ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3702/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC S. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. și D.R.A.O.V. Brașov, suspendarea efectelor Deciziei nr. 5886 din 10 aprilie 2009 privind obligațiile suplimentare stabilite de inspecția fiscală, emisă de A.N.A.F. - D.R.A.O.V. Brașov, și a Raportului de inspecție fiscală înregistrat din 10 aprilie 2009 încheiat de aceeași autoritate până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei prin care s-a solicitat anularea actelor administrative fiscale contestate, precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin Raportul de inspecție fiscală din 10 aprilie 2009 s-a reținut neîndeplinirea de către societatea reclamantă a unor obligații legale, având drept consecință stabilirea unor obligații fiscale cu titlu de accize în cuantum de 2.011.226 RON, precum și penalități în cuantum de 865.662 RON, în urma acestui raport fiind emisă Decizia nr. 5886 din 10 aprilie 2009 prin care au fost stabilite în sarcina reclamantei obligații suplimentare de plată în valoare totală de 2.876. 888 RON cu titlul de accize și majorări de întârziere.

A mai arătat reclamanta că prin Decizia nr. 3786 din 19 august 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 5886 din 10 aprilie 2009 până la pronunțarea instanței de fond, și că, ulterior, pârâtele au emis Decizia nr. 150 din 20 mai 2010 privind soluționarea contestației depusă de SC S. SA, prin care s-a dispus desființarea parțială a Deciziei nr. 5886 din 10 aprilie 2009 și respingerea ca neîntemeiată a contestației pentru suma totală de 2.582.934 RON din care suma de 1.844.533 RON reprezintă accize și suma de 783.401 RON reprezintă majorări de întârziere aferente, reclamanta contestând această decizie în instanță.

A susținut că în speță sunt întrunite condițiile privind cazul justificat și paguba iminentă, în contextul în care actele administrativ fiscale atacate au fost emise atât cu încălcarea normelor de procedură care reglementează modalitatea de efectuare a controlului fiscal/vamal, cât și cu aplicarea și interpretarea greșită a normelor de drept substanțial aplicabile în materie, iar, pe de altă parte, în raport de cuantumul foarte ridicat al obligațiilor suplimentare reținute, va fi afectată grav activitatea societății reclamante în ceea ce privește respectarea obligațiilor față de partenerii de afaceri, de proprii angajați, precum și cât privește obligațiile către bugetul de stat. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1897 din 10 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea reclamantei SC S. SA ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond apreciat că în speță nu este realizată condiția cazului bine justificat, argumentele reclamantei nefiind de natură să pună sub semnul întrebării prezumția de legalitate a actelor administrative contestate, în contextul în care societatea reclamantă a fost înștiințată în legătură cu activitatea de control ce urma să se desfășoare, prin avizul de inspecție fiscală din data de 24 iulie 2008 emis de D.R.A.O.V. Brașov, i nspecția fiscală a fost suspendată în perioada 29 ianuarie 2009-23 martie 2009, perioadă care prezintă relevanță în calculul duratei acesteia, potrivit art. 104 alin. (3) din O.G.

nr. 92/2003, iar reclamanta nu a contestat împrejurarea reținută de organele de control fiscal privitoare la neîndeplinirea obligației de a depune la autoritatea fiscală competentă declarația pe propria răspundere referitoare la scopul achiziționării produselor respective, alte aspecte de nelegalitate putând fi apreciate numai în cadrul litigiului de fond. Curtea a mai arătat că reclamanta nu a demonstrat în nici un mod faptul că executarea sumei de 2.582.934 RON ar afecta grav bunul mers al activității acesteia, iar s implul fapt al posibilității existenței la un moment dat a unor pierderi patrimoniale, ca urmare a executării actelor administrativ-fiscale, nu justifică în sine măsura suspendării.

3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta SC S. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.. O primă critică vizează greșita interpretare și aplicare a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, recurenta-reclamantă susținând existența unei nelegalități aparente a actelor administrativ-fiscale contestate, care au fost emise cu încălcarea normelor de drept procesual și material fiscal ce reglementează modalitatea de inițiere și derulare a inspecției fiscale: lipsa avizului de inspecție fiscală prevăzut de art. 101 C. proc. fisc., depășirea duratei de inspecție fiscale, impuse de art. 104 alin. (2) C. proc.

fisc. și netemeincia constatărilor autorităților fiscale legate de regimul de taxare a accizei pentru achizițiile intracomunitare. Recurenta-reclamantă a invocat, totodată, greșita interpretare și aplicare a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, referitoare la condiția pagubei iminente, care în speță rezultă din materialul probator cu care se face dovada că plata obligațiilor fiscale suplimentare în cuantumul stabilit prin actele deduse judecății este de natură să prejudicieze grav activitatea societății, pentru că ar afecta posibilitatea respectării obligațiilor față de partenerii de afaceri și de proprii angajați și ar avea ca efect pierderea încrederii partenerilor contractuali în capacitatea economico-financiară a societății.

