ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1366/2015

Decizia nr. 1366/2015

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cerea de chemare în judecată;

Prin cererea înregistrată la data de 23 decembrie 2010, reclamanta SC A. SRL (a chemat în judecată pe pârâta B. - C. București, solicitând anularea în parte a Deciziei nr. 184 din 01 iunie 2010 afișată pe pagina de internet a C. a Municipiului București în portal B., la data de 24 iunie 2010, considerată comunicată în 15 zile de la data afișării anunțului și pe cale de consecință și a Deciziei de impunere 25896 din 20 din 15 ianuarie 2010 precum și a Raportului de Inspecție fiscală nr. 25895 din 15 ianuarie 2010;

- exonerarea sa de Ia plata sumei de 1.744.382 Iei din suma totală de 1.949.633 Iei în motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin Decizia de impunere nr. 25896 din 20 din 15 ianuarie 2010 s-au stabilit suplimentar obligații fiscale de plata în sumă totală de 1.949.633 lei reprezentând:

- 609.534 lei impozit pe profit stabilit suplimentar;

- 250.865 lei majorări de întârziere impozit pe profit;

- 739.278 lei T.V.A.;

- 344.836 lei majorări de întârziere T.V.A. - 5.120 lei impozit pe dividende.

Prin contestația formulata împotriva Deciziei de impunere nr. 25896/20 din 15 ianuarie 2010 precum și a Raportului de Inspecție fiscală nr. 25895 din 15 ianuarie 2010, reclamanta a solicitat exonerarea de la plata sumei de 1.922.404 lei.

Prin contestația formulata împotriva Deciziei nr. 184 din 01 iunie 2010, reclamanta a înțeles să conteste suma de 1.744.382 din totalul sumei imputate de 1.949.633 lei, reprezentând: impozit profit 466.043 lei, majorări impozit profit 196.838 lei, T.V.A. 736.665 lei, majorări T.V.A. 344.836 lei.

Prin sentința nr. 67 din 02 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Galați rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului promovat de către B. - C. București în baza Deciziei nr. 4974 din 12 noiembrie 2010 pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus suspendarea efectelor actelor administrativ fiscale până la soluționarea cauzei.

La data de 26 octombrie 2011, pârâta C. Brăila a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii.

Prin întâmpinare a invocat excepția netimbrării recursului, susținând că cererea nu este timbrată legal, potrivit dispozițiilor Legii nr. 146/1997.

Pe fond a solicitat respingerea cererii reclamantei. Hotărârea instanței de fond.

Prin sentința nr. 217 din 24 ianuarie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele B. - C. București și C. a Județului Brăila în parte.

A anulat Decizia nr. 184 din 1 iunie 2010.

A admis contestația reclamantei.

A anulat, în parte Decizia de impunere nr. 25896/20 din 15 ianuarie 2010 și Raportul de inspecție fiscală nr. 25895 din 15 ianuarie 2010, cu privire la suma de 1.681.225 lei.

A menținut Decizia de impunere 25896 din 20 din 15 ianuarie 2010 și Raportul de inspecție fiscală nr. 25895 din 15 ianuarie 2010 cu privire la suma de 268.408 lei din care:

- 120.061 lei impozit pe venit suplimentar;

- 59 458 lei majorări de întârziere aferente impozitului pe venit suplimentar;

- 55 681 lei T.V.A. stabilită suplimentar;

- 33 208 lei majorări de întârziere aferente T.V.A. stabilită suplimentar.

A exonerat pe reclamantă de plata sumei de 1.681.225 lei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență că, urmare a constatărilor din Raportul de inspecție fiscala nr. 25895 din 15 ianuarie 2010, prin Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala nr. 25896 din 20 din 15 ianuarie 2010 s-au stabilit obligații de plata în suma totala de 1.949.633 lei, din care societatea contesta suma de 1.922.404 lei și Dispoziția privind masurile stabilite de organele de inspecție fiscala nr. 25898 din 15 ianuarie 2010.

Curtea a constatat că pentru anul fiscal 2006, cheltuielile de protocol cuprinse în contul cuprind și cheltuielile de reclamă-publicitate care sunt deductibile fiscal, dar nu au fost evidențiate distinct. În consecință, impozitul pe profit determinat de organul de control este corect.

