ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2011/2009

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 3281 din 3 octombrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat recursul declarat de C.E. împotriva sentinței civile nr. 3214 din 14 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care s-a respins ca neîntemeiată acțiunea având ca obiect actualizarea pensiei de serviciu prin luarea în calcul a sporului de vechime în muncă începând cu data de 1 noiembrie 2000 la zi. Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reținut în esență, că obiectul pricinii se referă la obligarea pârâtului M.P.

- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la actualizarea pensiei de serviciu, în conformitate cu dispozițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, în sensul de a fi introdus în calcul și sporul de vechime în muncă, cu începere de la data de 01 noiembrie 2000 - la zi. Înalta Curte a constatat că în speță erau incidente dispozițiile art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, astfel cum în mod legal reținuse și instanța de fond, respectiv Curtea de Apel București. Totodată, în soluționarea pricinii, Înalta Curte a luat în considerare dispozițiile art. 18 alin. (2) din H.G. nr. 1275/2005 conform cărora, actualizarea pensiei de serviciu se face la începutul fiecărui an, în raport cu media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de judecătorii și procurorii în activitate, și a constatat că intimatul M.P.

- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a comunicat, la începutul anului 2007, casei de pensii media veniturilor brute ale procurorilor în activitate, pentru actualizarea pensiei de serviciu a recurentului, acest fapt rezultând de altfel, din susținerile pârâtului, necombătute de reclamant. Mai mult, a constatat instanța, că întrucât recurentul - reclamant s-a pensionat anterior intrării în vigoare a O.G. nr. 83/2000, prin care au fost înlăturate prevederile privitoare la acordarea sporului de vechime pentru magistrați, acesta a beneficiat, la data pensionării de sporul de vechime în muncă solicitat. Împotriva acestei decizii, recurentul-reclamant a formulat contestație în anulare, invocând în drept dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc.

civ., pe care cu ocazia dezbaterilor orale le-a precizat în sensul incidenței, în opinia sa, a tezei I din norma legală mai înainte arătată. În motivarea contestației, după o prezentare rezumativă a situației de fapt și a celor două faze procesuale parcurse, s-a arătat că Înalta Curte, ca instanță de recurs, a ignorat probatoriul existent la dosar (adrese ale M.P.), precum și Decizia nr. 36/2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție privind sporul de vechime în muncă pentru procurori, judecători și ceilalți magistrați. S-a apreciat că decizia pronunțată în recurs este nelegală și netemeinică cu atât mai mult cu cât dintr-un comunicat de presă al M.J. rezulta că în perioada august - septembrie 2007 urmau a se plăti drepturile bănești restante reprezentând și sporul de vechime în muncă.

În sprijinul celor susținute, contestatorul a depus la dosar mai multe hotărâri judecătorești având ca obiect sporul de vechime în muncă (filele 25-68 dosar). Examinând prezenta contestație în anulare, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că aceasta este inadmisibilă. Art. 318 (1) C. proc. civ. reglementează ceea ce doctrina a definit ca fiind „contestația în anulare specială”, cale de atac extraordinară care poate fi exercitată împotriva hotărârilor instanțelor de recurs numai pentru anumite motive și în anumite condiții expres prevăzute de legiuitor. Cum contestatorul a precizat cu ocazia dezbaterilor că temeiul cererii sale îl constituie teza I din art. 318 alin. (1) C. proc. civ., care vizează situația în care „dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale”, trebuie observat că din cuprinsul contestației nu rezultă în ce constă o astfel de greșeală materială făcându-se mai degrabă trimiteri la presupuse greșeli materiale.

Or, așa cum în mod constant s-a statuat atât în doctrină cât și prin jurisprudența în materie, „erorile materiale” în sensul art. 318 C. proc. civ. se referă strict la erori în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și nicidecum la greșeli de judecată, de apreciere a probelor și de interpretare a dispozițiilor legale. În speță, contestatorul invocă pe calea contestației în anulare greșeli de judecată sub pretextul săvârșirii unor greșeli materiale. Această abordare transformă practic calea de atac în discuție într-un veritabil recurs, or, recursul la recurs este inadmisibil. Ca urmare, pentru cele arătate, contestația în anulare va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de C.E. împotriva Deciziei nr. 3281 din 3 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2009.