ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2159/2010

Deliberând asupra recursului de

față, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe

rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de 7 februarie 2008,

reclamanta SC G.I. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC B.D.T. SRL, solicitând

instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei

la repararea automobilului marca Ford Mondeo cu număr de înmatriculare,

obligarea pârâtei la plata sumei de 7.500 EURO, reprezentând lipsa de folosință

a automobilului începând cu luna august 2007 la zi și a cheltuielilor de

judecată.

Prin sentința civilă nr. 2040 din 25

martie 2008, Judecătoria Sectorului 6 București, secția civilă, a admis

excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința comercială nr. 12283 din 13

noiembrie 2008, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis în

parte acțiunea principală, a obligat pârâta să repare automobilul marca Ford

Mondeo cu număr de înmatriculare, conform devizului de lucrare nr. 126443 din 22

august 2007 și a anulat ca netimbrată cererea de obligare a pârâtei la plata

contravalorii lipsei de folosință. Totodată, tribunalul a respins ca

neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâtă, privind obligarea

reclamantei la plata cheltuielilor de depozitare.

î

mpotriva acestei sentințe a

declarat apel, pârâta SC B.D.T. SRL.

p

rin decizia nr. 453 din 5

noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins ca

tardiv formulat apelul declarat de apelanta - pârâtă.

Pentru

a pronunța această decizie, curtea de apel a reținut că sentința de fond i-a

fost comunicată apelantei la data de 5 decembrie 2008, conform adresei de la

fila 24 din dosarul de fond, iar apelul a fost declarat la data de 9 februarie

2009, conform încheierii de la fila 6 din dosarul Curții de Apel București, secția

a V-a comercială, cu mult peste termenul de 15 zile de la data comunicării

sentinței apelate.

Curtea

de apel a respins apărările apelantei pe excepția invocată, în sensul că nu s-a

făcut comunicarea la sediul ales al apelantei, întrucât, atât prin cererea

reconvențională, cât și prin cererea de repunere pe rol, apelanta a solicitat

să-i fie comunicate actele de procedură la sediul ales din București, sector 3,

astfel cum s-a procedat întocmai de către prima instanță, conform art. 93 C.

proc. civ.

Instanța de apel a mai reținut că, întrucât apelanta nu a indicat

persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea sentinței

apelate i s-a făcut prin afișare, conform art. 100 pct. 7 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs

formulate recurenta - pârâtă a arătat că alegerea de domiciliu s-a făcut

conform dispozițiilor art. 93 C. proc. civ., cu indicarea denumirii societății

de avocatură și a persoanelor din cadrul acestei societăți care reprezintă

societatea.

Recurenta

a arătat că alegerea de domiciliu nu implică doar simpla alegere a unei adrese

poștale la care să se efectueze comunicarea actelor de procedură, ci și

indicarea persoanei reprezentantului ales de parte, astfel cum a procedat

recurenta - pârâtă în cererea formulată.

Din analiza procesului-verbal de

comunicare a sentinței apelante, a învederat recurenta, rezultă indicarea

insuficientă chiar a adresei poștale a societății cabinetului de avocați ce

reprezintă partea, fără arătarea denumirii acestei societăți și, eventual, a

numelor persoanelor cărora li se va face comunicarea.

În plus, a arătat recurenta, în dovada de

comunicare, nu apare mențiunea că domiciliul ales al pârâtei este acela al

avocatului ales de aceasta, conform art. 91 și art. 93 C. proc. civ. astfel

încât, decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea art. 100 alin. (1) pct.

4 și 7 C. proc. civ. raportat la art. 100 alin. (3) C. proc. civ., și,

respectiv, a art. 91 și art. 93 C. proc. civ.

Examinând motivele de

nelegalitate formulate, prin raportare la actele și lucrările dosarului, Înalta

Curte reține că recursul declarat este fondat, pentru următoarele considerente:

p

otrivit art. 93 C. proc.

civ.: „În caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat și persoana

însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face

la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea apărări, la domiciliul părții”,

iar conform art. 100 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.: „Procesul-verbal încheiat

de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură trebuie să cuprindă (....)

„numele, prenumele și domiciliul celui căruia i se face comunicarea (...)”, sub

sancțiunea nulității absolute prevăzută de art. 100 alin. (3) C. proc. civ.

