ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1878/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1878/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
1.1. Prin cererea adresată
acestei instanțe la data de 28 octombrie 2009, reclamanta SC R.I. SRL a chemat în
judecată în calitate de pârâte: A.N.A.F., D.R.A.O.V. Craiova, A.N.V. solicitând
anularea deciziei din 17 iulie 2009 a A.N.A.F., D.G.S.C., procesului-verbal de control
din 30 aprilie 2009 emis de D.R.A.O.V. Craiova, Serviciul Antifraudă Fiscală și
Vamală și decizia privind regularizarea situației privind obligațiile suplimentare
din 30 aprilie 2009 emisă de D.R.A.O.V. Craiova, Serviciul Antifraudă Fiscală și
Vamală, cu obligarea pârâtelor la cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii
s-a arătat că, prin adresa din 12 februarie 2009, D.G.F.P. Mehedinți a solicitat
D.R.A.O.V. Craiova efectuarea unui controlul inopinat tematic la SC R.I. SRL, având
ca obiect verificarea modului de determinare și declarare a valorii în vamă, precum
și modul de stabilire și achitare a drepturilor vamale de import și a altor taxe
și impozite, în cadrul operațiunilor vamale de punere în liberă circulație a mărfurilor
derulate prin D.J.A.O.V. Mehedinți, în perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2008.
S-a mai arătat că la data
de 30 aprilie 2009, prin procesul-verbal de control din 30 aprilie 2009 emis de
D.R.A.O.V. Craiova, Servicii Antifraudă Fiscală și Vamală, au fost calculate în
sarcina debitoarei SC R.I. SRL diferențe de obligații fiscale principale și obligații
fiscale accesorii astfel: 743.145 RON reprezentând TVA și 349.370 RON, reprezentând
majorări de întârziere.
La aceeași dată, în baza
aceluiași proces-verbal de control din 30 aprilie 2009 emis de D.R.A.O.V. Craiova,
Servicii Antifraudă Fiscală și Vamală a fost emisă decizia privind regularizarea
situației privind obligațiile suplimentare din 30 aprilie 2009 a D.R.A.O.V. Craiova,
Serviciul Antifraudă Fiscală și Vamală, prin care în sarcina debitoarei SC R.I.
SRL au fost calculate diferențe de obligații fiscale principale și obligații fiscal
accesorii astfel: 743.145 RON reprezentând TVA și 349.370 RON, reprezentând majorări
de întârziere.
Împotriva actelor administrativ-fiscale
menționate reclamanta a formulat contestație fiscală înregistrată din 29 mai 2009,
care a fost respinsă prin decizia din 17 iulie 2009 a A.N.A.F., D.G.S.C.
1.2. Prin sentința
nr. 354 din 9 iulie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 2383/54/2009*
s-a admis acțiunea și a fost anulată decizia din 17 iulie 2009 a A.N.A.F., D.G.S.G.,
procesul-verbal din 30 aprilie 2009 al D.R.A.O.V. Craiova și decizia privind regularizarea
situației privind obligațiile suplimentare din 30 aprilie 2009 a D.R.A.O.V. Craiova,
cu consecința exonerării reclamantei de plata sumei de 1.095.515 RON din care 743.145
RON TVA și 349.370 RON, majorări de întârziere.
Au fost obligate pârâtele
A.N.A.F. și D.R.A.O.V. Craiova la câte 352,15 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunța această
sentință, Curtea a reținut că în perioada 3 martie 2009-30 aprilie 2009 s-a desfășurat
la reclamantă un control vamal inopinat tematic ce a avut drept scop verificarea
privind modul de determinare și declarare a valorii în vamă, precum și modul de
stabilire și achitare a drepturilor vamale de import și a altor taxe și impozite
care sunt datorate, bugetului general consolidat, în cadrul operațiunilor vamale
de punere în liberă circulație a mărfurilor derulate prin D.J.A.O.V. Mehedinți,
în perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2008, urmare a solicitării Direcției Generale
a Finanțelor Publice Mehedinți, Administrația Finanțelor Publice a municipiului
Drobeta Turnu-Severin prin adresa din 12 februarie 2009, înregistrată la D.R.A.O.V.
