ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4820/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin acțiunea formulată, reclamanta SC P.A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. – D.G.A.M.C. și A.F.P.C.M. a Mun. București, obligarea pârâtei D.G.A.M.C. la soluționarea cererii emise de SC A.P. SRL sub nr. 426 din 30 noiembrie 2011, cerere la care reclamanta, în calitate de succesoare în drepturi a SC A.P. SRL, a revenit prin adresa înregistrată sub nr. 1118485 din 22 decembrie 2011, precum și obligarea aceleiași pârâte la emiterea deciziei de anulare a penalităților de întârziere și a unei cote de 50% din majorările de întârziere decurgând din decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. 25 din 18 decembrie 2008 și din Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. 14248 din 13 decembrie 2011. În motivare, reclamanta a menționat că este succesoarea în drepturi a SC A.P.

SRL, ca urmare a fuziunii din data de 1 decembrie 2011, subliniind totodată că este mare contribuabil, astfel că obligația soluționării cererii de acordare a facilităților fiscale revine D.G.A.M.C. A mai arătat că, la data de 18 decembrie 2008, D.R.A.O.V. București a emis Decizia de impunere nr. 25 din 18 decembrie 2008, prin care s-au stabilit în sarcina SC A.P. SRL obligații de plată suplimentare reprezentând accize în sumă de 5.048.660 lei și majorări de întârziere aferente în sumă de 4.261.376 lei; că SC A.P. SRL a contestat Decizia de impunere nr. 25 din 18 decembrie 2008, iar prin Decizia de soluționare a contestației nr. 238 din 3 iulie 2009 s-a decis că sunt datorate accize în cuantum de 3.921.515 lei și majorări de întârziere aferente în sumă de 3.717.597 lei, aceasta fiind atacată în contencios administrativ, acțiune ce a fost respinsă definitiv și irevocabil la data de 3 noiembrie 2011. S-a mai arătat în acțiune că, ulterior, SC P.A.

SA a efectuat plata la bugetul de stat a contravalorii accizei în sumă de 3.921.515 lei, cu ordinul de plată nr. 492 din 30 noiembrie 2011 și a majorărilor de întârziere aferente, în sumă de 3.717.597 lei, cu ordinul de plată nr. 2005 din 10 decembrie 2011, iar organele fiscale au emis pe numele SC A.P. SRL Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. 14248 din 13 decembrie 2011, prin care s-au actualizat acestea până la data de 30 noiembrie 2011, impunând suma de 3.923.482 lei, de asemenea achitată de reclamantă. Ca urmare a achitării în totalitate, până la data de 19 decembrie 2011, atât a debitului, cât și a obligațiilor fiscale accesorii, prin adresa emisa de SC A.P. SRL sub nr. 426 din 30 noiembrie 2011, recepționată de A.N.A.F.

– A.F.P.C.M. a Mun. București în data de 5 decembrie 2011, s-a solicitat aplicarea prevederilor O.G. nr. 30/2011 și a Ordinului M.F.P. nr. 2604/2011, respectiv anularea penalităților de întârziere și a unei cote de 50% din majorările de întârziere decurgând din Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. 25 din 18 decembrie 2008 și din Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. 14248 din 13 decembrie 2011. Neprimind niciun răspuns, reclamanta a revenit cu Adresa înregistrată la A.N.A.F. – D.G.A.M.C. sub nr. 1118485 din 22 decembrie 2011. Reclamanta a menționat că îndeplinește condițiile pentru acordarea facilităților fiscale prevăzute de O.G. nr. 30/2011 și că a urmat întreaga procedură reglementată de Ordinul M.F.P.

nr. 2604/2011, urmând doar ca pârâtele să emită decizia de anulare a penalităților de întârziere, pentru penalitățile de întârziere și cota de 50% din majorările de întârziere aferente obligațiilor fiscale principale restante la data de 31 august 2011, astfel că, dat fiind faptul că de la data formulării cererii au trecut mai mult de 45 de zile fără ca aceasta să fie soluționată, a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. În ședința publică din data de 6 noiembrie 2012, Curtea a invocat din oficiu și a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.F.P.C.M. a Mun.

București, față de calitatea reclamantei de mare contribuabil, precum și admisibilitatea capătului doi din cererea de chemare în judecată, față de această ultimă chestiune reclamanta precizând că solicită obligarea autorității la emiterea deciziei fără a se specifica modul de soluționare a cererii, favorabil sau defavorabil, precizare în raport de care instanța a constatat cererea admisibilă. După rămânerea în pronunțare s-a depus la dosar întâmpinarea formulată de pârâta D.G.F.P.Mun. București – A.F.P.C.M., prin care aceasta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. Pârâta A.N.A.F. – D.G.A.M.C. a depus la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

Prin Sentința civilă nr. 6445 din 13 noiembrie 2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele: - a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D.G.F.P. a Mun. București – A.F.P.C.M. și a respins acțiunea formulată de reclamanta SC P.A. SA în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; - a admis în rest acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta SC P.A. SA, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – D.G.A.M.C. și a obligat pârâta să soluționeze cererea formulată de SC A.P. SRL, înregistrată la D.G.F.P. a Mun. București – A.F.P.C.M. sub nr. 103040 din 5 decembrie 2011, la care reclamanta a revenit prin cererea nr. 1118485 din 22 decembrie 2011. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D.G.F.P.

