ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2011/2009

Asupra contestației în

anulare de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 3281 din 3 octombrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de  contencios administrativ și fiscal,

a respins ca nefondat recursul declarat de C.E. împotriva sentinței civile nr. 3214

din 14 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, prin care s-a respins ca neîntemeiată acțiunea având

ca obiect actualizarea pensiei de serviciu prin luarea în calcul a sporului de

vechime în muncă începând cu data de 1 noiembrie 2000 la zi.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reținut în esență, că obiectul

pricinii se referă la obligarea pârâtului M.P. - Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție la actualizarea pensiei de serviciu, în

conformitate cu dispozițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, în sensul

de a fi introdus în calcul și sporul de vechime în muncă, cu începere de la

data de 01 noiembrie 2000 - la zi.

Înalta

Curte a constatat că în speță erau incidente dispozițiile art. 85 alin. (2) din

Legea nr. 303/2004, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, astfel

cum în mod legal reținuse și instanța de fond, respectiv Curtea de Apel

București. Totodată, în soluționarea pricinii, Înalta Curte a luat în

considerare dispozițiile art. 18 alin. (2) din H.G. nr. 1275/2005 conform

cărora, actualizarea pensiei de serviciu se face la începutul fiecărui an, în

raport cu media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de judecătorii

și procurorii în activitate, și a constatat că intimatul M.P. - Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a comunicat, la începutul anului

2007, casei de pensii media veniturilor brute ale procurorilor în activitate,

pentru actualizarea pensiei de serviciu a recurentului, acest fapt rezultând de

altfel, din susținerile pârâtului, necombătute de reclamant.

Mai

mult, a constatat instanța, că întrucât recurentul - reclamant s-a pensionat

anterior intrării în vigoare a O.G. nr. 83/2000, prin care au fost înlăturate

prevederile privitoare la acordarea sporului de vechime pentru magistrați,

acesta a beneficiat, la data pensionării de sporul de vechime în muncă

solicitat.

Împotriva

acestei decizii, recurentul-reclamant a formulat contestație în anulare,

invocând în drept dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., pe care cu

ocazia dezbaterilor orale le-a precizat în sensul incidenței, în opinia sa, a

tezei I din norma legală mai înainte arătată.

În motivarea contestației,

după o prezentare rezumativă a situației de fapt și a celor două faze

procesuale parcurse, s-a arătat că Înalta Curte, ca instanță de recurs, a

ignorat probatoriul existent la dosar (adrese ale M.P.), precum și Decizia nr. 36/2007

a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție privind sporul de

vechime în muncă pentru procurori, judecători și ceilalți magistrați.

S-a apreciat că decizia

pronunțată în recurs este nelegală și netemeinică cu atât mai mult cu cât dintr-un

comunicat de presă al M.J. rezulta că în perioada august - septembrie 2007 urmau

a se plăti drepturile bănești restante reprezentând și sporul de vechime în

muncă.

În sprijinul celor

susținute, contestatorul a depus la dosar mai multe hotărâri judecătorești

având ca obiect sporul de vechime în muncă (filele 25-68 dosar).

Examinând prezenta

contestație în anulare, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că aceasta

este inadmisibilă.

Art. 318 (1) C. proc. civ.

reglementează ceea ce doctrina a definit ca fiind „contestația în anulare

specială”, cale de atac extraordinară care poate fi exercitată împotriva hotărârilor

instanțelor de recurs numai pentru anumite motive și în anumite condiții expres

prevăzute de legiuitor.

Cum contestatorul a precizat

cu ocazia dezbaterilor că temeiul cererii sale îl constituie teza I din art. 318

alin. (1) C. proc. civ., care vizează situația în care „dezlegarea dată este

rezultatul unei greșeli materiale”, trebuie observat că din cuprinsul

contestației nu rezultă în ce constă o astfel de greșeală materială făcându-se

mai degrabă trimiteri la presupuse greșeli materiale.

Or, așa cum în mod constant

s-a statuat atât în doctrină cât și prin jurisprudența în materie, „erorile

materiale” în sensul art. 318 C. proc. civ. se referă strict la erori în

legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și nicidecum la greșeli de

judecată, de apreciere a probelor și de interpretare a dispozițiilor legale.

În speță, contestatorul

invocă pe calea contestației în anulare greșeli de judecată sub pretextul

săvârșirii unor greșeli materiale. Această abordare transformă practic calea de

atac în discuție într-un veritabil recurs, or, recursul la recurs este

inadmisibil.

Ca urmare, pentru cele

arătate, contestația în anulare va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de C.E. împotriva Deciziei nr. 3281 din 3 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 aprilie 2009.