Craiova la data de 18 februarie 2009.
Cu ocazia controlului
s-a reținut că SC R.I. SRL a derulat, în perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2008,
prin D.J.A.O.V. Mehedinți un număr de 322 operațiuni vamale pentru punerea în liberă
circulație a mărfurilor, având ca obiect cărbune energetic importat din Serbia.
În esență, s-a constatat
faptul că reclamanta, în calitate de importator, a declarat autorității vamale,
la momentul importului (data fiecărei operațiuni vamale), în mod eronat, valoarea
în vamă a mărfurilor importate prin nedeclararea la stabilirea și determinarea bazei
de impozitare a sumelor aferente cheltuielilor de transport, precum și cheltuielilor
de încărcare și manipulare legate de transportul mărfurilor importate până la punctul
de introducere a mărfurilor pe teritoriul vamal al comunității.
Ca urmare, prin decizia
pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul
vamal din 30 aprilie 2009, s-a stabilit în sarcina reclamantei TVA suplimentară
în sumă de 743.145 RON și majorări de întârziere aferente de 349.379 RON.
Prin decizia din 17
iulie 2009, A.N.A.F., D.G.S.C. a respins ca neîntemeiată contestația reclamantei
împotriva deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare
stabilite de controlul vamal din 30 aprilie 2009 reținând că, pentru stabilirea
valorii în vamă societatea avea obligația declarării tuturor cheltuielilor ce constituie
„valoarea de tranzacție, respectiv prețul efectiv plătit”, totalitatea acestor elemente
de cheltuieli reprezentând baza de impozitare a TVA, în conformitate cu art. 139
alin. (1) și alin. (2) C. fisc.
Admițând acțiunea, instanța
de fond a reținut că deși reclamanta datora obligația principală reținută prin decizia
de regularizare, respectiv TVA aferentă cheltuielilor pe parcursul extern la data
importului, totuși, va fi reținută concluzia expertului potrivit căreia această
datorie a fost achitată către bugetul general consolidat, astfel că, reclamanta
nu mai are nici o obligație cu titlu de TVA aferentă operațiunilor economice derulate
în perioada 1 iulie 2007-11 iunie 2008.
Privitor la obligațiile
fiscale accesorii, instanța a reținut că și această obligație a fost achitată prin
plățile efectuate de reclamantă la data de 1 august 2007 și 6 noiembrie 2009, în
cuantum de 228 RON respectiv 36.175 RON astfel că reclamanta nu mai are nici obligații
accesorii către bugetul general consolidat, pentru operațiunile derulate în perioada
1 iulie 2007-11 iunie 2008.
1.3. Împotriva sentinței
civile nr. 354/2009 au formulat recursuri autoritățile fiscale pârâte A.N.A.F. și,
totodată, D.R.A.O.V. Craiova, în nume propriu și pentru A.N.V., care au invocat
prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și au susținut, în esență, că soluția
este netemeinică și nelegală.
1.4. Prin decizia nr.
5409 din 15 noiembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în
Dosarul nr. 2383/54/2009 s-au admis recursurile declarate de A.N.A.F. și de D.R.A.O.V.
Craiova, în nume propriu și pentru A.N.V. împotriva sentinței nr. 354 din 9 iulie
2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a fost
casată sentința atacată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași
instanță.
Pentru a pronunța această
decizie, Înalta Curte a reținut că recursurile sunt fondate și că devin incidente
dispozițiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., deoarece s-a constatat că analiza
Curții de apel nu reprezintă o veritabilă cercetare a fondului pricinii cu care
a fost investită, cu consecința admiterii recursurilor și a casării sentinței recurate,
cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru următoarele:
Obiectul controlului cerut
de D.G.F.P. Mehedinți la data de 12 februarie 2009 la sediul SC R.I. SRL a constat
în modul de determinare și declarare a valorii în vamă și în modul de stabilire
și achitare a drepturilor vamale de import și a altor taxe și impozite în cadrul
operațiunilor vamale de punere în liberă circulație a mărfurilor derulate prin D.J.A.O.V.
Mehedinți în perioada 1 iulie 2007-31.12.2008.
