ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1252/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1252/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei

instanțe la data de 09 decembrie 2009, reclamanta SC G.R. SRL a chemat în

judecată pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de

Soluționare a Contestațiilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală -

Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională Pentru Accize și

Operațiuni Vamale București - Serviciul Antifraudă Fiscală și Vamală -

Inspecție Mărfuri Accizate solicitând, în principal, anularea parțială a

Raportului de inspecție fiscală și a Deciziei de impunere, exonerarea

reclamantei de la plata sumei totale de 8.348.865 RON, compusă din 4.104.016

RON, reprezentând accize, 4.227.379 RON, reprezentând majorări de întârziere și

17.470 RON, reprezentând penalități de întârziere; obligarea ANV la achitarea

efectivă, în termen de 10 de zile de la pronunțarea hotărârii, în temeiul art.

18 alin. 6 din Legea nr. 554/2004, a sumei achitate de către reclamantă în

cuantum total de 8.348.865 RON, actualizată cu rata inflației; obligarea ANV,

în temeiul art. 18 alin. (1) și alin. (5) din Legea nr. 554/2004, la plata de

penalități către reclamantă în cuantum de 100.000 RON pentru fiecare zi de

întârziere, în situația neîndeplinirii în termen a obligațiilor stabilite de

instanță în urma admiterii primelor două capete de cerere; obligarea

președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, respectiv a

conducătorilor ANV, în baza art. 18 alin. (6) și art. 24 alin. (2) din Legea nr.

554/2004, în situația în care termenul de 10 de zile de executare a hotărârii

nu este respectat, la plata amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie

pe zi de întârziere.

În subsidiar,

reclamanta a solicitat, în situația în care se va trece peste cele solicitate

mai sus, în sensul că se va considera necesară soluționarea Contestației

fiscale în prealabil de către ANAF-DGSC, obligarea pârâtei să soluționeze

Contestația fiscală în termen de 10 de zile de la pronunțarea hotărârii, în

temeiul art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, în sensul admiterii

Contestației fiscale; obligarea ANV la achitarea efectivă, în termen de 10 de

zile de la pronunțarea hotărârii, în temeiul art. 18 alin. (6) din Legea nr.

554/2004, a sumei de 8.348.865 RON actualizată cu rata inflației; obligarea

ANAF-DGSC și ANV, în temeiul art. 18 alin. (1) și alin. (5) din Legea nr.

554/2004, la plata de penalități către reclamantă în cuantum de 100.000 RON

pentru fiecare zi de întârziere în situația neîndeplinirii în termen a obligațiilor

stabilite de instanță în urma admiterii capetelor de cerere subsidiare;

obligarea președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, respectiv a

conducătorilor ANV, în baza art. 18 alin. (6) și art. 24 alin. (2) din Legea

nr. 554/2004, în situația în care termenul de 10 de zile de executare a

hotărârii nu este respectat, la plata amenzii de 20% din salariul minim brut pe

economie pe zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

De asemenea,

reclamanta a depus o cerere precizătoare a acțiunii prin care a solicitat

anularea Deciziei nr. 453 din 15 decembrie 2009 emisă de ANAF, anularea

parțială a Raportului de inspecție fiscală și a Deciziei de impunere, exonerând

reclamanta de la plata sumei totale de 8.348.865 RON, compusă din 4.104.016 RON

reprezentând accize, 4.227.379 RON reprezentând majorări de întârziere și

17.470 RON reprezentând penalități de întârziere; obligarea ANV la achitarea

efectivă, în termen de 10 de zile de la pronunțarea hotărârii, în temeiul art.

18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, a sumei achitate de către reclamantă în

cuantum total de 8.348.865 RON, actualizată cu rata inflației; obligarea ANV,

în temeiul art. 18 alin. (1) și alin. (5) din Legea nr. 554/2004, la plata de

penalități către reclamantă în cuantum de 100.000 RON pentru fiecare zi de

întârziere, în situația neîndeplinirii în termen a obligațiilor stabilite de

instanță în urma admiterii capetelor de cerere de mai sus; obligarea

președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, respectiv a

conducătorilor ANV, în baza art. 18 alin. (6) și art. 24 alin. (2) din Legea

nr. 554/2004, în situația în care termenul de 10 de zile de executare a

hotărârii nu este respectat, la plata amenzii de 20% din salariul minim brut pe

economie pe zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

Având în vedere

soluționarea contestației fiscale prin emiterea deciziei DGSC după

înregistrarea cererii de chemare în judecată pe rolul Curții de Apel București,

reclamanta a înțeles să renunțe la judecata capetelor subsidiare de cerere.

de Apel

Prin Sentința nr.

