ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2159/2010

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, reține următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de 7 februarie 2008, reclamanta SC G.I. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC B.D.T. SRL, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la repararea automobilului marca Ford Mondeo cu număr de înmatriculare, obligarea pârâtei la plata sumei de 7.500 EURO, reprezentând lipsa de folosință a automobilului începând cu luna august 2007 la zi și a cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 2040 din 25 martie 2008, Judecătoria Sectorului 6 București, secția civilă, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința comercială nr. 12283 din 13 noiembrie 2008, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis în parte acțiunea principală, a obligat pârâta să repare automobilul marca Ford Mondeo cu număr de înmatriculare, conform devizului de lucrare nr. 126443 din 22 august 2007 și a anulat ca netimbrată cererea de obligare a pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosință. Totodată, tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâtă, privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de depozitare. î mpotriva acestei sentințe a declarat apel, pârâta SC B.D.T. SRL. p rin decizia nr. 453 din 5 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins ca tardiv formulat apelul declarat de apelanta - pârâtă.

Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a reținut că sentința de fond i-a fost comunicată apelantei la data de 5 decembrie 2008, conform adresei de la fila 24 din dosarul de fond, iar apelul a fost declarat la data de 9 februarie 2009, conform încheierii de la fila 6 din dosarul Curții de Apel București, secția a V-a comercială, cu mult peste termenul de 15 zile de la data comunicării sentinței apelate. Curtea de apel a respins apărările apelantei pe excepția invocată, în sensul că nu s-a făcut comunicarea la sediul ales al apelantei, întrucât, atât prin cererea reconvențională, cât și prin cererea de repunere pe rol, apelanta a solicitat să-i fie comunicate actele de procedură la sediul ales din București, sector 3, astfel cum s-a procedat întocmai de către prima instanță, conform art. 93 C. proc.

civ. Instanța de apel a mai reținut că, întrucât apelanta nu a indicat persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea sentinței apelate i s-a făcut prin afișare, conform art. 100 pct. 7 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs formulate recurenta - pârâtă a arătat că alegerea de domiciliu s-a făcut conform dispozițiilor art. 93 C. proc. civ., cu indicarea denumirii societății de avocatură și a persoanelor din cadrul acestei societăți care reprezintă societatea. Recurenta a arătat că alegerea de domiciliu nu implică doar simpla alegere a unei adrese poștale la care să se efectueze comunicarea actelor de procedură, ci și indicarea persoanei reprezentantului ales de parte, astfel cum a procedat recurenta - pârâtă în cererea formulată.

Din analiza procesului-verbal de comunicare a sentinței apelante, a învederat recurenta, rezultă indicarea insuficientă chiar a adresei poștale a societății cabinetului de avocați ce reprezintă partea, fără arătarea denumirii acestei societăți și, eventual, a numelor persoanelor cărora li se va face comunicarea. În plus, a arătat recurenta, în dovada de comunicare, nu apare mențiunea că domiciliul ales al pârâtei este acela al avocatului ales de aceasta, conform art. 91 și art. 93 C. proc. civ. astfel încât, decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea art. 100 alin. (1) pct. 4 și 7 C. proc. civ. raportat la art. 100 alin. (3) C. proc. civ., și, respectiv, a art. 91 și art. 93 C. proc. civ.

Examinând motivele de nelegalitate formulate, prin raportare la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține că recursul declarat este fondat, pentru următoarele considerente: p otrivit art. 93 C. proc. civ.: „În caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea apărări, la domiciliul părții”, iar conform art. 100 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.: „Procesul-verbal încheiat de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură trebuie să cuprindă (… ) „numele, prenumele și domiciliul celui căruia i se face comunicarea (...)”, sub sancțiunea nulității absolute prevăzută de art. 100 alin. (3) C. proc.

civ. Din interpretarea coroborată a acestor texte de lege, Înalta Curte reține că în ipoteza alegerii de domiciliu, dovada de citare trebuie să specifice, în afara adresei poștale a persoanei fizice sau juridice care figurează în cererea de alegere de domiciliu întemeiată pe dispozițiile art. 93 C. proc. civ., și numele, respectiv denumirea în cazul persoanei juridice, al cărei „domiciliu” a fost ales de parte pentru comunicarea actelor de procedură. Se reține, din analiza cererii de alegere de domiciliu formulată de recurenta - pârâtă pe parcursul judecății în primă instanță (fila 19 din dosarul tribunalului și, respectiv, fila 21 din dosarul judecătoriei) că acesta a făcut alegerea de domiciliu la sediul profesional al unei persoane juridice, în speță, societatea de avocați care reprezintă partea în proces „N.

și A.” – Societate Civilă de Avocați. Ca atare, alegerea de domiciliu s-a făcut în condițiile stipulate de art. 93 teza I C. proc. civ., respectiv, cu indicarea persoanei - în speță, persoanei juridice - însărcinată cu primirea actelor de procedură. Întrucât, în speță, comunicarea sentinței apelate s-a făcut la adresa poștală a societății profesionale de avocați aleasă ca persoană însărcinată cu primirea actelor de procedură, dar fără indicarea expresă în dovada de comunicare (fila 24 din dosarul tribunalului) a denumirii acestei persoane, în speță, devin incidente dispozițiile art. 100 alin. (1) pct. 4 raportat la alin. (3) C. proc. civ., motiv pentru care dovada de comunicare este lovită de nulitate absolută.

O atare interpretare este impusă de dispoziția expresă a art. 93 C. proc. civ. care face referire la „persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură”, înțelegând deopotrivă atât persoana fizică, cât și persoana juridică - cazul în speță. Totodată, textul de lege prezentat dispune că, în ipoteza în care nu a fost indicată persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, citarea/respectiv, comunicarea se va face la domiciliul părții - înțelegând, adresa de domiciliu/sediu social al părții în proces. Dispoziția din art. 93 teza a II-a C. proc. civ. este impune obligația ca, în cererea de alegere de domiciliu să fie indicate expres persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, per à contrario alegerea de domiciliu neputând fi ținută în seamă de instanța de judecată, astfel cum rezultă din partea finală a art. 93 C. proc.

civ., întrucât, prin neîndeplinirea obligației legale prevăzută în art. 93 teza I C. proc. civ., se creează confuzie între domiciliul/sediul social al părții în proces și respectiv al persoanei la a cărei adresă poștală s-a făcut alegerea de domiciliu, făcând imposibilă citarea sau comunicarea actului de procedură. Înalta Curte reține că decizia recurată a fost pronunțată de instanța de apel cu încălcarea dispozițiilor legale precitate, întrucât, în analiza excepției tardivității declarării apelului, curtea de apel a apreciat ca legal îndeplinită procedura de comunicare a sentinței apelate la adresa poștală a societății de avocați aleasă prin cererea de alege de domiciliu, dar fără indicarea expresă a acestei persoane juridice însărcinată cu primirea actelor de procedură.

O atare interpretare a instanței de apel contravine dispozițiilor exprese ale art. 93 C. proc. civ., întrucât în ipoteza în care instanța de judecată ar fi reținut că în solicitarea de alegere de domiciliu, partea nu a indicat expres persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, era obligată să verifice îndeplinirea în cauză a ipotezei legale din art. 93 teza a II-a, în sensul că a fost vorba despre o comunicare la domiciliul părții. Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul declarat, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurenta - pârâtă SC B.D.T. SRL București împotriva deciziei nr. 453 din 5 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, pe care o casează și trimite cauza pentru soluționarea pe fond a apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2010.