Decizia nr. 1581/2011 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1625/2010 a Curții de Apel București

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1625 din 6 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta SC „RCS & RDS" SA București, în contradictoriu cu pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 2787 din 24 februarie 2009, A.N.V.- Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamantă împotriva proceselor-verbale nr. 129/2008, 64/2007, 54/2005 prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei accesorii aferente unor datorii vamale principale stabilite prin procesul - verbal de control nr. 29 din 3 februarie 2005. Prin aceeași decizie a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația formulată de reclamantă referitoare la anularea actelor și formelor de executare aferente proceselor - verbale anterior menționate. A mai reținut Curtea de Apel că prin sentința civilă nr. 61 din 28 mai 2007 Curtea de Apel Brașov a dispus anularea procesului-verbal nr. 29 din 3 februarie 2005 încheiat de pârâta A.N.V.

- Autoritatea de control, Direcția Regională Vamală Brașov și a deciziei dată în soluționarea contestației, sentință modificată în tot prin Decizia nr. 1185 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar ulterior prin procesele-verbale nr. 64/2007 și 129/2008 organul fiscal a calculat dobânzile și majorările de întârziere aferente sumelor stabilite prin procesul-verbal nr. 29/2005. A constatat instanța de fond că argumentul reclamantei că nu datorează aceste accesorii întrucât pe o perioadă determinată s-a dispus suspendarea obligației principale este neîntemeiat, deoarece Decizia Î.C.C.J. nr. 1185 din 20 martie 2008 a avut caracter retroactiv, în ceea ce privește confirmarea legalității procesului-verbal nr. 29/2005 care a stabilit obligația principală, astfel încât și accesoriile calculate sunt legale.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC „RCS & RDS" SA București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Analizând actele dosarului, mai înainte de intra în cercetarea motivelor de recurs, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar. In conformitate cu prevederile art. 3 lit. m) și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 3 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aprobată prin Legea 106/1995, cu modificările și completările ulterioare, pentru calea de atac exercitată se plătesc anticipat taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Deși a fost citată cu mențiunea timbrării, recurenta-reclamantă nu și-a îndeplinit această obligație legală, situație în care devin aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995, în temeiul cărora recursul va fi anulat ca netimbrat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Anulează recursul declarat de SC „RCS & RDS" SA București, împotriva sentinței civile nr. 1624 din 6 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 martie 2011.