ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3371/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC R.P.C. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, a contestat Decizia nr. 53 din 9 noiembrie 2011 - anexa 1 și a solicitat anularea deciziei, admiterea contestației și anularea Deciziei nr. 31 din 3 martie 2008 emisă de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București - Serviciul Antifraudă Fiscală și Vamală pentru suma de 619.721 lei (248.810 lei TVA, 332.263 lei majorări și întârzieri și 38.648 lei penalități de întârziere).

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în luna februarie 2008 Autoritatea Națională a Vămilor - Serviciul Antifraudă Fiscală și Vamală a solicitat societății documente cu privire la importurile efectuate în anul 2003. Autoritatea Națională a Vămilor - Serviciul Antifraudă Fiscală și Vamală a întocmit procesul-verbal de control nr. x și decizia de regularizare a situației privind obligațiile suplimentare stabilite de organul vamal la data de 3 martie 2008. Reclamanta a arătat că, în actul de control, Autoritatea Națională a Vămilor - Serviciul Antifraudă Fiscală și Vamală a reținut că "firma furnizoare F.R.P.T.S.V.T.L. Istambul, pentru marfa expediată în România societății comerciale R.P.C.

SRL, a emis facturi comerciale având valori diferite față de cele prezentate în momentul importului" și pentru aceste motive a imputat societății reclamante că "prin depunerea declarației vamale de import conținând date eronate privind valoarea în vamă, a încălcat prevederile art. 40 din H.G. nr. 1114/2001 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului Vamal al României și art. 77 alin. (2) din Legea nr. 141/1997 privind Codul Vamal al României." Reclamanta a susținut că actele administrative fiscale emise de pârâte sune nelegale și netemeinice, arătând că în 6 ianuarie 2003 a încheiat cu societatea F.R.P.T.S.V.T.L. Istambul contractul de vânzare-cumpărare nr. x în baza căruia a derulat operațiuni comerciale, mai puțin cea de la pct. 5 din actul de control, despre care nu are cunoștință.

Astfel, referitor la poziția nr. 5 din Anexa nr. 1 la procesul-verbal de control din 3 martie 2008, reclamanta a susținut că nu are cunoștință de înscrisurile menționate și nici de documentele la care se face referire. Reclamanta a arătat că, potrivit contractului de vânzare-cumpărare din 6 ianuarie 2003 încheiat cu firma F.R.P.T.S.V.T.L. Istambul, vânzătorul avea obligația să anexeze fiecărui transport toate documentele justificative aferente produselor vândute necesare conform cu legislația română și răspunde legal de orice neconcordanță ce poate apărea ulterior. De asemenea, a precizat că fiecare factură (invoice) și declarație complementară aferentă mărfurilor cumpărate de societatea reclamantă de la F.R.P.T.S.V.T.L.

Istambul poartă ștampila autorității vamale și aceasta confirmă că au fost respectate prevederile legale. Reclamanta a arătat că nu a declarat date eronate și nu a eludat statul român, întrucât a achitat toate taxele aferente importurilor și nu are cunoștință de alte documente decât cele aflate în contabilitatea sa. A menționat că Autoritatea Națională a Vămilor - Serviciul Antifraudă Fiscală și Vamală a formulat o plângere la 17 septembrie 2008 împotriva învinuitului S.M.S., plângere ce a format obiectul dosarului Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu nr. 3604/P/2003, iar prin Rezoluția din 11 februarie 2011 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului. Pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive pe motiv că nu este emitentul actului contestat.

La termenul de judecată din 21 septembrie 2011, Curtea de Apel București a dispus introducerea în cauză a Direcției Generale a Finanțelor Publice Ilfov și a Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale București - Serviciul Antifraudă Fiscală și Vamală, în temeiul art. 161 din Legea nr. 554/2004. Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București - Serviciul Antifraudă Fiscală și Vamală a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. La termenul de judecată din 27 iunie 2012, Curtea a încuviințat proba cu expertiza contabilă solicitată de reclamantă, iar la termenul din 21 noiembrie 2012, reclamanta prin administratorul judiciar a arătat că nu poate suporta cheltuielile privind onorariul de expert și a solicitat să se ia act că renunță la proba cu expertiză încuviințată în cauză.