Prin motivele de recurs suplimentare expediate prin poștă la data de 20 aprilie 2011, recurenta-reclamată a detaliat criticile formulate împotriva sentinței. Astfel, a arătat că, în analiza cazului bine justificat , instanța de fond a reținut în mod eronat că împrejurările de fapt și de drept invocate nu sunt de natură să contureze nelegalitatea actelor administrative contestate , iar cu privire la paguba iminentă, a arătat că instanța de fond nu a dat semnificația cuvenită împrejurării că societatea își desfășoară activitatea într-un sector grav afectat de condițiile economice internaționale și a înlăturat nejustificat toate probele și susținerile părții. A adăugat că urgența măsurii decurge de împrejurarea că, la data de 5 ianuarie 2011, A.N.A.F.

- Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a emis o adresă de înființare a popririi, cu toate că executarea silită încetase, ca urmare a hotărârii irevocabile nr. 2267 din 3 noiembrie 2010, pronunțate de Judecătoria Mediaș în Dosarul nr. 2425/357/2010. În fine, recurenta-reclamantă a arătat că îndeplinirea condițiilor pentru suspendarea actelor administrative a intrat în puterea lucrului judecat, conform deciziei nr. 3786/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, care a admis recursul formulat de societate împotriva sentinței nr. 2021 din 14 mai 2009 a Curții de Apel București și a modificat sentința, în sensul admiterii cererii de suspendare privind obligațiile suplimentare de plată și a raportului de inspecție fiscală din 10 aprilie 2009, până la pronunțarea instanței de fond.

4.Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă Autoritatea Națională a Vămilor prin D.R.A.O.V. Brașov a solicitat respingerea recursului ca nefondat, răspunzând fiecăreia dintre criticile formulate în recurs. În esență, a arătat că în speță nu poate fi identificată existența unei încălcări flagrante a legii, un abuz vădit al autorității și o pagubă previzibilă care să nu poată fi recuperată în ipoteza anulării actelor administrative atacate. Referitor la indiciile de nelegalitate indicate de recurenta-reclamantă, a arătat că verificarea s-a făcut în baza avizului de inspecție fiscală din 24 iulie 2008, comunicat prin poștă, cu confirmare de primire, conform art. 101 alin. (2) C. proc.

fisc. și a fost suspendată în baza art. 104 din același Cod, în vederea obținerii unui punct de vedere de la una sau mai multe direcții de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice. A adăugat că, sub aspect substanțial, actele fiscale sunt legale, pentru că SC S. SA nu s-a conformat prevederilor pct. 5/1.1. și nici celor de la pct. 5/1.3. din H.G. nr. 44/2004, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., în ceea ce privește obligația înregistrării ca operator economic cu produse accizabile și a înregistrării declarației pe proprie răspundere privind utilizarea produsului energetic accizabil, respectiv a cocsului, intr-un scop exceptat de la plata accizelor.

Cu privire la condiția pagubei iminente, a arătat că valoarea ridicată a creanței fiscale nu definește prin ea însăși acest concept , în situația în care cifra de afaceri și profitul societății depășesc cu mult acest cuantum, că recurenta-reclamantă nu poate suferi un prejudiciu de imagine, determinat de pierderea încrederii partenerilor de afaceri, aceasta ținând de alte aspecte, privind managementul societății, politica comercială, calitatea produselor etc. și, în fine, că nu există pagubă iminentă, în sensul legii, în situația în care organul fiscal demarează executarea silită, pentru că există posibilitatea suspendării executării silite sau întoarcerii executării. 5.Procedura derulată în recurs În temeiul art. 305 C. proc.

civ., în recurs fost administrată proba cu înscrisuri, depuse la dosar de recurenta-reclamantă: raportul de inspecție fiscală din 12 iulie 2010, întocmit de Autoritatea Națională a Vămilor - D.R.A.O.V. Brașov, ordinul de serviciu nr. 34 din 15 iunie 2010, o serie de facturi pentru utilități, aferente anului 2011, o notă privind fondul de salarii și numărul de angajați, comparativ în anul 2009 și 2011 și bilanțul la data de 31 decembrie 2010. II Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., ținând seama și de apărările intimatei, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