În urma acestui control,
prin procesul-verbal din 30 aprilie 2009 D.R.A.O.V. Craiova, Serviciul Antifraudă
Fiscală și Vamală a constatat că există o diferență de obligații fiscale principale
și accesorii, mai exact suma de 743.145 RON TVA și suma de 349.370 RON majorări
de întârziere, iar prin decizia din 30 aprilie 2009 privind regularizarea situației
privind obligațiile fiscale suplimentare D.R.A.O.V. Craiova a stabilit în sarcina
societății reclamante plata sumelor mai înainte consemnate, aferente unui număr
de 200 de operațiuni vamale din totalul de 322 operațiuni derulate între 1 iulie
2007-11 iunie 2008, mărfurile importate fiind cărbune energetic, lignit aglomerat.
Contestația formulată
împotriva celor două acte prin care organul vamal a stabilit în sarcina reclamantei
obligații fiscale suplimentare de plată, totalizând 1.092.515 RON, a fost respinsă
de D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F. prin decizia din 17 iulie 2007, cu motivarea că
în cazul celor 200 de declarații vamale de punere în liberă circulație, la data
fiecărei operațiuni vamale în cauză, a fost achitată în vamă TVA calculată doar
pe baza elementelor referitoare la valoarea în vamă declarate de SC R.I. SRL conform
documentelor însoțitoare ale mărfurilor prezentate și depuse la D.R.A.O.V. Mehedinți,
fără a se avea în vedere și cheltuielile de operare pe parcursul extern.
În acest context faptic,
SC R.I. SRL a solicitat anularea deciziei din 17 iulie 2009 emisă de A.N.A.F. și
pe cale de consecință a deciziei din 30 aprilie 2009 și a procesului-verbal de control
din 2009 al D.R.A.O.V. Craiova.
Așa cum a reieșit din
considerentele sentinței aflată în control judiciar soluția de admitere a acțiunii,
de anulare a actelor administrativ-fiscale menționate și de exonerare a societății
reclamante de plata sumei totale de 1.095.515 RON (TVA și majorări de întârziere)
s-a bazat în exclusivitate pe concluzia raportului de expertiză întocmit în cauză,
potrivit căruia reclamanta nu mai are nicio obligație cu titlu de TVA aferentă operațiunilor
economice derulate în perioada 1 iulie 2007-11 iunie 2008.
Instanța de recurs a considerat
critica lipsei rolului activ conferit de art. 129 alin. (5) C. proc. civ. judecătorului
întemeiată în acest context, fiind evident că nu s-a răspuns niciuneia din apărările
celor două pârâte care au invocat în susținerea legalității actelor emise dispoziții
legale naționale de referință pentru cauza dedusă judecății, C. fisc., C. proc.
civ., C. vam. al României, dar și norme din legislația comunitară, Regulamentul
CEE nr. 2913/1992 al Consiliului de instituire a C. vam. comunitar (art. 29,
art. 32) și Regulamentul Comisiei CEE nr. 2454/1993 (art. 178).
A mai reținut instanța
de control judiciar că judecătorul fondului nu lămurește problemele juridice aflate
în dispută, limitându-se la însușirea întocmai a concluziilor experților contabili
care au constatat că societatea reclamantă nu are datorii fiscale, cu titlu de TVA,
neachitate față de bugetul general consolidat pentru operațiunile economice derulate
în perioada ce a făcut obiectul controlului D.R.A.O.V. Craiova.
Toate cele expuse, la
care se adaugă și necesitatea de a nu priva părțile de un grad de jurisdicție și
de a le asigura o protecție reală a dreptului la un proces echitabil așa cum este
consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în opinia instanței
de recurs au fost elemente care impun casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare
aceleiași instanțe.
Soluția dată de instanța
de fond în al doilea ciclu procesual
2.1. Cauza a fost înregistrată
pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 16 martie 2012, cu prim termen de judecată
la data de 20 aprilie 2012.
Pârâtele A.N.A.F., D.R.A.O.V.
Craiova și A.N.V. au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea contestației
ca neîntemeiată.
