ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 43/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea intentată, la data de 27 iunie 2006, reclamanta SC M. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC S.I. SRL pentru a se dispune rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare nr. 219/2004 și repunerea părților în situația inițială, respectiv obligarea pârâtei să restituie reclamantei suma de 81.824,42 lei plătită cu titlu de preț și lăsarea de către reclamantă în proprietatea pârâtei a autovehiculului auto P., obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune reprezentând beneficiul nerealizat și plata cheltuielilor de judecată.

A motivat că în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 219/2004 încheiat cu pârâta, a cumpărat autovehiculul cu suma de 818.244.234lei, echivalentul a 22.001 euro, conform facturii nr. 92224, iar în baza art. 4 din contract pârâta s-a obligat să asigure garanția bunului pentru o perioadă de 24 luni de la livrare, și să remedieze pe cheltuială proprie toate reparațiile. La data de 13 ianuarie 2006, reclamanta s-a adresat pârâtei cu o cerere de remediere a defecțiunilor apărute la autoturismul achiziționat și care l-au adus în stare de nefuncționare dar pârâta a tergiversat îndeplinirea obligațiilor depășind termenul de 10 zile prevăzut de art. 24 din H.G.R. 394/1995.

În aceste condiții reclamanta a notificat la data de 6 februarie 2006 pârâta cu adresa nr. 87 din 6 februarie 2006 privind nerespectarea obligației contractuale și solicitând acesteia un punct de vedere, iar la data de 13 aprilie 2006 a revenit cu solicitarea prin adresa 435 din 13 aprilie 2006, pârâta prin adresa înregistrată de reclamantă sub nr. 62 din 28 martie 2004 manifestându-și refuzul de îndeplinire a obligațiunilor asumate prin contract și invocând diverse argumente care nu implicau culpa reclamantei. Prin sentința nr. 385 din 15 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei și a fost obligată reclamanta către pârâtă la plata sumei de 1.000lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, la data de 23 noiembrie 2004, reclamanta a cumpărat de la pârâtă, în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 219, un autoturism. În cuprinsul acestui contract, art. 4, s-a prevăzut faptul că termenul de garanție este de 24 luni de la data recepției, fără limită de kilometri, dar „cu condiția efectuării reviziilor prescrise de producător, precum, și a eventualelor reparații survenite în acest termen în atelierele autorizate P.”.

Împreună cu autoturismul a fost înmânat reclamantei un carnet de întreținere al acestuia, act în cuprinsul căruia erau prevăzute reviziile pe care reclamanta trebuia să le facă autoturismului, precum și faptul că acordarea garanției era condiționată de prezentarea acestuia, a cuponului atestând efectuarea reviziei la 10.000 km sau la 6 luni de utilizare, completate de un membru al rețelei de service P. Potrivit înscrisului depus la dosar la fila x, acest carnet evidențiază faptul că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de a prezenta pentru revizie autoturismul la 10.000 km, rubrica aferentă acestei garanții fiind necompletată. Totodată, conform ambelor rapoarte de expertiză efectuate în cauză, defecțiunile ce au determinat solicitarea reclamantei ca acesta să fie reparat în garanție s-au datorat exploatării necorespunzătoare autovehiculului, ce a determinat aspirarea de apă și de particule solide în camera de ardere a motorului.

Rezilierea unui contract este o sancțiune a neexecutări culpabile a contractului sinalagmatic cu executare succesivă, ce constă în desființarea acestuia. Acțiunea în reziliere poate fi intentată numai de partea care a executat contractul, iar pentru a se dispune rezilierea unui contract trebuie ca neexecutarea de către partea chemată în judecată a obligațiilor contractuale să îi fie imputabilă acesteia, iar nu părții adverse.

Instanța constatând astfel că faptul neexecutării propriilor obligației asumate, aceea de prezentare a autovehiculului la service-ul autorizat P. pentru efectuarea reviziei obligatorii la rularea a 10.000 km, o împiedică pe reclamantă să solicite rezoluțiunea contractului încheiat între părți, apreciind în aceste condiții că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile constatării intervenirii între părți a rezoluțiunii contractului asupra căruia acestea au convenit, de vreme ce reclamanta nu și-a îndeplinit propriile obligații, iar neexecutarea obligației pârâtei imputată acesteia de către reclamantă nu îi este imputabilă acesteia din urmă, ansamblul probator efectuat în cauză indicând drept cauză a producerii defecțiunilor autovehiculului o exploatarea necorespunzătoare a acestuia chiar de către reclamantă.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta. Prin decizia nr. 251 din 30 septembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, apelul a fost respins, ca nefondat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta care a invocat prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., susținând că expertizele au un caracter subiectiv și tendențios, experții depășindu-și atribuțiile. Recurenta a mai învederat că a probat culpa pârâtei, că a efectuat revizia de 10.000 km, iar instanța de apel a ignorat caracterul devolutiv al apelului. Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate, va respinge recursul pentru următoarele considerente: Cât privește prima critică, analizând decizia atacată în raport de motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., se observă lesne ca el a fost invocat în mod nefondat deoarece hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și conține suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în căile de atac. De altfel, judecătorul nu trebuie să răspundă în mod separat fiecărui argument, fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care și-au întemeiat cererile. Acest temei este invocat mai mult formal, pentru că decizia este motivată în fapt și în drept, fiind clară și concisă, nicidecum sumară, confuză ori chiar nemotivată, după cum susține recurenta. Cât privește cea de-a doua critică, analizând decizia atacată în raport de motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte îl găsește nefondat în condițiile în care în cauza de față nu rezultă că instanța de apel ar recurs la încălcarea unor texte de lege aplicabile spetei sau că a aplicat greșit dispoziții legale, interpretându-le prea extins sau prea restrâns ori cu totul eronat. De altfel, recurenta nici nu indică explicit care ar fi textele ce ar cădea sub incidența motivului de recurs arătat. Recursul, nefiind o cale de atac devolutivă, pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii, nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor, condiția legală a dezvoltării implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se întemeiază.

Recurenta circumscrie, practic, motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critici de netemeinicie și nu de nelegalitate, ceea ce nu este permis în prezenta cale de atac. În consecință, conform art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta SC M. SRL Piatra Olt, împotriva deciziei nr. 251 din 30 septembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția comercială. Văzând dispozițiile art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta la 2000 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă SC S.I. SRL Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC M. SRL Piatra Olt, împotriva deciziei nr. 251 din 30 septembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția comercială. Obligă pe recurentă la 2000 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă SC S.I. SRL Craiova. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 13 ianuarie 2010.