ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3702/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3702/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

deduse judecății

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamanta SC S. SA a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtele A.N.A.F. și D.R.A.O.V. Brașov, suspendarea efectelor Deciziei nr. 5886

din 10 aprilie 2009 privind obligațiile suplimentare stabilite de inspecția

fiscală, emisă de A.N.A.F. - D.R.A.O.V. Brașov, și a Raportului de inspecție

fiscală înregistrat din 10 aprilie 2009 încheiat de aceeași autoritate până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei prin care s-a solicitat

anularea actelor administrative fiscale contestate, precum și obligarea

pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că prin Raportul de inspecție fiscală din 10 aprilie 2009

s-a reținut neîndeplinirea de către societatea reclamantă a unor obligații

legale, având drept consecință stabilirea unor obligații fiscale cu titlu de

accize în cuantum de 2.011.226 RON, precum și penalități în cuantum de 865.662

RON, în urma acestui raport fiind emisă Decizia nr. 5886 din 10 aprilie 2009

prin care au fost stabilite în sarcina reclamantei obligații suplimentare de

plată în valoare totală de 2.876. 888 RON cu titlul de accize și majorări de

întârziere.

A mai arătat reclamanta

că prin Decizia nr. 3786 din 19 august 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție s-a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 5886 din 10 aprilie 2009

până la pronunțarea instanței de fond, și că, ulterior, pârâtele au emis Decizia

nr. 150 din 20 mai 2010 privind soluționarea contestației depusă de SC S. SA, prin

care s-a dispus desființarea parțială a Deciziei nr. 5886 din 10 aprilie 2009 și

respingerea ca neîntemeiată a contestației pentru suma totală de 2.582.934 RON din

care suma de 1.844.533 RON reprezintă accize și suma de 783.401 RON reprezintă majorări

de întârziere aferente, reclamanta contestând această decizie în instanță.

A susținut că în speță

sunt întrunite condițiile privind cazul justificat și paguba iminentă, în contextul

în care actele administrativ fiscale atacate au fost emise atât cu încălcarea normelor

de procedură care reglementează modalitatea de efectuare a controlului fiscal/vamal,

cât și cu aplicarea și interpretarea greșită a normelor de drept substanțial aplicabile

în materie, iar, pe de altă parte, în raport de cuantumul foarte ridicat al obligațiilor

suplimentare reținute, va fi afectată grav activitatea societății reclamante în

ceea ce privește respectarea obligațiilor față de partenerii de afaceri, de proprii

angajați, precum și cât privește obligațiile către bugetul de stat.

de fond

Prin sentința civilă

nr. 1897

din 10 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins cererea reclamantei SC S. SA ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond apreciat

că în speță nu este realizată condiția

cazului

bine justificat, argumentele reclamantei nefiind de natură să pună sub semnul întrebării

prezumția de legalitate a actelor administrative contestate, în contextul în care

societatea reclamantă a fost înștiințată în legătură cu activitatea de control ce

urma să se desfășoare, prin avizul de inspecție fiscală din data de 24 iulie 2008

emis de D.R.A.O.V. Brașov, i

nspecția fiscală a fost suspendată în perioada

29 ianuarie 2009-23 martie 2009, perioadă care prezintă relevanță în calculul duratei

acesteia, potrivit art. 104 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, iar reclamanta nu a

contestat împrejurarea reținută de organele de control fiscal privitoare la neîndeplinirea

obligației de a depune la autoritatea fiscală competentă declarația pe propria răspundere

referitoare la scopul achiziționării produselor respective, alte aspecte de nelegalitate

putând fi apreciate numai în cadrul litigiului de fond.

Curtea a mai arătat că

reclamanta nu a demonstrat în nici un mod faptul că executarea sumei de 2.582.934

RON ar afecta grav bunul mers al activității acesteia, iar s

implul fapt al posibilității existenței la un moment dat a unor

pierderi patrimoniale, ca urmare a executării actelor administrativ-fiscale, nu

justifică în sine măsura suspendării.

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs reclamanta SC S. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ..

O primă critică vizează

greșita interpretare și aplicare a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea

nr. 554/2004, recurenta-reclamantă susținând existența unei nelegalități aparente

a actelor administrativ-fiscale contestate, care au fost emise cu încălcarea normelor

de drept procesual și material fiscal ce reglementează modalitatea de inițiere și

derulare a inspecției fiscale: lipsa avizului de inspecție fiscală prevăzut de

art. 101 C. proc. fisc., depășirea duratei de inspecție fiscale, impuse de art.

104 alin. (2) C. proc. fisc. și netemeincia constatărilor autorităților fiscale

legate de regimul de taxare a accizei pentru achizițiile intracomunitare.

Recurenta-reclamantă a

invocat, totodată, greșita interpretare și aplicare a prevederilor art. 2 alin.

