ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 650/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată

reclamanta I.E. a solicitat instanței obligarea pârâtului Ministerul

Public -

Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție

să-i recunoască

dreptul ca în calculul pensiei de serviciu să fie inclus și sporul de

vechime în muncă, începând de la data de 01 noiembrie 2000 la zi, în

conformitate cu prevederile art. 33 din Legea nr. 50/1996 și la

recalcularea pensiei de serviciu în sensul arătat mai sus.

Prin aceeași cerere, reclamanta a solicitat ca pârâtul să fie

obligat să comunice către C.N.P.A.S. cuantumul corect al pensiei de

serviciu.

În

motivarea cererii reclamanta a arătat că prin decizia nr. XXXVI din 07

mai 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, s-a stabilit că Dispozițiile art. 33 alin. (1) din

Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. I pct. 32 din O.G. nr.

83/2000, art. 50 din O.U.G. nr. 177/2002 și art. 6 alin. (1) din O.U.G.

nr. 160/2000 se interpretează, în sensul că judecătorii,

procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele

care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar

sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României

beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut

de lege.

Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea

acțiunii, arătând că reclamanta a beneficiat de sporul de

vechime, deoarece a ieșit la pensie anterior abrogării textului

care-l prevedea, astfel că acest spor a fost inclus în baza de calcul a

pensiei.

Prin sentința civilă nr. 2166

din 26 mai 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei, ca

neîntemeiată.

Pentru a

pronunța această hotărâre instanța a reținut că potrivit

susținerilor pârâtului, necontestate de reclamantă, aceasta din

urmă a ieșit la pensie înainte de abrogarea formală a

prevederilor care reglementau sporul de vechime, astfel că respectivul

spor a fost inclus în baza de calcul a pensiei, stabilită în decizia de

pensionare, iar această bază este actualizată conform

prevederilor legale, pensia reclamantei fiind stabilită prin decizii de

stabilire a pensiei, emise conform Legii nr. 19/2000.

Instanța

de fond a mai constatat că pârâtul a inclus în baza de calcul a pensiei

sporul de vechime în muncă al reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri

reclamanta I.E. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea recursului se arată

că:

-

acțiunea

a fost întemeiată în baza art. 1 și urm.

din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul

administrativ și art. 3

alin. (1) C. proc. civ.;

- sporul de vechime în muncă a fost inclus în

baza de

calcul a pensiei de serviciu până la aplicarea O.G.

nr. 83/2000, respectiv

1 noiembrie 2000

, data de la care nu a mai

fost avut în vedere;

- în

scopul aplicării

prevederilor art. 33 din

Legea nr. 30/1996, prin Decizia nr. XXXVI din 7 Mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justitie, Secțiile Unite, s-a

constatat că prevederile acestui articol în raport de dispozițiile

art. 1 pct. 32 din O.G. nr. 83/2000, art. 50 din O.U.G. nr. 177/2002 și

art. 3 alin. (1) din O.U.G.

nr. 160/2000,se

interpretează în sensul, ca judecătorii, procurorii și

ceilalți magistrați beneficiază, și

de sporul de vechime în muncă, în

cuantumul prevăzut de lege;

- instanța de fond a avut în vedere că

pens

ia reclamantei a fost stabilită conform Legii nr. 19/2000;

- s-a omis a se avea in vedere că

reclamanta,

în calitate de magistrat pensionar, nu are pensia stabilită în baza Legii

nr. 19/2000, fiind calculată în baza Legii nr. 92/1992 și

respectiv

a Legii nr. 303/2004, legi speciale, privind stabilirea

pensiei de serviciu,

așa după cum rezultă din decizia anexată.

Examinând cu prioritate, în conformitate

cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția necompetenței

materiale invocată, din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta

este întemeiată, instanța de fond pronunțând hotărârea

atacată cu încălcarea competenței altei instanțe, motiv de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

Pentru a ajunge a această

soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare

arătate.

Contenciosul administrativ este

definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată,

ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios

administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel

puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar

conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a

unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în

termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare

la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art.

8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral

cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în

vederea executării ori a organizării executării legii, dând

naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Or, în cauză, reclamantul nu

contestă acte administrative care pot fi cenzurate pe calea contenciosului

administrativ.

Din actele și lucrările dosarului

rezultă, fără putință de tăgadă, că

obiectul acțiunii, în cauza de față, îl constituie actualizarea

pensiei de serviciu, prin includerea în baza de calcul a unor drepturi

salariale reprezentând sporuri.

Litigiul dedus judecății este, așadar,

unul de asigurări sociale, competența în primă

instanță revenind secției specializate din cadrul tribunalului,

potrivit dispozițiilor art. 155 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul

public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.

Prin urmare, cum în cauză nu sunt aplicabile

prevederile Legii nr. 554/2004, invocate de recurenta-reclamantă, Înalta

Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă

și asigurări sociale.

În consecință, având în vedere considerentele

arătate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 3 C.

proc. civ., va admite recursul, va casa sentința atacată și va

trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București,

secția litigii de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de I.E.,

împotriva sentinței civile nr. 2166 din 26 mai 2009 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 9 februarie 2010.