De asemenea, a considerat că înregistrarea greșită a conturilor de închidere a exercițiului financiar 2007, față de conturile de deschidere a anului financiar 2008, pune în evidență nerespectarea principiului independenței exercițiului conform Legii Contabilității nr. 82/1991 cu modificările și completările ulterioare. Acest fapt are ca urmare evidențierea sumei de 66.916,72 lei în rulajele conturilor, „Producție în curs de execuție" pe debit în corespondență cu creditul contului, „Profit și pierdere". Reluarea producției se înregistrează prin debitarea contului, Venituri din producția stocata în corespondenta cu creditul contului Producție in curs de execuție. Contul, Venituri din producția stocata se închide prin debitul contului, Profit și pierdere, iar suma se regăsește în debitul și creditul contului „Profit și pierdere".

A stabilit, Curtea că interpretarea organelor de inspecție fiscală contravine prevederilor C. civ. Titlul XVII "Despre tranzacție", în C. fisc., ca lege speciala, nu se definește "tranzacția" și în concluzie se aplica prevederile C. civ. care la art. 2270 alin. (1) stipulează "Tranzacția se mărginește numai la obiectul ei". În cazul in speța obiectul tranzacției este reprezentat de renunțarea de către SC D. SRL la dreptul de proprietate asupra cerealelor in schimbul unei sume de bani. Aceasta tranzacție nu poate fi extinsa la vânzarea cerealelor de către SC A. SRL și în consecința nu-i sunt aplicabile prevederile art. 11

2

din C. fisc.

Curtea a concluzionat că, urmare analizei efectuate în baza documentelor justificative în consens cu obiectivele expertizei stabilite de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2/2010, prezenta expertiză contabilă descrie în sinteză constatările, astfel:

- cu privire la impozitul pe profit aferent perioadei 01 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2008, se impune majorarea bazei de impozitare cu 754.582 lei și rezulta un profit pe impozit suplimentar de 120.061 lei.

- majorările de întârziere aferente impozitului pe venit suplimentar de 120.061 lei sunt in suma de 59.458 lei.

- cu privire la T.V.A. colectată și T.V.A. deductibilă în contabilitate și decontul de T.V.A. în perioada 01 ianuarie 2006 - 30 aprilie 2009 rezulta o majorare a bazei de impozitare cu 522.994 lei, T.V.A. stabilita fără drept de deducere de 99.370 lei si T.V.A. stabilita suplimentar 55.684 lei.

- majorările de întârziere aferente T.V.A. stabilita suplimentar 55.684 lei sunt de 59.458 lei.

Recursurile declarate în cauză;

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele E. București și E. Galați prin F. Brăila.

Recursul C. prin F. Brăila, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ. se fundamentează pe următoarele motive:

Prima instanța a încălcat dispozițiile art. 261 pct. 5 și art. 129 alin. (5) C. proc. civ., făcând o aplicare greșita a legii în raport de situația de fapt rezultata din actele dosarului și dispozițiile legale aplicabile în materie.

În considerentele sentinței recurate nu au fost precizate motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței privind soluția pronunțată, astfel că au fost încălcate prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Sentința civilă apare astfel ca nemotivată, fiind pronunțata cu încălcarea prevederilor arț.129 alin. (5) C. proc. civ., în sensul că instanța nu a stăruit, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei soluții temeinice și legale.

Astfel, aceasta nu a arătat motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, funcție de probele ce au fost administrate în cauză, privind pronunțarea soluției de admitere a acțiunii reclamantului.

În speță, instanța de fond s-a limitat în a retine concluziile formulate în raportul de expertiza contabilă judiciară, «concluzii pe care instanța le omologhează», astfel:

a) Menținerea cuantumului impozitului pe profit datorat pentru anul 2007 la același nivel cu cei calculat de petenta, prin acordarea deductibilității cheltuielilor în sumă de 13.534 lei, și a celor în sumă de 66.917 lei;

b) Pentru impozitul pe profit și T.V.A. aferente anului 2008, se susține deductibilitatea cheltuielilor în sumă de 2.266.716 lei cu mărfurile din documentele emise de un contribuabil inactiv, precum și acordarea dreptului de deducere a T.V.A. în sumă de 430.676 lei;

c) Totodată instanța menține concluziile raportului de expertiză cu privire la T.V.A. nedeclarată la organul fiscal teritorial pentru perioada 01 ianuarie 2006 - 30 aprilie 2009 în cuantum de 55.681 lei;

- aceasta constituind si principala motivare a soluției pronunțate, ceea ce nu poate constitui o motivare temeinica si legala in sensul dispozițiilor C. proc. civ.