4.420 din 9 noiembrie 2010 a Curții de Apel București a fost respinsă excepția

inadmisibilității cererii de obligare a ANV la plata sumei de 8.348.865 RON și

a fost respinsă acțiunea, astfel cum a fost formulată și precizată de

reclamanta SC G.R. SRL în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de

Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și

Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și

Operațiuni Vamale București - Serviciul Antifraudă Fiscală și Vamală -

Inspecție Mărfuri Accizate, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că reclamanta este autorizată ca

antrepozit fiscal, deținând autorizația de antrepozit fiscal nr. RO 0049440PP01

din 26 august 2004 eliberată de MFP și titulara autorizației de importator nr.

005 din 29 martie 2004.

În perioada 2004 -

2006 a produs în antrepozitul fiscal, eliberând ulterior în consum o cantitate

de 2.726.502,56 mii țigarete, cea mai mare parte fiind livrată începând cu anul

2006 către distribuitorul SC G.R.D. SRL.

Din cantitatea totală

de țigarete produsă și eliberată în consum, un număr de 55.334,95 mii țigarete

au fost ulterior reintroduse în antrepozitul fiscal al reclamantei pentru

următoarele motive: erori de comunicare între distribuitor și volumul de

vânzări stabilit pentru personalul din departamentul de specialitate, vânzările

slabe ale unor sortimente de țigarete care ocupau în mod inutil spațiile de pe

rafturi, considerente legate de politica de creditare, în raport cu scrisorile

de garanție bancară constituite de clienți în favoarea reclamantei,

neîndeplinirea condițiilor standard de comercializare impuse de regulamentul

intern al societății reclamante.

La momentul

reprimirii în antrepozit a țigaretelor returnate, reclamanta a emis facturi de

retur pentru toată această cantitate de produse, a rambursat distribuitorului

societății sumele inițial plătite de acesta, inclusiv accizele colectate de

societate și plătite bugetului de stat.

Din cantitatea totală

de țigarete returnate, 87% au fost scoase încă o dată din antrepozitul fiscal

și transferate către distribuitorul reclamantei în vederea comercializării, 3%

au fost distruse pentru că deveniseră improprii consumului, iar 10% se aflau în

stoc la momentul inspecției fiscale.

Întrucât se luase

hotărârea de încetare a activității, reclamanta a solicitat organelor fiscale

efectuarea unei inspecții fiscale generale cu privire la activitatea

desfășurată în perioada 2004 - 2007.

Inspecția fiscală

parțială s-a desfășurat în perioada august 2008 - februarie 2009 având ca

obiectiv verificarea legalității și conformității declarațiilor, corectitudinea

și exactitatea îndeplinirii obligațiilor fiscale privind înregistrarea,

declararea și plata accizelor aferente produselor din tutun produse de

reclamantă.

A fost întocmit

Raportul de inspecție fiscală nr. 8020 din 25 martie 2009 de către Direcția

regională pentru accize și operațiuni vamale București, în baza acestuia fiind

emisă Decizia de impunere nr. 20 din 25 martie 2009 prin care s-au stabilit în

sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare în sumă de 4.253.724 RON cu

titlu de accize aferente țigărilor returnate, precum și majorări de întârziere

în sumă de 4.308.280 RON.

Pentru stabilirea

acestor sume, organele de control vamal au susținut încălcarea dispozițiilor

art. 163 lit. c) din Legea nr. 571/2003, pct. 9 alin. (1) din H.G. nr. 44/2004,

constatând că returnarea produselor accizabile în antrepozitul fiscal s-a făcut

fără anunțarea autorități fiscale competente și în baza unor facturi fiscale

emise de către antrepozitul fiscal, în care cantitățile de țigări și valorile

aferente, inclusiv valoarea accizelor calculate, erau înscrise în roșu (cu

minus), la fel și în jurnalul pentru vânzări.

Societatea a dedus

din totalul accizelor calculate și datorate corespunzător livrărilor de tutun

în cursul unei luni, accizele din facturile în roșu emise pentru retururile de

mărfuri.

Organele de control

vamal au stabilit că modul în care a procedat societatea echivalează cu o

restituire de accize, în acest mod fiind încălcate prevederile art. 192 alin.

(1) și art. 192

1

alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul

fiscal, cu modificările și completările ulterioare precum și instrucțiunile de

completare a declarației de accize aprobate prin O.M.F.P nr. 230/2006 pentru

modificare Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 281/2004 privind

aprobarea modelului și conținutului formularului 100 "Declarație privind

obligațiile de plată la bugetul general consolidat", cod 14.13 ianuarie

01/a, cu modificările și completările ulterioare.

