ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4412/2012

Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 5986/2/2011, reclamanta SC N.R. SRL a chemat în judecată pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: 1. obligarea A.N.A.F. la emiterea deciziei de soluționare a Contestației fiscale, potrivit art. 210 și urm. din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, în termen de 10 zile de la pronunțarea hotărârii; 2. obligarea A.N.A.F., în temeiul art. 18 alin. (1) și alin. (5) din Legea nr. 554/2004, la plata de penalități către societate în cuantum de 100.000 RON pentru fiecare zi de întârziere, în situația neîndeplinirii în termen a obligațiilor stabilite de instanță în urma admiterii primului capăt de cerere de mai sus; 3. obligarea președintelui A.N.A.F., respectiv a conducătorului D.G.S.C., în baza art. 18 alin. (6) și art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în situația în care termenul de 10 zile de executare a hotărârii nu e respectat, la plata amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere; 4. obligarea autorității pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză. Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta a arătat că sunt prematur formulate capetele de cerere prin care s-a solicitat plata unor penalități și a unor amenzi pentru întârziere în situația neîndeplinirii în termen a obligației stabilită de instanță, întrucât instanța de judecată nu s-a pronunțat asupra principalului capăt de cerere, acela de obligare a autorității pârâte la emiterea unei decizii, neexistând în acest sens o hotărâre judecătorească irevocabilă.

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 7825 din 22 decembrie 2011 a Curții de Apel București a fost respinsă excepția prematurității capetelor de cerere privitoare la plata penalităților de întârziere și a amenzii, invocată de pârâtă. Instanța a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC N.R. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și instanța a dispus obligarea pârâtei la emiterea deciziei de soluționare a contestației înregistrată sub nr. 964909 din 9 martie 2011 la M.F.P. - A.N.A.F. - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în termen de 30 de zile de la pronunțare, obligând pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.000 RON penalități, pentru fiecare zi de întârziere, în situația neîndeplinirii în termen a obligației stabilite, precum și la plata cheltuielilor de judecată, stabilite cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că excepția prematurității capetelor de cerere privitoare la plata penalităților de întârziere și a amenzii invocată de pârâtă este neîntemeiată, având în vedere dispozițiile art. 18 alin. (5) și (6) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care instituie posibilitatea instanței de a stabili, prin dispozitiv, un termen de executare, penalități pentru fiecare zi de întârziere, precum și amenda prevăzută de art. 24 alin. (2) în cazul neîndeplinirii obligației în termenul stabilit. Așadar, posibilitatea instituirii acestor mijloace de constrângere nu este condiționată de existența unei hotărâri judecătorești irevocabile care să oblige autoritatea publică la efectuarea unei operațiuni administrative, însăși instanța de fond putând stabili, prin dispozitivul hotărârii, atât penalități pentru întârziere, cât și amenda prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că litigiul dedus judecății este unul de contencios administrativ și vizează refuzul pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor de soluționare, în termenul legal, a contestației fiscale înregistrate sub nr. 969409 din 9 martie 2011, formulată de reclamanta SC N.R. SRL împotriva Deciziei de impunere nr. 9 din 3 februarie 2011 și a Raportului de inspecție fiscală generală nr. 40186 din 1 februarie 2011. Instanța de primă jurisdicție a reținut că termenul de 45 de zile instituit de art. 70 alin. (1) nu a fost respectat de autoritatea pârâtă, întrucât contestația fiscală s-a înregistrat la data de 9 martie 2011, termenul s-a împlinit la data de 25 aprilie 2011, iar decizia de soluționare a contestației nu a fost emisă nici până la data sesizării instanței (28 iunie 2011) și nici până la data soluționării cauzei (22 decembrie 2011). A existat astfel un interval de timp de 9 luni în care autoritatea a refuzat soluționarea contestației, fără a oferi reclamantei și instanței o minimă informare în privința motivelor întârzierii și o justificare a refuzului de aducere la îndeplinire a obligațiilor legale. De asemenea, instanța de fond a reținut în sarcina pârâtei obligația de plată a sumei de 1.000 RON, penalități pentru fiecare zi de întârziere, în situația neîndeplinirii în termen a obligației stabilite de instanță, în temeiul art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 și în considerarea naturii obligației care nu poate fi îndeplinită decât de pârâtă însăși, fiind o obligație intuitu personae. În baza dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., constatând culpa procesuală a pârâtei, s-a dispus obligarea la plata către reclamantă a sumei de 3.004,3 RON, cheltuieli de judecată. Instanța a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată, în privința termenului de executare a obligației și a cuantumului penalităților de întârziere solicitate de reclamantă, având în vedere că emiterea unei decizii de soluționare a contestației fiscale, care să cuprindă toate elementele prevăzute de lege, nu poate fi în mod obiectiv realizată în termenul de 10 zile solicitat de reclamantă, iar penalitățile de întârziere de 100.000 RON pentru fiecare zi de întârziere sunt excesive și reprezintă mai degrabă o sancțiune, și nu un mijloc de constrângere la adresa autorității publice pentru aducerea la îndeplinire a obligației. Referitor la amenda prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întemeiată pe dispozițiile art. 18 alin. (6) din același act normativ, Curtea a reținut că nu este justificată în acest stadiu procesual, atât timp cât în sarcina pârâtei s-a instituit un mijloc de constrângere - penalitățile de întârziere, într-un cuantum care asigură reclamantei o garanție suficientă, în vederea restabilirii drepturilor și intereselor legitime vătămate.

Recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că hotărârea s-a dat cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, deoarece a fost obligată să soluționeze contestația intimatei în 30 zile de la pronunțarea sentinței, contrar prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care prevăd că recursul suspendă executarea, astfel că instanța trebuia să stabilească termenul de rezolvare a contestației de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, și nu de la pronunțare. A mai arătat recurenta că potrivit art. 70 din H.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală cererile contribuabililor formulate în baza acestui cod se soluționează în 45 zile însă, dacă sunt necesare informații suplimentare, termenul se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii acestora, contestația intimatei aflându-se în această situație, întrucât au fost necesare informații suplimentare pentru soluționare. Recurenta a arătat că în mod greșit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, deși nu s-a pronunțat o hotărâre irevocabilă și nu are culpă procesuală.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Critica recurentei-pârâte are vizează obligarea pretins greșită la soluționarea contestației administrative a reclamantei în termen de 30 de zile de la pronunțarea sentinței și nu de la rămânerea irevocabilă a acesteia este nefondată, deoarece în cauză s-a depășit de mult termenul de soluționare de 45 zile prevăzut de art. 70 alin. (1) C. proc. fisc., contestația intimatei înregistrată la sediul recurentei sub nr. 969409 din 9 martie 2011 nedovedindu-se a fi soluționată, nici măcar după un an și jumătate, respectiv până la data judecării prezentului recurs. Susținerile recurentei privind justificarea întârzierii de necesitatea obținerii unor informații sunt nedovedite și de altfel termenul rezonabil care ar fi fost necesar pentru această împrejurare a fost depășit. Nici motivul de recurs care vizează cheltuielile de judecată nu este fondat, acestea acordându-se pentru fiecare ciclu procesual, și nu numai la rămânerea irevocabilă a hotărârii. Pe de altă parte, recurenta se află într-o evidentă culpă procesuală pentru întârzierea soluționării contestației intimatei, iar prima instanță a aplicat deja dispozițiile art. 276 C. proc. civ., reducând cheltuielile de judecată cu onorariul apărătorului intimatei de la 8.680 RON la 3.000 RON, neimpunându-se altă reducere.

Soluția instanței de recurs Constatând că sentința atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzut de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul pârâtei ca nefondat.