a Mun. București – A.F.P.C.M., Curtea a reținut că, având în vedere că reclamanta este mare contribuabil, soluționarea cererii de acordare a facilităților fiscale prevăzute de O.G. nr. 30/2011 este de competența organului fiscal în a cărui administrare se află, respectiv A.N.A.F. – D.G.A.M.C., iar împrejurarea că D.G.F.P. a Mun. București – A.F.P.C.M. a emis una dintre deciziile de impunere cu privire la care se solicită acordarea facilităților fiscale nu este de natură a-i conferi calitate procesuală pasivă în cauză, față de obiectul acțiunii. Pentru aceste motive, Curtea de apel a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D.G.F.P. a Mun. București – A.F.P.C.M. Pe fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut următoarele: Prin cererea nr. 426 din 30 noiembrie 2011, înregistrată la D.G.F.P.

a Mun. București – A.F.P.C.M. sub nr. 103040 din 5 decembrie 2011, SC A.P. SRL a solicitat analizarea situației societății în vederea reducerii penalizărilor de întârziere și a dobânzilor penalizatoare ce i-au fost aplicate, prin raportare la prevederile art. 9 din O.G. nr. 30/2011. Ulterior, prin cererea înregistrată la A.N.A.F. – D.G.A.M.C. sub nr. 1118485 din 22 decembrie 2011, reclamanta SC P.A. SA, succesoare în drepturi a SC A.P. SRL ca urmare a fuziunii prin absorbție a celor două societăți, ce a produs efecte cu începere de la data de 1 decembrie 2012, a adus la cunoștința organului fiscal faptul că a achitat obligațiile suplimentare de plată stabilite în sarcina SC A.P. S.R.L. prin Decizia de impunere nr. 25 din 18 decembrie 2008 emisă de D.R.A.O.V.

București, astfel cum a fost modificată prin Decizia de soluționare a contestației nr. 238 din 3 iulie 2009, emisă de A.N.A.F. – D.G.S.C., în sumă de 3.921.515 lei, reprezentând accize și 3.717.597 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente, plata făcându-se prin ordinele de plată nr. 492 din 30 noiembrie 2011 și 2005 din 10 decembrie 2011, precum și accesoriile stabilite în sarcina acesteia prin Decizia nr. 14248 din 13 decembrie 2011, emisă de D.G.F.P. a Mun. București – A.F.P.C.M., calculate până la data de 30 noiembrie 2011, în sumă de 3.923.482 lei, plata făcându-se prin ordinul de plată nr. 2004 din 19 decembrie 2011. Ca urmare a achitării în totalitate până la data de 19 decembrie 2011 a debitului și a accesoriilor, reclamanta a solicitat acordarea facilităților fiscale prevăzute de art. 9 din O.G.

nr. 30/2011 și de Ordinul M.F.P. nr. 2604/2011, în sensul anulării penalităților de întârziere și a unei cote de 50% din majorările de întârziere decurgând din cele două decizii de impunere și de stabilire a accesoriilor, cererea acesteia nefiind soluționată până la data pronunțării hotărârii. Instanța a reținut, în esență, că în raport de prevederile art. 9 din Ordinul M.F.P. nr. 2604/2011, ce reglementează procedura de acordare a facilităților fiscale și în absența unor dispoziții legale derogatorii, se aplică termenul instituit de art. 70 alin. (1) C. proc. fisc., de 45 de zile de la înregistrarea cererii, iar, în speță, cererea reclamantei de acordare a facilităților fiscale a fost înregistrată la A.N.A.F.

– D.G.A.M.C. la data de 22 decembrie 2011, astfel că trebuia soluționată cel mai târziu la data de 6 februarie 2012, termen ce a fost depășit de pârâtă în mod nejustificat. Instanța a apreciat că nu pot fi primite apărările formulate de pârâtă prin concluziile scrise, în sensul incidenței prevederilor art. 70 alin. (2) C. proc. fisc., precum și faptul că nici calificarea termenului de 45 de zile ca fiind unul de recomandare nu atrage netemeinicia demersului judiciar al reclamantei, căci o asemenea calificare nu exclude posibilitatea contribuabilului ce se consideră vătămat prin întârziere de a se adresa instanței de contencios administrativ, în condițiile Legii nr. 554/2004, pentru a obține obligarea organului fiscal la soluționarea cererii sale, chiar dacă depășirea termenului nu atrage alte sancțiuni pentru autoritatea publică.

