ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3371/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3371/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta

SC R.P.C. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare

Fiscală, a contestat Decizia nr. 53 din 9 noiembrie 2011 - anexa 1 și a

solicitat anularea deciziei, admiterea contestației și anularea Deciziei nr. 31

din 3 martie 2008 emisă de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni

Vamale București - Serviciul Antifraudă Fiscală și Vamală pentru suma de

619.721 lei (248.810 lei TVA, 332.263 lei majorări și întârzieri și 38.648 lei

penalități de întârziere).

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că în luna februarie 2008 Autoritatea Națională a

Vămilor - Serviciul Antifraudă Fiscală și Vamală a solicitat societății

documente cu privire la importurile efectuate în anul 2003.

Autoritatea Națională

a Vămilor - Serviciul Antifraudă Fiscală și Vamală a întocmit procesul-verbal

de control nr. x și decizia de regularizare a situației privind obligațiile

suplimentare stabilite de organul vamal la data de 3 martie 2008.

Reclamanta a arătat

că, în actul de control, Autoritatea Națională a Vămilor - Serviciul Antifraudă

Fiscală și Vamală a reținut că "firma furnizoare F.R.P.T.S.V.T.L.

Istambul, pentru marfa expediată în România societății comerciale R.P.C. SRL, a

emis facturi comerciale având valori diferite față de cele prezentate în

momentul importului" și pentru aceste motive a imputat societății

reclamante că "prin depunerea declarației vamale de import conținând date

eronate privind valoarea în vamă, a încălcat prevederile art. 40 din H.G. nr.

1114/2001 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului Vamal al

României și art. 77 alin. (2) din Legea nr. 141/1997 privind Codul Vamal al

României."

Reclamanta a susținut

că actele administrative fiscale emise de pârâte sune nelegale și netemeinice,

arătând că în 6 ianuarie 2003 a încheiat cu societatea F.R.P.T.S.V.T.L.

Istambul contractul de vânzare-cumpărare nr. x în baza căruia a derulat

operațiuni comerciale, mai puțin cea de la pct. 5 din actul de control, despre

care nu are cunoștință.

Astfel, referitor la

poziția nr. 5 din Anexa nr. 1 la procesul-verbal de control din 3 martie 2008,

reclamanta a susținut că nu are cunoștință de înscrisurile menționate și nici

de documentele la care se face referire.

Reclamanta a arătat

că, potrivit contractului de vânzare-cumpărare din 6 ianuarie 2003 încheiat cu

firma F.R.P.T.S.V.T.L. Istambul, vânzătorul avea obligația să anexeze fiecărui

transport toate documentele justificative aferente produselor vândute necesare

conform cu legislația română și răspunde legal de orice neconcordanță ce poate

apărea ulterior.

De asemenea, a

precizat că fiecare factură (invoice) și declarație complementară aferentă

mărfurilor cumpărate de societatea reclamantă de la F.R.P.T.S.V.T.L. Istambul

poartă ștampila autorității vamale și aceasta confirmă că au fost respectate

prevederile legale.

Reclamanta a arătat

că nu a declarat date eronate și nu a eludat statul român, întrucât a achitat toate

taxele aferente importurilor și nu are cunoștință de alte documente decât cele

aflate în contabilitatea sa.

A menționat că

Autoritatea Națională a Vămilor - Serviciul Antifraudă Fiscală și Vamală a

formulat o plângere la 17 septembrie 2008 împotriva învinuitului S.M.S.,

plângere ce a format obiectul dosarului Parchetului de pe lângă Judecătoria

Cornetu nr. 3604/P/2003, iar prin Rezoluția din 11 februarie 2011 s-a dispus

scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului.

Pârâta Agenția

Națională de Administrare Fiscală a depus întâmpinare, prin care a invocat

excepția lipsei calității procesuale pasive pe motiv că nu este emitentul

actului contestat.

La termenul de

judecată din 21 septembrie 2011, Curtea de Apel București a dispus introducerea

în cauză a Direcției Generale a Finanțelor Publice Ilfov și a Direcției

Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale București - Serviciul Antifraudă

Fiscală și Vamală, în temeiul art. 161 din Legea nr. 554/2004.

Autoritatea Națională

a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București -

Serviciul Antifraudă Fiscală și Vamală a depus întâmpinare, prin care a

solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

La termenul de

judecată din 27 iunie 2012, Curtea a încuviințat proba cu expertiza contabilă

solicitată de reclamantă, iar la termenul din 21 noiembrie 2012, reclamanta

prin administratorul judiciar a arătat că nu poate suporta cheltuielile privind

onorariul de expert și a solicitat să se ia act că renunță la proba cu

expertiză încuviințată în cauză.

Prin Sentința civilă

nr. 6935 din 5 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive invocată de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală și, în consecință,

a respins acțiunea împotriva acestei pârâte ca fiind formulată împotriva unei

persoane fără calitate procesuală.