(1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, referitoare la condiția pagubei iminente, care

în speță rezultă din materialul probator cu care se face dovada că plata obligațiilor

fiscale suplimentare în cuantumul stabilit prin actele deduse judecății este de

natură să prejudicieze grav activitatea societății, pentru că ar afecta posibilitatea

respectării obligațiilor față de partenerii de afaceri și de proprii angajați și

ar avea ca efect pierderea încrederii partenerilor contractuali în capacitatea economico-financiară

a societății.

Prin motivele de recurs

suplimentare expediate prin poștă la data de 20 aprilie 2011, recurenta-reclamată

a detaliat criticile formulate împotriva sentinței.

Astfel, a arătat că, în

analiza cazului bine justificat , instanța de fond a reținut în mod eronat că împrejurările

de fapt și de drept invocate nu sunt de natură să contureze nelegalitatea actelor

administrative contestate , iar cu privire la paguba iminentă, a arătat că instanța

de fond nu a dat semnificația cuvenită împrejurării că societatea își desfășoară

activitatea într-un sector grav afectat de condițiile economice internaționale și

a înlăturat nejustificat toate probele și susținerile părții.

A adăugat că urgența măsurii

decurge de împrejurarea că, la data de 5 ianuarie 2011, A.N.A.F. - Direcția Generală

de Administrare a Marilor Contribuabili a emis o adresă de înființare a popririi,

cu toate că executarea silită încetase, ca urmare a hotărârii irevocabile nr. 2267

din 3 noiembrie 2010, pronunțate de Judecătoria Mediaș în Dosarul nr. 2425/357/2010.

În fine, recurenta-reclamantă

a arătat că îndeplinirea condițiilor pentru suspendarea actelor administrative a

intrat în puterea lucrului judecat, conform deciziei nr. 3786/2009 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, care a admis

recursul formulat de societate împotriva sentinței nr. 2021 din 14 mai 2009 a Curții

de Apel București și a modificat sentința, în sensul admiterii cererii de suspendare

privind obligațiile suplimentare de plată și a raportului de inspecție fiscală din

10 aprilie 2009, până la pronunțarea instanței de fond.

4.Apărările formulate

în cauză

Prin întâmpinarea depusă

la dosar, intimata-pârâtă Autoritatea Națională a Vămilor prin D.R.A.O.V. Brașov

a solicitat respingerea recursului ca nefondat, răspunzând fiecăreia dintre criticile

formulate în recurs.

În esență, a arătat că

în speță nu poate fi identificată existența unei încălcări flagrante a legii, un

abuz vădit al autorității și o pagubă previzibilă care să nu poată fi recuperată

în ipoteza anulării actelor administrative atacate.

Referitor la indiciile

de nelegalitate indicate de recurenta-reclamantă, a arătat că verificarea s-a făcut

în baza avizului de inspecție fiscală din 24 iulie 2008, comunicat prin poștă, cu

confirmare de primire, conform art. 101 alin. (2) C. proc. fisc. și a fost suspendată

în baza art. 104 din același Cod, în vederea obținerii unui punct de vedere de la

una sau mai multe direcții de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.

A adăugat că, sub aspect

substanțial, actele fiscale sunt legale, pentru că SC S. SA nu s-a conformat prevederilor

pct. 5/1.1. și nici celor de la pct. 5/1.3. din H.G. nr. 44/2004, pentru aprobarea

Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., în ceea

ce privește obligația înregistrării ca operator economic cu produse accizabile și

a înregistrării declarației pe proprie răspundere privind utilizarea produsului

energetic accizabil, respectiv a cocsului, intr-un scop exceptat de la plata accizelor.

Cu privire la condiția

pagubei iminente, a arătat că valoarea ridicată a creanței fiscale nu definește

prin ea însăși acest concept , în situația în care cifra de afaceri și profitul

societății depășesc cu mult acest cuantum, că recurenta-reclamantă nu poate suferi

un prejudiciu de imagine, determinat de pierderea încrederii partenerilor de afaceri,

aceasta ținând de alte aspecte, privind managementul societății, politica comercială,

calitatea produselor etc. și, în fine, că nu există pagubă iminentă, în sensul legii,

în situația în care organul fiscal demarează executarea silită, pentru că există

posibilitatea suspendării executării silite sau întoarcerii executării.

5.Procedura derulată în

recurs

În temeiul art. 305 C.

proc. civ., în recurs fost administrată proba cu înscrisuri, depuse la dosar de

recurenta-reclamantă: raportul de inspecție fiscală din 12 iulie 2010, întocmit

de Autoritatea Națională a Vămilor - D.R.A.O.V. Brașov, ordinul de serviciu nr.

34 din 15 iunie 2010, o serie de facturi pentru utilități, aferente anului 2011,

o notă privind fondul de salarii și numărul de angajați, comparativ în anul 2009

și 2011 și bilanțul la data de 31 decembrie 2010.

II Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ.,

ținând seama și de apărările intimatei, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

de drept relevante

Actele administrativ-fiscale

a căror suspendare de executare se solicită sunt Decizia nr. 5886 din 10 aprilie

2009 privind obligațiile suplimentare stabilite de inspecția fiscală și raportul

de inspecție fiscală din 10 aprilie 2009, prin care în sarcina recurentei-reclamante

s-au stabilit obligații fiscale suplimentare în sumă de 2.011.226 RON, accize pentru

cărbune și cocs în perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2008, și 865.662 RON,

majorări de întârziere pentru perioada 01 ianuarie 2007-10 aprilie 2009.

