Decizia nr. 103/2017 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. SRL - Sucursala Ploiești România, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, a solicitat: • Obligarea ANAF la emiterea deciziei de soluționare a Contestației fiscale, potrivit art. 210 și următoarele din Codul de procedură fiscală, în termen de 10 de zile de la pronunțarea hotărârii; • Obligarea ANAF, în temeiul art. 18 alin. (1) și alin. (5) din Legea 554/2004, la plata de penalități către Societate în cuantum de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere în situația neîndeplinirii în termen a obligațiilor stabilite de instanță în urma admiterii primului capăt de cerere de mai sus; • Obligarea Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, respectiv a conducătorilor ANAF, în baza art. 18 alin. (6) și 24 alin. (2) și (2) din Legea nr. 554/2004, în situația în care termenul de 10 de zile de executare a hotărârii nu este respectat, la plata amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere. • Obligarea ANAF la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză. Reclamanta a arătat că a formulat contestație fiscală înregistrată la ANAF sub nr. 101255/27.08.2014 împotriva Deciziei de impunere nr. F-DB 602/29.07.2014 și își rezervă dreptul ca în situația în care ANAF va emite decizia de soluționare a Contestației fiscale să exercite toate drepturile legale împotriva actului administrativ-fiscal respectiv, inclusiv prin precizarea și completarea prezentei acțiuni.

Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 554 din data de 02.03.2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei de obiect a cererii și, pe cale de consecință, a respins cererea formulată de reclamanta A. SRL Sucursala Ploiești România, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, ca fiind lipsită de obiect. A fost obligată pârâta ANAF-DGSC la 4000 RON cheltuieli de judecată către reclamantă reprezentând onorariu de avocat. Prin Sentința civilă nr. 2747 din 26.10.2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. SRL Sucursala Ploiești România, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și a dispus completarea dispozitivului Sentinței civile nr. 554/02.03.2015 în sensul acordării cheltuielilor de judecată, către reclamantă, în cuantum de 1500 Ron, taxă de timbru.

Cererile de recurs Împotriva Sentinței civile nr. 554 din data de 02.03.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița și Agenția Națională de Administrare Fiscală, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ., motive referitoare la modul de soluționare a cererii de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. Împotriva Sentinței civile nr. 2747 din 26.10.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ., motive referitoare la modul de soluționare a cererii de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. Prin ambele recursuri s-a susținut, în esență, că atât timp cât la data de 28.11.2014 Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul A.N.A.F. a emis Decizia nr. 387 prin care a fost desființată parțial decizia de impunere nr. F-DB 602/29.07.2014, emisă de A.J.F.P. Dâmbovița, în ceea ce privește suma de 9.972.395 RON, iar la primul termen de judecată au fost recunoscute pretențiile reclamantei, în mod greșit instanța de fond a stabilit în sarcina pârâților obligația de plată a cheltuielilor de judecată.

În procedura de filtru, intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare.

Procedura derulată în recurs În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin încheierea de ședință din data de 20 aprilie 2016, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu mențiunea că părțile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare. La termenul din 20 aprilie 2016 s-a dispus conexarea dosarului nr. x/2014 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, la Dosarul nr. x/2014 al aceleiași instanțe, cu termen la data de 20.04.2016, în camera de consiliu - C.F. Față de această împrejurare, Înalta Curte va analiza ambele recursuri împreună. La termenul din 19.01.2017 având în vedere că în raport s-a considerat că recursurile sunt admisibile, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată, s-a considerat, de către toți membrii completului, că se poate face aplicarea prevederilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Prin contestația nr. 101255/27.08.2014 formulată împotriva Deciziei de impunere nr. F-DB 602/29.07.2014 înregistrată la AJFP Dâmbovița reclamanta a solicitat să se dispună anularea parțială a Deciziei de impunere în ceea ce privește stabilirea în sarcina A. SRL Sucursala Ploiești România a sumei de 9.972.395 RON. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 30.10.2014 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. SRL Sucursala Ploiești România, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, a solicitat obligarea ANAF la emiterea deciziei de soluționare a Contestației fiscale. Potrivit art. 70 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 zile de la înregistrare. Având în vedere faptul că, reclamanta a înregistrat contestația la organul fiscal la data de 27.08.2014, termenul de 45 de zile se împlinea la data de 13 octombrie 2014, cum de altfel a reținut în mod corect și prima instanță. Față de această împrejurare se constată că recurenta-pârâtă ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor s-a aflat în culpă la data formulării cererii deduse judecății, neavând relevanță faptul că, în timpul derulării procedurii prealabile în fața primei instanțe, pârâta a emis Decizia nr. 387/28.11.2014. Dispozițiile art. 454 din C. proc. civ. referitoare la exonerarea pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată statuează în mod expres că: "Pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere. Dispozițiile art. 1.522 alin. (5) din C. civ. rămân aplicabile". Din interpretarea logico-juridică a acestor dispoziții rezultă o regulă și o excepție. Astfel, regula este exonerarea pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată dacă a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului. Excepția se referă la înlăturarea acestei exonerări în cazul în care pârâtul a fost pus în întârziere ori se află de drept în întârziere. În speța de față, Înalta Curte constată că pârâtul s-a aflat de drept în întârziere prin starea de pasivitate manifestată în raport de contestația reclamantei, răspunsul fiind dat cu încălcarea dispozițiilor art. 70 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, după formularea cererii de chemare în judecată, iar soluționarea în mod favorabil a contestației, prin emiterea deciziei, nu are caracterul unei recunoașteri a pretențiilor deduse judecății la prima zi de înfățișare. În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată, prima instanță în mod corect a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 451 alin. (2) coroborat cu art. 453 alin. (1) C. proc. civ., obligând pârâta ANAF - DGSC la 4000 RON cheltuieli de judecată către reclamantă, reprezentând onorariu de avocat redus, avându-se în vedere faptul că cererea dedusă judecății s-a soluționat la primul termen de judecată pe cale de excepție, neintrându-se în cercetarea fondului cauzei, iar onorariul avocațial de 10.962,84 RON este disproporționat în raport cu natura pricinii, complexitatea acesteia, valoarea totală a pretențiilor și munca îndeplinită de avocat. Temeiul legal al soluției instanței de recurs În consecință, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar și susținerile părților, apreciind că soluția instanței de fond a fost dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate.