ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2165/2011

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la 24 noiembrie 2010 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală, U.L.A. a solicitat, în

contradictoriu cu intimații Primăria Municipiului Bacău și C.A., revizuirea

deciziei nr. 2274 din 14 aprilie 2010 a acestei instanțe.

- În

motivarea cererii de revizuire s-a arătat că aceeași situație de fapt, privind

nedepunerea notificării în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, a făcut

obiectul unui alt Dosar (nr. 1010/110/2008) în care s-a stabilit în sens

contrar, respectiv că notificarea depusă la 30 iulie 2001 a fost transmisă în

termen.

Această

notificare a fost transmisă de mama revizuentei în nume propriu și în numele

revizuentei.

- S-a

susținut că decizia este în contradicție cu toată jurisprudența C.E.D.O. în

care s-a stabilit (cu referire la cauzele Păduraru și Beian) că practica

neunitară a Înaltei Curți de Casație și Justiție constituie o încălcare a

dreptului la un proces echitabil prev. de art. 6 parag. 1 din Convenție, fiind

contrară principiilor securității juridice.

În felul

acesta, a fost încălcat rolul instanței supreme de a asigura interpretarea și

aplicarea unitară a legii, evitându-se apariția divergențelor jurisprudențiale.

- În ce

privește cererea de intervenție formulată de C.A., aceasta a fost în mod greșit

admisă, având în vedere că intervenienta nu are calitate de succesor legal sau

testamentar al numitei P.E.

În drept,

au fost invocate dispoz. art. 322 pct. 2, 7 și 9 C. proc. civ.

Intimații

nu au formulat întâmpinare, obligatorie în condițiile art. 326 alin. (2) C.

proc. civ.

Examinând

criticile deduse judecății, Înalta Curte constată că ele nu se circumscriu

motivelor de revizuire invocate, pentru a face posibilă retractarea sau

anularea hotărârii atacate.

Astfel,

potrivit deciziei nr. 2274 din 14 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, ce face obiect al

revizuirii, a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta U.L.A.

împotriva deciziei nr. 40 din 22 aprilie 2009, găsindu-se neîntemeiate

criticile formulate de recurentă cu referire la dispoz. art. 304 pct. 7, 8 și 9

C. proc. civ.

- Soluția

adoptată de instanța de recurs nu este susceptibilă de motivul de revizuire

prev. de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. (care are ca ipoteze pronunțarea

instanței asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nepronunțarea asupra unui

lucru cerut ori acordarea a mai mult decât s-a cerut).

Instanța

s-a pronunțat asupra căii de atac a recursului care a învestit-o, prin

respingerea acesteia, astfel încât, raportat la soluția adoptată, este evident

că nu este îndeplinită situația premisă prev. de art. 322 alin. (1) C. proc.

civ. (hotărârea instanței de recurs să fi evocat fondul) pentru a face

admisibilă revizuirea.

- Cu

referire la motivul prev. de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se pretinde că prin

hotărârea supusă revizuirii s-a statuat în mod diferit – în legătură cu

situația notificării transmise în condițiile Legii nr. 10/2001 – decât s-a

făcut prin hotărârea pronunțată în Dos. nr. 1010/110/2008 (conform căreia s-a

apreciat că notificarea ar fi fost depusă în termen).

Acest caz

de revizuire își are fundamentul și constituie un remediu pentru ipoteza în

care, pronunțându-se o a doua hotărâre în aceeași pricină („între aceleași

persoane, având aceeași calitate”) se nesocotește autoritatea de lucru judecat

a primei hotărâri.

Admițând

că prin intermediul acestui motiv de revizuire se protejează atât efectul

negativ al autorității de lucru judecat (care interzice realizarea unei noi

judecăți, în condiții de identitate de părți, obiect, cauză), cât și cel

pozitiv (care presupune că aspectul litigios dezlegat pe cale incidentală

într-un proces să nu fie contrazis cu ocazia unei judecăți ulterioare), se

constată că în speță nu se regăsește nici una din aceste situații.

Ceea ce

pretinde revizuenta, prin critica formulată, vizează așa – numitul efect

pozitiv al autorității de lucru judecat, în legătură cu modalitatea în care s-a

statuat asupra transmiterii notificării în termenul prevăzut de Legea nr.

10/2001 (care s-ar fi făcut diferit prin hotărârea supusă revizuirii față de

dezlegarea dată prin hotărârea pronunțată în Dosarul nr. 1010/110/2008).

Susținerea

nu poate fi primită, în condițiile în care această apărare a fost formulată și

avută în vedere în cadrul recursului, instanța stabilind că este lipsită de

relevanță analiza făcută într-o judecată anterioară în legătură cu notificarea

transmisă la 30 iulie 2001, câtă vreme obiectul procesului (finalizat prin

decizia nr. 2274 din 14 aprilie 2010) îl reprezintă notificările nr. 43 din 10

martie 2003 și nr. 113/bis/2005, notificări transmise cu încălcarea

dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Așadar,

contrar susținerii revizuentei, cea de-a doua instanță a avut în vedere,

analizând apărările formulate, modalitatea în care a fost apreciată respectarea

termenului de transmitere a notificării din 30 iulie 2001, împrejurare care a

fost însă considerată nerelevantă în cauză, în condițiile în care obiectul

procesului era reprezentat de alte notificări.

Ca atare,

neregăsindu-se în speță situația de încălcare a efectului autorității de lucru

judecat, se constată că motivul de revizuire prev. de art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. este nefondat.

- În ce

privește temeiul revizuirii dat de dispoz. art. 322 pct. 9 C. proc. civ.,

invocarea acestuia s-a făcut în afara conținutului normei legale.

Potrivit

textului menționat, revizuirea unei hotărâri se poate obține „dacă Curtea

Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau

libertăților fundamentale datorită unei hotărâri judecătorești, iar

consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi

remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate”.

Aceasta

înseamnă că trebuie să existe o hotărâre a instanței europene care să fi

constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale cu referire

la situația particulară a persoanei care, promovând cererea de revizuire poate

obține înlăturarea efectelor negative ale judecății, prin retractarea

hotărârii.

În speță

însă, revizuenta nu se prevalează de existența unei asemenea hotărâri a Curții Europene,

ci face referire, în general, la jurisprudența acestei instanțe care ar fi

sancționat o practică neunitară a instanței supreme, de natură să încalce art.

6 parag. 1 din C.E.D.O. De asemenea, sunt menționate două hotărâri (cauza

Păduraru și Beian împotriva României), dar nu și o hotărâre care să o privească

pe revizuentă, aptă să deschidă calea revizuirii, prin sancționarea încălcării

unor drepturi și libertăți fundamentale ale acesteia.

În aceste

condiții, invocarea pur formală a motivului de revizuire prev. de art. 304 pct.

9 C. proc. civ. fără a se face dovada îndeplinirii situației premisă –

existența hotărârii de condamnare C.E.D.O. – nu deschide posibilitatea

retractării deciziei atacate.

În

realitate, prin cele trei motive de revizuire formulate în afara ipotezelor

legale, revizuenta tinde la punerea în discuție a legalității și implicit, a

autorității de lucru judecat a unei hotărâri irevocabile, ceea ce nu este

permis.

Față de

considerentele expuse, motivele de revizuire nesubzistând, calea de atac va fi

respinsă în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondată cererea de revizuire formulată de U.L.A. împotriva deciziei nr.

2274 din 14 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă

și de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 9 martie 2011.