ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2443/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2443/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 27 mai 2009,

reclamanta A.P. SRL a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtele

Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Regională pentru Accize

și Operațiuni Vamale București, anularea:

- Raportului de inspecție fiscală din 15

septembrie 2008, comunicat la aceeași dată;

- Raportului de inspecție fiscală din 8

decembrie 2008, comunicat la aceeași dată și a Deciziei de impunere nr. 25 din

18 decembrie 2008.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a

arătat că în perioada 17 iunie 2008 - 23 iunie 2008 s-a desfășurat o inspecție

fiscală, perioada de verificare fiind 23 februarie 2006 - 31 mai 2008. La

finalul inspecției fiscale s-a întocmit raportul de inspecție fiscală din data

de 15 septembrie 2008 ("primul RIF") și înregistrat la societate cu

nr. 18 din 25 septembrie 2008.

Organul de inspecție fiscală a reținut ca

societatea nu a plătit accize pentru combustibil eliberat pentru consum, în

cuantum principal de 32.256 RON și a calculat majorări de întârziere de 26.373

RON. Modul de calcul al obligației principale suplimentare nu este indicat.

Ulterior, societății i s-a comunicat un nou

raport de inspecție fiscală datat 8 decembrie 2008 ("al doilea RIF")

întocmit cu privire la aceeași perioadă de verificare, respectiv 23 februarie

2006 - 31 mai 2008, și cu privire la același obiect.

Organul de inspecție fiscală a reținut în al

doilea RIF că societatea a deținut produse accizabile în afara regimului

suspensiv și a stabilit că datorează pentru perioada 23 februarie 2006 - 31 mai

2008 accize în valoare de 4.199.543 RON, luându-se în considerare un curs

leu/euro de 3,9378 RON, precum și penalități aferente acestora în valoare de 3.981.167

RON.

Inspectorii fiscali au reținut ca societatea

a comercializat combustibil aeronave, schimbând destinația produsului și a

stabilit că datorează accize în valoare de 849.117 RON, stabilite luându-se în

considerare un curs leu/euro de 3,5334, pentru data de 31 octombrie 2007,

precum și penalități aferente acestora în valoare de 280.209 RON.

La data de 18 decembrie 2008 s-a emis Decizia

de Impunere nr. 25 (Decizia de impunere), împotriva căreia societatea a

formulat contestația administrativa înregistrată cu nr. 280 din 7 ianuarie

2009, admisă parțial de către Direcția Generală de Soluționare a

Contestațiilor, prin Decizia nr. 238 din 03 iulie 2009 (Decizia de

soluționare).

Împotriva Deciziei de soluționare Societatea

a formulat acțiunea înregistrată în Dosarul nr. 4818/2/2009, pe rolul Curții de

Apel București, Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

soluționată prin Sentința nr. 2297/2010.

La data de 17 septembrie 2009, reclamanta SC

A.P. SRL a formulat cerere precizatoare și completatoare a acțiunii inițiale

solicitând și anularea Deciziei nr. 238 din 03 iulie 2009 prin care s-a

soluționat contestația sa înregistrată la A.N.A.F. sub nr. 906264 din 28

ianuarie 2009, solicitând admiterea în integralitate a contestației sale.

Prin această decizie, a fost admisă în parte

contestația reclamantei, pentru suma totală de 541.598 RON, din care suma de

278.028 RON reprezintă accize și suma de 263.570 RON reprezintă majorări de

întârziere aferente, a fost desființată parțial decizia pentru regularizarea

Situației nr. 25 din 18 decembrie 2008, pentru suma totală de 1.129.326 RON,

din care suma de 849.117 RON reprezintă accize și suma de 280.209 RON

reprezintă majorări de întârziere aferente, fiind respinsă ca neîntemeiată

contestația pentru suma totală de 7.639.112 RON, din care suma de 3.921.515 RON

reprezintă accize și suma de 3.717.597 RON reprezintă majorări de întârziere

aferente.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei în

ședința publică din data de 10 martie 2010, pârâta Agenția Națională de

Administrare Fiscală a solicitat instanței respingerea acțiunii reclamantei

precizată și completată.

Prin Sentința nr. 2297 din 12 mai 2010 Curtea

de Apel București a respins excepția lipsei de interes privind contestarea pct.

3 din Decizia nr. 238 din 3 iulie 2009 emisă de A.N.A.F..

