ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4399/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare

în judecată înregistrată la data de 30 aprilie 2010 pe rolul Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A.C.T.I. SRL -

București, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. și D.G.A.M.C., a solicitat instanței

ca, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 și art. 215 alin. (2) C. proc.

fisc., să dispună suspendarea executării Deciziei de impunere din 21 aprilie 2010

și Raportului de inspecție fiscală din 16 aprilie 2010, emise de A.N.A.F.-D.G.A.M.C.,

prin care au fost stabilite în sarcina sa obligații fiscale suplimentare de plată,

în cuantum de 17.268.514 RON - impozit pe profit și 11.264.881 RON - majorări de

întârziere.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că organele de inspecție fiscală au încălcat prezumția de nevinovăție,

neținând seama de documentele prezentate și fără a corobora informațiile primite

referitoare la alți contribuabili cu alte mijloace de probă.

Reclamanta a arătat că,

în efectuarea inspecției fiscale, organele de control fiscal au încălcat normele

procedural-fiscale prin:

- efectuarea unui control

formal al documentelor, limitându-se la un anumit tip de acte pe care organele de

control fiscal le-au avut la dispoziție și în care s-au strecurat anumite erori

de înregistrare documentară, fără să verifice și să identifice acele elemente obiective

care demonstrează existența operațiunilor economice desfășurate de către societate;

- preluarea unor informații

furnizate prin rapoartele de inspecție fiscală transmise în urma controalelor încrucișate,

fără a le corobora cu alte mijloace de probă și asimilând lipsa de informație cu

vinovăția societății, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 52 C. proc.

fisc.;

- refuzul nejustificat

de a lua în considerare toate documentele prezentate de societate pentru a dovedi

realitatea achizițiilor de produse agricole realizate, fiind astfel încălcate dispozițiile

art. 49 alin. (2), art. 52 alin. (1) și art. 64 C. proc. fisc.

Față de aceste împrejurări,

reclamanta a susținut că organele fiscale au realizat o apreciere superficială și

eronată asupra stării de fapt fiscale cu încălcarea art. 6 C. proc. fisc. și că

existența unor neregularități în privința facturilor vizate de control, care pot

fi complinite prin alte mijloace de probă, nu este de natură a-i anula dreptul de

deducere a T.V.A. aferentă tranzacțiilor realizate.

În ceea ce privește condiția

prevenirii producerii unei pagube iminente, reclamanta a susținut că aceasta este

îndeplinită având în vedere cuantumul foarte ridicat al sumei de 28.533.395 RON

(aproximativ 7.135.000 euro) reținută în sarcina sa, în condițiile în care activitatea

pe care o desfășoară, respectiv comerțul cu produse agricole, presupune existența

lichidităților financiare pentru plata furnizorilor, a salariaților și a creditelor

bancare angajate, astfel că executarea imediată a actelor administrativ-fiscale

contestate poate genera dificultăți grave în executarea obligațiilor contractuale

față de terți furnizori, de băncile finanțatoare, precum și grave probleme sociale,

generate de imposibilitatea de plată a salariilor angajaților, cu consecința indisponibilizării

conturilor banca ce poate conduce la paralizarea întregii activități, producând

consecințe grave și ireversibile, inclusiv intrarea în stare de insolvență a societății.

Prin sentința civilă

nr. 2328 din 14 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta SC A.C.T.I. SRL – București și

a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere din 21 aprilie 2010 și a Raportului

de inspecție fiscală din 16 aprilie 2010, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existența unui caz bine justificat și

prevenirea unei pagube iminente.

A reținut Curtea de Apel

că analiza sumară a raportului de inspecție fiscală induce concluzia că organele

de control au apreciat ca fictive anumite operațiuni comerciale efectuate de reclamantă

prin prisma unor neregularități pe care alte organe de control le-au identificat

în activitatea furnizorilor săi. Însă, de principiu, realitatea unei tranzacții

comerciale, cu toate consecințele ei în plan economic și fiscal, trebuie stabilită

în urma unei analize economice mai complexe decât efectuarea unor controale încrucișate.

A mai reținut instanța că din raportul de inspecție fiscală nu rezultă dacă actele

administrativ-fiscale prin care s-au finalizat respectivele controale au caracter

definitiv, pentru a constitui o premisă valabilă a raționamentului expus în raportul

de inspecție fiscală.

