ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2904/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2904/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul
Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de 23 ianuarie 2008, reclamanta SC
N.S.C. SRL a chemat în judecată pârâta SC B.D.T. SRL, solicitând instanței ca
prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta la repararea autovehiculului,
astfel încât acesta să funcționeze la parametrii normali sau la înlocuirea
vehiculului cu unul nou.
În motivarea cererii, legal
timbrată, reclamanta a arătat că între ea și pârâtă a intervenit la 21 iunie
2005 un contract de vânzare-cumpărare pentru un autoturism. Ulterior încheierii
contractului a fost semnat și contractul nr. 0582 din 14 septembrie 2005,
contract de leasing financiar cu F.I.L. SA. Mașina achiziționată de reclamantă
a funcționat la parametrii normali cu excepția unui zgomot produs de cadran. La
data de 26 aprilie 2007 reprezentantul reclamantei a dus mașina la un service
unde s-a constatat că mașina nu funcționează la parametrii normali datorită
unor vibrații în cadran și că problema nu poate fi remediată.
În drept, reclamanta și-a întemeiat
cererea pe dispozițiile art. 720
1
C. proc. civ., art. 969, 1073 C.
civ. și art. 43 C. com.
La data de 11 februarie 2008 pârâta
a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, ca
neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 2304 din 3
aprilie 2008 a fost admisă excepția de necompetență materială a Judecătoriei
Sectorului 6 București și declinată competența de soluționare a cauzei în
favoarea Tribunalului București, secția comercială.
Prin sentința nr. 13843 din 15
decembrie 2008, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis în
parte acțiunea și a obligat pârâta să procedeze la repararea autovehiculului ce
a făcut obiectul contractului de contactului de vânzare-cumpărare nr. CA 007
din 21 iunie 2005, astfel încât acesta să funcționeze la parametrii normali.
S-a respins cererea de înlocuire a autovehiculului cu unul nou ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel,
instanța de fond a reținut că nu rezultă din probele administrate că remedierea
defecțiunilor este imposibilă. Această remediere presupune o inițiativă
adecvată a pârâtei, având în vedere că, la momentul înstrăinării bunului, nu i
s-a adus la cunoștință reclamantei că bunul nu poate fi folosit la viteze de
peste 130 km/h.
De asemenea, nu rezultă, din
materialul probator administrat, că defecțiunea a fost cauzată de folosirea
necorespunzătoare a autovehiculului.
În opinia instanței nu este
întemeiată cererea de înlocuire în condițiile în care nu se probează predarea
unui autovehicul diferit de cel comandat. Or, numai în condițiile în care se
invoca obligația de predare a bunului cumpărat se putea analiza posibilitatea
predării bunului vândut.
Împotriva acestei hotărâri a
declarat apel în termen, motivat, pârâta SC B.D.T. SRL, care a criticat soluția
pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în motivele de apel următoarele
aspecte:
- în speță operează excepția
prescripției dreptului la acțiune al reclamantei față de primul capăt de cerere
introductivă, potrivit art. 5 și 11 din Decretul nr. 167/1958, întrucât
acțiunea în remedierea viciilor poate fi formulată în termen de 6 luni de la
data descoperirii viciilor, însă cel mai târziu de la împlinirea unui an de la
predarea lucrului, cu excepția construcțiilor.
În cauză, vânzarea și livrarea
autoturismului au avut loc în anul 2005, iar defecțiunea a fost descoperită, la
data de 26 ianuarie 2007, la mai mult de un an de la predarea bunului, după
expirarea termenului legal de garanție, acțiunea fiind introdusă la 23 ianuarie
2008, după 6 luni de la data descoperii defecțiunii.
Pe fondul cauzei s-a solicitat
respingerea petitului unu din acțiunea introductivă întrucât din probele
administrate nu a reieșit că defecțiunea reclamată de cumpărător este cauzată
de un viciu ce ar fi existat la momentul încheierii contractului, ea
datorându-se folosirii autovehiculului de viteze improprii acestuia, peste 150 km/h.
Motivele de apel au fost completate
în ședința publică din data de 4 iunie 2009, în sensul invocării și a excepției
lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, întrucât aceasta nu are calitatea
de vânzător și nici nu a preluat obligația de garanție a acestuia printr-un act
juridic subsecvent vânzării.
Prin decizia nr. 349 din 2 iulie
2009, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 349
din 2 iulie 2009, a admis apelul a schimbat în tot sentința criticată și a
respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a apelantei
pârâte și excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă.
S-a respins, totodată, ca
neîntemeiată, cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta cu
obligarea la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 10,6 lei.
