ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 40/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 40/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 3628 din 2 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj s-a respins acțiunea formulată de reclamantul P.I.A. în contradictoriu cu pârâții S.M., SC S. SRL având ca obiect excluderea asociatului S.M. și s-a admis cererea reconvențională formulată de pârâtul reconvenient S.M., dispunându-se și excluderea reclamantului P.I.A. din cadrul SC S. SRL, rezilierea contractului de societate și continuarea activității SC S. SRL, cu asociat unic, dispunându-se înscrierea cuvenitelor mențiuni în evidențele registrului de publicitate. În pronunțarea acestei hotărâri instanța de fond a reținut în esență că reclamantul nu și-a îndeplinit corect mandatul și nu a gestionat corect societatea prin respectarea intereselor acesteia.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul P.I.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, atât sub aspectul soluționării acțiunii principale, cât și sub cel referitor la soluția dată cererii reconvenționale. Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 68 din 26 martie 2008, a admis apelul reclamantului P.I.A., a schimbat sentința apelată în sensul că a admis în parte acțiunea principală, a admis în parte cererea reconvențională și, în consecință a dispus excluderea reclamantului P.I.A. și a pârâtului S.M. din SC S. SRL, a dispus dizolvarea societății SC S. SRL, a dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni în registrul de publicitate, a obligat pârâtul S.M.
să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 719,8 RON, a dispus compensarea onorariilor avocațiale. În pronunțarea acestei decizii instanța de control judiciar a avut în vedere împrejurarea că ambii asociați au avut un comportament ocult, manifestat prin tăinuirea de informații și documente, prin ascunderea și neîmpărtășirea unor acțiuni comerciale, societatea suferind astfel un prejudiciu material și moral. În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța de apel a făcut aplicarea art. 274 C. proc. civ. și totodată a compensat onorariul avocațial. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul S.M., criticând-o pentru nelegalitate. Recurentul își subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.
civ. , vizând, în esență, faptul că, pe de o parte, instanța de apel a soluționat cauza în condițiile în care la data înregistrării apelului, SC S. SRL era radiată iar pe de cealaltă parte, că instanța deși a dispus compensarea onorariilor avocațiale, a obligat pârâtul la plata onorariului de avocat. Înalta Curte, examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este fondat pentru cele ce se vor arăta. Prima critică nu poate fi primită întrucât, nefăcând obiectul examenului de legalitate și netemeinicie al instanței de control judiciar, nu poate fi examinată pentru prima dată în recurs. Cea de-a doua critică este fondată întrucât, deși instanța de apel dispune compensarea avocațială, obligă totuși pârâtul la o sumă străină de rezultatul compensării ( a se vedea în acest sens onorariile avocațiale existente la filele 33, 34 din dosarul de apel).
Față de cele ce preced, Înalta Curte constatând nelegalitatea deciziei atacate sub aspectul soluției pronunțate de instanța de apel referitoare la cheltuielile de judecată, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va admite recursul, va modifica în parte decizia atacată în sensul că înlătură obligarea la cheltuieli de judecată a pârâtului în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul S.M. împotriva deciziei civile nr. 68 din 26 martie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte decizia atacată în sensul că înlătură obligarea la cheltuieli de judecată a pârâtului în apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2009.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.