S-a mai reținut în

sarcina societății încălcarea dispozițiilor art. 159 privind corectarea

documentelor coroborat cu art. 138 privind ajustarea bazei de impozitare, din

Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările

ulterioare.

Prin urmare s-a

constatat ca societatea a dedus în mod ilegal accizele constituite, suma fiind

înregistrată în contabilitate în roșu, conform articolului contabil 635

"Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate" = 4463

"Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate", motiv pentru care

organele de control vamal au stabilit în sarcina contestatoarei accize în sumă

de 3.918.637 RON.

Pentru suma de

3.918.637 RON, au fost calculate majorări în sumă de 4.116.456 RON conform art.

115 alin. (1) și art. 120 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de

procedură fiscală, cu completările și modificările ulterioare.

În perioada

septembrie 2006 - septembrie 2007, societatea a întocmit 8 procese-verbale de

distrugere de produse accizabile (țigarete), provenind din depozitul de produse

finite ale antrepozitului fiscal.

În urma acestor

distrugeri tutunul rezultat a fost recuperat și reciclat, iar timbrele au fost

lipite pe foi A4 și îndosariate.

Organele de control

vamal au stabilit că societatea nu a îndeplinit condițiile în vigoare, adică să

înștiințeze autoritatea fiscală teritorială în ceea ce privește returnarea

produselor și distrugerea acestora, operațiunea nu s-a realizat sub supravegherea

autorității fiscale, nu a fost întocmit proces-verbal de inventariere privind

cantitățile de timbre provenite din aceste distrugeri prevăzute la art. 166

alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și

completările ulterioare și art. 5(1) din OMEF nr. 918/2007.

Prin urmare, pentru

cantitățile distruse, organele de control vamal au calculat în sarcina

contestatoarei accize în sumă de 185.379 RON și majorări de întârziere în sumă

de 128.393 RON.

La data de 30 aprilie

2009, reclamanta a depus contestație împotriva deciziei de impunere, în temeiul

art. 205 C. proc. fisc., contestație care a fost respinsă ca neîntemeiată de

către ANAF - DGSC, prin Decizia nr. 453 din 15 decembrie 2009.

Referitor la excepția

inadmisibilității cererii de obligare a ANV la plata sumei de 8.348.865 RON

instanța de fond a reținut că este neîntemeiată, această cerere având un

caracter accesoriu față de cererea vizând anularea deciziei de impunere prin

care s-a stabilit obligația reclamantei de plată a acestei sume reprezentând

accize, majorări de întârziere și penalități de întârziere.

În condițiile

anulării deciziei de impunere pentru această sumă și a deciziei prin care a

fost respinsă contestația formulată împotriva deciziei de impunere, consecința

este aceea a restituirii sumei achitată în temeiul actului administrativ fiscal

anulat.

Instanța de fond a

apreciat că actele administrative contestate de reclamantă sunt legale, având

în vedere următoarele considerente:

În perioada în care

reclamanta a primit în antrepozitul fiscal țigaretele eliberate anterior în

consum (decembrie 2004 - decembrie 2006), C. fisc. nu conținea dispoziții

referitoare la posibilitatea primirii produselor accizabile în antrepozit,

dispozițiile art. 192

1

din C. fisc. intrând în vigoare la 01

ianuarie 2007.

Regimul cu privire la

restituirea accizelor în cazul produselor de tutun retrase de pe piață a fost

introdus prin Legea nr. 343/2006 de modificare a Codului fiscal, cu

aplicabilitate la 01 ianuarie 2007 și numai în cazul în care starea sau

vechimea produselor le fac improprii consumului, nu și pentru celelalte motive

care au stat la baza primirii în antrepozitul fiscal, de către reclamantă, a

țigaretelor eliberate în consum.

Conform art. 192 C.

fisc., pentru orice produs accizabil, acciza devine exigibilă la data când

produsul este eliberat pentru consum în România. Un produs accizabil este

eliberat pentru consum în România, în condițiile prevăzute la art. 166.

Astfel, acciza pentru

țigările eliberate pentru consum a devenit exigibilă la momentul acestei

eliberări, ulterior acestui moment ele neputând fi primite în antrepozitul

fiscal, în lipsa unei reglementări legale în acest sens.

De asemenea, se

reține că în perioada sus-menționată reclamanta era autorizată ca antrepozit

fiscal de producție și își desfășura activitatea în baza autorizației de

antrepozit fiscal nr. RO 0049440PP01 din 26 august 2004 care îi permitea ca în

regim suspensiv de la plata accizelor să primească, să producă, să transforme

și să expedieze produse accizabile (T2 - Țigarete), dar nu era autorizată să

desfășoare activitate de distribuire și comercializare angro a produselor din

tutun, obligația de a declara această activitate fiind prevăzută la pct. 73

alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a art. 244

1

din Legea

nr. 571/2003.

