ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2126/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

I.

Obiectul cauzei și hotărârile judecătorești pronunțate în primul ciclu

procesual derulat în cauză și în rejudecare.

1.

Prin acțiunea introductivă, înregistrată la data de 23 martie 2007 pe rolul

Tribunalului Sibiu, astfel cum a fost precizată, reclamantul S.V. a solicitat,

în contradictoriu cu pârâta SC G.R. SRL obligarea pârâtei să emită factură

fiscală pentru autoturismul A., în sumă de 6.400 euro, iar în caz de refuz,

hotărârea să țină loc de factură și chitanță.

Potrivit reclamantului la data de 27

august 2004 a acordat societății pârâte un împrumut în sumă de 6.400 euro,

scadent la 30 septembrie 2004.

Prin convenție, pârâta s-a obligat ca

în situația nerestituirii sumei împrumutate la termenul convenit,

împrumutătorul să devină proprietarul autoturismului marca A., pe care pârâta

l-a lăsat în custodie împrumutătorului.

Susține reclamantul că, pârâta nu și-a

îndeplinit obligația la scadență, astfel încât operează clauza translativă de

proprietate convenită.

În cauză, pârâta a formulat cerere

reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantului la plata valorii

reale a autoturismului.

Prin sentința civilă nr. 876/C din 13

mai 2008 Tribunalul Sibiu, secția comercială, ca primă instanță a admis acțiunea,

constatând că reclamantul a dobândit un drept de proprietate asupra

autoturismului A. înmatriculat sub nr. x și pe cale de consecință pârâta a fost

obligată să emită factura fiscală și chitanța pentru suma de 6.400 euro în

echivalent.

prin decizia comercială nr. 126/A din 22 octombrie 2008 a admis apelul declarat

în cauză de către societatea pârâtă, a desființat sentința fondului cu

trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță, constatând că prima

instanță nu s-a pronunțat cu privire la toate capetele de cerere cu care a fost

investită prin acțiunea principală, și totodată nu s-a pronunțat asupra cererii

reconvenționale formulate de pârâtă.

comercială, prin sentința nr. 722/C din 5 mai 2009 a admis acțiunea reclamantei,

a obligat pârâta să emită factură fiscală și totodată a aprobat reținerea de

către reclamant a autoturismului.

Cererea reconvențională formulată de

pârâta a fost respinsă ca nefondată.

Prima instanță a apreciat în raport de

clauzele contractului de împrumut încheiat de părți, contract a cărui

valabilitate a fost confirmată în litigiul derulat anterior între aceleași

părți și finalizat prin Decizia nr. 1826 din 24 mai 2006 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, că, a operat transferul dreptului de proprietate asupra autoturismului

la data de 30 septembrie 2004 dată la care pârâta nu a restituit suma

împrumutară.

Sentința nr. 722/2009 a fost apelată

de către pârâtă pentru motivele de nelegalitate și netemeinicie vizând

incompatibilitatea judecătorului care s-a pronunțat în cauză atât în primul

ciclu procesual cât și după casarea cu trimitere, în rejudecare. Sub aspectul

dezlegării pe fond, pârâta a critica sentința invocând încălcarea dispozițiilor

legale referitoare la gaj precum și cele în materie fiscală.

Prin Decizia comercială nr. 110/A/2009

Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, a respins ca nefondat apelul

declarat de societatea pârâtă.

Răspunzând criticilor formulate,

instanța de control judiciar apreciază că nu sunt întrunite în cauză condițiile

prevăzute de art. 24 C. proc. civ. referitoare la incompatibilitatea

judecătorilor deoarece chiar dacă, după casare, pricina a fost repartizată

aleatoriu, aceluiași complet de judecată, care s-a pronunțat în primul ciclu

procesual, în raport de motivul care a dus la desființarea primei sentințe nu

se poate reține că judecătorul era incompatibil.

Cu privire la criticile de

netemeinicie Curtea, constată că prin contractul de împrumut părțile au convenit

expres în ce privește transferul proprietății autoturismului în ipoteza

nerestituirii împrumutului, obligație care se impune a fi respectată în temeiul

art. 969 C. civ.

II. Recursul.

Motivele de recurs.

societatea pârâtă SC G.R. SRL a declarat recurs, în termen legal împotriva

deciziei Curții de apel solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre

rejudecare la prima instanță, iar, în subsidiar, modificarea deciziei în sensul

respingerii acțiunii principale și admiterii cererii reconvenționale așa cum a

fost formulată.

Recurenta a invocat în susținerea

recursului motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

susținând că au fost încălcate dispozițiile art. 24 alin. (1) și art. 27 pct. 7

C. proc. civ. în condițiile în care același complet de judecată a soluționat

pricina, și după casarea cu trimitere spre rejudecare.

Potrivit recurentei dezlegarea dată pe

fondul cauzei este profund nelegală și netemeinică urmare încălcării

dispozițiilor legale în materie de gaj, deoarece un contract de împrumut cu

gaj, fără deposedare, nu poate avea consecința transmiterii dreptului de

proprietate.

controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate,

constată că recursul este fondat pentru încălcarea normelor cu caracter imperativ

cu privire la compunerea completului de judecată.

Părțile care se adresează unei

jurisdicții sunt îndreptățite la o judecată legală și corectă de către o

instanță independentă și imparțială instituită prin lege, drept fundament

consacrat în art. 124 din Constituția României și prevăzut prin art. 6 pct. 1

al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fondamentale

ratificate de România prin Legea nr. 30/1994.

Plecând de la aceste repere

substanțiale care se circumscriu noțiunii de proces echitabil Curtea subliniază

că, în ipoteza reglementată de dispozițiile art. 24 C. proc. civ. potrivit cu

care judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte

la judecata aceleiași pricini… În caz de casare după rejudecare, încălcarea

imparțialității are drept consecință încălcarea normelor cu privire la

compunerea completului respectiv a competenței instanței potrivit legii.

În cauză este în afară de orice îndoială

că prima sentință pronunțată de tribunal a vizat fondul cauzei, iar după

desființarea, în rejudecare pricina a fost soluționată tot pe fond de același

judecător.

Este lipsit de relevanță, în raport de

redactarea art. 24 C. proc. civ., argumentul instanței de apel, în sensul că desființarea

primei sentințe s-a datorat nepronunțării pe toate capetele de cerere.

Dispozițiile art. 24, cu caracter

imperativ nu sunt susceptibile de interpretare sau extrapolare, condiția impusă

fiind aceea a pronunțării unei hotărâri pe fondul cauzei.

Aspectele de nelegalitate care ar

afecta hotărârea, sunt cenzurabile de instanțele de control judiciar, dar nu

condiționează incidența incompatibilității în caz de rejudecare din perspectiva

art. 24 C. proc. civ. deoarece textul nu face nicio distincție și nici o

rezervă pe condiția evocării fondului.

Cum, după art. 105 C. proc. civ.

actele de procedură îndeplinite de un judecător necompetent sunt nule absolut, deoarece

interesul ocrotit, buna administrare a justiției, este general. Înalta Curte,

în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) va admite prezentul recurs și va casa sentința

și decizia pronunțată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Sibiu ca primă instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC

G.R. SRL Sibiu împotriva Deciziei comerciale nr. 110/A din 2 decembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, casează decizia recurată și Sentința civilă nr. 876/C

din 13 mai 2008 a Tribunalului Sibiu, secția comercială și de contencios

administrativ, și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Sibiu.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4

iunie 2010.