ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5409/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5409/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursurilor
de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC R. SRL
a chemat în judecată Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția
Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova și Autoritatea Națională a
Vămilor, solicitând anularea Deciziei nr. 228 din 17 iulie 2000 a Agenției
Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a
Contestațiilor, a Procesului-verbal de control nr. 15638 din 30 aprilie 2009
emis de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale și decizia
privind regularizarea situației privind obligațiile suplimentare nr. 15641 din
30 aprilie 2009 emisă de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale
Craiova - Serviciul Antifraudă Vamală.
În motivarea
acțiunii, reclamanta a arătat că în urma unui control inopinat efectuat la sediul
SC R. SRL în perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2008 s-a întocmit
procesul-verbal de control nr. 15638 din 30 aprilie 2009 emis de Direcția
Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova prin care s-au calculat în
sarcina debitoarei diferențe de obligații fiscale principale și obligații
fiscale accesorii după cum urmează: 743.145 RON reprezentând TVA și 349.370
RON, reprezentând majorări de întârziere.
La aceeași dată și în
baza aceluiași proces-verbal în sarcina societății SC R. SA au fost calculate
obligații fiscale principale și accesorii în același cuantum (743.145 RON TVA
și 349.370 RON majorări de întârziere) prin Decizia nr. 15641 din 30 aprilie
2009 privind regularizarea situației privind situațiile suplimentare.
Contestația formulată
de reclamantă împotriva actelor administrativ fiscale menționate mai sus a fost
respinsă ca neîntemeiată de către Agenția Națională de Administrare Fiscală -
Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor prin Decizia nr. 228 din 17
iulie 2009.
Curtea de Apel
Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr.
354 din 9 iulie 2010 a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând
anularea deciziei nr. 228 din 17 iulie 2009 a ANAF - DGSC, a Procesului-verbal
de control nr. 15638 din 30 aprilie 2009 al DRAOV Craiova și a Deciziei privind
regularizarea situației privind obligațiile suplimentare nr. 1564 din 30
aprilie 2009 a DRAOV Craiova, cu consecința exonerării reclamantei de plata
sumei de 1.095.515 RON din care 743.145 RON TVA și 349.370 RON majorări de
întârziere.
Totodată, a obligat
pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Regională pentru
Accize și Operațiuni Vamale Craiova la câte 352,15 RON cheltuieli de judecată
către reclamantă, fiecare.
Pentru a se pronunța
astfel instanța a reținut că, deși reclamanta datora obligația principală
reținută prin decizia de regularizare, respectiv TVA aferent cheltuielilor pe
parcursul extern la data importului, totuși, va fi reținută concluzia
expertului potrivit căreia această datorie a fost achitată către bugetul
general consolidat, astfel că, reclamanta nu mai are nici o obligație cu titlu
de TVA aferentă operațiunilor economice derulate în perioada 1 iulie 2007 - 11
iunie 2008.
Privitor la
obligațiile fiscale accesorii, instanța a reținut că și această obligație a
fost achitată prin plățile efectuate de reclamantă la data de 1 august 2007 și
6 noiembrie 2009, în cuantum de 228 RON respectiv 36.175 RON astfel că
reclamanta nu mai are nici obligații accesorii către bugetul general
consolidat, pentru operațiunile derulate în perioada 1 iulie 2007 - 11 iunie
2008.
Împotriva acestei
sentințe, considerată nelegală și netemeinică au declarat recurs pârâtele
Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Regională pentru Accize
și Operațiuni Vamale Craiova, în nume propriu și pentru Autoritatea Națională a
Vămilor.
Criticile recurentei
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), au fost subsumate
dispozițiilor art. 304 pct. 9 teza a II-a C. proc. civ., arătându-se că urmare
aplicării greșite a legii instanței și-a însușit concluziile expertului
judiciar reținând că datoria societății reclamante către bugetul general
consolidat a fost achitată, în condițiile în care era obligată să includă în
valoarea în vamă și cheltuielile pe parcurs extern.
