ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4399/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Soluția primei instanțe Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 30 aprilie 2010 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A.C.T.I. SRL - București, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. și D.G.A.M.C., a solicitat instanței ca, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 și art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., să dispună suspendarea executării Deciziei de impunere din 21 aprilie 2010 și Raportului de inspecție fiscală din 16 aprilie 2010, emise de A.N.A.F.-D.G.A.M.C., prin care au fost stabilite în sarcina sa obligații fiscale suplimentare de plată, în cuantum de 17.268.514 RON - impozit pe profit și 11.264.881 RON - majorări de întârziere.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că organele de inspecție fiscală au încălcat prezumția de nevinovăție, neținând seama de documentele prezentate și fără a corobora informațiile primite referitoare la alți contribuabili cu alte mijloace de probă.

Reclamanta a arătat că, în efectuarea inspecției fiscale, organele de control fiscal au încălcat normele procedural-fiscale prin: - efectuarea unui control formal al documentelor, limitându-se la un anumit tip de acte pe care organele de control fiscal le-au avut la dispoziție și în care s-au strecurat anumite erori de înregistrare documentară, fără să verifice și să identifice acele elemente obiective care demonstrează existența operațiunilor economice desfășurate de către societate; - preluarea unor informații furnizate prin rapoartele de inspecție fiscală transmise în urma controalelor încrucișate, fără a le corobora cu alte mijloace de probă și asimilând lipsa de informație cu vinovăția societății, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 52 C. proc.

fisc.; - refuzul nejustificat de a lua în considerare toate documentele prezentate de societate pentru a dovedi realitatea achizițiilor de produse agricole realizate, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 49 alin. (2), art. 52 alin. (1) și art. 64 C. proc. fisc. Față de aceste împrejurări, reclamanta a susținut că organele fiscale au realizat o apreciere superficială și eronată asupra stării de fapt fiscale cu încălcarea art. 6 C. proc. fisc. și că existența unor neregularități în privința facturilor vizate de control, care pot fi complinite prin alte mijloace de probă, nu este de natură a-i anula dreptul de deducere a T.V.A. aferentă tranzacțiilor realizate.

În ceea ce privește condiția prevenirii producerii unei pagube iminente, reclamanta a susținut că aceasta este îndeplinită având în vedere cuantumul foarte ridicat al sumei de 28.533.395 RON (aproximativ 7.135.000 euro) reținută în sarcina sa, în condițiile în care activitatea pe care o desfășoară, respectiv comerțul cu produse agricole, presupune existența lichidităților financiare pentru plata furnizorilor, a salariaților și a creditelor bancare angajate, astfel că executarea imediată a actelor administrativ-fiscale contestate poate genera dificultăți grave în executarea obligațiilor contractuale față de terți furnizori, de băncile finanțatoare, precum și grave probleme sociale, generate de imposibilitatea de plată a salariilor angajaților, cu consecința indisponibilizării conturilor banca ce poate conduce la paralizarea întregii activități, producând consecințe grave și ireversibile, inclusiv intrarea în stare de insolvență a societății.

Prin sentința civilă nr. 2328 din 14 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta SC A.C.T.I. SRL – București și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere din 21 aprilie 2010 și a Raportului de inspecție fiscală din 16 aprilie 2010, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente. A reținut Curtea de Apel că analiza sumară a raportului de inspecție fiscală induce concluzia că organele de control au apreciat ca fictive anumite operațiuni comerciale efectuate de reclamantă prin prisma unor neregularități pe care alte organe de control le-au identificat în activitatea furnizorilor săi.

