerii acestuia să reitereze criticile, uzând

de calea de atac a recursului.

În cauză, pârâta SC F.N. SRL Baia Mare nu a

declarat apel împotriva sentinței nr. 3331 din 10 octombrie 2007 prin care s-a

dispus dizolvarea societății pârâte, astfel că, în contextul arătat, pârâta nu

poate uza, omisso medio, de calea de atac a recursului, invocând aspecte de netemeinicie

și nelegalitate a sentinței de fond.

În consecință, pentru rațiunile mai sus

înfățișate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul pârâtei SC F.N.

SRL Baia Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta N.L.

împotriva deciziei civile nr. 18 din 10 februarie 2009  a Curții de Apel

Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Respinge recursul declarat de pârâta SC F.N.

SRL Baia Mare împotriva aceleiași decizii, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5

februarie 2010.