Considerente de genul "Din concluziile raportului de expertiza dispus de instanța, concluzii pe care instanța le omologhează, se retine ca (…)", nu pot constitui o motivare in drept si în drept a soluției pronunțate, fiind in contradicție atât cu dispozițiile art. 261 pct. 5. cat si cu cele ale art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Aceste considerente nu își au locul in motivarea unei hotărâri judecătorești si nu sunt de natura a stabili adevărul si starea de fapt in cauza, fiind denaturat astfel chiar scopul procesului civil.

Sentința civilă nu conține răspunsuri precise la apărările formulate, pe baza probelor administrate în cauză, a argumentelor și raționamentelor juridice, ci reia concluziile expertizei la care expertului contabil a ajuns.

De asemenea, considerentele sentinței nu sunt precise, necontradictorii și în concordanța cu faptele stabilite, nerespectarea acestor cerințe echivalând cu o nemotivare. ceea a ce condus la pronunțarea unei soluții netemeinice, susceptibilă de modificare.

Instanța de fond a procedat cu încălcarea rolului sau activ atunci când a pronunțat o soluție pe baza unei interpretări personale date unor texte de lege de către expert, pe baza unor simple concluzii ipotetice ale expertului contabil si folosind motivări lipsite de certitudine.

Ori, interpretarea legii, aplicarea corecta a acesteia si aflarea adevărului in cauza reprezintă atributul exclusiv al instanței de judecata, neputând fi cedate unui expert desemnat in cauza, aceasta echivalând cu un refuz de a judeca cauza dedusa judecații (denegare de dreptate).

2.1) Referitor la suma de 120.061 lei reprezentând impozit pe profit aferent perioadei 2006 - 2008 și majorările de întârziere în sumă de 59.458 lei, stabilite conform raportului de expertiză contabilă

Concluziile instanței privind acest obiectiv, bazate pe cele înscrise în raportul de expertiză contabilă, sunt eronate, neîntemeiate și contrare prevederilor legale în vigoare, astfel cum am arătat în punctele de vedere și obiecțiunile la raportul de expertiză judiciară contabilă existente la dosarul cauzei și transmise prin adresele din 17 octombrie 2011, din 10 august 2012, din 25 iunie 2013, din 07 octombrie 2013 și din 23 decembrie 2013.

În toate punctele de vedere și obiecțiunile la raportul de expertiză judiciară contabilă formulate anterior, creanțele stabilite au fost susținute atât cu argumente de fapt, bazate pe constatările înscrise în Raportul de inspecție fiscală nr. 25895 din 15 ianuarie 2010 și documentele depuse ulterior de petentă pentru soluționarea contestației, precum și cu argumente de drept aplicabile pentru fiecare speță în cauză.

- Pentru anul 2007, experții contabili au stabilit în mod eronat un impozit pe profit aferent în sumă de 2.267 lei, astfel:

a) experții contabili au susținut în mod eronat deductibilitatea cheltuielilor în sumă de 13.534 lei, înregistrate de societate în contul "Alte cheltuieli de exploatare", pornind de la prezumția existenței unor garanții aferente furnizorilor de utilități, sau a modificării condițiilor contractuale referitoare la plata datoriilor.

După cum s-a consemnat în Raportul de inspecție fiscală petenta nu a prezentat organelor de inspecție documente justificative in baza cărora a fost efectuată această înregistrare eronată în contabilitate, respectiv contracte din care să rezulte cu certitudine existența unor obligații privind constituirea de garanții pentru plata furnizorilor și modul de utilizare a acestora, sau hotărâri judecătorești privind plata unor penalități către furnizori sau de închidere a procedurii de faliment a debitorilor. De altfel petenta nu a prezentat nici ulterior, la contestație, niciun argument și nu a depus niciun document prin care să susțină deductibilitatea acestor cheltuieli.