Mărfurile importate
(cărbune energetic - lignit aglomerat, origine Serbia) au fost introduse în
țară sub condiția de livrare EXW poziția tarifară 27022000.00, cod preferințe
300, pentru care taxa vamală este de 0% conform TARIC pentru anul 2007 și anul
2008; la data fiecăreia din cele 200 de operațiuni vamale ce au făcut obiectul
litigiului, TVA achitată în vamă (cod B 00) a fost calculată doar pe baza
elementelor referitoare la valoarea în vamă declarată, contrar regulilor internaționale
INCOTERMS (codificarea EXW) contravaloarea cheltuielilor pe parcurs extern
fiind achitată de societatea intimată, prin transfer bancar, firmelor care au
emis facturile.
Ignorând art. 29 și
art. 32 lit. e) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992 al Consiliului referitoare
la stabilirea în vamă a mărfurilor importate pe teritoriul vamal al Comunității
în mod greșit s-a stabilit că intimata-reclamantă nu are datorii la bugetul
general consolidat, iar actele dosarului dovedesc că aceasta nu și-a respectat
obligația declarării tuturor cheltuielilor ce constituie „valoarea de
tranzacție, respectiv prețul efectiv plătit”, totalitatea acestor elemente de
cheltuieli reprezentând baza de impozitare a TVA în conformitate cu art. 139
alin. (1) și (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările
și completările ulterioare.
Obligațiile de plată
sunt datorate de la data nașterii datoriei vamale, respectiv 1 iulie 2007 -
data de înregistrare a declarațiilor de punere în libera circulație nr. 1189 și
nr. 1190, așa cum se reglementează prin art. 169 din Regulamentul (CEE) 2454 a
Comisiei privind dispozițiile de aplicare a reglementării (CEE) nr. 2913/1992 a
Consiliului de stabilire a Codului vamal comunitar.
În privința
majorărilor de întârziere, a arătat recurenta, sunt aplicabile dispozițiile
art. 255 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al
României, și cum actele administrativ fiscale sunt legale se impune și
înlăturarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., nefiind îndeplinită cerința
culpei procesuale pentru obligarea la plata cheltuielilor de judecată suportate
de reclamantă.
Cererea de recurs
formulată de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale (DRAOV)
Craiova a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.
civ. („când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când
cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”), pe cele ale
art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (”când hotărârea pronunțată este lipsită de temei
legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”) și pe
dispozițiile art. 304
1
C. proc. civ. („recursul declarat împotriva
unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat
la motivele de casare prevăzute în art. 304 instanța putând să examineze cauza
sub toate aspectele”).
În sinteză, criticile
acestei recurente au vizat, pe de o parte, încălcarea dispozițiilor art. 261
alin. (5) pct. 5 C. proc. civ. deoarece sentința pronunțată nu cuprinde
motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, motivele
pentru care au fost înlăturate apărările în fapt și de drept ale autorităților
emitente ale actelor administrativ fiscale contestate și nu în ultimul rând
motivele pentru care au fost însușite concluziile din Raportul de expertiză
tehnică judiciară, iar pe de altă parte încălcarea prevederilor legale
incidente în speță.
Sub acest al doilea
aspect, reiterându-se situația de fapt rezultată în urma controlului vamal
inopinant tematic efectuat la societatea reclamantă pentru perioada 1 ianuarie
2007 - 31 decembrie 2008, recurenta DRAOV Craiova a făcut trimitere atât la
prevederile comunitare, respectiv art. 29 și art. 32 din Regulamentul (CEE) nr.
2913/1992 al Consiliului, art. 1 al Acordului pentru aplicarea art. VII al
Acordului general pentru tarife și comerț, 1994 (GATT) ratificat prin Legea nr.
133/1994, art. 178 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2954/1993, cât și la
reglementările naționale incidente, respectiv art. 1 alin. (2) și art. 32 alin.
(3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, art. 125, art.
136, art. 139 și art. 157 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Se desprinde, în
opinia recurentei, concluzia evidentă că importatorul SC R.I. SRL a declarat
autorității vamale, la momentul punerii în liberă circulație (data fiecărei
operațiuni vamale în cauză), în mod eronat, valoarea în vamă a mărfurilor
importate prin nedeclararea la stabilirea și determinarea bazei de impozitare
și a sumelor înscrise în facturi și reprezentând cheltuieli pe parcurs extern
aferente acestora, cu consecința diminuării TVA datorate în vamă la data
fiecărei declarații vamale.
Cuantumul diferenței
de drepturi vamale de import - TVA a fost stabilit în sarcina intimatei în
conformitate cu art. 237 alin. (1) C. vam. al României aprobat prin Legea nr.
