ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 650/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamanta I.E. a solicitat instanței obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să-i recunoască dreptul ca în calculul pensiei de serviciu să fie inclus și sporul de vechime în muncă, începând de la data de 01 noiembrie 2000 la zi, în conformitate cu prevederile art. 33 din Legea nr. 50/1996 și la recalcularea pensiei de serviciu în sensul arătat mai sus. Prin aceeași cerere, reclamanta a solicitat ca pârâtul să fie obligat să comunice către C.N.P.A.S. cuantumul corect al pensiei de serviciu. În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin decizia nr. XXXVI din 07 mai 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit că Dispozițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. I pct. 32 din O.G.

nr. 83/2000, art. 50 din O.U.G. nr. 177/2002 și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 160/2000 se interpretează, în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege. Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că reclamanta a beneficiat de sporul de vechime, deoarece a ieșit la pensie anterior abrogării textului care-l prevedea, astfel că acest spor a fost inclus în baza de calcul a pensiei. Prin sentința civilă nr. 2166 din 26 mai 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că potrivit susținerilor pârâtului, necontestate de reclamantă, aceasta din urmă a ieșit la pensie înainte de abrogarea formală a prevederilor care reglementau sporul de vechime, astfel că respectivul spor a fost inclus în baza de calcul a pensiei, stabilită în decizia de pensionare, iar această bază este actualizată conform prevederilor legale, pensia reclamantei fiind stabilită prin decizii de stabilire a pensiei, emise conform Legii nr. 19/2000. Instanța de fond a mai constatat că pârâtul a inclus în baza de calcul a pensiei sporul de vechime în muncă al reclamantei. Împotriva acestei hotărâri reclamanta I.E. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că: - acțiunea a fost întemeiată în baza art. 1 și urm. din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 3 alin. (1) C. proc. civ.; - sporul de vechime în muncă a fost inclus în baza de calcul a pensiei de serviciu până la aplicarea O.G. nr. 83/2000, respectiv 1 noiembrie 2000 , data de la care nu a mai fost avut în vedere; - în scopul aplicării prevederilor art. 33 din Legea nr. 30/1996, prin Decizia nr. XXXVI din 7 Mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justitie, Secțiile Unite, s-a constatat că prevederile acestui articol în raport de dispozițiile art. 1 pct. 32 din O.G. nr. 83/2000, art. 50 din O.U.G. nr. 177/2002 și art. 3 alin. (1) din O.U.G.

nr. 160/2000,se interpretează în sensul, ca judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați beneficiază, și de sporul de vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege; - instanța de fond a avut în vedere că pens ia reclamantei a fost stabilită conform Legii nr. 19/2000; - s-a omis a se avea in vedere că reclamanta, în calitate de magistrat pensionar, nu are pensia stabilită în baza Legii nr. 19/2000, fiind calculată în baza Legii nr. 92/1992 și respectiv a Legii nr. 303/2004, legi speciale, privind stabilirea pensiei de serviciu, așa după cum rezultă din decizia anexată. Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată, din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, instanța de fond pronunțând hotărârea atacată cu încălcarea competenței altei instanțe, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc.

civ. Pentru a ajunge a această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice. Or, în cauză, reclamantul nu contestă acte administrative care pot fi cenzurate pe calea contenciosului administrativ. Din actele și lucrările dosarului rezultă, fără putință de tăgadă, că obiectul acțiunii, în cauza de față, îl constituie actualizarea pensiei de serviciu, prin includerea în baza de calcul a unor drepturi salariale reprezentând sporuri. Litigiul dedus judecății este, așadar, unul de asigurări sociale, competența în primă instanță revenind secției specializate din cadrul tribunalului, potrivit dispozițiilor art. 155 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.

Prin urmare, cum în cauză nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 554/2004, invocate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale. În consecință, având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de I.E., împotriva sentinței civile nr. 2166 din 26 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2010.