1. Argumente de fapt și de drept relevante Actele administrativ-fiscale a căror suspendare de executare se solicită sunt Decizia nr. 5886 din 10 aprilie 2009 privind obligațiile suplimentare stabilite de inspecția fiscală și raportul de inspecție fiscală din 10 aprilie 2009, prin care în sarcina recurentei-reclamante s-au stabilit obligații fiscale suplimentare în sumă de 2.011.226 RON, accize pentru cărbune și cocs în perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2008, și 865.662 RON, majorări de întârziere pentru perioada 01 ianuarie 2007-10 aprilie 2009. Din motivarea în fapt a deciziei de impunere rezultă, în esență, că obligațiile fiscale suplimentare sunt aferente unor achiziții intracomunitare de cocs, pentru care agentul economic nu a plătit accize.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene. Legea nr. 554/2004, prevede în art. 14 și 15, atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt supuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autoritățile publice în contextul puterii lor discreționare.

Art. 14 din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, îndeplinirea cumulativă a condiției existenței unui caz bine justificat și a iminenței unei pagube, conform definițiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din același act normativ. Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Cazul bine justificat poate fi reținut pe baza unor indicii de răsturnare a prezumției de legalitate, identificate dintr-un probatoriu căruia nu i se poate pretinde amploarea și consistența dovezilor ce urmează a fi administrate în cadrul acțiunii în anularea actului, pentru că în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare nu poate fi prejudecat fondul litigiului. În ceea ce privește cazul bine justificat, instanța de fond a reținut că nu există o aparență de nelegalitate a procedurii derulării inspecției fiscale, dar nu a analizat deloc indiciile de nelegalitate pe care partea le-a invocat cu privire la aspectele de drept fiscal material, considerând că acestea impun un probatoriu complex și pot fi apreciate numai în cadrul litigiului de fond.

Este adevărat că în cadrul procedurii suspendării de executare nu se poate face o analiză aprofundată a conținutului raportului juridic dedus judecății, pentru a nu se prejudeca fondul cauzei, dar aceasta nu înseamnă că împrejurările de fapt sau de drept care ar putea crea o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ nu s-ar putea raporta și la aspecte de drept material, privind legalitatea stabilirii obligațiilor fiscale.

Or, în speță, împrejurările amplu și detaliat descrise în motivarea cererii de chemare în judecată, privind neîndeplinirea condițiilor pentru ca produsul achiziționat (cocs) să fie calificat drept produs energetic, cu consecința încadrării într-un anumit regim al accizelor, conturează o îndoială serioasă în ceea ce privește aplicarea art. 175, 175 2 și 175 4 din C. fisc., mai ales în condițiile în care însăși autoritatea care a efectuat inspecția, Direcția de Supraveghere Accize și Operațiuni Vamale Brașov, a simțit nevoia unor lămuriri pe care le-a solicitat Autorității Naționale Vamale - Direcția Supraveghere Accize și Operațiuni Vamale, prin adresa din 17 septembrie 2008, și Ministerului Finanțelor Publice - Direcția legislație în domeniul accizelor , prin adresa din 29 ianuarie 2009, iar decizia de impunere a fost anulată parțial în procedura de contestare administrativă.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, prima instanță a reținut că reclamanta nu a demonstrat în nici un mod riscul afectării bunului mers al activității sale, dar această dovadă a fost suplinită prin înscrisurile nou administrate în recurs , din care rezultă restrângerea drastică a numărului de angajați - de la 1010, la data de 01 februarie 2009, la 156, la data de 31 mai 2011 și creșterea pierderilor în activitate la sfârșitul anului 2010 față de anul precedent.

Relevantă este și împrejurarea că executarea actelor administrative fiscale în litigiu a fost deja suspendată prin decizia nr. 3786 din 19 august 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar în cauza de față, întemeiată pe art. 15 al aceleiași legi, nu au fost relevate aspecte noi, de natură să formeze convingerea ca în prezent nu se mai mențin împrejurările avute în vedere la pronunțarea deciziei irevocabile menționate și care au configurat existența condițiilor prevăzute de lege pentru suspendarea actului administrativ. 2.Temeiul legal al soluției pronunțate în recurs Toate considerentele expuse conduc către concluzia că sentința atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 15, raportat la art. 14 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (2) și (3) C. proc.

civ. , Înalta Curte va admite recursul și va modifica sentința în sensul admiterii cererii reclamantei .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de SC S. SA împotriva sentinței civile nr. 1897 din 10 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința recurată în sensul că admite cererea reclamantei și suspendă executarea Deciziei nr. 5886 din 10 aprilie 2009 emisă de D.R.A.O.V. Brașov și a Raportului de inspecție fiscală din 10 aprilie 2009, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2011.