ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3451/2010

Asupra recursului de față; Prin sentința civilă nr. 3331 din 10 octombrie 2007 a Tribunalului Maramureș, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul N.N., în contradictoriu cu pârâtele N.L. și SC F.N. SRL Baia Mare, a fost dispusă dizolvarea societății pârâte, respingându-se cererea reconvențională formulată de pârâta N.L. privind excluderea pârâtului reclamant N.N. Prin decizia civilă nr. 56 din 18 martie 2008, Curtea de Apel Cluj a admis apelul formulat de pârâta N.L. împotriva sentinței civile nr. 3331 din 10 octombrie 2007, a schimbat sentința apelată, în parte, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamant, menținând restul dispozițiilor sentinței.

Recursul declarat de reclamant a fost admis prin decizia civilă nr. 2912 din 16 octombrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 4114/100/2006, a fost casată decizia recurată, cauza fiind trimisă spre rejudecare la instanța de apel. În rejudecarea apelului, prin decizia civilă nr. 18 din 10 februarie 2009, a fost respins apelul pârâtei N.L., ca nefondat, reținându-se că pârâta și-a manifestat acordul de voință în fața primei instanțe, în ce privește dizolvarea societății comerciale pârâte. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtele N.L. și SC F.N. SRL Baia Mare. În recursul său, pârâta N.L. a adus următoarele critici deciziei recurate.

1. Hotărârea instanței de apel este nelegală, deoarece aceasta nu s-a pronunțat asupra susținerii sale, în legătură cu faptul că societatea comercială nu a fost legal reprezentată, atâta timp cât cei doi asociați și administratori au formulat cereri de excludere reciprocă din calitatea de asociat. S-a mai susținut de către recurentă că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere formulate de către părți, și că este necesară administrarea probei cu verificarea de scripte. 2. Este nelegală hotărârea instanței de apel, deoarece aceasta nu a analizat dacă în cauză sunt incidente sau nu dispozițiile art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990. Recurenta apreciază că acțiunea trebuia respinsă, deoarece neînțelegerile grave dintre asociați, care împiedică funcționarea societății, provin din culpa asociatului reclamant, și că acesta este cel care a luat bunuri din proprietatea societății și le-a înstrăinat.

Prin decizia nr. 445 din 5 februarie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în dosarul nr. 1833/33/2008 a fost anulat recursul declarat de pârâta N.L. și a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta SC F.N. SRL. Împotriva acestei decizii a formulat contestația în anulare petenta N.L., arătând că la data când s-a soluționat recursul, la dosarul cauzei se afla chitanța nr. 1236, prin care se făcea dovada achitării taxei judiciare de timbru, la dosar existând și timbru judiciar. Prin decizia nr. 2307 din 17 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, a fost admisă contestația în anulare formulată de contestatoarea N.L., a fost anulată decizia nr. 445 din 5 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială și s-a dispus rejudecarea recursului, reținându-se că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc.

civ., la dosarul cauzei aflându-se originalul chitanței cu plata taxei judiciare de timbru în sumă de 19,5 lei, precum și timbru judiciar de 0,15 lei. Analizând decizia nr. 18 din 10 februarie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin raportare la criticile formulate de recurenta N.L., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează. 1. Prima critică nu poate fi reținută, deoarece, SC F.N. SRL a fost legal reprezentată, atâta timp cât ambii administratori (părțile persoane fizice) au fost prezente în instanță atât pe parcursul soluționării cauzei cât și la dezbateri. Recurenta nu arată cu privire la care anume capete de cerere nu s-a pronunțat instanța de apel, prin urmare, această critică nu poate fi analizată.

De asemenea, proba cu verificarea de scripte nu poate fi solicitată direct în fața instanței de recurs. 2. Nici cea de-a doua critică nu poate fi reținută, deoarece, atât prima instanță cât și instanța de apel, în rejudecare, au analizat probele administrate, tocmai prin raportare la dispozițiile art. 227 lit. e) din Legea nr. 31/1990, ajungând la concluzia că SC F.N. SRL trebuie dizolvată, ca urmare a imposibilității funcționării acesteia, consecința neînțelegerilor grave dintre asociați, fapt cu care recurenta a fost de acord. Criticile privind starea de fapt, în legătură cu vinovăția reclamantului N.N., legată de dizolvarea societății, prin aceea că el este cel care ar fi sustras bunuri ce aparținea societății, nu mai pot fi analizate în calea de atac a recursului, aceste critici vizând temeinicia deciziei recurate, or, sub acest aspect, hotărârea instanței de apel nu mai poate fi analizată, dispozițiile pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc.

civ., fiind abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000. Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta N.L. împotriva deciziei nr. 18 din 10 februarie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, după rejudecare, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 21 octombrie 2010.