86/2006 și art. 214 alin. (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992 al
Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar; în
privința majorărilor de întârziere aferente diferenței de drepturi vamale -
TVA, calculul acestora s-a făcut în considerarea art. 116 (devenit art. 120)
din O.G. nr. 1992/2003.
O ultimă critică
adusă sentinței recurate s-a referit la greșita aplicare a art. 274 alin. (1)
C. proc. civ., în speță nefiind îndeplinită cerința culpei procesuale a
recurentei DRAOV Craiova pentru a putea fi obligată la plata cheltuielilor de
judecată cerute de reclamantă.
Apărările SC R.I. SRL
au fost dezvoltate în întâmpinarea depusă în recurs, cu trimitere punctuală la
fiecare din motivele invocate de cele două recurente, apreciindu-se că niciuna
din criticile acestora nu este întemeiată și că se impune menținerea ca legală
și temeinică a sentinței atacate.
Examinând cauza prin
prisma circumstanțelor de fapt și a legislației aplicabile, Înalta Curte reține
că recursurile sunt fondate și că devin incidente dispozițiile art. 312 alin.
(5) C. proc. civ. deoarece se constată că analiza curții de apel nu reprezintă
o veritabilă cercetare a fondului pricinii cu care a fost învestită, cu
consecința admiterii recursurilor și a casării sentinței recurate, cu
trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru cele ce se vor puncta în continuare:
Obiectul controlului
cerut de DGFP Mehedinți la data de 12 februarie 2009 la sediul SC R.I. SRL a
constat în modul de determinare și declarare a valorii în vamă și în modul de
stabilire și achitare a drepturilor vamale de import și a altor taxe și
impozite în cadrul operațiunilor vamale de punere în liberă circulație a
mărfurilor derulate prin Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale
Mehedinți în perioada 1 iulie 2007 - 31 decembrie 2008.
În urma acestui
control, prin Procesul-verbal nr. 15638 din 30 aprilie 2009 DRAOV Craiova -
Serviciul Antifraudă Fiscală și Vamală a constatat că există o diferență de
obligații fiscale principale și accesorii, mai exact suma de 743.145 RON TVA și
suma de 349.370 RON majorări de întârziere, iar prin Decizia nr. 15641 din 30
aprilie 2009 privind regularizarea situației privind obligațiile fiscale
suplimentare DRAOV Craiova a stabilit în sarcina societății reclamante plata
sumelor mai înainte consemnate, aferente unui număr de 200 de operațiuni vamale
din totalul de 322 operațiuni derulate între 1 iulie 2007 - 11 iunie 2008,
mărfurile importate fiind cărbune energetic - lignit aglomerat - poziție
tarifară 27022000.00 origine Serbia.
Contestația formulată
împotriva celor două acte prin care organul vamal a stabilit în sarcina
reclamantei obligații fiscale suplimentare de plată, totalizând 1.092.515 RON,
a fost respinsă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul
Agenției Naționale de Administrare Fiscală prin Decizia nr. 228 din 17 iulie
2007, cu motivarea că în cazul celor 200 de declarații vamale de punere în
liberă circulație, la data fiecărei operațiuni vamale în cauză, a fost achitată
în vama TVA calculată doar pe baza elementelor referitoare la valoarea în vamă
declarate de SC R.I. SRL conform documentelor însoțitoare ale mărfurilor
prezentate și depuse la DRAOV Mehedinți, fără a se avea în vedere și cheltuielile
de operare pe parcursul extern (cheltuieli de transport, încărcare și
manipulare legate de transportul mărfurilor importate până la punctul de
introducere pe teritoriul vamal al Comunității).
În acest context
faptic, SC R.I. SRL a solicitat anularea Deciziei nr. 228/2009 emisă de Agenția
Națională de Administrare Fiscală și pe cale de consecință a Deciziei nr.
15641/2009 și a Procesului-verbal de control nr. 15638/2009 al DRAOV Craiova.
Așa cum reiese din
considerentele sentinței aflată în control judiciar soluția de admitere a
acțiunii, de anulare a actelor administrativ-fiscale menționate și de exonerare
a societății reclamante de plata sumei totale de 1.095.515 RON (TVA și majorări
de întârziere) s-a bazat în exclusivitate pe concluzia raportului de expertiză
întocmit în cauză, potrivit căruia reclamanta nu mai are nicio obligație cu
titlu de TVA aferentă operațiunilor economice derulate în perioada 1 iulie 2007
- 11 iunie 2008.
