ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4009/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată formulată la 9 iunie 2006, reclamantul C.G., în calitate de asociat și administrator al SC N. SRL, a chemat-o în judecată pe pârâta G.R. (fostă C.), pentru ca prin hotărârea pe care o va pronunța instanța de judecată să dispună în principal excluderea acesteia din SC N. SRL și în subsidiar dizolvarea societății mai sus menționată. A motivat cererea sa, în fapt, arătând că reclamantul și pârâta au fost căsătoriți și au administrat această societate până în anul 2006 când pârâta a intentat acțiune de divorț. A urmat o perioadă când pârâta nu a mai participat la administrarea societății deoarece a fost plecată din localitate, reclamantul rămânând să administreze singur societatea.

A arătat în continuare că a încercat o conciliere între cei doi privind retragerea pârâtei din societate, dar aceasta nu a acceptat, continuând doar să vină în magazinele societății să ridice mărfuri sau bani în scop personal, salariații neputând să se opună deoarece o cunoșteau ca fiind asociat. La data de 27 septembrie 2006 pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat excluderea reclamantului din societate. Prin sentința civilă nr. 411 din 21 februarie 2007, Tribunalul Maramureș, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului pârât a dispus excluderea pârâtei din SC N. SA Borșa, a respins, ca nefondată, cererea reconvențională formulată de pârâtă, a dispus înscrierea hotărârii în R.C.

și publicarea în M. Of. partea a IV-a pe cheltuiala celui interesat. În motivarea hotărârii, Tribunalul a reținut că pârâta reclamantă a săvârșit fapte de natura celor care se circumscriu prevederilor art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990 modificată, privind excluderea asociatului, precizând și argumentând aceste fapte. Astfel, s-a reținut că s-a dovedit prin înscrisuri și martori precum și prin recunoașterea pârâtei că aceasta nu a mai participat la activitatea de administrare a societății, că a luat mărfuri și bani din magazinele societății, pe care le-a folosit în interes personal. S-a demonstrat că mărfurile și banii s-au luat fără acceptul reclamantului.

Comportamentul pârâtei reclamante a determinat lipsa de încredere reciprocă, necesară gestionării comune a afacerilor, specifică asociaților, așa încât asociatul lipsit de culpă este îndreptățit să preîntâmpine o eventuală păgubire a societății, cerând excluderea asociatului în culpă, astfel că acțiunea este întemeiată. Apelul declarat de pârâtă, împotriva acestei sentințe a fost respins de către Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 127 din 12 iunie 2007, prin care a fost obligată pârâta reclamantă și la cheltuieli de judecată, în sumă de 2.000 lei. Instanța de apel a reținut că pârâta reclamantă a comis fraudă în dauna societății abuzând de prerogativele sale în exercitarea drepturilor izvorâte din raportul de mandat managerial cât și din simpla calitate de asociat, faptele sale de a ridica mărfuri și sume de bani din magazinele societății fiind edificatoare în acest sens.

A reținut, de asemenea, că reclamantul pârât a făcut dovada rambursării împrumutului acordat societății, astfel că susținerea pârâtei reclamante în sensul că banii luați din societate i-a folosit pentru rambursarea creditelor, nu se susțin. Împotriva acestei decizii pârâta a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 alin. (1), pct. 7 și 9 C. proc. civ. Privitor la motivul invocat în temeiul pct. 9 din art. 304 C. proc.

civ., a precizat că nici în hotărârea de fond și nici în cea din apel nu sunt cuprinse motivele care să justifice concluzia că aceasta a avut intenția de a frauda societatea, simplul fapt al ridicării de sume de bani sau marfă, neconstituind o prezumție a intenției, deoarece, acest lucru nu s-a făcut public, marfa urmând să fie plătită din drepturile salariale iar numerarul a fost folosit la plata unui credit al societății (OP 01 din 16 mai 2006), așa încât aceste fapte nu au pus în pericol funcționarea societății, neavând gravitatea unor fapte care să amenințe însăși existența societății, patrimoniul societății nefiind micșorat substanțial. Marfa și numerarul au fost ridicate public și nu în detrimentul societății.

Față de aceste împrejurări, în mod greșit s-au aplicat dispozițiile art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990. Recursul este nefondat. Deși nu a motivat nelegalitatea deciziei raportată la pct. 7 al art. 304 C. proc.

civ., potrivit căruia „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”, recurenta l-a invocat, astfel că verificând decizia atacată sub acest aspect, se constată că instanța a motivat pe larg argumentele pentru care a fost pronunțată soluția excluderii pârâtei reclamante din societate, reținând că în condițiile cerute de art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990 care prevede expres că poate fi exclus din societate de persoane asociatul administrator care comite frauda în daune societății sau care fără consimțământul celorlalți întrebuințează capitalul, bunurile sau creditul societății în folosul său, ridicarea de mărfuri și bani din magazinele societății fără acordul reclamantului pârât și utilizarea lor în interes personal, sunt fapte elocvente în sprijinul demonstrării fraudei.

În ceea ce privește pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., conform căruia hotărârea poate fi modificată dacă este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, se constată că nici acest motiv nu este întemeiat. Dispozițiile art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990 conform cărora „poate fi exclus din societatea cu răspundere limitată asociatul administrator care comite fraudă în dauna societății.” au fost aplicate corect la împrejurările de fapt analizate în cauză. Așa cum a motivat instanța de apel, orice delict intenționat săvârșit în dauna societății de către administratorul asociat, indiferent dacă prejudiciul condiționat de lege se produce în sfera gestiunii interne sau în sfera relațiilor cu terții, se sancționează cu excluderea, tocmai datorită calității de administrator și a încrederii de care trebuie să se bucure titularul acestei funcții.

Ridicarea banilor și mărfurilor din magazinele societății, fără acordul celuilalt administrator și folosirea lor în interes personal demonstrează pe deplin fraudarea societății, de către pârâta reclamantă care avea calitatea de administrator, alături de reclamantul pârât. Se constată astfel că motivele invocate nu sunt în măsură a schimba soluția pronunțată, decizia atacată fiind legală, recursul urmând a se respinge. Intimatul reclamant a solicitat cheltuieli de judecată, dovedite cu chitanța depusă la dosar, care vor fi admise conform dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta G.R. împotriva deciziei nr. 127 din 12 iunie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Obligă recurenta să plătească suma de 1.000 lei către intimatul C.G. cu titlul de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2007.