ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4237/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe calea

contenciosului administrativ sub nr. 4269/2/2008, reclamantul C.Z. a chemat în

judecată Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție pentru a fi obligat să recunoască dreptul la actualizarea corectă a

pensiei de serviciu în baza art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, în sensul

de a fi introdus în calcul și sporul de vechime în muncă, în cuantum prevăzut

de lege, cu începere de la 1 noiembrie 2000 la zi și obligarea Ministerului

Public să comunice la C.N.P.A.S., cuantumul corect al pensiei de serviciu.

În motivarea cererii reclamantul a arătat

că este magistrat pensionar, iar sporul respectiv a fost recunoscut legislativ

prin dispozițiile legale menționate până la emiterea O.G. nr. 83/2000.

Or, normele de tehnică legislativă a

arătat reclamantul, cuprinse în Legea nr. 24/2000 interzic această abrogare,

printr-un act normativ inferior.

De altfel, prin Decizia nr. 36/2007,

Înalta Curte de Casație și Justiție pronunțată în recurs în interesul legii s-a

recunoscut pentru magistrați dreptul la sporul de vechime prevăzut de Legea nr.

50/1996.

Ministerul Public a formulat întâmpinare

prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând și

excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente

perioadei 01 ianuarie 2000 – 15 iulie 2005.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3565 din 17

decembrie 2008 a admis în parte excepția prescripției în ceea ce privește

obligarea pârâtului la actualizarea pensiei de serviciu, în sensul de a se

include în calcul și sporul de vechime în muncă pentru perioada 1 noiembrie

2000 – 14 iulie 2005, precum și la comunicarea către C.N.P.A.S. a cuantumului

pensiei de serviciu pentru această perioadă și a respins în consecință aceste

capete de cerere.

A admis în parte, acțiunea formulată de C.Z.,

recunoscând dreptul reclamantului, ca în calculul pensiei de serviciu să fie

inclus și sporul de vechime, cu începere de la 15 iulie 2005 la zi și a obligat

pârâtul să procedeze la actualizarea în consecință a pensiei de serviciu și să

comunice către C.N.P.A.S. cuantumul corect al pensiei de serviciu pentru

perioada indicată în vederea plății diferențelor cuvenite.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a

reținut următoarele:

În ceea ce privește prescripția dreptului

la acțiune, acțiunea promovată de reclamant vizând realizarea drepturilor sale

patrimoniale pentru perioada 1 noiembrie 2000 – 14 iulie 2005 este prescrisă în

raport cu dispozițiile art. 3 alin. (1) cu referire la art. 1 alin. (1) din

Decretul nr. 167/1958.

Cu privire la recunoașterea dreptului

reclamantului ca în calculul pensiei de serviciu să fie inclus și sporul de

vechime cu începere de la 15 iulie 2005 la zi și la actualizarea pensiei de

serviciu prima instanță a apreciat că dispozițiile prevăzute de art. 85 din Legea

nr. 303/2004 atât în forma inițială cât și în forma modificată prevăd

actualizarea pensiilor de serviciu și prin includerea în baza de calcul a

sporurilor inclusiv a sporului de vechime.

Astfel, la data pensionării

reclamantului, pensiile magistraților se actualizau în conformitate cu

dispozițiile art. 103 alin. (5) din Legea nr. 92/1992 în raport de nivelul

salariilor de bază ale magistraților în activitate.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 303/2004

actualizarea pensiilor de serviciu se face potrivit dispozițiilor art. 85 din

acest act normativ, anual, în raport cu media veniturilor brute realizate în

ultimele 12 luni, ceea ce înseamnă că pensia de serviciu a magistraților se

actualizează în funcție de sporurile de care beneficiază magistrații în

activitate, inclusiv sporul de vechime la care aceștia aveau dreptul în baza

prevederilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996 coroborate cu dispozițiile

art. 1 pct. 32 din O.G. nr. 83/2000, art. 50 din O.U.G. nr. 177/2002 și art. 5 alin.

(1) din O.U.G. nr. 160/2000.

În acest sens s-a pronunțat de Înalta

Curte de Casație și Justiție în Secții Unite prin decizia nr. XXVI din 7 mai

2007.

u

lterior

prin Legea nr.45/2007 de aprobare a O.U.G. nr. 27/2006 s-a prevăzut acordarea

sporului de vechime pentru judecătorii și procurorii în activitate, astfel că

actualizarea pensiei de serviciu trebuie efectuată și prin includerea sporului

de vechime prevăzut de acest act normativ.

Împotriva acestei hotărâri pârâtul

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a

declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul-pârât susține că hotărârea a

fost dată cu aplicarea greșită a legii întrucât instanța de fond a reținut în

mod greșit incidența dispozițiilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ., deoarece

Recursul în interesul legii, produce efecte juridice de la publicarea sa în

Monitorul Oficial și nu de cea pronunțare.

Apreciază recurentul că în mod greșit a

fost recunoscut dreptul reclamantului ca în calculul pensie de serviciu să fie inclus

și sporul de vechime cu începere de la 15 iulie 2005, prin actualizarea pensiei

de serviciu și a fost obligat să comunice către C.N.P.A.S. cuantumul acesteia.

Analizând actele și lucrările dosarului,

în raport de dispozițiile art. 304, art. 304

1

C. proc. civ. și de

motivul de recurs invocat din oficiu conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ.,

Înalta Curte va admite recursurile și va casa hotărârea atacată, pentru

următoarele considerente:

Cererea de chemare în judecată formulată

de reclamantul C.Z., procuror pensionar, are ca obiect obligarea Ministrului

Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la

actualizarea și acordarea pensiei de serviciu de magistrat pentru perioada în

care a îndeplinit funcția, actualizată în baza art. 33 din Legea nr. 50/1996

prin includerea sporului de vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege.

Față de obiectul acțiunii, se constată că

în cauză sunt incidente dispozițiile art. 155 din Legea nr. 19/2000, care prevăd

că tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind modul de

stabilire și de plată a pensiilor și a altor drepturi de asigurări sociale.

Pentru prezentul litigiu nu sunt

prevăzute norme de competență materială derogatorii de la dreptul comun pentru

jurisdicția asigurărilor sociale, reglementat prin Legea nr. 19/2000 privind

sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.

De altfel și Legea nr. 303/2004 privind

Statul magistraților face trimitere la pensionarea magistraților în condițiile

Legii nr. 19/2000.

În consecință, hotărârea instanței de

fond este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe

și din acest motiv, urmează să fie casată în baza art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 313 C. proc.

civ., Înalta Curte va dispune trimiterea cauzei spre competentă soluționare la

Tribunalul București, secția conflicte de muncă și drepturi de asigurări

sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul

Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva

sentinței nr. 3565 din 17 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza

la Tribunalul București, secția conflicte de muncă și drepturi de asigurări

sociale spre competentă soluționare.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13

octombrie 2009.