Din interpretarea coroborată a acestor

texte de lege, Înalta Curte reține că în ipoteza alegerii de domiciliu, dovada

de citare trebuie să specifice, în afara adresei poștale a persoanei fizice sau

juridice care figurează în cererea de alegere de domiciliu întemeiată pe

dispozițiile art. 93 C. proc. civ., și numele, respectiv denumirea în cazul

persoanei juridice, al cărei „domiciliu” a fost ales de parte pentru

comunicarea actelor de procedură.

Se reține, din analiza cererii de alegere

de domiciliu formulată de recurenta - pârâtă pe parcursul judecății în primă

instanță (fila 19 din dosarul tribunalului și, respectiv, fila 21 din dosarul

judecătoriei) că acesta a făcut alegerea de domiciliu la sediul profesional al

unei persoane juridice, în speță, societatea de avocați care reprezintă partea

în proces „N. și A.” – Societate Civilă de Avocați.

Ca atare, alegerea de domiciliu s-a făcut

în condițiile stipulate de art. 93 teza I C. proc. civ., respectiv, cu

indicarea persoanei - în speță, persoanei juridice - însărcinată cu primirea

actelor de procedură. Întrucât, în speță, comunicarea sentinței apelate s-a

făcut la adresa poștală a societății profesionale de avocați aleasă ca persoană

însărcinată cu primirea actelor de procedură, dar fără indicarea expresă în dovada

de comunicare (fila 24 din dosarul tribunalului) a denumirii acestei persoane,

în speță, devin incidente dispozițiile art. 100 alin. (1) pct. 4 raportat la

alin. (3) C. proc. civ., motiv pentru care dovada de comunicare este lovită de

nulitate absolută.

O atare interpretare este impusă de

dispoziția expresă a art. 93 C. proc. civ. care face referire la „persoana

însărcinată cu primirea actelor de procedură”, înțelegând deopotrivă atât

persoana fizică, cât și persoana juridică - cazul în speță. Totodată, textul de

lege prezentat dispune că, în ipoteza în care nu a fost indicată persoana

însărcinată cu primirea actelor de procedură, citarea/respectiv, comunicarea se

va face la domiciliul părții - înțelegând, adresa de domiciliu/sediu social al

părții în proces.

Dispoziția din art. 93 teza

a II-a C. proc. civ. este impune obligația ca, în cererea de alegere de

domiciliu să fie indicate expres persoana însărcinată cu primirea actelor de

procedură, per à contrario alegerea de domiciliu neputând fi ținută în seamă

de instanța de judecată, astfel cum rezultă din partea finală a art. 93 C.

proc. civ., întrucât, prin neîndeplinirea obligației legale prevăzută în art. 93

teza I C. proc. civ., se creează confuzie între domiciliul/sediul social al

părții în proces și respectiv al persoanei la a cărei adresă poștală s-a făcut

alegerea de domiciliu, făcând imposibilă citarea sau comunicarea actului de

procedură.

Înalta Curte reține că decizia recurată a

fost pronunțată de instanța de apel cu încălcarea dispozițiilor legale

precitate, întrucât, în analiza excepției tardivității declarării apelului,

curtea de apel a apreciat ca legal îndeplinită procedura de comunicare a

sentinței apelate la adresa poștală a societății de avocați aleasă prin cererea

de alege de domiciliu, dar fără indicarea expresă a acestei persoane juridice

însărcinată cu primirea actelor de procedură. O atare interpretare a instanței

de apel contravine dispozițiilor exprese ale art. 93 C. proc. civ., întrucât în

ipoteza în care instanța de judecată ar fi reținut că în solicitarea de alegere

de domiciliu, partea nu a indicat expres persoana însărcinată cu primirea

actelor de procedură, era obligată să verifice îndeplinirea în cauză a ipotezei

legale din art. 93 teza a II-a, în sensul că a fost vorba despre o comunicare

la domiciliul părții.

Pentru considerentele mai sus invocate,

în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Înalta Curte va admite recursul declarat, va casa decizia recurată și va

trimite cauza spre rejudecare instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta -

pârâtă SC B.D.T. SRL

București împotriva deciziei nr. 453 din 5 noiembrie 2009 a Curții de

Apel București, secția a V-a comercială, pe care o casează și trimite cauza

pentru soluționarea pe fond a apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2010.