În aceste condiții,

în mod corect s-a reținut de către organul de control încălcarea disp. art. 163

lit. c) din C. fisc. care prevăd că antrepozitul fiscal este locul aflat sub

controlul autorității fiscale competente, unde produsele accizabile sunt

produse transformate, deținute, primite sau expediate în regim suspensiv de

către antrepozitarul autorizat, în exercițiul activității, în anumite condiții

prevăzute de prezentul titlu și de norme.

Instanța de fond a

reținut că susținerea reclamantei, în sensul că termenul "deținute"

prevăzut de aceste dispoziții se referă la depozitarea produselor în

antrepozitul fiscal atât înainte, cât și după eliberarea lor în consum, este

neîntemeiată prin prisma faptului că aceste prevederi trebuie coroborate cu

celelalte dispoziții ale C. fisc., în vigoare la data primirii în antrepozit a

țigaretelor eliberate în consum, dată la care, așa cum s-a arătat, nu era

reglementată posibilitatea reprimirii produselor după ce au fost eliberate în

consum.

Pentru țigaretele

returnate în antrepozitul fiscal, reclamanta a emis facturi de retur, procedând

ulterior la deducerea sumelor reprezentând accize din cuantumul accizelor

calculate, declarate și plătite la bugetul statului.

Se constată că prin

întocmirea și includerea facturilor în roșu în jurnalele de vânzări s-a urmărit

diminuarea bazei de impozitare, atât a TVA, cât și a accizelor, iar prin

înregistrarea în contabilitate a articolului contabil "6352 - 4463",

cu valoarea accizelor în roșu, reclamanta și-a dedus fără drept din totalul

accizei datorate în cursul unei luni, cu acciza aferentă

"retururilor", diminuând acciza de plată și celelalte taxe și

contribuții.

Procedând în acest

mod, reclamanta a încălcat disp. art. 138 C. fisc. care reglementează ajustarea

bazei de impozitare, disp. art. 159 din același act normativ, precum și

dispozițiile art. 183 alin. (1) lit. c) C. fisc., conform cărora antrepozitul

autorizat are obligația să țină evidențe exacte și actualizate cu privire la

materiile prime, lucrările în derulare și produsele accizabile finite, produse

sau primite în antrepozitele fiscale și să prezinte evidențele corespunzătoare

la cererea autorității fiscale.

Au fost verificate

facturile privind livrarea produselor accizabile din antrepozitul fiscal, dar acestea

nu cuprindeau mențiuni privind "revânzarea" unor produse accizabile

sau o evidență separată a produselor care au fost introduse în antrepozitul

fiscal pe baza facturilor de retur, astfel că s-a procedat la recalcularea

accizei datorate potrivit art. 177 C. fisc., în raport de momentul

exigibilității prevăzute de art. 192 C. fisc.

Se arată în acțiune

că art. 138 C. fisc. face referire la ajustarea bazei de impozitare a TVA,

problema din prezenta cauză vizând exclusiv accizele, neavând legătură cu dreptul

de deducere a TVA.

Sub acest aspect,

instanța de fond a reținut că acest text de lege este incident în speță, având

în vedere că prin întocmirea facturilor în roșu și includerea lor în jurnalele

de vânzări s-a produs diminuarea bazei de impozitare, atât a TVA-ului, cât și a

accizelor cu valoarea acestora, facturi reprezentând retururi la produsele

accizabile în antrepozitul fiscal, eliberate anterior în consum.

Cu privire la

realizarea acestor retururi, se reține că nu putea fi efectuată prin emiterea unor

facturi în roșu, cazurile și condițiile în care astfel de facturi pot fi emise

fiind prevăzute de art. 138 C. fisc. și art. 159 din același cod care se referă

la corectarea documentelor.

Referitor la

susținerea reclamantei că art. 159 C. fisc. nu are relevanță în speță deoarece

privește regimul legal al documentelor fiscale, se constată că acest articol,

în forma în vigoare la 01 ianuarie 2007 reglementează corectarea documentelor,

astfel cum a reținut organul de control, fiind incident în cauză.

Se mai reține că,

OMFP nr. 230/2006 menționează în mod expres sumele deductibile ce pot fi

trecute în formularul 100 - declarație privind obligațiile de plată la bugetul

general consolidat.