Aceste aspecte au fost

apreciate de Curtea de Apel ca reprezentând o împrejurare de natură a induce o îndoială

serioasă cu privire la concluziile organelor de control și implicit cu privire la

legalitatea actelor fiscale contestate, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută

de art. 14 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește condiția

prevenirii unei pagube iminente, Curtea de Apel a reținut că, deși executarea unei

creanțe fiscale nu constituie în sine o pagubă iminentă pentru contribuabil, este

la fel de adevărat că plata unei sume relativ mari de bani într-un termen scurt,

fără ca debitorul să aibă posibilitatea efectivă de a o contesta, poate produce

pagube ireversibile unui agent economic a cărui funcționare depinde aproape exclusiv

de existența lichidităților.

înfățișate de recurenta A.N.A.F.

Împotriva sentinței civile

nr. 2328 din 14 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta A.N.A.F.

În esență, prin motivele

de recurs dezvoltate recurenta, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., a susținut că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu greșita

aplicare a legii întrucât:

- în mod eronat s-a apreciat

că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004,

republicată;

- existența cazului bine

justificat se referă la existența unei puternice îndoieli asupra legalității actului

administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată, având în vedere prezumția

de legalitate și veridicitate de care se bucură actul administrativ, or, din motivarea

instanței de fond nu se poate reține existența unei asemenea îndoieli câtă vreme

singurul argument reținut este cel referitor la aprecierea de către organele fiscale

a unor operațiuni comerciale ca fictive, prin prisma unor neregularități identificate

la furnizorii reclamantei;

-în ceea ce privește prevenirea

pagubei iminente, potrivit celor stabilite deja în jurisprudența Înaltei Curți ,

la care au fost făcute ample referiri, s-a susținut că executarea obligațiilor contractuale,

astfel cum pretinde reclamanta, nu poate constitui un argument pentru admiterea

cererii de suspendare. În plus, având în vedere profitul net realizat de reclamantă

pe anii 2006-2007, astfel cum rezultă din bilanțurile depuse, achitarea sumelor

datorate bugetului general consolidat nu poate produce reclamantei un prejudiciu

grav sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actelor administrative.

instanței de recurs

Examinând actele dosarului,

hotărârea atacată și criticile ce i-au fost aduse prin prisma dispozițiilor legale

incidente, incluzând art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține că

recursul nu este fondat, față de considerentele în continuare arătate.

Astfel după cum în mod

constant a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție în jurisprudența sa în materie,

suspendarea executării actului administrativ constituie o măsură de excepție ce

presupune dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil

actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor

două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 republicată, respectiv

cazul bine justificat și iminența pagubei, în sensul în care sunt definite în

art. 2 lit. ș) și t) din același act normativ și în contextul declanșării procedurii

administrative prealabile.

Nu mai puțin însă, principiul

legalității actelor administrative presupune, în contextul executării acestora din

oficiu, asigurarea unui echilibru și a unor garanții de echitate pentru garantarea

protecției drepturilor și intereselor particularilor.

Așa fiind, îndeplinirea

condițiilor legale reportat la care se poate dispune suspendarea executării unui

act administrativ se analizează în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei

cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată.

Față de circumstanțele

concrete ale cauzei ce formează obiectul dosarului de față, Înalta Curte apreciază

că pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de societatea reclamantă

prin probele administrate, prima instanță în mod corect, fără a antama fondul cauzei

în această etapă a procedurii, a reținut îndeplinirea cumulativă a celor două condiții

impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată.

Astfel, contrar celor

susținute de recurenta-pârâtă, argumentele primei instanțe vizând inconsecvențele

de raționament ce rezultă, prima facie din examinarea sumară a actelor administrativ

fiscale ca și aparenta valorificare, în concluziile raportului de inspecție fiscală

numai a rezultatului controalelor încrucișate efectuate, în dauna altor elemente

de fapt și a unei analize economice complexe, sunt de natură a demonstra îndeplinirea

condiției cazului bine justificat.

Totodată, actele dosarului

și ansamblul circumstanțelor cauzei atestă îndeplinirea condiției privind iminența

pagubei, raportat nu numai la cuantumul creanței fiscale stabilite dar și la celelalte

elemente de fapt probate ce atestă că față de specificul activității societății

reclamante executarea silită ar putea genera dificultăți reale în executarea obligațiilor

contractuale asumate, precum și grave probleme cu salariații societății.

Așa fiind și celelalte

critici ale recurentei-pârâte urmează a fi respinse ca neîntemeiate.

Așadar, față de toate

cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va respinge ca nefondat

recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de A.N.A.F. împotriva sentinței civile nr. 2328 din 14 mai 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 19 octombrie 2010.