Prin Sentința civilă nr. 6935 din 5 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală și, în consecință, a respins acțiunea împotriva acestei pârâte ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală. Totodată, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC R.P.C. S.R.L prin Lichidator Judiciar E.I. SPRL, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice Ilfov și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București - Serviciul Antifraudă Fiscală și Vamală București, ca neîntemeiată.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor - Serviciul Antifraudă Fiscală și Vamală, instanța de fond a constatat că aceasta este întemeiată, având în vedere că această autoritate nu este emitenta actelor contestate în cauză și nu este titulara vreunei obligații în raportul juridic dedus judecății. Pe fondul cauzei, prima instanță a observat că reclamanta a criticat actele contestate pe aspectul că obligațiile suplimentare sunt nelegal stabilite, societatea a achitat TVA aferent valorilor din facturile pe care societatea furnizoare i le-a trimis și a susținut că nu are cunoștință de existența altor facturi emise de furnizor cu valori diferite, menționând că, potrivit contractului semnat cu firma furnizoare, răspunderea pentru neconcordanțele ce pot apărea ulterior cu privire la documentele justificative transmise de vânzător cad în sarcina vânzătorului.

Instanța de fond a apreciat că susținerile reclamantei sunt neîntemeiate în raport de actele aflate la dosarul cauzei, întrucât clauza contractuală, care prevede că vânzătorul răspunde pentru eventualele neconcordanțe apărute cu privire la documentele justificative transmise de vânzător, poate fi utilă reclamantei într-un litigiu cu partenerul contractual pentru a acoperi prejudiciile suferite în urma relei credințe a vânzătorului prin emiterea unor documente neconforme. Însă, această clauză contractuală nu poate fi opusă autorității române față de care are obligația să achite taxele aferente importurilor la valoarea reală.

Constatările organelor de control cu privire la actele depuse în vama din România și în vama din Turcia sunt conforme realității, în sensul că vânzătorul a depus o factură cu o valoare mai mare în vama din Turcia, iar importatorul (reclamanta) a depus facturi cu valori mai mici în vama din România, deși exemplarele facturilor depuse în ambele puncte vamale trebuiau să fie identice. S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că reclamanta nu poate fi exonerată de plata TVA aferentă valorilor reale în vamă a mărfurilor importate și nu poate opune pârâtelor reaua credință a partenerului său contractual, deoarece aceasta privește un aspect ce poate fi soluționat numai între părțile contractante.

În fața autorităților vamale din România, reclamanta în calitate de declarant vamal este și debitorul vamal pentru taxele aferente importurilor în urma constatării valorii reale a mărfurilor. Pentru neplata la termen a diferențelor de drepturi de import în mod corect autoritatea vamală a calculat majorări și penalități de întârziere ca accesorii aferente debitului constatat. Art. 40 din H.G.

nr. 1114/2001 (în vigoare la data importului) Regulamentul de Aplicare a Codului Vamal din România prevede că declarația vamală are valoarea unei declarații pe propria răspundere a declarantului, în privința "autenticității documentelor anexate la declarația vamală". Prin urmare, judecătorul fondului a constatat că reclamanta, în calitate de declarant în vama din România, este răspunzătoare pentru autenticitatea documentelor anexate și exactitatea datelor înscrise în declarația vamală, iar această răspundere are în vedere că declarantul știa sau ar fi trebuit să știe, în mod normal, că informațiile oferite erau false. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta S.C. R.P.C. S.R.L.

prin lichidator judiciar E.I. SPRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a legii, în ceea ce privește soluția de respingere a acțiunii. Recurenta arată că în mod nelegal au fost menținute dispozițiile contestate din 9 august 2011 și din 3 martie 2008 prin care au fost menținute în sarcina reclamantei obligații suplimentare stabilite de organul vamal prin procesul-verbal de control nr. x și Decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de organul vamal la data de 3 martie 2008. Recurenta arată că în mod greșit prima instanță, verificând situația facturilor în litigiu a apreciat că există neconcordanțe între facturile prezentate la organele vamale din Turcia și cele prezentate în fața organelor vamale din România, fără a ține seama de buna credință a societății recurente.