În susținerea celor de mai sus, se au în vedere dispozițiile C. proc. fisc. aprobat prin O.G. nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a Normelor metodologice de aplicare, aprobate prin H.G. nr. 1050/2004, potrivit cărora:

- C. proc. fisc. aprobat prin O.G. nr. 92/2003;

- art. 64 „Documentele justificative și evidențele contabile ale contribuabilului constituie probe la stabilirea bazei de impunere. în cazul în care există și alte acte doveditoare, acestea vor fi luate în considerare la stabilirea bazei de impunere".

- art. 65 alin. (1) „Contribuabilul are sarcina de a dovedi actele si faptele care au stat la baza declarațiilor sale și a oricăror cereri adresate organului fiscal".

- alin. (2) „Organul fiscal are sarcina de a motiva decizia de impunere pe bază de probe sau constatări proprii".

- art. 105 alin. (1) „Inspecția fiscală va avea în vedere examinarea tuturor stărilor de fapt și raporturile juridice care sunt relevante pentru impunere".

- Norme metodologice de aplicare aprobate prin H.G. nr. 1050/2003 pct. 102.1. „La examinarea stării de fapt fiscale pentru stabilirea bazei de impunere, organul fiscal competent va avea în vedere toate documentele justificative și evidențele financiar-contabile și fiscale care constituie mijloace de probă și sunt relevante pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor fiscale."

În drept sunt aplicabile prevederile art. 21 alin. (4) lit. o) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., potrivit cărora sunt cheltuieli nedeductibile „pierderile înregistrate la scoaterea din evidentă a creanțelor incerte sau în litigiu, neîncasate, în alte situații decât cele prevăzute la art. 21 alin. (2) lit. n)."

b) în mod eronat experții contabili au susținut că suma de 66.917 lei se regăsește în debitul și creditul contului „Profit și pierderi", considerând că eroarea nu are impact fiscal, și reprezintă doar nerespectarea principiului independenței exercițiului conform Legii contabilității. Această afirmație reprezintă un paradox, deoarece existența aceleiași sume atât în debitul cât și în creditul contului „Profit și pierderi", ar fi avut ca efect anularea ei, și nu ar fi determinat majorarea cu suma de 66.917 lei a soldului creditor al contului (profitului). Ori prin majorarea la data de 01 ianuarie 2008 a soldului inițial al contului „Profit și pierderi", petenta își majorează în fapt profitul contabil înregistrat la 31 decembrie 2007 reflectat in soldul creditor al acestui cont, de la suma de 188.098 lei la suma de 255.015 lei, iar în calculele efectuate experții contabili nu au obținut același rezultat.

În fapt, suma de 66.917 lei reprezintă valoarea producției în curs de execuție care în mod eronat nu a fost înregistrată de petentă la 31 decembrie 2007 în creditul contului „Variația stocurilor", și implicit în creditul contului „Profit și pierderi". Petenta a corectat soldul debitor al contului „Producția în curs de execuție" de la 31 decembrie 2007, prin majorarea acestuia la suma de 66.917 lei, direct ca sold inițial la ianuarie 2008, de la suma de 230.314 lei la suma de 297.231 lei. Această creștere a valorii producției în curs de execuție, în mod eronat nu a fost înregistrată în creditul contului „Variația stocurilor". Corectarea a fost efectuată eronat prin modificarea soldului creditor al contului „Profit si pierderi" și majorarea lui cu suma de 66.917 lei, de asemenea direct ca sold inițial la ianuarie 2008, și nu cum era corect prin creditul contului "Rezultatul reportat".

Cele arătate sunt susținute prin înregistrările efectuate de petenta în anul 2008. respectiv închiderea rezultatului anului precedent (2007), în creditul contului „Rezultatul reportat" cu suma de 255.015 lei, mai mult cu suma de 66.917 lei față de rezultatul prezentat în bilanțul anului 2007. operațiune reflectată în contabilitate cu Nota de jurnal din 31 ianuarie 2008 (anexa nr. 10 la raportul de inspecție). Mai mult, chiar petenta a motivat existența unor erori ale programului de operare contabilă, astfel cum rezultă din Nota explicativă prezentată în anexa nr. 14.1 la raportul de inspecție fiscală.

Ulterior corecțiilor efectuate, petenta nu a depus declarație rectificativă anuală cod, privind impozitul pe profit al anului 2007, pentru corectarea profitului impozabil și impozitului pe profit aferente acestei perioade fiscale.