2.2. În rejudecarea cauzei,
contestația fiscală a fost însușită de administratorul financiar al reclamantei
I.C.T. IPURL, desemnat prin încheierea pronunțată în 7 iunie 2012, în Dosarul
nr. 20157/3/2012 al Tribunalului Municipiului București, secția a VII-a civilă,
având ca obiect deschiderea procedurii generale împotriva debitorului SC R.S.
SRL.
De asemenea, instanța
a luat act de schimbarea denumirii reclamantei în SC R.S. SRL, precum și schimbarea
sediului social, în Municipiul București.
2.3. Prin sentința
nr. 940 din 12 octombrie 2012, Curtea de Apel Craiova a respins contestația formulată
de SC R.S. SRL ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această
hotărâre s-au reținut considerentele care vor fi prezentate în continuare.
a) Declararea valorii
în vamă, ca urmare a operațiunilor de punere în liberă circulație a mărfurilor reclamanta
a depus declarații vamale de import, cu menționarea eronată a valorii în vamă, prin
excluderea unor cheltuieli de tranzit a mărfurilor, pe parcurs extern; omisiune
care a avut drept consecință diminuarea bazei impozabile determinată pentru taxa
pe valoare adăugată.
În acest sens, s-a reținut
că, potrivit C. vam. comunitar, aprobat prin Regulamentul CEE 2913/92, în conținutul
datoriei vamale intră obligația reclamantei de a achita valoarea drepturilor de
import, iar aceste drepturi reprezintă taxele vamale (atunci când este cazul) și
taxele cu efect echivalent.
De asemenea, s-a reținut
că, într-o legiferare similară normelor de drept vamal, baza de impozitare determinată
pentru TVA include, potrivit art. 131 lit. b) și art. 136 C. fisc., cheltuielile
accesorii de ambalare, transport, asigurare a mărfurilor, care intervin până la
primul loc de destinație pe teritoriul României.
b) Titlul de creanță,
pentru stabilirea și plata TVA aferentă operațiunilor vamale de punere în liberă
circulație a mărfurilor
Reclamanta a susținut
caracterul de titlu de creanță al decontului de TVA, înregistrat la organul fiscal
competent, depunerea decontului fiind urmată de plata cuantumului TVA datorat.
Examinând această susținere,
instanța a reținut că, potrivit art. 157 alin. (1) C. fisc. (normă de drept fiscal,
cu caracter de principiu) obligația de plată TVA trebuie să intervină până la data
depunerii decontului sau declarației reglementate de art. 156
2
sau
art. 156
3
.
În ipoteza importurilor
de bunuri sau mărfuri, dispozițiile art. 156
2
alin. (7) reglementează
obligația depunerii, la organele vamale, a declarației de import sau, în situația
în care această declarație nu este obligatorie, depunerea declarației de import
pentru TVA și accize la data la care intervine exigibilitatea taxei conform prevederilor
art. 136.
Astfel s-a reținut că,
în cauză, legiuitorul reglementează, prin art. 157 alin. (3), o ipoteză distinctă
de plată a taxei, la organul vamal în conformitate cu reglementările în vigoare
privind plata drepturilor de import, iar potrivit art. 158, orice persoană obligată
la plata taxei poartă răspunderea pentru calcularea corectă și plata la termenul
legal a taxei către bugetul de stat și pentru depunerea la termenul legal a decontului
și declarațiilor prevăzute la art. 156
2
-156
3
, la organul fiscal
competent, conform prezentului titlu și legislației vamale în vigoare.
Totodată s-a reținut că
taxa se administrează de către organele fiscale și de autoritățile vamale, pe baza
competențelor lor, așa cum sunt prevăzute în Titlul VI C. fisc., în normele metodologice
de aplicare, precum și în legislația vamală în vigoare.
Astfel, instanța a reținut
că titlul de creanță ce individualizează TVA-ul datorat pentru operațiuni vamale,
este constituit, în speță, de declarația vamală de import și nu decontul de taxă
întocmit în raport de dispozițiile art. 156
2
sau art. 156
3
C. fisc.
Astfel, a reținut instanța
că dispozițiile art. 58 coroborat cu art. 59 C. vam. reglementează obligația depunerii,
de către importator, a unei declarații pentru valoarea în vamă, însoțită de facturi
sau de alte documente de plată a mărfii și a cheltuielilor pe parcurs extern, aferente
acesteia.
