ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 395/2015

Decizia nr. 395/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat

,

în contradictoriu cu

pârâtele B. - C. și B. - D. anularea Raportului de Inspecție Fiscală nr. 32418 din 16 aprilie 2010 și a Deciziei de impunere nr. 93 din 21 aprilie 2010, emise de B. - D. prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare în sumă de 17.268.514 lei cu titlu de impozit pe profit și 11.264.881 lei cu titlu de majorări de întârziere, precum și suspendarea executării acestora, în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei; anularea Deciziei nr. 907676 din 28 mai 2013 reprezentând actul administrativ fiscal prin care B. - C. a soluționat contestația fiscală a reclamantei; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

1.2. Soluția instanței de fond;

Prin încheierea din 30 septembrie 2013, Curtea

de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiat capătul de cerere formulat de reclamanta SC A. SRL având ca obiect suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 93 din 21 aprilie 2010 și Raportului de Inspecție Fiscală nr. 32418 din 16 aprilie 2010 emis de B. - D.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a apreciat că aspectele invocate de reclamantă în ceea ce privește stabilirea în mod eronat a obligațiilor fiscale nu denotă cu evidență aparența de nelegalitate a actului administrativ fiscal, ci constituie argumente legate de fondul cauzei, care urmează a fi analizate în cadrul acțiunii în anularea Deciziei nr. 907676 din 28 mai 2013.

A mai apreciat că nu se poate dovedi îndeplinirea condiției pagubei iminente exclusiv prin cuantumul obligațiilor stabilite în sarcina reclamantei prin Decizia de impunere nr. 93 din 21 aprilie 2010 și prin prejudiciul care ar putea rezulta ca urmare a executării silite a actului administrativ.

1.3. Cererea de recurs;

Împotriva încheierii din 30 septembrie 2013 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta SC A. SRL, solicitând casarea acesteia și, pe cale de consecință, admiterea cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 93 din 21 aprilie 2010 și Raportului de Inspecție Fiscală nr. 32418 din 16 aprilie 2010 emis de B. - D., în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta a evocat aspecte expuse în cererea privind anularea actelor administrative contestate și considerentele instanței de fond și a dezvoltat, în esență, următoarele motive de recurs:

(i) În speță, cazul bine justificat, sub aspectul văditei nelegalități a actelor a căror suspendare se solicită, este realizat prin inconsecvențele de raționament ale organului fiscal în ceea ce privește caracterul nedeductibil al unor cheltuieli, depășirea intervalului legal în care trebuia efectuată inspecția fiscală și faptul că B. a legat, în mod eronat, dovada efectuării operațiunii, a realității operațiunii, de prezentarea anumitor documente care să îndeplinească toate cerințele tehnice referitoare al conținutul lor, fiind invocate aspecte pur formale, refuzând, în mod neîntemeiat, deducerea cheltuielilor efectuate pe baza acestor documente;

(ii) Sub aspectul pagubei iminente, s-a invocat faptul că prejudiciul rezultat ca urmare a executării imediate și integrale a actelor administrative contestate nu ar fi pur financiar, ci, raportat la cuantumul foarte ridicat al sumei în discuție, tinde să afecteze întreaga activitate desfășurată de reclamantă atât în privința relațiilor contractuale cu beneficiarii sau cu furnizorii, cât și în privința relațiilor cu angajații societății.

1.4. Apărările intimatei;

Intimata B. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii instanței de fond, argumentând că în mod corect instanța de fond a considerat că în speță nu sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respingând, pe cale de consecință, cererea de suspendare a executării.

A susținut că reclamanta-recurentă nu a prezentat dovezi concludente privind împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ atacat, expunând exclusiv aspecte ce țin de fondul cauzei, și nici nu a dovedit, în mod convingător, îndeplinirea condiției pagubei iminente.

2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru;

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) N.C.P.C., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 13 mai 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) N.C.P.C.

Prin încheierea din 28 octombrie 2014, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul declarat de reclamanta SC A. SRL., în temeiul art. 493 alin. (7) N.C.P.C., și a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.

2.2. Cu privire la fondul recursului. Soluția și considerentele instanței de control judiciar;

Înalta Curte, examinând încheierea atacată în raport de prevederile legale incidente, și față de criticile recurentei - reclamante, circumscrise motivului de recurs prevăzut de

488 pct. 8 C. proc. civ.

, reține că nu subzistă în cauză motive legale de casare sau de modificare a încheierii recurate, în considerarea celor în continuare arătate.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de art. 14 alin. (1) menționat, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepțională.

Îndeplinirea condițiilor cazului bine justificat și a iminenței unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.

Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ.

Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Or, în speță, motivele invocate de recurenta-reclamantă, atât în fața instanței de fond, cât și în recurs, nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ fiscal, ci antamează fondul cauzei pe aspectele referitoare la caracterul deductibil al cheltuielilor, la caracterul de document justificativ al facturilor înregistrate în contabilitatea societății ca și la obligațiile de plată constând în impozitul pe profit și taxa pe valoarea adăugată stabilită suplimentar, cu accesoriile aferente, necesitând o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecății, așa cum a apreciat și prima instanță.

Înalta Curte mai apreciază, în acord cu instanța de fond, că nici cerința pagubei iminente ce s-ar produce recurentei-reclamante în cazul executării imediate nu este îndeplinită în cauză, întrucât, așa cum constant s-a reținut și în jurisprudența acestei curți, afirmația în sensul că prin chiar cuantumul sumei impuse, în caz de executare, s-ar perturba grav activitatea unei societăți comerciale, nu conduce implicit și automat la concluzia îndeplinirii acestei cerințe.

Pentru toate considerentele anterior expuse, în temeiul art. 496 alin. (1), Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC E. SRL (fosta SC A. SRL.) împotriva Încheierii din data de 30 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 februarie 2015.