La rubrica suma

deductibilă din această declarație se poate înscrie suma rezultată din

aplicarea cotei procentuale asupra accizelor datorate bugetului de stat pentru

țigarete, țigări și băuturi alcoolice, contravaloarea marcajelor aferente

produselor accizabile supuse marcării și contribuțiile prevăzute de art. 363

alin. (1) lit. a) și b din Legea nr. 95/2006.

Instanța a constatat

că această reglementare a fost încălcată de către reclamantă prin diminuarea

sumei lunare datorate reprezentând accize, prin introducerea în antrepozitul

fiscal a unor produse ce au fost eliberate pentru consum.

În perioada

septembrie 2006 - septembrie 2007, reclamanta a încheiat 8 procese-verbale de

distrugere de produse accizabile, unul în septembrie 2006, iar celelalte în

anul 2007.

Potrivit art. 166

alin. (4) C. fisc., nu se consideră eliberarea pentru consum distrugerea de

produse accizabile într-un antrepozit fiscal, datorată unor cazuri fortuite sau

de forță majoră ori neîndeplinirii condițiilor legale de comercializare, în

condițiile stabilite prin ordin al ministrului finanțelor publice.

În M. Of. al României

nr. 589 din 27 august 2007 a fost publicat Ordinul MFP nr. 918/2007 care

prevede la art. 5 alin. (1) că, pentru ca distrugerea produselor accizabile în

antrepozitul fiscal să nu fie considerată eliberare pentru consum, antrepozitul

autorizat care se află în una dintre situațiile prev. la art. 2 - 4 trebuie ca

înainte de efectuarea operațiunii de distrugere să solicite aprobarea

autorității fiscale teritoriale unde este înregistrat ca plătitor de impozite

și taxe.

Organele de control

au calculat în sarcina reclamantei accize în sumă de 185.379 RON, în mod

corect, având în vedere că reclamanta nu a dovedit cazul fortuit, forța majoră

sau neîndeplinirea condițiilor legale de comercializare ce a determinat

distrugerea țigaretelor în antrepozitul fiscal, iar după apariția Ordinului MFP

nr. 918/2007 nu a respectat procedura reglementată de acest ordin pentru

distrugerea produselor accizabile.

Procesele-verbale de

distrugere nu fac nicio referire la motivele pentru care s-a procedat la

distrugerea țigaretelor, nefiind însoțite de documente din care să rezulte că

produsele distruse se încadrau în una din ipotezele reglementate de art. 166

alin. (4) C. fisc.

Este neîntemeiată

susținerea reclamantei că, în ceea ce privește distrugerea produsele accizabile,

organele fiscale se întemeiază pe o prevedere legală ce nu era în vigoare la

momentul distrugerii, respectiv pe dispozițiile art. 166 alin. (6) C. fisc.,

care au intrat în vigoare la data de 01 octombrie 2007, încălcând astfel

principiu neretroactivității legii.

Așa cum rezultă din

raportul de inspecție fiscală și din decizia de soluționare a contestației,

organul fiscal a avut în vedere disp. art. 166 alin. (4) C. fisc., dispoziții

ce au fost introduse în C. fisc. de Legea nr. 343/2006, fiind aplicabile de la

01 ianuarie 2007, dată de la care reclamanta a întocmit 7 procese-verbale de

distrugere a produselor.

Mai mult, se constată

că procesarea produselor din tutun constituie o operațiune ce se desfășoară sub

supravegherea autorității fiscale, fiind reglementată de Titlul VII - Accize

din Codul fiscal, operațiunile cu produse accizabile având loc sub

supravegherea autorității competente, astfel cum rezultă din dispozițiile art.

163 lit. c) și e) C. fisc.

Susține reclamanta că

organul de inspecție fiscală a încălcat dispozițiile art. 94 lit. e) C. proc.

fisc. conform cărora inspecția fiscală are următoarele atribuții: stabilirea

corectă a bazei de impunere, a diferențelor datorate în plus sau în minus, după

caz, față de creanța fiscală declarată și/sau stabilită, după caz, la momentul

începerii inspecției fiscale.

Astfel, apreciază că

a efectuat o plată dublă către bugetul de stat plătind acciza atât la momentul

primei eliberări în consum a țigaretelor, cât și la data celei de-a doua

scoateri din antrepozitul fiscal a țigaretelor returnate.

Sub acest aspect,

instanța de fond a constatat că nu se poate reține efectuarea de către

reclamantă a unei plăți duble, având în vedere că obligația de plată a

accizelor stabilite în sarcina reclamantei s-a făcut în considerarea faptului

că reclamanta a dedus din totalul accizelor datorate corespunzător livrărilor

de produse din tutun în cursul unei luni, accizele din facturile în roșu,

diminuându-se baza de impunere cu valoarea acestor facturi.