În analiza susținerilor
reclamantei, privind imposibilitatea includerii în valoarea în vamă, a unor cheltuieli
necunoscute ca întindere la acel moment, instanța a reținut că, în această ipoteză,
reclamanta trebuia să depună o declarație rectificativă, în condițiile și în limitele
reglementate de art. 36b din Regulamentul CEE 2913/92, cu aplicarea art. 88 C. vam.
De asemenea, instanța
a reținut că, în absența unei declarații vamale de import cu determinarea corectă
a valorii de intrare în vamă, a unei demarații rectificative având ca obiect determinarea
corectă a elementelor de stabilire a valorii în vamă, singurul titlu de creanță
în materie vamală este decizia de impunere suplimentară emisă în condițiile
art. 78 din Regulament, raportat la art. 100 alin. (8) C. vam. coroborat cu
art. 110 alin. (1) lit. d) și lit. e) C. proc. fisc., decontul de TVA neprezentând
caracterul de titlu de creanță în ceea ce privește taxa datorată pentru operațiuni
vamale de import sau alte operațiuni vamale echivalente.
c) Colectarea și plata
TVA datorată pentru operațiuni vamale
Din acest punct de vedere,
instanța a avut în vedere faptul că, deși reclamanta susține nelegalitatea actelor
administrativ fiscale ca urmare a încălcării dispozițiilor art. 125 și art. 24
C. proc. fisc., nașterea datoriei vamale intervine, potrivit art. 223 lit. a) C.
vam., iar plata debitului se realizează în condițiile art. 245 și urm. din același
act normativ.
Instanța a constatat că
dispozițiile art. 125 C. fisc., indicată chiar de către reclamantă reglementează
destinația taxei pe valoare adăugată, indicând expres faptul că activitatea de colectare
se realizează potrivit Titlului VI din acest act normativ.
Or, în opinia instanței,
indiferent de faptul că TVA se constituie venit la bugetul statului (bugetul general
consolidat, în accepțiunea art. 1 și art. 2 C. proc. fisc.), administrarea creanțelor
fiscale se realizează, potrivit art. 32 alin. (3) C. proc. fisc., de către organele
vamale.
În ceea ce privește plata
creanței vamale, instanța a constatat că, potrivit art. 24 raportat la art. 114
C. proc. fisc., se impun anumite condiții de valabilitate a plății.
Astfel, reclamanta s-a
prevalat, în speță, de plata efectuată fără îndeplinirea condițiilor privind competența
de administrare a creanței, respectiv natura juridică specifică a titlului de creanță,
iar aceste impedimente au condus instanța de judecată spre concluzia inexistenței
efectului de stingere a creanței, în accepțiunea art. 24 C. proc. fisc., prin plată
sau alt mod de stingere a obligației, fiind, eventual, aplicabile dispozițiile
art. 117 din O.G. nr. 92/2003.
d) Legalitatea și temeinicia
calculării majorărilor de întârziere în condițiile în care nu a putut fi reținută,
în speță, stingerea creanței vamale, prin plată, în raport cu dispozițiile art.
246 C. vam., instanța a reținut că dispozițiile art. 255 din același act normativ
reglementează posibilitatea perceperii majorărilor de întârziere, conform normelor
în vigoare, atunci când cuantumul drepturilor vamale nu a fost achitat în termen.
Existând o trimitere către
normele de procedură fiscală s-a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 119
și art. 120 C. proc. fisc., norme ce reglementează sarcina și modul de calcul al
obligațiilor fiscale.
Din acest punct de vedere,
instanța a reținut că accesoriile obligației fiscale intervin începând cu ziua imediat
următoare nașterii datoriei vamale, în speță, ziua depunerii declarației vamale
de import, mod de calcul utilizat în mod corect în cuprinsul anexei nr. 2 a deciziei
de impunere.
Calea de atac exercitată
3.1. Împotriva sentinței
nr. 940/2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, a declarat recurs SC R.S.