Experții contabili nu recunosc erorile de înregistrare efectuate în evidența contabilă a petentei, precum și implicațiile fiscale ale acestora, respectiv faptul că petenta a efectuat închiderea rezultatului contabil al anului 2007, în creditul contului „Rezultatul reportat cu suma de 255.015 lei, mai mult cu 66.917 lei față de rezultatul exercițiului (profit) în sumă de 188.098 lei, înscris în bilanțul contabil întocmit și depus pentru anul 2007, ceea ce confirmă neînregistrarea în totalitate a veniturilor realizate de petenta în anul 2007, și corectarea acestora la deschiderea exercițiului financiar al anului 2008, fără a fi efectuate și corecții asupra profitului impozabil realizat și impozitului pe profit datorat bugetului de stat.

Din punct de vedere contabil, conform pct. 63 din Reglementările contabile conforme cu directivele europene aprobate prin Ordinul G. nr. 1752/2005, cu modificările și completările ulterioare (în vigoare la data producerii fenomenului economic), corectarea erorilor din perioadele anterioare constatate în contabilitate se efectuează pe seama rezultatului reportat. Potrivit funcțiunii contului, "Rezultatul reportat", aprobată prin Ordinul G. nr. 1752/2005, în creditul contului, sunt regăsite și elemente similare veniturilor, reprezentând rezultatul favorabil provenit din corectarea erorilor contabile constatate în exercițiul financiar curent, aferente exercițiilor financiare precedente.

În drept, potrivit prevederilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, "Profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul și alte elemente similare veniturilor și cheltuielilor potrivit normelor de aplicare."

Potrivit prevederilor pct. 12 și pct. 13 din Normele metodologice de aplicare a C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare, pct. 12 "Veniturile și cheltuielile care se iau în calcul la stabilirea profitului impozabil sunt cele înregistrate în contabilitate potrivit reglementărilor contabile date în baza Legii contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte elemente similare veniturilor și cheltuielilor, din care se scad veniturile neimpozabile și se adaugă cheltuielile nedeductibile conform prevederilor art. 21 din C. fisc.."

pct. 13 „Veniturile sau cheltuielile înregistrate eronat sau omise se corectează prin ajustarea profitului impozabil al perioadei fiscale căreia îi aparțin și depunerea unei declarații rectificative în condițiile prevăzute de C. proc. fisc."

- Pentru anul 2008, experții contabili au stabilit în mod eronat un impozit pe profit în sumă de 97.508 lei, susținând deductibilitatea cheltuielilor în sumă de 2.266.716 lei ce reprezintă cheltuielile cu mărfurile din documentele emise de un contribuabil inactiv.

c) Cu privire la suma de 2.266.716 lei instanța susține în mod eronat că nu sunt îndeplinite în condițiile necesare pentru aplicarea prevederilor art. 11 alin. (1A2), art. 21 alin. (4) lit. r) din Legea nr. 571/2003, și ale art. 3 alin. (1) și (2) din Ordinul președintelui B. nr. 575/2006, motivând că starea de inactivitate a furnizorului SC D. SRL, a încetat începând cu data de 25 aprilie 2008 în baza Deciziei nr. 1624 din 07 septembrie 2010 emisă de Curtea de Apel Galați. în raportul de:. expertiză se susține în mod eronat faptul că, în baza Deciziei Curții de Apel Galați nr. 1624 din 07 septembrie 2010, în speță sunt aplicabile prevederile art. 6 alin. (1) din Ordinul G., nr. 575/2006.

Ori, atât Încheierea nr. 14377 din 24 mai 2005, pronunțată de judecătorul delegat de pe lângă I. Brăila, referitoare la suspendarea activității SC D. SRL (fosta SC H. SRL), precum și încheierea emisă de I. sub nr. M/2012 din 25 aprilie 2008, referitoare la schimbarea denumirii firmei din SC H. SRL în SC D. SRL, precum și reluarea activității, nu sunt hotărâri judecătorești rămase irevocabile, fiind pronunțate cu drept de recurs.

