ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2087/2017

Obiectul actiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. X/14.08.2014 reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor solicitând instanțe ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: - obligarea ANAF la emiterea deciziei privind soluționarea Contestației fiscale și a cererii de dobânzi, potrivit art. 210 și următoarele din Codul de procedură fiscală, în termen de 10 de zile de la pronunțarea hotărârii; - obligarea ANAF, în temeiul art. 18 alin. (1) și alin. (5) din Legea nr. 554/2004, la plata de penalități către Societate în cuantum de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere în situația neîndeplinirii în termen a obligațiilor stabilite de instanță h urma admiterii primului capăt de cerere de mai sus; - obligarea președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, respectiv a conducătorilor ANAF, în baza art. 18 alin. (6) și 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în situația în care termenul de 10 de zile de executare a hotărârii nu este respectat, la plata amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere; - obligarea ANAF la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauza.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 200 din data de 28.01.2015 pronunțată de Curtea de Apel Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, ca rămasă fără obiect. A fost obligată pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice București la plata către reclamantă a sumei de 2.550 RON cheltuieli de judecată, reduse în conformitate cu art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și pe fondul cauzei, respingerea cererii de obligare la cheltuieli de judecată, ca neîntemeiată, iar în subsidiar, diminuarea acestora, apreciind că hotărârea este, în parte nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, s-a susținut de către recurentă că prin angajarea unui apărător nu trebuie să se urmărească împovărarea părții căzute în pretenții, scopul exercitării dreptului la apărare fiind acela de a se valorifica pretențiile alegate. Astfel consideră că la aprecierea cuantumului onorariului avocațial, instanța trebuie să țină seama nu numai de valoarea pretențiilor, ci și de complexitatea cauzei, în opinia sa, prezenta speță fiind de complexitate relativ redusă, precum și de munca depusă de avocat. Au fost invocate de către recurentă Deciziile nr. 401/14.07.2005 și nr. 493/29.05.2007 privind prerogativa instanței de cenzurare a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat. În fine, s-a apreciat că, în cauză, nu este îndeplinită condiția cuantumului rezonabil al cheltuielilor de judecată, întrucât, deși instanța le-a cenzurat parțial, în opinia sa, cuantumul acestora de 2550 RON este foarte mare. În drept, recursul s-a întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Apărările intimatului Prin întâmpinarea depusă la de către intimata- reclamantă S.C. A. S.R.L. s-a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală; cu cheltuieli de judecată.

Procedura în fața instanței de recurs Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 18 mai 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat. Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 27 februarie 2017 s-a admis în principiu recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București împotriva sentinței nr. 200 din 28 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Considerentele și soluția Înaltei Curți Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea reclamantei intimate la motivele de recurs și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării și la dispozițiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat în considerarea celor în continuare arătate. Recursul pârâtei supune atenției Inaltei Curți de Casație și Justiție modul în care prima instanță a soluționat capătul accesoriu al cererii de chemare în judecată, respectiv atât obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, cât și, în subsidiar, nereducerea acestor cheltuieli la ceea ce poate fi apreciat un cuantum rezonabil. Cheltuielile de judecată sunt cele efectuate pentru derularea litigiului, aflat pe rolul instanței. Așa fiind, este neîndoielnic caracterul lor accesoriu, acordarea acestora depinzând de rezultatul capătului de cerere principal. Este adevărat că potrivit 453 din C. proc. civ. (1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, însă jurisprudențial s-a consacrat că natura juridică a cheltuielilor de judecată este una bivalentă, acestea reprezentând, pe de o parte, prejudiciul cauzat de culpa procesuală, iar, pe de altă parte, despăgubirile pe care partea căzută în pretenții trebuie să le plătească celeilalte părți. Prima instanță a constatat că pe parcursul prezentei proceduri judiciare, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice București a emis Decizia nr. 940642A/14.01.2015 prin care a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamantă împotriva refuzului de a emite acte administrative ce atestă dreptul societății la plata sumei de 5.441.054 RON reprezentând dobândă fiscală datorată pentru rambursarea cu întârziere a TVA, refuz exprimat prin actul administrativ nr. X/30.09.2014, astfel că acțiunea a rămas fără obiect. În ceea ce privește culpa recurentei pârâte, aceasta se desprinde tocmai din încălcarea termenului de 45 de zile prevăzut de art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, pentru soluționarea contestației. Este adevărat că termenul nu este unul de decădere, însă în condițiile în care legiuitorul a prevăzut un interval de timp pentru soluționarea contestației, cel puțin din perspectiva cheltuielilor de judecată ocazionate de proces, depășirea acestuia poate sta la baza aplicării dispozițiilor art. 453 din C. proc. civ. În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată, se poate observa că, reținând toate aceste aspecte, precum și caracterul disproporționat al cheltuielilor solicitate în raport de obiectul cauzei, instanța a redus suma de 20.816,4 RON la suma de 2.500 de RON la care a adăugat 50 de RON, reprezentând taxa judiciară de timbru. Temeiul legal al soluției adoptate În temeiul prevederilor art. 496 teza a II-a C. proc. civ., constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 din Noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.