Însă, de principiu, realitatea unei tranzacții comerciale, cu toate consecințele ei în plan economic și fiscal, trebuie stabilită în urma unei analize economice mai complexe decât efectuarea unor controale încrucișate. A mai reținut instanța că din raportul de inspecție fiscală nu rezultă dacă actele administrativ-fiscale prin care s-au finalizat respectivele controale au caracter definitiv, pentru a constitui o premisă valabilă a raționamentului expus în raportul de inspecție fiscală. Aceste aspecte au fost apreciate de Curtea de Apel ca reprezentând o împrejurare de natură a induce o îndoială serioasă cu privire la concluziile organelor de control și implicit cu privire la legalitatea actelor fiscale contestate, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 14 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește condiția prevenirii unei pagube iminente, Curtea de Apel a reținut că, deși executarea unei creanțe fiscale nu constituie în sine o pagubă iminentă pentru contribuabil, este la fel de adevărat că plata unei sume relativ mari de bani într-un termen scurt, fără ca debitorul să aibă posibilitatea efectivă de a o contesta, poate produce pagube ireversibile unui agent economic a cărui funcționare depinde aproape exclusiv de existența lichidităților. 2. Motivele de recurs înfățișate de recurenta A.N.A.F. Împotriva sentinței civile nr. 2328 din 14 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta A.N.A.F. În esență, prin motivele de recurs dezvoltate recurenta, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., a susținut că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu greșita aplicare a legii întrucât: - în mod eronat s-a apreciat că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată; - existența cazului bine justificat se referă la existența unei puternice îndoieli asupra legalității actului administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată, având în vedere prezumția de legalitate și veridicitate de care se bucură actul administrativ, or, din motivarea instanței de fond nu se poate reține existența unei asemenea îndoieli câtă vreme singurul argument reținut este cel referitor la aprecierea de către organele fiscale a unor operațiuni comerciale ca fictive, prin prisma unor neregularități identificate la furnizorii reclamantei; -în ceea ce privește prevenirea pagubei iminente, potrivit celor stabilite deja în jurisprudența Înaltei Curți , la care au fost făcute ample referiri, s-a susținut că executarea obligațiilor contractuale, astfel cum pretinde reclamanta, nu poate constitui un argument pentru admiterea cererii de suspendare.

În plus, având în vedere profitul net realizat de reclamantă pe anii 2006-2007, astfel cum rezultă din bilanțurile depuse, achitarea sumelor datorate bugetului general consolidat nu poate produce reclamantei un prejudiciu grav sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actelor administrative. 3. Considerentele și soluția instanței de recurs Examinând actele dosarului, hotărârea atacată și criticile ce i-au fost aduse prin prisma dispozițiilor legale incidente, incluzând art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul nu este fondat, față de considerentele în continuare arătate.

Astfel după cum în mod constant a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție în jurisprudența sa în materie, suspendarea executării actului administrativ constituie o măsură de excepție ce presupune dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 republicată, respectiv cazul bine justificat și iminența pagubei, în sensul în care sunt definite în art. 2 lit. ș) și t) din același act normativ și în contextul declanșării procedurii administrative prealabile. Nu mai puțin însă, principiul legalității actelor administrative presupune, în contextul executării acestora din oficiu, asigurarea unui echilibru și a unor garanții de echitate pentru garantarea protecției drepturilor și intereselor particularilor.

Așa fiind, îndeplinirea condițiilor legale reportat la care se poate dispune suspendarea executării unui act administrativ se analizează în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată. Față de circumstanțele concrete ale cauzei ce formează obiectul dosarului de față, Înalta Curte apreciază că pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de societatea reclamantă prin probele administrate, prima instanță în mod corect, fără a antama fondul cauzei în această etapă a procedurii, a reținut îndeplinirea cumulativă a celor două condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată.

Astfel, contrar celor susținute de recurenta-pârâtă, argumentele primei instanțe vizând inconsecvențele de raționament ce rezultă, prima facie din examinarea sumară a actelor administrativ fiscale ca și aparenta valorificare, în concluziile raportului de inspecție fiscală numai a rezultatului controalelor încrucișate efectuate, în dauna altor elemente de fapt și a unei analize economice complexe, sunt de natură a demonstra îndeplinirea condiției cazului bine justificat. Totodată, actele dosarului și ansamblul circumstanțelor cauzei atestă îndeplinirea condiției privind iminența pagubei, raportat nu numai la cuantumul creanței fiscale stabilite dar și la celelalte elemente de fapt probate ce atestă că față de specificul activității societății reclamante executarea silită ar putea genera dificultăți reale în executarea obligațiilor contractuale asumate, precum și grave probleme cu salariații societății.

Așa fiind și celelalte critici ale recurentei-pârâte urmează a fi respinse ca neîntemeiate. Așadar, față de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.A.F. împotriva sentinței civile nr. 2328 din 14 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2010.