Din motivarea în fapt

a deciziei de impunere rezultă, în esență, că obligațiile fiscale suplimentare sunt

aferente unor achiziții intracomunitare de cocs, pentru care agentul economic nu

a plătit accize.

Măsura suspendării actului

administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor

particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea

actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în

sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliului Europei, cât și în ordinea

juridică a Uniunii Europene.

Legea nr. 554/2004, prevede

în art. 14 și 15, atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri

vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile

sau interesele legitime ale particularilor sunt supuse unui risc iminent de vătămare,

în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autoritățile

publice în contextul puterii lor discreționare.

Art. 14 din Legea nr.

554/2004 impune, în acest scop, îndeplinirea cumulativă a condiției existenței unui

caz bine justificat și a iminenței unei pagube, conform definițiilor legale cuprinse

în art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din același act normativ.

Cazul bine justificat

și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale

fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua

decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și

de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil

între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească

și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Cazul bine justificat

poate fi reținut pe baza unor indicii de răsturnare a prezumției de legalitate,

identificate dintr-un probatoriu căruia nu i se poate pretinde amploarea și consistența

dovezilor ce urmează a fi administrate în cadrul acțiunii în anularea actului, pentru

că în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare nu poate fi prejudecat

fondul litigiului.

În ceea ce privește cazul

bine justificat, instanța de fond a reținut că nu există o aparență de nelegalitate

a procedurii derulării inspecției fiscale, dar nu a analizat deloc indiciile de

nelegalitate pe care partea le-a invocat cu privire la aspectele de drept fiscal

material, considerând că acestea impun un probatoriu complex și pot fi apreciate

numai în cadrul litigiului de fond.

Este adevărat că în cadrul

procedurii suspendării de executare nu se poate face o analiză aprofundată a conținutului

raportului juridic dedus judecății, pentru a nu se prejudeca fondul cauzei, dar

aceasta nu înseamnă că împrejurările de fapt sau de drept care ar putea crea o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ nu s-ar putea raporta și

la aspecte de drept material, privind legalitatea stabilirii obligațiilor fiscale.

Or, în speță, împrejurările

amplu și detaliat descrise în motivarea cererii de chemare în judecată, privind

neîndeplinirea condițiilor pentru ca produsul achiziționat (cocs) să fie calificat

drept produs energetic, cu consecința încadrării într-un anumit regim al accizelor,

conturează o îndoială serioasă în ceea ce privește aplicarea art. 175, 175

2

și 175

4

din C. fisc., mai ales în condițiile în care însăși autoritatea

care a efectuat inspecția, Direcția de Supraveghere Accize și Operațiuni Vamale

Brașov, a simțit nevoia unor lămuriri pe care le-a solicitat Autorității Naționale

Vamale - Direcția Supraveghere Accize și Operațiuni Vamale, prin adresa din 17 septembrie

2008, și Ministerului Finanțelor Publice - Direcția legislație în domeniul accizelor

, prin adresa din 29 ianuarie 2009, iar decizia de impunere a fost anulată parțial

în procedura de contestare administrativă.

În ceea ce privește condiția

pagubei iminente, prima instanță a reținut că reclamanta nu a demonstrat în nici

un mod riscul afectării bunului mers al activității sale, dar această dovadă a fost

suplinită prin înscrisurile nou administrate în recurs , din care rezultă restrângerea

drastică a numărului de angajați - de la 1010, la data de 01 februarie 2009, la

156, la data de 31 mai 2011 și creșterea pierderilor în activitate la sfârșitul

anului 2010 față de anul precedent.

Relevantă este și împrejurarea

că executarea actelor administrative fiscale în litigiu a fost deja suspendată prin

decizia nr. 3786 din 19 august 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004,

iar în cauza de față, întemeiată pe art. 15 al aceleiași legi, nu au fost relevate

aspecte noi, de natură să formeze convingerea ca în prezent nu se mai mențin împrejurările

avute în vedere la pronunțarea deciziei irevocabile menționate și care au configurat

existența condițiilor prevăzute de lege pentru suspendarea actului administrativ.

2.Temeiul legal al soluției

pronunțate în recurs

Toate considerentele expuse

conduc către concluzia că sentința atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită

a prevederilor art. 15, raportat la art. 14 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. ș)

și t) din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (2) și

(3) C. proc. civ. , Înalta Curte va admite recursul și va modifica sentința în sensul

admiterii cererii reclamantei .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat

de SC S. SA împotriva sentinței civile nr. 1897 din 10 martie 2011 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința recurată în sensul că admite

cererea reclamantei și suspendă executarea Deciziei nr. 5886 din 10 aprilie 2009

emisă de D.R.A.O.V. Brașov și a Raportului de inspecție fiscală din 10 aprilie 2009,

până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie

2011.