În ceea ce privește împrejurarea că reclamanta a contestat decizia de stabilire a obligațiilor fiscale accesorii nr. 14248 din 13 decembrie 2011 emisă de D.G.F.P. Mun. București – A.F.P.C.M., contestația administrativă fiind în curs de soluționare, instanța de fond a apreciat că aceasta nu constituie un impediment în soluționarea cererii de acordare a facilităților fiscale, în raport de prevederile art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 30/2011. Curtea a reținut astfel că soluționarea cererii formulate de reclamantă în conformitate cu prevederile art. 9 din O.G. nr. 30/2011 nu depinde de soluționarea contestației administrativ fiscale formulate împotriva deciziei de stabilire a accesoriilor pentru care se solicită acordarea de facilități, atâta timp cât decizia de impunere contestată este executorie și a produs efecte, susținându-se că obligațiile stabilite prin aceasta au fost achitate, fiind astfel îndeplinite condițiile de acordare a facilității.

Instanța a apreciat că situația contribuabilului se va regla la finalizarea procedurii administrative și, eventual, judiciare, de contestare a deciziei de impunere, simplul fapt că aceasta este în curs neconstituind un obstacol în aplicarea prevederilor legale ce instituie facilitățile fiscale. 2. Calea de atac exercitată Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A.N.A.F. – D.G.A.M.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă susține în esență că nu se poate reține nesoluționarea în termen a cererii reclamantei întrucât termenul de soluționare a cererii prevăzut de art. 70 alin. (1) din O.G.

nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, este de recomandare și nu de decădere. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 70 alin. (2) din același act normativ, soluționarea cererii contribuabilului a fost amânată pentru obținerea unor informații relevante în luarea deciziei, neavând relevanță data la care au fost solicitate aceste informații. Se menționează că este în imposibilitate de a emite o decizie asupra cererii reclamantei întrucât nu i-au fost comunicate informațiile solicitate iar soluționarea acesteia impune analiza unei documentații laborioase. Intimata-reclamantă SC P.A. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, combătând criticile recurentei-pârâte, susținând, în esență, că recurenta nu poate justifica în nici un fel întârzierea soluționării cererii, cu depășirea termenului de 45 de zile prevăzut de art. 70 alin. (1) C. proc.

fisc. 3. Soluția instanței de recurs Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile ce se află la dosarul cauzei, de apărările părților, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă de la pct. 1 al prezentei decizii, intimata-reclamantă a formulat cererea cu nr. 426 din 30 noiembrie 2011, în temeiul prevederilor art. XI din O.G.

nr. 30/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, revenind pentru soluționarea acesteia cu adresa înregistrată sub nr. 1118485 din 22 noiembrie 2011. Prin cererile menționate s-a solicitat emiterea unei decizii de anulare a penalităților de întârziere și a unei cote de 50% din majorările de întârziere decurgând din Decizia de impunere nr. 25/2008 și Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. 14248 din 13 decembrie 2011. Necontestat este că nici în prezent nu a fost soluționată cererea formulată de intimata-reclamantă. În baza și pentru executarea prevederilor O.G. nr. 30/2011 a fost emis Ordinul M.F.P.

nr. 2604/2011 privind aplicarea prevederilor art. 9 din O.G. nr. 30/2011 pentru modificarea și modificarea Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale. Este adevărat că pentru situația reclamantei, nu este prevăzut în cuprinsul Ordinului nr. 2604/2011 un termen pentru soluționarea cererii, devenind incidente dispozițiile generale din cuprinsul C. proc. fisc. referitoare la cererile depuse de către contribuabil, respectiv dispozițiile art. 70 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată.

Potrivit art. 70 alin. (1) din actul normativ menționat „cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului Cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare”, iar conform alin. (2) „în situațiile în care pentru soluționarea cererii sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate”. Din cuprinsul dispozițiilor legale menționate nu rezultă caracterul de recomandare al termenului de soluționare al unei astfel de cereri. Din înscrisurile depuse la dosar, cât și din susținerile recurentei, rezultă că au fost solicitate informații/ punct de vedere al D.G.R.C.C.F.

la 1 noiembrie 2011, cu puțin înainte de împlinirea unui an de la înregistrarea cererii reclamantei. În altă ordine, D.G.R.C.C..F. face parte din structura A.N.A.F., fiind în subordinea recurentei-pârâte, astfel că nu se justifică în mod rezonabil nesoluționarea cererii reclamantei nici până la data soluționării prezentului recurs pentru considerentele menționate de recurentă. Prin urmare, culpa în soluționarea cererii reclamantei revine autorității pârâte, lipsa relațiilor, în raport de cele reținute, neputând justifica în mod rezonabil nesocotirea termenului prevăzut de art. 70 alin. (1), astfel cum, în mod corect a statuat și instanța de fond.

Aceasta cu atât mai mult cu cât nu a fost contestată situația de fapt reținută și de instanța de fond potrivit căreia obligațiile stabilite prin Decizia de impunere nr. 14248 din 13 decembrie 2011 au fost achitate, formularea contestației administrative având ca obiect această decizie și implicit soluționarea acesteia, nefiind un impediment în soluționarea cererii formulate de reclamantă în temeiul art. 9 din O.G. nr. 30/2011. Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte, apreciază că soluția pronunțată de instanța de fond este corectă, astfel că în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II- a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat se A.N.A.F. – D.G.A.M.C. împotriva Sentinței civile nr. 6445 din 13 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2013.