ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2462/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta SC G.T. SA, în contradictoriu cu pârâta A.N.V. – D.R.A.O.V. București, a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 26 din 06 octombrie 2010, emisă de A.I.F. din cadrul D.R.A.O.V. București, până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității acestui act administrativ fiscal. În motivarea cererii formulate, reclamanta a arătat faptul că, în perioada 09 februarie 2010 - 08 septembrie 2010, la sediul societății G.T.

a avut loc o inspecție fiscală parțială în ceea ce privește accizele armonizate datorate bugetului statului, care a vizat perioada cuprinsă între 01 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2009. În temeiul Raportului de inspecție fiscală nr. 24036 din 05 octombrie 2010 a fost emisă Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 26 din 06 octombrie 2010, stabilindu-se în sarcina reclamantei o sumă de plată reprezentând accize și accesorii aferente acestei sume în cuantum total de 929.381.430 lei. Societatea reclamantă a susținut că sunt îndeplinite condițiile cazului bine justificat și a pagubei iminente, potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004. Astfel, a precizat societatea, un prim motiv de nelegalitate a deciziei de impunere constă în încălcarea dispozițiilor art. 105 alin. (3) C. proc.

fisc., potrivit cărora inspecția fiscală poate fi efectuată doar o singură dată pentru fiecare impozit, taxă, contribuție și alte sume datorate bugetului general consolidat pentru fiecare perioadă supusă impozitării. Reclamanta a arătat, de asemenea, că interpretarea dată de către organul de control cu privire la natura produselor care fac obiectul contractelor încheiate de către G.T., în raport de dispozițiile art. 174 C. fisc., este nelegală, întrucât organul de control a reținut, în mod eronat, că tutunul prelucrat sau vândut de societate este produs accizabil, apreciind că acesta este destinat rulării de țigarete, când, în fapt, acesta constituie materie primă pentru fabricarea țigaretelor, făcându-se o confuzie între tutunul tăiat destinat rulării de țigarete și tutunul tăiat destinat fabricării de țigarete.

Referitor la condiția pagubei iminente, societatea reclamantă a susținut că punerea în executare a acestei decizii ar determina suspendarea sau anularea autorizației de antrepozit fiscal a societății, aspect care ar produce consecințe extreme, respectiv încetarea activității companiei. Pe de altă parte, a susținut reclamanta, societatea ar fi nevoită să dispună măsuri de disponibilizare a 128 de angajați. Prin întâmpinarea formulată, pârâta A.N.V. – D.R.A.O.V. București a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Prin sentința civilă nr. 1121 din 15 februarie 201, Curtea de Apel București a admis cererea formulată de reclamanta SC G.T. SA, în contradictoriu cu pârâta A.N.V. – D.R.A.O.V.

București și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, nr. 26 din 06 octombrie 2010, emisă de D.R.A.O.V. București – A.I.F., până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța aceasta soluție, instanța de fond a reținut că, în perioada 09 februarie 2010 - 08 septembrie 2010, A.N.A.F. – A.N.V. – D.R.A.O.V.

București a efectuat la societatea reclamantă o inspecție fiscală parțială vizând perioada 01 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2009, având ca obiective verificarea legalității și conformității declarațiilor fiscale, corectitudinii și exactității îndeplinirii obligațiilor de către contribuabil, respectării prevederilor legislației fiscale și contabile, verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impunere, stabilirea diferențelor sau a obligațiilor de plată cu privire la accizele armonizate ale produselor accizabile și a accesoriilor aferente acestora, conform art. 94 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, stabilindu-se în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 929.381.430 lei reprezentând accize și accesorii aferente.

Prima instanță a mai reținut că, în perioada 26 februarie 2007 - 28 februarie 2007 și respectiv, 08 mai 2007 - 11 mai 2007, A.N.A.F. – D.G.A.M.C. a efectuat un control la societatea reclamantă având ca obiect modul de respectare a dispozițiilor art. 186 – art. 189 C. fisc., referitor la deplasarea produselor accizabile (tutun) din depozitele proprii în cele ale beneficiarilor, ca urmare a contractelor încheiate în perioada 2004 - 2006. Față de această situație de fapt și examinând dispozițiile legale incidente, Curtea a apreciat că, în cauza dedusă judecății, sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Instanța de fond a constatat că în cauză există o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ fiscal contestat, în condițiile în care A.N.A.F.

face constatări diferite cu privire la obligația reclamantei de a plăti accize pentru tutunul de fumat procesat și vândut în perioadele supuse controlului. Astfel, reține prima instanță, în anul 2007, analizând contractele încheiate de reclamantă în anii 2004 - 2006, organele fiscale concluzionează că tutunul de fumat procesat și vândut de reclamantă nu este un produs accizabil, iar, în anul 2010, examinând contractele încheiate de reclamantă în perioada 2004 - 2007, având aceleași obiecte-procesare și respectiv, vânzare tutun, stabilește că reclamanta avea obligația de a plăti accize. Curtea de Apel a mai constatat faptul că unele dintre aceste contracte au fost supuse verificării atât în anul 2007, cât și în anul 2010 (contractele încheiate cu SC S.T.T.