Totodată, a respins

acțiunea formulată de reclamanta SC R.P.C. S.R.L prin Lichidator Judiciar E.I.

SPRL, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice

Ilfov și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București -

Serviciul Antifraudă Fiscală și Vamală București, ca neîntemeiată.

Cu privire la

excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Autoritatea

Națională a Vămilor - Serviciul Antifraudă Fiscală și Vamală, instanța de fond

a constatat că aceasta este întemeiată, având în vedere că această autoritate

nu este emitenta actelor contestate în cauză și nu este titulara vreunei

obligații în raportul juridic dedus judecății.

Pe fondul cauzei,

prima instanță a observat că reclamanta a criticat actele contestate pe

aspectul că obligațiile suplimentare sunt nelegal stabilite, societatea a

achitat TVA aferent valorilor din facturile pe care societatea furnizoare i

le-a trimis și a susținut că nu are cunoștință de existența altor facturi emise

de furnizor cu valori diferite, menționând că, potrivit contractului semnat cu

firma furnizoare, răspunderea pentru neconcordanțele ce pot apărea ulterior cu

privire la documentele justificative transmise de vânzător cad în sarcina

vânzătorului.

Instanța de fond a

apreciat că susținerile reclamantei sunt neîntemeiate în raport de actele

aflate la dosarul cauzei, întrucât clauza contractuală, care prevede că

vânzătorul răspunde pentru eventualele neconcordanțe apărute cu privire la

documentele justificative transmise de vânzător, poate fi utilă reclamantei

într-un litigiu cu partenerul contractual pentru a acoperi prejudiciile

suferite în urma relei credințe a vânzătorului prin emiterea unor documente

neconforme. Însă, această clauză contractuală nu poate fi opusă autorității

române față de care are obligația să achite taxele aferente importurilor la

valoarea reală.

Constatările

organelor de control cu privire la actele depuse în vama din România și în vama

din Turcia sunt conforme realității, în sensul că vânzătorul a depus o factură

cu o valoare mai mare în vama din Turcia, iar importatorul (reclamanta) a depus

facturi cu valori mai mici în vama din România, deși exemplarele facturilor

depuse în ambele puncte vamale trebuiau să fie identice.

S-a mai arătat în

considerentele sentinței atacate că reclamanta nu poate fi exonerată de plata

TVA aferentă valorilor reale în vamă a mărfurilor importate și nu poate opune

pârâtelor reaua credință a partenerului său contractual, deoarece aceasta

privește un aspect ce poate fi soluționat numai între părțile contractante.

În fața autorităților

vamale din România, reclamanta în calitate de declarant vamal este și debitorul

vamal pentru taxele aferente importurilor în urma constatării valorii reale a

mărfurilor.

Pentru neplata la

termen a diferențelor de drepturi de import în mod corect autoritatea vamală a

calculat majorări și penalități de întârziere ca accesorii aferente debitului

constatat.

Art. 40 din H.G. nr.

1114/2001 (în vigoare la data importului) Regulamentul de Aplicare a Codului

Vamal din România prevede că declarația vamală are valoarea unei declarații pe

propria răspundere a declarantului, în privința "autenticității

documentelor anexate la declarația vamală".

Prin urmare,

judecătorul fondului a constatat că reclamanta, în calitate de declarant în

vama din România, este răspunzătoare pentru autenticitatea documentelor anexate

și exactitatea datelor înscrise în declarația vamală, iar această răspundere

are în vedere că declarantul știa sau ar fi trebuit să știe, în mod normal, că

informațiile oferite erau false.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs reclamanta S.C. R.P.C. S.R.L. prin lichidator

judiciar E.I. SPRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de recurs se

încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita

aplicare a legii, în ceea ce privește soluția de respingere a acțiunii.

Recurenta arată că în

mod nelegal au fost menținute dispozițiile contestate din 9 august 2011 și din

3 martie 2008 prin care au fost menținute în sarcina reclamantei obligații

suplimentare stabilite de organul vamal prin procesul-verbal de control nr. x

și Decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare

stabilite de organul vamal la data de 3 martie 2008.

Recurenta arată că în

mod greșit prima instanță, verificând situația facturilor în litigiu a apreciat

că există neconcordanțe între facturile prezentate la organele vamale din

Turcia și cele prezentate în fața organelor vamale din România, fără a ține

seama de buna credință a societății recurente.

Recurenta arată că

existența unor diferențe nu poate fi imputabile societății deoarece aceasta a

declarat datele reale conform Invoice-urilor, a efectuat plata la extern prin

transfer bancar către furnizor per factură, a achitat către stat toate taxele

aferente importurilor, a respectat punctual fiecare poziție și înscris din

documentul primit și ștampilat de vama română, a respectat reglementările

codului vamal, codului fiscal și de ale Legii contabilității privind

înregistrările în contabilitate.