Diminuarea sumei

datorate reprezentând accize din facturile în roșu constituie o restituire de

accize, astfel încât în mod corect a fost stabilită obligația de plată a sumei

de 4.104.016 RON și a accesoriilor în sumă de 4.244.849 RON, nefiind încălcat

principiul evitării dublei impuneri și nici principiul proporționalității

invocat de către reclamantă.

de reclamantă.

Împotriva acestei

hotărâri reclamanta a formulat recurs invocând prevederile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. "când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a

fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii", solicitând

modificarea în tot a sentinței recurate cu consecința admiterii cererii

introductive de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată.

În motivarea căii de

atac, recurenta-reclamantă expune situația de fapt și susține în esență, că

motivul întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. constă în

interpretarea greșită a dispozițiilor legale incidente.

În dezvoltarea

acestui motiv de modificare recurenta-reclamantă susține că:

Prima instanță a

interpretat eronat dispozițiile legale și a aplicat în mod retroactiv legea

fiscală.

Astfel Sentința

recurată reține în mod eronat faptul că Societatea ar fi procedat greșit prin

returnarea în antrepozit a țigaretelor returnate și deducerea contabilă a

accizei, prima instanță dând o interpretare vădit eronată dispozițiilor legale

aplicabile.

Aceasta deoarece

societatea a procedat în mod corect la returnarea în antrepozitul fiscal a

țigaretelor returnate.

În privința motivării

din cuprinsul hotărârii potrivit căreia "reclamanta era autorizată ca

antrepozit fiscal de producție și își desfășura activitatea în baza

autorizației de antrepozit fiscal nr. RO 0049440PP01 din 26 august 2004 care îi

permitea ca în regim suspensiv de la plata accizelor să primească, să producă,

să transforme și să expedieze produse accizabile, dar nu era autorizată să

desfășoare activitate de distribuire și comercializare angro a produselor din

tutun" arată că Societatea nu a desfășurat activități de distribuire a

produselor din tutun, aceste atribuții revenind unei alte societăți din grup,

respectiv SC G.R.D. SRL.

Susține că totodată a

procedat în mod corect la regularizarea accizei de plată prin emiterea

facturilor de retur.

Au fost astfel

ignorate dispozițiile art. 138 și 159 C. fisc. care asimilează returnările de

bunuri cu refuzurile parțiale sau totale de produse.

Sub acest aspect

arată că prin sentința recurată au fost aplicate retroactiv dispozițiile OMFP

nr. 230/2006 la prezenta cauză, deși acest act a intrat în vigoare începând cu

data de 13 iunie 2006, dispozițiile acestuia fiind aplicabile de la 01 ianuarie

2007, deci ulterior perioadei 2004 - 2006 în care Societatea a procedat la

returul produselor accizabile.

- Sentința recurată

reține în mod eronat faptul că Societatea nu era îndreptățită să procedeze la

distrugerea țigaretelor neconforme.

În conformitate cu

dispozițiile art. 166 C. fisc., în perioada anterioară intrării în vigoare a

OMFP nr. 918/2007, Societatea era pe deplin îndreptățită să distrugă în

interiorul antrepozitului fiscal produsele accizabile ce nu mai îndeplineau

condițiile de comercializare, ca urmare a scăderii gradului de umiditate în

raport cu umiditatea standard pentru consum, datorita căreia aceste produse nu

mai îndeplineau standardele de calitate impuse prin regulamentul intern.

- Sentința recurată a

fost pronunțată cu încălcarea flagrantă a principiului unicității taxelor și

evitării dublei impuneri în privința țigaretelor returnate în antrepozitul

fiscal.

Astfel în privința

cantității de 87% din țigaretele returnate, Societatea a achitat acciza

aferentă produselor returnate în antrepozitul fiscal de două ori, respectiv la

a doua eliberare în consum și, din nou, ca efect al emiterii Deciziei de

impunere. Totodată, aceste principii sunt încălcate și în privința distrugerii

țigaretelor neconforme în antrepozitul fiscal, reprezentând 3% din țigaretele

returnate.

În concluzie

apreciază recurenta că hotărârea recurată încalcă atât principiul evitării

dublei impuneri/unicității taxei, cât și principiul proporționalității și, pe

cale de consecință, solicită să se dispună modificarea în tot a Sentinței

recurate și admiterea acțiunii formulate de Societatea recurentă.

intimatei-pârâte.

Intimata Autoritatea

Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale

București a formulat întâmpinare față de motivele de recurs înfățișate de

recurenta-reclamantă solicitând respingerea recursului ca nefondat și

menținerea sentinței recurate în care au fost analizate aceleași argumente din

cererea de chemare în judecată și reluate ca motive de recurs.