SRL Drobeta Turnu-Severin prin administrator judiciar I.C.T. IPURL, care a invocat
ca temei motivul de recurs prevăzut la art. 304
1
C. proc. civ., 1865,
susținând, în esență, următoarele critici:
- instanța de fond a reținut
o stare de fapt eronată, interpretând greșit probele administrate și reținând în
mod eronat că societatea comercială ar avea de achitat diferențe de obligații fiscale
principale constând în TVA, aferente celor 200 de operațiuni vamale, din totalul
de 322 de operațiuni derulate în perioada 1 ianuarie 2007-11 iunie 2008, având ca
obiect cărbune energetic importat din Serbia;
- în mod eronat a reținut
instanța de fond că societatea comercială ar datora accesorii de 349.379 RON aferente
TVA în cuantum de 743.145 RON, calculate până la data de 30 aprilie 2009, deși debitoarea
achitase din proprie inițiativă diferențele de obligații fiscale în sumă de 743.145
RON;
- în mod eronat a apreciat
instanța de fond că deconturile de TVA nu constituie titluri de creanță pentru TVA
datorată pentru operațiunile vamale;
- instanța de fond a interpretat
greșit dispozițiile art. 125 C. fisc., coroborate cu art. 24, art. 32 alin. (3)
C. proc. fisc. și art. 223 lit. a) și art. 245 C. vam., atunci când a apreciat că
plata TVA aferentă operațiunilor vamale, în contul administrat de alt organ fiscal
în afară de organele vamale, nu poate fi considerată plată valabilă a obligațiilor
fiscale, fiind necontestat că debitoarea a achitat, din eroare, în contul D.G.F.P.
Mehedinți și nu în cel al D.R.A.O.V. Craiova;
- instanța de fond a interpretat
în mod eronat prevederile art. 120 alin. (1) coroborate cu art. 114 alin. (3)
lit. c) C. proc. fisc., atunci când a apreciat că recurenta-reclamantă datorează
majorări de întârziere până la data de 30 aprilie 2009, data efectuării controlului,
deși creanța fiscală principală s-a stins prin plată anterior acestei date.
În concluzie, recurenta-reclamantă
a solicitat admiterea recursului, cu consecința admiterii acțiunii și anularea deciziei
din 17 iulie 2009 și decizia de regularizare din 30 aprilie 2009, precum și procesul-verbal
din 30 aprilie 2009, cu exonerarea de la plata sumei de 1.095.515 RON reprezentând
TVA în sumă de 743.145 RON și accesorii în sumă de 399.370 RON.
3.2. A.J.F.P. Dolj, în
numele și pentru D.G.R.F.P. Craiova, succesoarea D.G.F.P. Craiova, în temeiul prevederilor
O.U.G. nr. 74/2013, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului
ca nefondat, susținând, în esență, că hotărârea recurată este temeinică și legală.
3.3. A.N.A.F. a depus
concluzii scrise prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului, susținând
că soluția pronunțată de Curtea de apel este legală și temeinică.
În ceea ce privește susținerea
recurentei privind achitarea TVA în sumă de 743.145 RON înainte de controlul organelor
fiscale, arată că sunt susțineri nereale, neprobate.
Astfel, argumentează A.N.A.F.,
recurenta-reclamantă nu a depus la dosar copii după titlurile de creanță în baza
cărora susține că a efectuat plățile pretinse la bugetul de stat, ci a depus, cu
adresa din 16 iulie 2009, documente care nu probează efectuarea plății.
Soluția instanței de recurs
Recursul este nefondat
pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Așa cum s-a arătat și
în expunerea rezumativă de la pct. 1 al acestor considerente, prin decizia din 30
aprilie 2009 privind regularizarea obligațiilor fiscale emisă de D.R.A.O.V. Craiova,
în sarcina societății comerciale recurente au fost stabilite obligații suplimentare
în sumă de 743.145 RON TVA și suma de 349.370 RON accesorii, reținându-se că din
totalul de 322 operațiuni de import derulate în perioada 1 iulie 2007-11 iunie 2008,
în cazul a 200 operațiuni, în declarațiile vamale de import, valoarea în vamă a
fost declarată fără includerea sumelor plătite pentru încărcarea, manipularea și
transportul mărfurilor importate, până la introducerea acestora pe teritoriul vamal
al Comunității Europene.