Nu doar extrem de
succintă, dar îndeosebi neconsistentă motivare a soluției pronunțate este
imputată practic, de ambele recurente, primei instanțe.
Se observă că nu a
constituit preocuparea judecătorului fondului niciuna din apărările formulate
de pârâte, apărări care s-au axat pe nerespectarea de către reclamantă atât a
unor reglementări naționale cât și a unor reglementări comunitare, expres
indicate, în raport de obiectul cauzei, reiterate și în cuprinsul celor două
cereri de recurs.
Dând eficiență art.
201 și urm. C. proc. civ., instanța a încuviințat în cauză administrarea probei
cu expertiza tehnică contabilă, fiind absolut necesar să se ceară părerea unui
specialist, numai că obiectivul principal al expertului tehnic nu era acela de
a lămuri dacă societatea reclamantă are datorii cu titlu de TVA la bugetul
general consolidat, ci acela de a verifica în ce măsură se confirmă
constatările organului vamal anume că declarațiile în vamă aferente celor 200
de operațiuni vamale nu au inclus și cheltuielile de operare pe parcursul
extern, deci nu au fost avute în vedere la stabilirea bazei de impozitare
pentru calculul taxei pe valoarea adăugată datorate în vamă.
Experții judiciari
desemnați în cauză au răspuns la obiectivul nr. 3 din raportul de expertiză
întocmit stabilind clar că reclamanta nu a inclus în valoarea în vamă a
mărfurilor și cheltuielile pe parcursul extern al acestora și instanța reține
întocmai acest fapt în considerentele sentinței.
Aplicarea art. 18
alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în sensul anulării actelor administrativ
fiscale nu este argumentată din punct de vedere juridic, abordarea
sprijinindu-se exclusiv pe aprecierile experților legate de înscrierea
facturilor externe ale cheltuielilor în discuție în contabilitate în raport de
care s-a achitat TVA, de dreptul de a deduce TVA dacă s-ar fi inclus în
valoarea în vamă a cheltuielilor pe parcursul extern și, în final, de lipsa
oricărei datorii fiscale sub formă de TVA „pentru că aceasta a fost achitată în
modalitatea menționată mai înainte”.
Critica lipsei
rolului activ conferit de art. 129 alin. (5) C. proc. civ. judecătorului este
întemeiată în acest context, fiind evident că nu s-a răspuns niciuneia din
apărările celor două pârâte care au invocat în susținerea legalității actelor
emise dispoziții legale naționale de referință pentru cauza dedusă judecății -
Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, Codul Vamal al României - dar și
norme din legislația comunitară - Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992 al
Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar (art. 29 și art. 32),
Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2454/1993 (art. 178).
Mai mult, deși prin
încheierea de ședință din 2 iulie 2010 nu se primesc obiecțiunile formulate de
pârâta DRAOV Craiova la raportul de expertiză, considerându-se că acestea
vizează strict probleme de drept, judecătorul fondului nu lămurește problemele
juridice aflate în dispută, limitându-se la însușirea întocmai a concluziilor
experților contabili care au constatat că societatea reclamată nu are datorii
fiscale, cu titlu de TVA, neachitate față de bugetul general consolidat pentru
operațiunile economice derulate în perioada ce a făcut obiectul controlului
DRAOV Craiova.
Toate cele expuse, la
care se adaugă și necesitatea de a nu priva părțile de un grad de jurisdicție
și de a le asigura o protecție reală a dreptului la un proces echitabil așa cum
este consacrat de art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, sunt
elemente care impun casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare
aceleiași instanțe.
Instanța de
rejudecare urmează că arată în concret motivele de fapt și de drept pe care va
înțelege să-și fundamenteze soluția la care se va opri, să își însușească sau
să înlăture motivat susțineri sau apărări făcute în cauză și detaliate atât
prin acțiune și întâmpinări, cât și prin cererile de recurs rezumate în
considerentele prezentei decizii.
Văzând și
dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursurile
declarate de Agenția Națională de Administrare Fiscală și de Direcția Regională
pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova în nume propriu și pentru
Autoritatea Națională a Vămilor împotriva Sentinței nr. 354 din 9 iulie 2010 a
Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința
atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2011.