Totodată arată că SC

G.R. SRL. a mai solicitat restituirea de acciză din partea autorității vamale

într-o altă cauză asemănătoare care a făcut obiectul dosarului nr. 11563/2/2009

cu termen de judecată data de 11 martie 2011, cauză în care Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a

pronunțat prin Decizia nr. 1781 din 24 martie 2011 în sensul respingerii

recursurilor formulate de părți, reclamantă și ANAF și drept urmare menținerea

ca legale și temeinice a celor constatate de autoritatea fiscal-vamală

competentă prin actele administrativ- fiscale întocmite.

administrate în recurs.

În recurs în

conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ., recurenta a depus ca probe

noi, înscrisuri în susținerea argumentelor privind distrugerea de către

Societatea recurentă a țigaretelor improprii consumului respectiv, în extras,

secțiunea "Calitatea produselor - viața de raft - produse finite"

prin raportare la "Manualul de proceduri" al grupului din care

Societatea face parte, respectiv grupul "JTI", în scopul dovedirii

susținerilor Gallaher, potrivit cărora produsele având o vechime mai mare de 12

luni de la data fabricației nu mai pot fi comercializate, impunându-se

distrugerea acestora.

II .Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului.

Recursul este

nefondat.

Analizând sentința

atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse dar și a apărărilor formulate

în raport de prevederile legale incidente, incluzând art. 304

1

C.

proc. civ. și de actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că nu

subzistă motive de nelegalitate de natură a atrage fie casarea, fie modificarea

hotărârii primei instanței, față de cele în continuare prezentate.

Recurenta-reclamantă

SC G.R. SRL a învestit instanța de contencios administrativ cu acțiune (așa cum

a fost precizată) prin care solicitat anularea Deciziei nr. 453 din 15

decembrie 2009 emisă de ANAF - DGSC, anularea parțială a Raportului de

inspecție fiscală în privința constatărilor de la lit. C și lit. F din

cuprinsul acestuia și a Deciziei de impunere prin care s-a stabilit în sarcina

acestei Societăți o serie de obligații fiscale suplimentare în cuantum total de

4.253.724 RON, cu titlu de accize aferente țigaretelor returnate, calculându-se

totodată și majorări de întârziere în suma de 4.308.280 RON sub motivarea că

Societatea ar fi calculat, declarat și achitat accizele corespunzătoare

produselor eliberate în consum cu nerespectarea legislației fiscale în vigoare,

întrucât returul țigaretelor returnate în antrepozitul fiscal nu a fost

efectuat cu înștiințarea prealabilă a organelor fiscale, precum și că

Societatea nu ar fi îndeplinit condițiile stabilite de lege pentru ca

distrugerea produselor accizabile în interiorul antrepozitului fiscal să nu fie

considerată eliberare în consum.

Recurenta-reclamantă

susține că în mod eronat prima instanță a reținut faptul că ar fi procedat

greșit prin returnarea în antrepozit a țigaretelor și deducerea contabilă a

accizei.

Contrar acestor

critici, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă SC G.R. SRL a fost

autorizată pentru perioada la care face referire ca antrepozit fiscal de

producție și a desfășurat activitate în baza autorizației de antrepozit fiscal

nr. RO 0049440PP01 din 26 august 2004, autorizație care îi permitea, să

primească, să transforme și să expedieze produse accizabile, aceasta nefiind

autorizată să desfășoare activitate de distribuire și comercializare angro a

produselor din tutun, obligația de a declara aceasta activitate fiind prevăzută

la pct. 7

3

alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a art. 244

1

din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal al României așa cum s-a reținut de

prima instanță și de intimata prin întâmpinare.

Conform art. 192 C.

fisc., pentru orice produs accizabil, acciza devine exigibilă la data când

produsul este eliberat pentru consum în România. Un produs accizabil este

eliberat pentru consum în România, în condițiile prevăzute la art. 166.

Cum acciza pentru

țigarete eliberate în comun a devenit exigibile la momentul acestei eliberare,

după acest moment țigaretele nu pot fi primite în antrepozitul fiscal, în lipsa

unei reglementări în acest sens și fără a fi declarată această activitate.