SRL și SC B.B.C. SRL), reținându-se în anul 2007 că produsele care au făcut obiectul contractelor nr. 695 din 18 februarie 2005, nr. 317 din 02 februarie 2006 și nr. 3031 din 12 septembrie 2006 nu se încadrează în categoria produselor accizabile, iar în anul 2010 calculându-se accize pentru cantitățile de tutun procesat în baza contractelor încheiate cu cele două societăți. În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, prima instanță a reținut și prevederile art. 105 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, potrivit cărora inspecția fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit, taxă, contribuție și alte sume datorate bugetului general consolidat și pentru fiecare perioadă supusă impozitării.

Analizând indicatorii din contul de profit și pierderi, bilanțul depus de reclamantă pe anul 2009 din care rezultă că suma datorată este mai mare decât cifra de afaceri netă și veniturile totale, precum și că reclamanta a înregistrat pierderi, instanța de fond a apreciat că și cerința pagubei iminente este îndeplinită. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, a declarat recurs în termenul legal pârâta A.N.V. – D.R.A.O.V. București, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului formulat, recurenta-pârâtă a susținut în esență că în mod greșit instanța de fond a reținut ca fiind îndeplinite condițiile legale pentru suspendarea executării deciziei de impunere nr. 26 din 6 octombrie 2010 privind obligații suplimentare de plată stabilite prin actul de control nr. 24036 din 5 octombrie 2010, în sumă de 927.381.430 lei reprezentând accize și accesorii aferente.

Astfel, recurenta a susținut că D.R.A.O.V. București s-a pronunțat prin actul de control asupra altor contracte și nu la cele care la făcut referire A.N.A.F. prin direcția de specialitate. Totodată, recurenta a susținut că la o verificare aparentă a legalității raportului de inspecție fiscală și a Deciziei de impunere nr. 26 din 6 octombrie 2010 nu se poate trage concluzia că există îndoieli serioase asupra actelor administrativ fiscale, atâta timp cât au fost respectate condițiile de formă și de fond prevăzute de Codul de procedură fiscală. În ceea ce privește paguba iminentă, recurenta a susținut că intimata-reclamantă nu a făcut dovada unei situații instabile din punct de vedere financiar.

Recurenta a concluzionat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ fiscal atacat. În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 554/2004, Codul de procedură fiscală și Codul de procedură civilă. Intimata SC G.T. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de instanța de fond, susținând, în esență, că în cauză a fost dovedită îndeplinirea condițiilor legale pentru a se dispune suspendarea executării actelor administrativ fiscale atacate, respectiv cazul bine justificat cât și iminența producerii unei pagube.

Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte costată că recursul formulat în cauză este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente. Cererea intimatei-reclamante s-a întemeiat pe dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Măsura provizorie solicitată de intimata-reclamantă se justifică prin existența în cauză a unor cazuri bine justificate, ca împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură că creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, astfel cum se prevede în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004. Îndeplinirea acestei condiții rezultă în cauză din faptul că A.N.A.F. prin actul de control anterior emis în anul 2007 analizând contractele încheiate de reclamantă în perioada 2004 - 2006, având același obiect, procesare și respectiv vânzare produse de tutun a concluzionat că reclamanta nu avea obligația de a plăti accize, în timp ce prin actele administrativ fiscale ulterioare emise de recurenta-pârâtă se reține, din analiza contractelor încheiate având același obiect și examinate anterior, obligație de a plăti accize.

Astfel fiind, instanța de control judiciar constată că în mod corect s-a reținut prin sentința atacată îndeplinirea condiției legale privind cazul bine justificat cât și incidența în cauză a dispozițiilor art. 105 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, potrivit cărora inspecția fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit, taxă contribuție și alte sume datorate bugetului general consolidat și pentru fiecare perioadă supusă impozitării. Din examinarea materialului probator administrat în cauză cât și din examinarea sumară a actului administrativ fiscal atacat rezultă că este afectată prezumția de legalitate a acestuia, având în vedere constatările și reținerile diferite din cele două acte de control întocmite de A.N.A.F.

și cel întocmit de recurenta-pârâtă, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond. În cauză, prin sentința atacată s-a reținut ca fiind îndeplinită și cea de-a doua condiție legală prevăzută de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Noțiunea de pagubă iminentă a fost definită în art. 1 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca prejudiciu material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Raportat la această definiție legală dată pagubei iminente, se constată că instanța de fond a apreciat corect consecințele executării silite anterior pronunțării pe fond, reținând în baza probelor administrate respectiv a constatărilor din raportul de inspecție fiscală, faptul că se produc consecințe negative majore din punct de vedere financiar având în vedere indicatorii din contul de profit și pierderi din bilanțul intimatei-reclamante pe anul 2009, suma datorată fiind mai mare decât cifra de afaceri netă și veniturile totale cât și pierderile înregistrate de aceasta. În acest sens, nu pot fi reținute susținerile recurentei potrivit cărora nu au fost depuse documente din care să rezulte dovada la zi a unei situații instabile din punct de vedere financiar.

Având în vedere toate aceste considerente, se reține că instanța de fond a apreciat corect ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și în consecință soluția de admitere a cererii de suspendare este legală și temeinică urmând a fi menținută. Astfel fiind, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.V. – D.R.A.O.V. București împotriva sentinței civile nr. 1121 din 15 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 mai 2011.