În cauză, în legătură
cu depunerea unor declarații vamale de import fără includerea sumelor respective,
organele de urmărire penală, prin rezoluția nr. 2357/P/2008, confirmată de procuror
la data de 25 iunie 2009 a început urmărirea penală împotriva directorului SC
R.I. SRL pentru săvârșirea, în perioada 2007-2008, a infracțiunii de „folosire la
autoritatea vamală de acte falsificate”, prevăzută la art. 273 din Legea nr. 86/2006
privind C. vam. al României.
Prin ordonanța nr. 2357/P/2008
din 29 ianuarie 2010, a procurorului de la Parchetul Drobeta Turnu-Severin, reținându-se
săvârșirea faptelor („cheltuielile pe parcurs extern în sumă de 3.909.567 RON nu
au fost incluse în baza de impozitare pentru stabilirea cotei TVA ce trebuia achitată
cu ocazia depunerii celor 200 de declarații vamale), s-a considerat că sunt incidente
prevederile art. 18
1
C. pen., fiind aplicată sancțiunea administrativă
a amenzii în cuantum de 1.000 RON.
De altfel, nici în fața
instanțelor de contencios administrativ, faptele reținute de organele fiscale și
de organele de urmărire penală nu au fost contestate.
În criticile recursului
de față, societatea comercială a susținut, în esență, că soluția instanței de fond
este netemeinică și nelegală, reținând în mod nelegal existența debitului principal
în sumă de 743.145 RON TVA, deși anterior controlului organelor fiscale, a achitat
această sumă, astfel că, pe cale de consecință, nu mai exista temei pentru calcularea/
reținerea în sarcina sa a unor accesorii de 349.370 RON aferente debitului principal.
Este adevărat că expertul
contabil, în raportul de expertiză depus în dosarul de urmărire penală, a făcut
afirmația că „TVA-ul în sumă de 742.921 RON, aferente cheltuielilor pe parcursul
extern care nu au fost declarate la data importului și care trebuia plătit la acel
moment a fost achitat integral în perioada iunie 2007-iulie 2008, fiind inclus în
TVA-ul de 825.147 RON achitat bugetului de stat”.
Instanța de fond a reținut,
însă, în mod judicios, că deconturile de TVA depuse la organul fiscal pe trimestrul
II și III 2009 și pe lunile ianuarie-iunie 2008 se referă la TVA colectată pentru
vânzările pe piața internă de bunuri și servicii, precum și TVA deductibilă, înregistrată
pentru achizițiile de bunuri și servicii pentru nevoile firmei, precum și TVA achitată
în vamă pe baza declarațiilor vamale de import, iar nu pentru TVA aferentă cheltuielilor
pe parcurs extern pentru mărfurile importate în perioada 1 iulie 2007-11 iunie 2008.
Astfel fiind, nu se poate
reține, cu temei legal, că în modalitatea pretinsă de societatea comercială, s-ar
fi achitat TVA aferentă cheltuielilor pe parcurs extern, din moment ce cheltuielile
respective nu fuseseră incluse în declarațiile vamale de import, tocmai pentru a
se diminua baza de impozitare pentru TVA aferentă operațiunilor de import, instanța
de fond interpretând în mod judicios dispozițiile legale incidente în cauză.
În ceea ce privește accesoriile
aferente debitului principal, instanța de fond a reținut în mod judicios incidența
prevederilor art. 255 C. vam. și ale art. 119 și art. 120 C. proc. fisc., în baza
cărora au fost stabilite majorările de întârziere în sumă de 349.370 RON aferente
sumei de 743.145 RON TVA, pentru cheltuielile pe parcurs extern ale mărfurilor importate.
În concluzie, soluția
instanței de fond este legală și temeinică, iar criticile recursului sunt neîntemeiate,
urmând ca pentru considerentele prezentate mai sus, recursul să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de SC R.S. SRL Drobeta Turnu-Severin prin administrator judiciar I.C.T. IPURL împotriva
sentinței nr. 940 din 12 octombrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios
administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 9 aprilie 2014.