A admis în parte acțiunea formulată și

precizată de reclamanta A.P. SRL în contradictoriu cu pârâtele Agenția

Națională de Administrare Fiscală și Direcția Regională pentru Accize și

Operațiuni Vamale București și a dispus anularea parțială a Deciziei nr. 238

din 3 iulie 2009 emisă de A.N.A.F., a Deciziei de impunere nr. 25 din 18

decembrie 2008 și a Raportului de inspecție fiscală din 8 decembrie 2008, în

ceea ce privește obligația stabilită în sarcina reclamantei, de plată a sumei

de 3.921.515 RON cu titlu de accize și 3.717.596 RON majorări de întârziere

aferente, exonerând reclamanta de obligația de plată a acestora.

A respins totodată excepția inadmisibilității

contestării sumei de 3.717.597 RON reprezentând majorări de întârziere și a

admis excepția lipsei de interes privind contestarea pct. 2 din Decizia nr. 238

din 3 iulie 2009 emisă de A.N.A.F., respingând în consecință acest capăt de

cerere.

A respins cererea privind anularea Raportului

de inspecție fiscală din 15 septembrie 2008, precum și cererea privind anularea

pct. 3 din Decizia nr. 238 din 3 iulie 2009 emisă de A.N.A.F.

Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de

Apel București au declarat recurs SC A.P., A.N.A.F. și A.N.V. prin D.R.A.O.V.

București.

Prin Decizia nr. 5138 din 3 noiembrie 2011

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul declarat de SC

"A.P." SRL București împotriva Sentinței nr. 2297 din 12 mai 2010 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

A admis recursurile declarate de Agenția

Națională de Administrare Fiscală și Autoritatea Națională a Vămilor prin

Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București împotriva

aceleiași sentințe.

A casat sentința recurată și a respins acțiunea

ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel instanța de recurs a

reținut următoarele considerente:

Cu privire la recursul formulat de societatea

comercială reclamantă, respectiv criticile privind RIF fără număr din data de

15 septembrie 2008 prin care, pentru perioada 23 februarie 2006 - 31 mai 2008,

au fost calculate obligații fiscale în sumă de 58.629 RON (32.256 RON accize și

26.373 RON accesorii) a apreciat că sunt neîntemeiate, întrucât acest act nu a

produs efecte juridice, nefiind însușit de persoana competentă, instanța de

fond reținând în mod judicios că din punct de vedere juridic, acesta nici nu

există, existența sa materială neavând valoare juridică, respingând cererea de

anulare.

De altfel, a constatat Înalta Curte, însăși

societatea comercială, prin cererea "precizatoare și completatoare" a

cerut anularea Deciziei nr. 238/2009 și admiterea în totalitate a contestației

administrative (prin care solicitase anularea deciziei de impunere și

exonerarea de obligațiile bugetare stabilite suplimentar prin această decizie).

Referitor la soluția dată cu privire la pct.

3 din Decizia nr. 238/2009 s-a apreciat că instanța de fond a reținut în mod

judicios că societatea comercială, față de soluția adoptată de organul fiscal

prin pct. 3 al Deciziei nr. 238/2009, nu a prezentat niciun motiv de

nelegalitate și, mai mult, nu a mai justificat niciun drept sau interes legitim

care să-i fi fost vătămat prin soluția respectivă, decizia de impunere fiind

desființată pentru suma de 1.129.326 RON.

Cu privire la recursurile formulate de

autoritățile fiscale, instanța de recurs Înalta Curte a reținut că sunt

întemeiate.

Societatea comercială recurentă a fost

înființată ca urmare a divizării SC "M.R.C." SRL, de la care, la 23

februarie 2006 a preluat active și pasive, între care și un stoc de produse

accizabile constând în combustibil pentru aviație care, potrivit fișelor de

magazie, au intrat în depozitele sale începând cu 24 februarie 2006, obținând

Autorizația de utilizator final nr. 1160 din 15 martie 2006 și Autorizația de

antrepozit fiscal nr. KO 0102623DD01 din 28 februarie 2007.

Organele fiscale au constatat că societatea

comercială reclamantă la data preluării stocului de combustibil și

valorificării acestuia, nu deținea autorizație de utilizator final, situație în

care au calculat, stabilit și menținut obligații fiscale suplimentare în sumă

de 7.639.112 RON, adică 3.921.515 RON accize și 3.717.597 RON accesorii.

Potrivit art. 165 din Codul fiscal

"acciza este exigibilă în momentul eliberării pentru consum sau când se

constată pierderi sau lipsuri de produse accizabile", precum și că

potrivit art. 166 alin. (1) lit. e), eliberarea pentru consum reprezintă între

altele și "orice deținere în afara regimului suspensiv a produselor

accizabile care nu au fost introduse în sistemul de accize, în conformitate cu

prezentul titlu".