Decizia Curții de Apel Galați nr. 1624 din 07 septembrie 2010 invocată de expert, privește Dosarul nr. x/113/2009, privind anularea Deciziei de impunere nr. 60 din 13 decembrie 2009 emisă de C. Brăila și a actelor fiscale subsecvente și ulterioare, ce reprezintă o cauza diferită de constatarea încetării stării de inactivitate a SC D. SRL, fiind pronunțată ca irevocabilă în ședința publică din data de 07 septembrie 2010, ulterior perioadei 25 iunie 2008 - 04 noiembrie 2008 în care s-au derulat tranzacțiile între cele doua societăți.

De asemenea, instanța își însușește în mod eronat concluziile expertizei contabile potrivit cărora "organele inspecție fiscale fac confuzie intre tranzacții respectiv între "Achiziție" și "Vânzare", si ca "amestecând cele doua tranzacții, organele de inspecție fiscala aplica tratamente diferite pentru veniturile din vânzarea mărfurilor (considerate impozabile) și costul mărfurilor vândute (considerat nedeductibil), prin încălcarea prevederilor art. 19 din Legea nr. 571/2003 cu modificările si completările ulterioare, sunt netemeinice si nefundamentate legal. în susținere, instanța invocă pct. 19 din Ordinul G. nr 1850/2003 privind întocmirea unor formulare financiar contabile.

Precizăm că actul normativ invocat, respectiv Ordinul G. nr. 1850/2003 privește aprobarea modelului și conținutului unor formulare prevăzute de O.G. nr. 7/2001 privind impozitul pe venit, respectiv declarații de venit global și alte declarații similare, fără nicio legătură cu documentele financiar contabile la care se face referire.

În mod similar instanța a reținut motivele experților contabili, potrivit cărora în C. fisc. nu este definit termenul de "tranzacție", invocând în mod eronat pentru definirea acestuia prevederile art. 2270 din textului C. civ. din 17 iulie 2009, pentru operațiuni comerciale derulate anterior, în perioada 01 iunie 2008 - 30 noiembrie 2008. De asemenea nici C. civ. valabil în perioada menționată (din 26 noiembrie 1864) nu definește noțiunea tranzacției. Omisiunea C. fisc. de a defini un termen, nu reprezintă un impediment în aplicarea prevederilor textului de lege.

Prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, conferă dreptul autorităților fiscale să analizeze tranzacțiile comerciale dintre contribuabili și să nu ia în considerare o tranzacție care nu are scop economic, sau să reîncadreze forma unei tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al acesteia Astfel, textul de lege consacră principiul prevalentei economicului asupra juridicului, al realității economice, în baza căruia simpla achiziție a unor bunuri de către contribuabil, de natură să creeze obligații juridice în sarcina sa față de furnizorul bunurilor, nu constituie și o prezumție a utilizării acestora într-un scop economic în înțelesul legii fiscale.

Mai mult, urmare declarării ca inactive a unei societăți comerciale, aceasta nu mai are dreptul de â utiliza facturi fiscale, cu consecința că documentele fiscale emise de un contribuabil declarat inactiv cu încălcarea acestei interdicții nu produc efecte juridice din punct de vedere fiscal, potrivit art. 3 alin. (1) și alin. (2) din Ordinul președintelui B. nr. 575 din 21 iulie 2006 privind stabilirea condițiilor și declararea contribuabililor inactivi.

Pe cale de consecință, organele de inspecție fiscală au aplicat în mod corect dispozițiile art. 21 alin. (4) lit. r) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, încadrând ca nedeductibile fiscal cheltuielile cu descărcarea din gestiune a mărfurilor în valoare de 2.266.716 lei ce au ca proveniență contribuabilul inactiv, concomitent cu vânzarea acestora.

Cu privire la societatea inactivă SC D. SRL.

La cererea societății aceasta a fost înscrisă la Registrul Comerțului cu activitatea suspendată temporar începând cu data de 01 mai 2005, în baza Încheierii nr. 14377 din 24 mai 2005, pronunțată de judecătorul delegat de pe lângă I. Brăila. Ulterior, prin Încheierea emisă de I. sub nr. M/2012 din 25 aprilie 2008, de asemenea la cererea societății s-a înscris în Registrul Comerțului schimbarea denumirii firmei din SC H. SRL în SC D. SRL, precum și reluarea activității societății începând cu data de 22 aprilie 2008.