Recurenta arată că existența unor diferențe nu poate fi imputabile societății deoarece aceasta a declarat datele reale conform Invoice-urilor, a efectuat plata la extern prin transfer bancar către furnizor per factură, a achitat către stat toate taxele aferente importurilor, a respectat punctual fiecare poziție și înscris din documentul primit și ștampilat de vama română, a respectat reglementările codului vamal, codului fiscal și de ale Legii contabilității privind înregistrările în contabilitate. Recurenta arată că prima instanță nu a ținut cont de faptul că plângerea formulată de intimata ANV la data de 17 septembrie 2008 ce a format obiectul dosarului vamal nr. x/P/2003 a fost soluționată prin rezoluția de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului S.M.S.

din 11 februarie 2011, rezoluție necontestată de vreo parte interesată. Se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii și în consecință anularea Deciziei nr. 53 din 9 august 2011 emisă în soluționarea contestației și pe fond anularea Deciziei pentru regularizarea situației din 3 martie 2008 privind obligațiile suplimentare stabilite de organul de control vamal și exonerarea de plata sumei 619.721 lei reprezentând TVA, dobânzi și penalități de întârziere plus majorări de întârziere. La dosar intimata ANAF a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea apreciază pentru următoarele considerente că este nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. aplicarea greșită a legii. Curtea apreciază că în raport de situația de fapt și de normele speciale aplicabile sunt recurate, prin care a fost respinsă acțiunea reclamantei și menținute deciziile contestate din 9 august 2011 și din 3 martie 2008, respectiv obligația de plată a sumei totale de 619.721 lei reprezentând TVA plus dobânzi și penalități de întârziere, plus majorări de întârziere este temeinică și legală, neputând fi reținute aspectele de nelegalitate invocate de recurentă în recurs. În mod corect prima instanță a apreciat că recurenta în calitate de titular al celor 11 declarații vamale de import date în anul 2008 are obligația menționării în facturi a valorii reale a mărfurilor, recurenta având calitatea de debitor la autoritatea vamală din România și nu furnizorul acestor mărfuri.

Banca creditată invocată poate fi opusă în relație cu partenerul său contractual și nu are valoare în raport cu autoritatea vamală, recurenta fiind corect sancționată pentru încălcarea dispozițiilor art. 40 din H.G. nr. 1.114/2001 și cele ale art. 77.78 din Legea nr. 141/1997. Iar fapta reținută corect în sarcina recurentei, în calitate de declarant vamal și de importator a constat în depunerea declarațiilor vamale de import conținând date eronate privind valoarea în vamă. În urma controlului efectuat de Administrația Vamală din Turcia, la solicitarea administrației Vamale din România, la firma furnizoare F.R.P.I.T.S.T.L. S., s-a constatat ca, pentru marfa expediata în România, societății comerciale R.P.C.

S.R.L., au fost emise facturi având valori diferite față de cele prezentate la momentul importului. Așadar, la autoritatea vamală din România, în momentul efectuării operațiunilor de import, nu au fost prezentate facturile emise de către furnizorul din Turcia, pe care erau menționate valorile reale ale mărfurilor, ci au fost prezentate alte facturi, care conțineau valori mult mai mici ale acestora, drepturile de import cuvenite bugetului de stat fiind mult diminuate.

În conformitate cu dispozițiile art. 78, pct. 3 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992 al Consiliului, de instituire a Codului Vamal Comunitar (corespondent art. 100, alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României), act normativ ce constituia legea speciala, în vigoare la data efectuării controlului "atunci când revizuirea unei declarații sau un control ulterior indica faptul ca dispozițiile care reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informații incomplete sau incorecte, autoritățile vamale, în conformitate cu dispozițiile prevăzute, trebuie sa ia masurile necesare pentru regularizarea situației, ținând seama de orice informație noua de care dispun". În aceasta situație, inspectorii de specialitate, în baza procesului-verbal de control din 3 martie 2008, au emis Decizia pentru regularizarea situației din 3 martie 2008 privind - obligațiile suplimentare, prin care s-au stabilit în sarcina societății reclamante dreptul suplimentare de plata în suma totala de 619 721 lei (T.V.A.

= 248 810 lei majorări de întârziere T.V.A. = 40 284 lei, dobânzi și penalități de întârziere T.V.A. = 330 627 lei). Rezoluția de scoatere de sub urmărire penală a administratorului, a Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu nu atrage nelegalitatea actelor administrative, fapta pentru care a fost cercetată persoana învinuită, neavând implicații asupra aspectelor fiscale stabilite de organele vamale. Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 (1) și (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC R.P.C. SRL prin lichidator judiciar E.I. SPRL împotriva Sentinței nr. 6935 din 5 decembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2014. Procesat de GGC - CL