Or, pentru a beneficia de regimul suspensiv

de plată a accizelor, era necesar ca societatea comercială să fi deținut

autorizația de utilizator final și, respectiv, autorizația de antrepozit

fiscal.

Totodată, Înalta Curte a reținut că, în mod

greșit prima instanță a apreciat că societatea comercială, preluând de la

antecesoarea sa stocul de combustibil, a preluat și drepturile pe care aceasta

le avea în legătură cu stocul respectiv de combustibil, "inclusiv dreptul

de a deține și comercializa produsele accizabile în aceleași condiții în care

acestea ar fi fost comercializate de M.R.C. SRL" având în vedere

prevederile art. 184 alin. (1) din C. fisc. potrivit cărora "autorizațiile

sunt emise numai pentru antrepozitarii autorizați numiți și nu sunt

transferabile", de unde rezultă că până la datele la care societatea

comercială a dobândit Autorizația de utilizator final nr. 1160 din 15 martie

2006 și Autorizația de antrepozit fiscal nr. R00102623 DD01 din 28 februarie

2007, aceasta nu a putut beneficia de drepturile și situațiile conferite prin

acestea.

Împotriva hotărârii pronunțate de Înalta

Curte de Casație și Justiție, SC " P.A." SA Otopeni, în calitate de

succesoare a SC "A.P." SRL a formulat contestație în anulare.

În cadrul contestației în anulare a fost

prezentată soluționarea cauzei în fața instanței de fond și în recurs, iar ca

motiv al contestației în anulare a fost invocat art. 318 C. proc. civ.,

respectiv eroarea materială.

S-a apreciat că instanța de recurs a săvârșit

o "greșeală materială" pentru că nu a observat cererea completatoare

depusă la dosar și nici argumentele indicate cu privire la încălcările normelor

de procedură fiscală în prezenta cauză.

Prima ipoteză a art. 318 C. proc. civ. are în

vedere greșeli materiale evidente în legătură cu aspecte formale ale judecării

recursului, pe această cale neputând fi revendicate greșeli de judecată și ea

este aplicabilă speței pentru că dezlegarea dată cererii de recurs este

consecința neobservării și necercetării argumentelor în fapt și în drept

formulate prin cererea inițială, astfel cum a fost completată ulterior

(neobservarea unor acte din dosar și a unor apărări indicate în cererea

introductivă, cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată).

Atât argumentele invocate de societate prin

cererea completatoare cu privire la erorile de calcul (referitoare la

majorările de întârziere și la stocul real de produse) cât și susținerile

indicate cu privire la încălcările normelor de procedură fiscală, erau de

natură să conducă instanța de recurs la o soluție diametral opusă, așa încât

această condiție de admisibilitate a contestației este îndeplinită.

În cadrul motivelor contestației în anulare

au fost reluate argumentele invocate prin cererea completatoare și argumentele

de ordin procedural care trebuie avute în vedere de instanța învestită cu

soluționarea contestației în anulare.

După analizarea motivelor contestației în

anulare, aceasta va fi respinsă pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare este o cale

extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere însăși instanței ce a

pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege,

să-și desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

Art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

reglementează contestația în anulare specială, iar potrivit acestui text,

hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când

dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța,

respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să

cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.

În speță, contestația în anulare este

întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., respectiv

că dezlegarea dată de instanța de fond este rezultatul unei greșeli materiale.

Noțiunea de "greșeală materială",

în sensul art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., se referă la aspecte formale

ale judecății, constând în confundarea unor date sau elemente materiale

evidente, pentru verificarea acestora nefiind necesară reexaminarea fondului

sau reaprecierea probelor.

Fiind un text de excepție, noțiunea de

greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv și nu se poate considera că

eventuale greșeli de judecată ar putea fi îndreptate pe calea contestației în

anulare reglementată de art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.

În cauză, contestatoarea apreciază ca fiind

greșeală materială faptul că instanța de recurs nu s-a pronunțat sau nu a

observat cererea precizatoare și argumentele indicate cu privire la încălcările

normelor de procedură fiscală, dar acestea nu sunt aspecte de natură formală ci

țin de fondul cauzei pentru că nu se referă la confundarea unor date sau

elemente materiale pentru a fi considerate greșeli materiale, în sensul art.

318 alin. (1) teza I C. proc. civ. și, de aceea, contestația în anulare va fi

respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de

SC "P.A." SA Otopeni Ilfov împotriva Deciziei nr. 5138 din 3

noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai

2012.

Procesat

de GGC - GV