ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 453/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel

București, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 8 aprilie 2008,

reclamanta A.G., magistrat pensionar, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

obligarea pârâtului la actualizarea corectă a pensiei de serviciu, în

conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, în sensul

de a fi introdus în calcul și sporul de vechime în muncă, în cuantumul prevăzut

de  lege, cu începere de la 1 noiembrie 2000, la zi.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că s-a adresat autorității pârâte cu cererea înregistrată

la data de 6 decembrie 2007, iar prin adresa nr. 3753 din 18 decembrie 2007,

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a

refuzat să-i soluționeze cererea, îndrumând-o să se adreseze instanței de

judecată.

Reclamanta mai arată că,

prin Decizia nr. 36 din 7 mai 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a

statuat că prevederile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, în raport de

dispozițiile art. 1 pct. 32 din O.G. nr. 83/2005, art. 50 din O.U.G. nr. 177/2002

și art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 160/2000 se interpretează în sensul că

judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, beneficiau și de sporul de

vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.

Întrucât pensia care i-a

fost stabilită nu a luat în calcul și sporul de vechime în muncă, reclamanta a

solicitat obligarea pârâtului să-i actualizeze corect pensia, conform art. 33 alin.

(1) din Legea nr. 50/1996.

În drept, acțiunea a fost întemeiată

pe dispozițiile Legii nr. 554/2004.

Pârâtul a depus întâmpinare,

prin care a invocat excepția prescripției parțiale a dreptului material la

acțiune, pentru perioada noiembrie 2000 - 1 aprilie 2005, și în subsidiar, pe

fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2539

din 1 octombrie 2008, a respins excepția prescripției dreptului material la

acțiune, ca neîntemeiată și a respins, de asemenea, acțiunea reclamantei, ca

neîntemeiată.

Cu privire la excepția

prescripției, instanța a reținut că soluția se impune, având în vedere că, în

cauză, este vorba despre un act administrativ unilateral asimilat, conform art.

2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în raport cu data exprimării refuzului, 18

decembrie 2007, introducerea acțiunii la 8 aprilie 2008 s-a realizat cu

respectarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Pe fond, instanța de fond a

apreciat că răspunsul trimis reclamantei de către autoritatea publică pârâtă nu

este un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, întrucât reclamanta,

pensionată în anul 1998, a beneficiat de prevederile art. 103 din Legea nr. 92/1992,

în sensul includerii în venitul net realizat din salariul de bază și a sporului

de vechime în muncă, iar prevederile Deciziei nr. 36 din 7 mai 2007 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție nu au adus atingere drepturilor de pensie, deja

stabilite, ale reclamantei.

Împotriva sus menționatei

sentințe a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta A.G., solicitând, în

temeiul prevederilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., modificarea hotărârii

atacate, în sensul admiterii acțiunii sale astfel cum a fost formulată.

Recurenta a susținut că

hotărârea conține motive contradictorii, în sensul că, deși s-a reținut că,

prin dispozițiile O.G. nr. 83/2000 a fost înlăturat sporul de vechime în muncă,

s-a concluzionat că nu i s-a adus atingere drepturilor de pensie deja

stabilite, deși prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 36/2007 i

se recunoaște însă sporul de vechime, ce a fost înlăturat prin O.G. nr. 83/2000.

Recurenta a mai menționat că

sentința recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, deoarece

acțiunea are drept temei Decizia nr. 36/2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, prin care s-a recunoscut faptul că, în mod nelegal, nu s-a mai inclus

în pensia de serviciu a magistraților sporul de vechime în muncă, drept urmare

a aplicării O.G. nr. 83/2000 și aceste temei a fost ignorat de instanță, deși

potrivit art. 329 alin. (3) C. proc. civ. decizia Înaltei Curți de Casație și

Justiție era obligatorie.

La termenul de astăzi, data

de mai sus, în temeiul prevederilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., s-a pus

în discuția părții prezente, din oficiu, competența instanței care este

abilitată legal să soluționeze pricina ca instanță de fond, Înalta Curte rămânând

să se pronunțe cu prioritate asupra acestei excepții, în temeiul art. 137 alin.

(1) C. proc. civ.

Analizând excepția invocată,

Înalta Curte va reține că este întemeiată.

Cererea reclamantei de a fi

obligat pârâtul la actualizarea pensiei, prin chemarea în judecată a pârâtului,

ca autoritate publică centrală, nu poate, prin ea însăși, să atragă competența Curții

de Apel în temeiul art. 3 pct. 1 C. proc. civ. sau al art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004.

Chiar dacă reclamanta și-a

întemeiat în drept cererea și pe dispozițiile Legii contenciosului

administrativ nr. 554/2004, prin obiectul său, cauza nu este de contencios

administrativ, aceasta având drept finalitate stabilirea unor drepturi de

pensie.

În lipsa unor prevederi

exprese, derogatorii, privind instanța competentă în această materie, urmează a

se aplica regulile dreptului comun, respectiv cele prevăzute de Legea nr. 19/2000,

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări, în speță fiind

aplicabile dispozițiile art. 155 lit. f) din legea menționată, care

reglementează modul de stabilire și plată a pensiilor, pentru care competența

revine tribunalelor, ca instanțe de fond în materia asigurărilor sociale.

În ceea ce privește

competența teritorială, aceasta revine Tribunalului București, conform

prevederilor art. 156 din Legea nr. 19/2000.

Astfel fiind, în temeiul art.

299 și art. 312 alin. (6) C. proc. civ., se va admite recursul, se va casa

sentința instanței de fond și se va trimite cauza, spre competentă soluționare,

la Tribunalul București, secția de litigii de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta A.G. împotriva sentinței civile nr. 2539 din 1 octombrie 2008 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza, pentru competentă soluționare, la Tribunalul București, secția de

litigii de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 ianuarie 2009.