În ce privește stătea de fapt fiscală a SC D. SRL, începând cu data de 22.08 2007 acesta a devenit contribuabil inactiv declarat prin Ordinul președintelui B. nr. 1039 din 24 iulie 2007, publicat în M. Of. nr. 576 din 22 august 2007. începând cu data de 10 februarie 2009, SC D. SRL a devenit contribuabil reactivat în baza Ordinul președintelui B. nr. 135 din 02 februarie 2009, publicat în M. Of. nr. 77 din 10 februarie 2009.

Încheierea emisă de I. sub nr. M/2012 din 25 aprilie 2008, prin care s-a dispus schimbarea denumirii firmei din SC H. SRL în SC D. SRL și 'eluarea activității începând cu data de 22 aprilie 2008, nu a condus la modificarea stării de fapt fiscale. în speță, aceea de contribuabil inactiv declarat prin O.P.B. nr. 1039/24 iulie 2007, publicat în M. Of. nr. 576 din 22 august 2007, întrucât încetarea stării de inactivitate a unui contribuabil se face prin ordin al președintelui B.

Reactivarea SC D. SRL (fostă SC H. SRL) s-a realizat in anul 2009, la cererea contribuabilului. în baza Ordinul președintelui B. nr. 135 din 02 februarie 2009, publicat în M. Of. nr. 77 din 10 februarie 2009, care cuprinde lista contribuabililor reactivați, și în care la poziția nr. 4 este evidențiată SC D. SRL Brăila.

Rezultă că achizițiile realizate de petenta de la SC D. SRL (fostă SC H. SRL) în perioada 25 iunie 2008 - 04 noiembrie 2008, reprezintă tranzacții efectuate cu un contribuabil declarat inactiv prin ordin al președintelui B. și ca urmare acestea nu produc efecte juridice din punct de vedere fiscal, organele de inspecție fiscala aplicând în mod corect dispozițiile art. 21alin. (4) lit.  r) din Legea nr.  571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare.

Cu privire la suma de 522.996 lei reprezentând cheltuielile cu mărfurile înregistrate in mod eronat în contabilitatea petentei, organele de inspecție au constatat că petenta nu a procedat la corectarea sumelor evidențiate în contul „Cheltuieli cu mărfurile", pe baza concluziilor expertizei contabile instanța apreciind că erorile contabile au fost corectate de societate la data de 31 iulie 2009.

Având în vedere că impozitul pe profit stabilit pentru anul 2008 este impozit final, concluzia, organelor de inspecție este că erorile de înregistrare contabilă produc efecte fiscale pentru perioada supusă verificării 01 ianuarie 2006 - 30 aprilie 2009.

Concluzia expertizei este eronată, experții neanalizând și documentele existente în dosarul cauzei, anexate tuturor punctelor de vedere întocmite de organele de inspecție fiscală la fiecare termen stabilit de instanță, înregistrate sub nr. 68643 din 17 octombrie 2011, nr. 46824 din 10 august 2012, nr. 35929 din 25 iunie 2013, nr. 39568 din 07 octombrie 2013, respectiv registrul jurnal contabil prezentat pentru luna iulie 2009, balanța de verificare pentru luna iulie 2009, precum și jurnalul de cumpărări pentru aceeași perioadă.

Din analiza acestor documente, organele de inspecție fiscală au constatat că prezintă numeroase date eronate si necorelate, și există numeroase neconcordanțe între datele înscrise în jurnalul de cumpărări și cele din contabilitate pentru luna iulie 2009, care nu susțin afirmația cu privire la efectuarea acestor „corecții", astfel cum s-a arătat și la pag. 14 și pag. 23 din raportul de inspecție fiscală. Neconcordanțele semnalate conduc la concluzia că nu au fost efectuate integral corecțiile în contabilitatea reclamantei, și că aceste corecții nu au fost efectuate până la finele perioadei verificate, respectiv 30 aprilie 2009, producând efecte fiscale până a această dată.

2.2) Referitor la suma de 55.681 lei reprezentând T.V.A. aferentă perioadei iunie 2008 - noiembrie 2008 și majorările de întârziere în sumă de 33.208 lei, stabilite conform raportului de expertiză contabilă.