Recurenta arată că

prima instanță nu a ținut cont de faptul că plângerea formulată de intimata ANV

la data de 17 septembrie 2008 ce a format obiectul dosarului vamal nr. x/P/2003

a fost soluționată prin rezoluția de scoatere de sub urmărire penală a

învinuitului S.M.S. din 11 februarie 2011, rezoluție necontestată de vreo parte

interesată.

Se solicită admiterea

recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii și în

consecință anularea Deciziei nr. 53 din 9 august 2011 emisă în soluționarea

contestației și pe fond anularea Deciziei pentru regularizarea situației din 3

martie 2008 privind obligațiile suplimentare stabilite de organul de control

vamal și exonerarea de plata sumei 619.721 lei reprezentând TVA, dobânzi și

penalități de întârziere plus majorări de întârziere.

La dosar intimata

ANAF a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca

nefondat.

Analizând recursul

declarat, în raport de motivele invocate, Curtea apreciază pentru următoarele

considerente că este nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. aplicarea greșită a legii.

Curtea apreciază că

în raport de situația de fapt și de normele speciale aplicabile sunt recurate,

prin care a fost respinsă acțiunea reclamantei și menținute deciziile

contestate din 9 august 2011 și din 3 martie 2008, respectiv obligația de plată

a sumei totale de 619.721 lei reprezentând TVA plus dobânzi și penalități de

întârziere, plus majorări de întârziere este temeinică și legală, neputând fi

reținute aspectele de nelegalitate invocate de recurentă în recurs.

În mod corect prima

instanță a apreciat că recurenta în calitate de titular al celor 11 declarații

vamale de import date în anul 2008 are obligația menționării în facturi a

valorii reale a mărfurilor, recurenta având calitatea de debitor la autoritatea

vamală din România și nu furnizorul acestor mărfuri.

Banca creditată

invocată poate fi opusă în relație cu partenerul său contractual și nu are

valoare în raport cu autoritatea vamală, recurenta fiind corect sancționată

pentru încălcarea dispozițiilor art. 40 din H.G. nr. 1.114/2001 și cele ale

art. 77.78 din Legea nr. 141/1997.

Iar fapta reținută

corect în sarcina recurentei, în calitate de declarant vamal și de importator a

constat în depunerea declarațiilor vamale de import conținând date eronate

privind valoarea în vamă.

În urma controlului

efectuat de Administrația Vamală din Turcia, la solicitarea administrației

Vamale din România, la firma furnizoare F.R.P.I.T.S.T.L. S., s-a constatat ca,

pentru marfa expediata în România, societății comerciale R.P.C. S.R.L., au fost

emise facturi având valori diferite față de cele prezentate la momentul

importului.

Așadar, la

autoritatea vamală din România, în momentul efectuării operațiunilor de import,

nu au fost prezentate facturile emise de către furnizorul din Turcia, pe care

erau menționate valorile reale ale mărfurilor, ci au fost prezentate alte

facturi, care conțineau valori mult mai mici ale acestora, drepturile de import

cuvenite bugetului de stat fiind mult diminuate.

În conformitate cu

dispozițiile art. 78, pct. 3 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992 al

Consiliului, de instituire a Codului Vamal Comunitar (corespondent art. 100,

alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României), act normativ

ce constituia legea speciala, în vigoare la data efectuării controlului

"atunci când revizuirea unei declarații sau un control ulterior indica

faptul ca dispozițiile care reglementează regimul vamal respectiv au fost

aplicate pe baza unor informații incomplete sau incorecte, autoritățile vamale,

în conformitate cu dispozițiile prevăzute, trebuie sa ia masurile necesare

pentru regularizarea situației, ținând seama de orice informație noua de care

dispun".

În aceasta situație,

inspectorii de specialitate, în baza procesului-verbal de control din 3 martie

2008, au emis Decizia pentru regularizarea situației din 3 martie 2008 privind

- obligațiile suplimentare, prin care s-au stabilit în sarcina societății

reclamante dreptul suplimentare de plata în suma totala de 619 721 lei (T.V.A.

= 248 810 lei majorări de întârziere T.V.A. = 40 284 lei, dobânzi și penalități

de întârziere T.V.A. = 330 627 lei).

Rezoluția de scoatere

de sub urmărire penală a administratorului, a Parchetului de pe lângă

Judecătoria Cornetu nu atrage nelegalitatea actelor administrative, fapta

pentru care a fost cercetată persoana învinuită, neavând implicații asupra

aspectelor fiscale stabilite de organele vamale.

Față de cele expuse

mai sus, Curtea în baza art. 312 (1) și (2) C. proc. civ. va respinge recursul

ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța

de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC R.P.C. SRL prin lichidator judiciar E.I. SPRL împotriva

Sentinței nr. 6935 din 5 decembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 septembrie 2014.

Procesat de GGC - CL