ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2904/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de 23 ianuarie 2008, reclamanta SC

N.S.C. SRL a chemat în judecată pârâta SC B.D.T. SRL, solicitând instanței ca

prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta la repararea autovehiculului,

astfel încât acesta să funcționeze la parametrii normali sau la înlocuirea

vehiculului cu unul nou.

În motivarea cererii, legal

timbrată, reclamanta a arătat că între ea și pârâtă a intervenit la 21 iunie

2005 un contract de vânzare-cumpărare pentru un autoturism. Ulterior încheierii

contractului a fost semnat și contractul nr. 0582 din 14 septembrie 2005,

contract de leasing financiar cu F.I.L. SA. Mașina achiziționată de reclamantă

a funcționat la parametrii normali cu excepția unui zgomot produs de cadran. La

data de 26 aprilie 2007 reprezentantul reclamantei a dus mașina la un service

unde s-a constatat că mașina nu funcționează la parametrii normali datorită

unor vibrații în cadran și că problema nu poate fi remediată.

În drept, reclamanta și-a întemeiat

cererea pe dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ., art. 969, 1073 C.

civ. și art. 43 C. com.

La data de 11 februarie 2008 pârâta

a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, ca

neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2304 din 3

aprilie 2008 a fost admisă excepția de necompetență materială a Judecătoriei

Sectorului 6 București și declinată competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului București, secția comercială.

Prin sentința nr. 13843 din 15

decembrie 2008, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis în

parte acțiunea și a obligat pârâta să procedeze la repararea autovehiculului ce

a făcut obiectul contractului de contactului de vânzare-cumpărare nr. CA 007

din 21 iunie 2005, astfel încât acesta să funcționeze la parametrii normali.

S-a respins cererea de înlocuire a autovehiculului cu unul nou ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut că nu rezultă din probele administrate că remedierea

defecțiunilor este imposibilă. Această remediere presupune o inițiativă

adecvată a pârâtei, având în vedere că, la momentul înstrăinării bunului, nu i

s-a adus la cunoștință reclamantei că bunul nu poate fi folosit la viteze de

peste 130 km/h.

De asemenea, nu rezultă, din

materialul probator administrat, că defecțiunea a fost cauzată de folosirea

necorespunzătoare a autovehiculului.

În opinia instanței nu este

întemeiată cererea de înlocuire în condițiile în care nu se probează predarea

unui autovehicul diferit de cel comandat. Or, numai în condițiile în care se

invoca obligația de predare a bunului cumpărat se putea analiza posibilitatea

predării bunului vândut.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel în termen, motivat, pârâta SC B.D.T. SRL, care a criticat soluția

pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în motivele de apel următoarele

aspecte:

- în speță operează excepția

prescripției dreptului la acțiune al reclamantei față de primul capăt de cerere

introductivă, potrivit art. 5 și 11 din Decretul nr. 167/1958, întrucât

acțiunea în remedierea viciilor poate fi formulată în termen de 6 luni de la

data descoperirii viciilor, însă cel mai târziu de la împlinirea unui an de la

predarea lucrului, cu excepția construcțiilor.

În cauză, vânzarea și livrarea

autoturismului au avut loc în anul 2005, iar defecțiunea a fost descoperită, la

data de 26 ianuarie 2007, la mai mult de un an de la predarea bunului, după

expirarea termenului legal de garanție, acțiunea fiind introdusă la 23 ianuarie

2008, după 6 luni de la data descoperii defecțiunii.

Pe fondul cauzei s-a solicitat

respingerea petitului unu din acțiunea introductivă întrucât din probele

administrate nu a reieșit că defecțiunea reclamată de cumpărător este cauzată

de un viciu ce ar fi existat la momentul încheierii contractului, ea

datorându-se folosirii autovehiculului de viteze improprii acestuia, peste 150 km/h.

Motivele de apel au fost completate

în ședința publică din data de 4 iunie 2009, în sensul invocării și a excepției

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, întrucât aceasta nu are calitatea

de vânzător și nici nu a preluat obligația de garanție a acestuia printr-un act

juridic subsecvent vânzării.

Prin decizia nr. 349 din 2 iulie

2009, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 349

din 2 iulie 2009, a admis apelul a schimbat în tot sentința criticată și a

respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a apelantei

pârâte și excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă.

S-a respins, totodată, ca

neîntemeiată, cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta cu

obligarea la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 10,6 lei.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a reținut că, în speță, nu operează excepția

lipsei calității procesuale pasive a apelantei pârâte SC B.D.T. SRL întrucât

cererea reclamantei se întemeiază pe contractul încheiat la 21 iunie 2005, în

care părți ale contractului sunt părțile litigante, cât și pe contractul de leasing

financiar nr. 0582 din 14 septembrie 2005.

