ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 108/2009

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Baia Mare sub nr. 11419 la data de 31 ianuarie 2006, reclamanta SC A. SRL Baia Mare, a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul R.I.D., instanța să pronunțe o hotărâre prin care să dispună obligarea acestuia să înapoieze reclamantului autoturismul marca RENAULT model TRAFIC, înmatriculat cu nr., sub sancțiunea unor daune cominatorii de 50 lei RON pe zi de la data rămânerii definitive a hotărârii. Judecătoria Baia Mare, prin sentința nr. 4414 din data de 22 iunie 2006, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul R.I.D.

și a admis, în parte, acțiunea, a obligat pârâtul să restituie reclamantului autoturismul și a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la daune cominatorii, cu 160 lei RON – cheltuieli de judecată. Tribunalul Maramureș, prin decizia nr. 5 din data de 6 octombrie 2006, a admis apelul declarat de pârât, a anulat sentința primei instanțe și a reținut cauza pentru judecată. Tribunalul Maramureș, prin sentința nr. 274 din data de 1 februarie 2007, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei, invocată de pârâtul R.I.D., a respins excepția privind calitatea procesuală pasivă a pârâtului, a admis acțiunea și a obligat pârâtul la restituirea autoturismului și a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la daune cominatorii, cu 508 lei, cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia nr. 115 din data de 23 mai 2007, a admis apelul declarat de pârât, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a acestuia, a schimbat, în tot, sentința instanței de fond și a respins cererea reclamantei. Secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin decizia nr. 187 din data de 25 ianuarie 2008, a admis recursul declarat de reclamanta SC A. SRL, împotriva deciziei Curții de Apel Cluj nr. 115 din 23 mai 2007, a casat decizia recurată și a trimis cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe. Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut, în esență, că în mod greșit instanța de apel a respins acțiunea reclamantei pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtului.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia nr. 107 din data de 13 mai 2008, a admis excepția prescripției dreptului declarat de acțiune și a admis apelul declarat de pârâtul R.I.D., împotriva sentinței nr. 274 din 1 februarie 2007, pronunțată de Tribunalul Maramureș, a schimbat, în tot, sentința în sensul respingerii acțiunii reclamantei SC A. SRL, cu 500 lei, cheltuieli de judecată în apel în favoarea apelantului-pârât. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Cluj, sesizată cu rejudecarea cauzei în apel, a reținut, în esență, că acțiunea reclamantei SC A. SRL a fost înregistrată la data de 31 ianuarie 2006, autoturismul fiind împrumutat pârâtului de către reclamantă în anul 1998, astfel încât, excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârât este întemeiată, nefiind incidente în cauza de față dispozițiile art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958.

Notificările formulate de către reclamantă, succesiv, la 15 mai 2000, 27 aprilie 2002 și 14 februarie 2005 nu întrerup cursul prescripției și nici recunoașterea din data de 21 iunie 2005 de către pârât a faptului că autoturismul este în posesia sa (fila 22 dosar penal nr. 4150/2005), această recunoaștere fiind ulterioară împlinirii termenului de prescripție a dreptului la acțiune a reclamantei de la sfârșitul anului 2001, deci, neproducând efecte juridice. Împotriva deciziei Curții de Apel Cluj nr. 107 din data de 13 mai 2008 a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta a arătat, în esență, că în mod greșit instanța de apel a considerat că recunoașterea intimatului-pârât din data de 21 iunie 2005 în dosarul penal al Judecătoriei Baia Mare nr. 4150/2005 nu produce niciun efect juridic asupra termenului de prescripție a dreptului la acțiune.

În continuare, recurenta a menționat că „din probele administrate în acest dosar rezultă că intimatul-pârât a promis în repetate rânduri că va restitui autoturismul și că prin declarația dată în fața instanței penale, pârâtul a recunoscut că autoturismul se află la el și susține că îl va restitui după ce va fi reparat, fapt ce echivalează cu o recunoaștere a dreptului recurentului iar, termenul de prescripție a dreptului la acțiune începe să curgă de la data pronunțării hotărârii penale. Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în fond instanței de apel. Recursul este nefondat. Autoturismul a fost împrumutat pârâtului de către reclamant în anul 1998, iar, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 31 ianuarie 2006. În pricina de față, dreptul reclamantului la acțiune, în sens material, se exercită începând cu data la care autoturismul a fost împrumutat pârâtului.

Prin neexecutarea dreptului la acțiune în intervalul de timp stabilit de lege, reclamantul își pierde ocrotirea dreptului său pe calea acțiunii în justiție și, deopotrivă, posibilitatea de a obține executarea silită a obligației corelative acestuia. Termenul general de stingere a dreptului la acțiune este de 3 ani, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă. Așa fiind, față de cele de mai sus, în prezenta cauză, termenul de prescripție extinctivă se împlinea după 3 ani de la data la care autoturismul a fost împrumutat, ori, acțiunea în instanță a fost înregistrată în anul 2006, deci, mult cu depășirea menționatului termen de prescripție, în raport cu anul 1998. Cu referire la motivele de recurs circumscrise pct. 9 al art. 304 C. proc.

civ.

instanța de recurs nu poate constata nelegalitatea deciziei atacate pentru neluarea în considerare de către instanța de apel a „recunoașterii pârâtului” a situației de fapt în fața instanței penale, Judecătoria Baia Mare, pe rolul căreia se afla dosarul penal nr. 4150/2005, întrucât, această „recunoaștere” nu echivalează cu recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, în sensul cerințelor art. 16 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 spre a da eficiență întreruperii cursului prescripției, „recunoașterea” despre care face vorbire recurenta, neproducând efect întreruptiv de prescripție decât dacă declarația de voință a pârâtului în acest sens este adresată direct reclamantului, aceasta apărând, abia, în dosarul penal și purtând data de 21 iunie 2005. Este de observat, de asemenea, că, în speța de față, nici celelalte cazuri de întrerupere a cursului prescripției, expres și limitativ prevăzute de alin. (1) al art. 16 din menționatul decret nu se regăsesc, cum, în mod eronat, a apreciat recurenta prin criticile aduse soluției date în apel.

În consecință, pentru motivele arătate, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. să respingă, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL Baia Mare, împotriva deciziei Curții de Apel Cluj nr. 107 din 13 mai 2008, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2009.