ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4009/2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4009/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în

judecată formulată la 9 iunie 2006, reclamantul C.G., în calitate de asociat și

administrator al SC N. SRL, a chemat-o în judecată pe pârâta G.R. (fostă C.),

pentru ca prin hotărârea pe care o va pronunța instanța de judecată să dispună

în principal excluderea acesteia din SC N. SRL și în subsidiar dizolvarea

societății mai sus menționată.

A motivat cererea sa, în

fapt, arătând că reclamantul și pârâta au fost căsătoriți și au administrat

această societate până în anul 2006 când pârâta a intentat acțiune de divorț.

A urmat o perioadă când

pârâta nu a mai participat la administrarea societății deoarece a fost plecată

din localitate, reclamantul rămânând să administreze singur societatea. A

arătat în continuare că a încercat o conciliere între cei doi privind

retragerea pârâtei din societate, dar aceasta nu a acceptat, continuând doar să

vină în magazinele societății să ridice mărfuri sau bani în scop personal,

salariații neputând să se opună deoarece o cunoșteau ca fiind asociat.

La data de 27 septembrie

2006 pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a

solicitat excluderea reclamantului din societate.

Prin sentința civilă nr. 411

din 21 februarie 2007, Tribunalul Maramureș, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului pârât a dispus

excluderea pârâtei din SC N. SA Borșa, a respins, ca nefondată, cererea

reconvențională formulată de pârâtă, a dispus înscrierea hotărârii în R.C. și

publicarea în M. Of. partea a IV-a pe cheltuiala celui interesat.

În motivarea hotărârii,

Tribunalul a reținut că pârâta reclamantă a săvârșit fapte de natura celor care

se circumscriu prevederilor art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990 modificată,

privind excluderea asociatului, precizând și argumentând aceste fapte.

Astfel, s-a reținut că s-a

dovedit prin înscrisuri și martori precum și prin recunoașterea pârâtei că

aceasta nu a mai participat la activitatea de administrare a societății, că a

luat mărfuri și bani din magazinele societății, pe care le-a folosit în interes

personal. S-a demonstrat că mărfurile și banii s-au luat fără acceptul

reclamantului.

Comportamentul pârâtei

reclamante a determinat lipsa de încredere reciprocă, necesară gestionării

comune a afacerilor, specifică asociaților, așa încât asociatul lipsit de culpă

este îndreptățit să preîntâmpine o eventuală păgubire a societății, cerând

excluderea asociatului în culpă, astfel că acțiunea este întemeiată.

Apelul declarat de pârâtă,

împotriva acestei sentințe a fost respins de către Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 127 din 12

iunie 2007, prin care a fost obligată pârâta reclamantă și la cheltuieli de

judecată, în sumă de 2.000 lei.

Instanța de apel a reținut

că pârâta reclamantă a comis fraudă în dauna societății abuzând de

prerogativele sale în exercitarea drepturilor izvorâte din raportul de mandat

managerial cât și din simpla calitate de asociat, faptele sale de a ridica

mărfuri și sume de bani din magazinele societății fiind edificatoare în acest

sens. A reținut, de asemenea, că reclamantul pârât a făcut dovada rambursării

împrumutului acordat societății, astfel că susținerea pârâtei reclamante în

sensul că banii luați din societate i-a folosit pentru rambursarea creditelor, nu

se susțin.

Împotriva acestei decizii

pârâta a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 alin. (1), pct. 7

și 9 C. proc. civ.

Privitor la motivul invocat

în temeiul pct. 9 din art. 304 C. proc. civ., a precizat că nici în hotărârea

de fond și nici în cea din apel nu sunt cuprinse motivele care să justifice

concluzia că aceasta a avut intenția de a frauda societatea, simplul fapt al

ridicării de sume de bani sau marfă, neconstituind o prezumție a intenției,

deoarece, acest lucru nu s-a făcut public, marfa urmând să fie plătită din

drepturile salariale iar numerarul a fost folosit la plata unui credit al

societății (OP 01 din 16 mai 2006), așa încât aceste fapte nu au pus în pericol

funcționarea societății, neavând gravitatea unor fapte care să amenințe însăși

existența societății, patrimoniul societății nefiind micșorat substanțial.

Marfa și numerarul au fost ridicate public și nu în detrimentul societății.

Față de aceste împrejurări,

în mod greșit s-au aplicat dispozițiile art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990.

Recursul este nefondat.

Deși nu a motivat

nelegalitatea deciziei raportată la pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., potrivit

căruia „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde

motive contradictorii ori străine de natura pricinii”, recurenta l-a invocat,

astfel că verificând decizia atacată sub acest aspect, se constată că instanța

a motivat pe larg argumentele pentru care a fost pronunțată soluția excluderii

pârâtei reclamante din societate, reținând că în condițiile cerute de art. 222 lit.

d) din Legea nr. 31/1990 care prevede expres că poate fi exclus din societate

de persoane asociatul administrator care comite frauda în daune societății sau

care fără consimțământul celorlalți întrebuințează capitalul, bunurile sau

creditul societății în folosul său, ridicarea de mărfuri și bani din magazinele

societății fără acordul reclamantului pârât și utilizarea lor în interes

personal, sunt fapte elocvente în sprijinul demonstrării fraudei.

În ceea ce privește pct. 9

al art. 304 C. proc. civ., conform căruia hotărârea poate fi modificată dacă

este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită

a legii, se constată că nici acest motiv nu este întemeiat.

Dispozițiile art. 222 lit.

d) din Legea nr. 31/1990 conform cărora „poate fi exclus din societatea cu

răspundere limitată asociatul administrator care comite fraudă în dauna

societății.” au fost aplicate corect la împrejurările de fapt analizate în

cauză.

Așa cum a motivat instanța

de apel, orice delict intenționat săvârșit în dauna societății de către

administratorul asociat, indiferent dacă prejudiciul condiționat de lege se

produce în sfera gestiunii interne sau în sfera relațiilor cu terții, se

sancționează cu excluderea, tocmai datorită calității de administrator și a

încrederii de care trebuie să se bucure titularul acestei funcții.

Ridicarea banilor și

mărfurilor din magazinele societății, fără acordul celuilalt administrator și

folosirea lor în interes personal demonstrează pe deplin fraudarea societății,

de către pârâta reclamantă care avea calitatea de administrator, alături de

reclamantul pârât.

Se constată astfel că

motivele invocate nu sunt în măsură a schimba soluția pronunțată, decizia

atacată fiind legală, recursul urmând a se respinge.

Intimatul reclamant a

solicitat cheltuieli de judecată, dovedite cu chitanța depusă la dosar, care

vor fi admise conform dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., conform

căruia „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească

cheltuielile de judecată”.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta G.R. împotriva deciziei nr. 127 din 12 iunie 2007 a Curții de Apel

Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Obligă recurenta să

plătească suma de 1.000 lei către intimatul C.G. cu titlul de cheltuieli de

judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 decembrie 2007.