Împotriva acestei soluții au

declarat recurs ambele părți criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind

invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, SC N.S.C. SRL susține că

indiferent la ce viteze apare defecțiunea, ea există și trebuie reparată, iar

SC B.D.T. SRL susține că Decretul nr. 167/1958 nu prevede aplicabilitatea

prevederilor sale, în speță art. 5 și 11, doar acțiunile care au ca obiect

patrimonial, ci la modul general tuturor acțiunilor privind viciile ascunse ale

unui lucru cum este și acțiunea intimatei.

Recursurile sunt nefondate.

Chiar și în condițiile în care

recurenta-reclamantă, întemeindu-și recursul pe art. 304 alin (1) pct. 9 C.

proc. civ., nu precizează care dintre cele două ipoteze distincte reglementate

de acest text normativ stau la baza recursului său, înțelegem să arătăm

onoratei instanțe de recurs că instanța de apel, a dat o hotărâre care nu

nesocotește nicio normă de drept și care are temei legal.

Conform art. 1

1

, pct. 7

din O.G. nr. 78/2000, cartea de identitate a vehiculului este un document

eliberat de R.A.R., care „atestă faptul că un vehicul a fost omologat și

îndeplinește condițiile tehnice privind siguranța circulației, protecția

mediului și folosința conform destinației”.

De asemenea, conform art. 11 din O.G.

nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărții de identitate și certificarea

autenticității vehiculelor rutiere în vederea înmatriculării sau înregistrării

acestora în România: „Eliberarea cărții de identitate se face în următoarele

condiții:

a) în cazul omologării individuale,

precum și în cazul vehiculelor rutiere deja înmatriculate sau înregistrate în

România, dacă vehiculul poate fi identificat și corespunde normelor tehnice de

siguranță a circulației, de protecție a mediului, precum și folosinței căreia

îi este destinat;”

Din textele normative arătate

rezultă că viteza maximă constructivă este una dintre componentele rezultate

din operațiunea de omologare a vehiculului, care este guvernanta de Reglementarea

din 5 noiembrie 2009 privind omologarea de tip și eliberarea cărții de

identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor

utilizate de acestea.

Neexistând niciun text normativ care

să fi fost nesocotit de către instanța de apel în darea soluției pronunțate se

apreciază că recursul SC N.S.C. SRL este nefondat.

Nu pot fi reținute nici criticile

recurentei SC B.D.T. SRL motivat de faptul că excepția lipsei calității

procesuale pasive, întrucât cererea se întemeiază pe contractul încheiat la 21

iunie 2005, în care părți ale contractului sunt SC B.D.T. SRL și SC N.S.C. SRL,

cât și pe contractul de leasing financiar nr. 0582 din 14 septembrie 2005.

Conform art. 12 lit. a) din O.U.G. nr.

51 din 28 august 1999 privind operațiunile de leasing societățile de leasing,

cu modificările de la data încheierii contractului, 21 iunie 2005, utilizatorul

are acțiune directă împotriva furnizorului în cazul reclamațiilor privind

calitatea.

Cele două contracte încheiate,

respectiv, cel de vânzare-cumpărare din 21 iunie 2005 cu nr. CA007, dintre

părțile în litigiu și contractul de leasing financiar nr. 0582 din 14

septembrie 2005, formează un tot unitar, neputând fi disociate în cazul

soluționării prezentei cauze.

Cu privire la excepția prescripției

dreptului material la acțiune în ceea ce privește capătul 1 din acțiunea

introductivă întrucât nu sunt incidente dispozițiile art. 5 și 11 alin. (1) din

Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă se reține că termenul de un

an la care face referire textul legal s-ar fi aplicat în cazul acțiunilor care

au un obiect patrimonial, însă în speță, acțiunea are ca obiect obligația de „a

face”, în subsidiar, de „a da” și prin urmare, termenul de prescripție este de

3 ani potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Curtea de Apel București s-a

pronunțat în cauză, în sensul în care chiar dacă ar fi aplicabile dispozițiile art.

5 și 11 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, alin. (3) al art. 11 le înlătură,

prin trimiterea la termenul convențional de garanție.

În aceste condiții văzând

dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

reclamanta SC N.S.C. SRL București și pârâta SC B.D.T. SRL București împotriva

deciziei nr. 349 din 2 iulie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a V-a comercială, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 23 septembrie 2010.