Referitor la motivul

de recurs ce vizează interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale incidente,

respectiv a dispozițiilor art. 163 lit. c) din C. fisc - în vigoare în perioada

returnării produselor accizabile în antrepozitul fiscal (2004 - 2006): potrivit

cărora "antrepozitul fiscal este locul aflat sub controlul autorității

fiscale competente, unde produsele accizabile sunt produse, transformate,

deținute, primite sau expediate în regim suspensiv de către antrepozitarul

autorizat, în exercițiul activității, în anumite condiții prevăzute de

prezentul titlu și de norme", susținerile recurentei-reclamante nu pot fi

reținute, nefiind relevante sub aspectul tezei probatorii potrivit căreia ar fi

procedat în mod corect la restituirea în antrepozitul fiscal a țigaretelor și

că în noțiunea de "deținere" din textul dispoziției legale este

cuprinsă în mod obligatoriu ipoteza depozitării produselor în antrepozitul

fiscal atât înainte, cât și după eliberarea acestora în consum, respectiv în

situația retragerii produselor accizabile de pe piață și depozitarii acestora

în antrepozitul fiscal, spre exemplu în vederea distrugerii.

Aceasta deoarece

aceste prevederi legale trebuie coroborate cu celelalte dispoziții din C.

fisc., în vigoare la data primirii în antrepozit a țigaretelor eliberate în

consum, nefiind reglementată posibilitatea reprimirii acestor produse deja ce

au fost eliberate în consum chiar și reținând teza recurentei-reclamante

privind sensul dat temeiului "deținut" din cuprinsul textului citat

se constată că în privința operațiunii de distrugere a țigaretelor ca și orice

operațiune cu produse accizabile că aceasta se desfășoară sub controlul

autorității fiscale, cu atât mai mult cea de distrugere unde se formează o

echipa în acest sens.

Recurenta-reclamantă

reia apărarea din cuprinsul acțiunii, în care a susținut că a procedat în mod

corect la regularizarea accizei de plată prin emiterea facturilor retur.

Este real că

societatea recurentă a întocmit și depus la dosarul de fond un număr de 8

procese-verbale de distrugere, pentru care a susținut că țigaretele erau

neconforme și că nu mai puteau fi comercializate în condițiile "Manualului

de proceduri al grupului din care face parte, însă aceste procese-verbale nu

sunt însoțite de documentele din care să rezulte că produsele distruse se

încadrau în una din ipotezele reglementate de art. 166 alin. (4) C. fisc.

Totodată așa cum s-a

reținut, societatea recurentă a luat aceste măsuri de distrugere a țigaretelor

fără acordul și supravegherea autorității fiscale teritoriale competente, deși

procesarea produselor din tutun constituie o operațiune ce se desfășoară sub

supravegherea autorității fiscale, fiind reglementată de Titlul VII - Accize

din Codul fiscal, operațiunile cu produse accizabile având loc sub

supravegherea autorității competente, astfel cum rezultă din dispozițiile art.

163 lit. c) și e) C. fisc.

În privința

cantității de 87% din țigările returnate, recurenta susține efectuarea unei

plăți duble și în acest mod s-au încălcat principiile unicității taxelor și

evitării dublei impuneri.

Raportul de inspecție

fiscală nr. 8020/2009 se referă și la deducerea nelegală a sumei de 4.428.397

RON reprezentând accize pentru țigarete primite în antrepozit în perioada

decembrie 2004 - decembrie 2006, anterior eliberate în consum.

În mod corect prima

instanță a constatat că nu se poate reține efectuarea de către reclamantă a

unei plăți duble, având în vedere că obligația de plată a accizelor stabilite

în sarcina reclamantei s-a făcut în considerarea faptului că această societate

a dedus din totalul accizelor datorate corespunzător livrărilor de produse din

tutun în cursul unei luni, accizele din facturile în roșu, diminuându-se baza

de impunere cu valoarea acestor facturi.

Prin întocmirea și

includerea facturilor în roșu în jurnalele de vânzări s-a urmărit diminuarea

bazei de impozitare, atât a TVA, cât și a accizelor iar prin înregistrarea în

contabilitate a valorii accizelor în roșu, recurenta-reclamanta și-a dedus fără

drept din totalul accizei datorate în cursul unei luni acciza aferenta "retururilor''

diminuând acciza de plată și celelalte taxe și contribuții, și în acest mod a

încălcat dispozițiile art. 138 C. fisc. care reglementează ajustarea bazei de

impozitare.

În concluzie, fiind

în discuție deducerea nelegală a accizei pentru motivele arătate nu se poate

reține că s-a efectuat o plată dublă așa cum susține recurenta-reclamantă fiind

vorba de două operațiuni cu produse din tutun supuse reglementărilor fiscale.

soluției adoptate.

Față de împrejurarea

că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect prevederile normative

anterior indicate raportate la situație de fapt expusă, nefiind incident

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în

temeiul art. 312 alin. (1) teza a-II-a C. proc. civ. va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de SC G.R. SRL Ilfov împotriva Sentinței nr. 4.420 din 9 noiembrie

2010 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 martie 2012

Procesat de GGC - AM