Pentru a se pronunța astfel,
instanța de control judiciar a reținut că, în speță, nu operează excepția
lipsei calității procesuale pasive a apelantei pârâte SC B.D.T. SRL întrucât
cererea reclamantei se întemeiază pe contractul încheiat la 21 iunie 2005, în
care părți ale contractului sunt părțile litigante, cât și pe contractul de leasing
financiar nr. 0582 din 14 septembrie 2005.
Împotriva acestei soluții au
declarat recurs ambele părți criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind
invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, SC N.S.C. SRL susține că
indiferent la ce viteze apare defecțiunea, ea există și trebuie reparată, iar
SC B.D.T. SRL susține că Decretul nr. 167/1958 nu prevede aplicabilitatea
prevederilor sale, în speță art. 5 și 11, doar acțiunile care au ca obiect
patrimonial, ci la modul general tuturor acțiunilor privind viciile ascunse ale
unui lucru cum este și acțiunea intimatei.
Recursurile sunt nefondate.
Chiar și în condițiile în care
recurenta-reclamantă, întemeindu-și recursul pe art. 304 alin (1) pct. 9 C.
proc. civ., nu precizează care dintre cele două ipoteze distincte reglementate
de acest text normativ stau la baza recursului său, înțelegem să arătăm
onoratei instanțe de recurs că instanța de apel, a dat o hotărâre care nu
nesocotește nicio normă de drept și care are temei legal.
Conform art. 1
1
, pct. 7
din O.G. nr. 78/2000, cartea de identitate a vehiculului este un document
eliberat de R.A.R., care „atestă faptul că un vehicul a fost omologat și
îndeplinește condițiile tehnice privind siguranța circulației, protecția
mediului și folosința conform destinației”.
De asemenea, conform art. 11 din O.G.
nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărții de identitate și certificarea
autenticității vehiculelor rutiere în vederea înmatriculării sau înregistrării
acestora în România: „Eliberarea cărții de identitate se face în următoarele
condiții:
a) în cazul omologării individuale,
precum și în cazul vehiculelor rutiere deja înmatriculate sau înregistrate în
România, dacă vehiculul poate fi identificat și corespunde normelor tehnice de
siguranță a circulației, de protecție a mediului, precum și folosinței căreia
îi este destinat;”
Din textele normative arătate
rezultă că viteza maximă constructivă este una dintre componentele rezultate
din operațiunea de omologare a vehiculului, care este guvernanta de Reglementarea
din 5 noiembrie 2009 privind omologarea de tip și eliberarea cărții de
identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor
utilizate de acestea.
Neexistând niciun text normativ care
să fi fost nesocotit de către instanța de apel în darea soluției pronunțate se
apreciază că recursul SC N.S.C. SRL este nefondat.
Nu pot fi reținute nici criticile
recurentei SC B.D.T. SRL motivat de faptul că excepția lipsei calității
procesuale pasive, întrucât cererea se întemeiază pe contractul încheiat la 21
iunie 2005, în care părți ale contractului sunt SC B.D.T. SRL și SC N.S.C. SRL,
cât și pe contractul de leasing financiar nr. 0582 din 14 septembrie 2005.
Conform art. 12 lit. a) din O.U.G. nr.
51 din 28 august 1999 privind operațiunile de leasing societățile de leasing,
cu modificările de la data încheierii contractului, 21 iunie 2005, utilizatorul
are acțiune directă împotriva furnizorului în cazul reclamațiilor privind
calitatea.
Cele două contracte încheiate,
respectiv, cel de vânzare-cumpărare din 21 iunie 2005 cu nr. CA007, dintre
părțile în litigiu și contractul de leasing financiar nr. 0582 din 14
septembrie 2005, formează un tot unitar, neputând fi disociate în cazul
soluționării prezentei cauze.
Cu privire la excepția prescripției
dreptului material la acțiune în ceea ce privește capătul 1 din acțiunea
introductivă întrucât nu sunt incidente dispozițiile art. 5 și 11 alin. (1) din
Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă se reține că termenul de un
an la care face referire textul legal s-ar fi aplicat în cazul acțiunilor care
au un obiect patrimonial, însă în speță, acțiunea are ca obiect obligația de „a
face”, în subsidiar, de „a da” și prin urmare, termenul de prescripție este de
3 ani potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Curtea de Apel București s-a
pronunțat în cauză, în sensul în care chiar dacă ar fi aplicabile dispozițiile art.
5 și 11 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, alin. (3) al art. 11 le înlătură,
prin trimiterea la termenul convențional de garanție.
În aceste condiții văzând
dispozițiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de
reclamanta SC N.S.C. SRL București și pârâta SC B.D.T. SRL București împotriva
deciziei nr. 349 din 2 iulie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția
a V-a comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică,
astăzi 23 septembrie 2010.