De asemenea concluziile instanței privind acest obiectiv, bazate pe cele din raportul e expertiză contabilă, sunt eronate, neîntemeiate și contrare prevederilor legale în vigoare, astfel cum am arătat în punctele de vedere și obiecțiunile la raportul de expertiză judiciară contabilă formulate anterior, și transmise prin adresele din 17 octombrie 2011, din 10 august 2012, din 25 iunie 2013, din 07 octombrie 2013 și din 23 decembrie 2013, existente la dosarul cauzei.

a) Cu privire la T.V.A. în sumă de 430.676 lei rezultată din tranzacțiile efectuate cu contribuabilul inactiv SC D. SRL pentru care organele de inspecție fiscală nu au acordat dreptul la deducere, expertiza contabilă efectuată își întemeiază concluziile pe Decizia Curții de Apel Galați nr. 1624 din 07 septembrie 2010. Referitor la starea de fapt fiscală a SC D. SRL, la data achiziției bunurilor această societate se încadrează în categoria contribuabililor inactivi, în baza dispozițiilor legale invocate anterior.

Prin anularea din oficiu, la data de 01 mai 2008 de către organele fiscale, a înregistrării în scopuri de T.V.A. a SC D. SRL, reclamanta SC A. SRL nu a mai îndeplinit condițiile obligatorii statuate de art. 146 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 155 alin. (5) din Legea nr. 571/2003, privind C. fisc., respectiv deducerea T.V.A. pe baza unor facturi legal întocmite.

Instanța a reținut argumentele înscrise în raportul de expertiză contabilă potrivit cărora "organele de inspecție fiscala fac simple afirmații fără a proceda in conformitate cu prevederile legale (C. proc. fisc.) pentru determinarea stării de fapt fiscale". De asemenea motivează următoarele: "organul de inspecție fiscala nu aduce nicio proba in sprijinul susținerii ca sumele din jurnalul de cumpărări si de vânzări sunt cele corecte si nu cele înregistrate in contabilitate si declarate prin decontul de T.V.A. încălcând astfel prevederile art. 49 din C. proc. fisc."

În fapt, urmare inspecției fiscale s-au constatat deficiențe privind înregistrarea în : contabilitate a operațiunilor patrimoniale derulate, respectiv evidențierea în contabilitate a T.V.A. colectată și deductibilă la nivelul altor sume decât cele înscrise în jurnalele de vânzări și cumpărări, întocmite pentru perioada supusă inspecției, în baza documentelor primare justificative. în susținerea constatărilor, organele de inspecție fiscală au prezentat documentele emise de petentă din evidența operativă, respectiv jurnalele de vânzări și de cumpărări.

Astfel, au fost constatate diferențe între sumele din jurnalele de vânzări și cumpărări, în evidențiate în balanțele de verificare, și pe cale de consecință, cele înscrise în deconturile de T.V.A., întocmite incorect și incomplet pentru perioada 01 ianuarie 2006 - 30 aprilie 2009. Totodată s-a constatat și înregistrarea eronată în contabilitate, fără existența unor documente justificative prin care să se facă dovada efectuării operațiunilor, pentru a putea fi îndeplinite condițiile de exercitare a dreptului de deducere, în conformitate cu prevederile legale. Facem precizarea că, aceste diferențe au rezultat

Față de cele arătate, argumentele instanței potrivit cărora organele de inspecție fiscală nu aduc nicio probă în sprijinul susținerii constatărilor, și nu sunt invocate motivele de drept care susțin aceste constatări, invocând în acest sens prevederile art. 49 din Codul de procedura fiscală, sunt nefondate si netemeinice.

Deși experții semnalează existența diferențelor dintre evidența contabilă și deconturile de T.V.A. întocmite, în mod total eronat si nereal consideră soldul negativ al T.V.A. în sumă de - 43.688 lei declarat eronat la organul fiscal ca fiind „plăți" efectuate în „plus" pentru T.V.A. la 31 decembrie 2008.

Mai mult, chiar petenta a motivat că diferența se datorează erorilor din centralizarea facturilor de cumpărări pe luna iulie 2008. astfel cum rezultă din Nota explicativă prezentată în anexa nr. 14.1 la raportul de inspecție fiscală.

Organele de inspecție fiscală au aplicat dispozițiile C. proc. fisc. aprobat prin O.G. nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a Normelor metodologice de aplicare, aprobate prin H.G. nr. 1050/2004.

În ce privește T.V.A. în sumă de 96.757 lei reprezentând T.V.A. dedusă eronat de petenta din factura din 29 iunie 2008 emisă de SC J. SRL, erorile contabile constatate pentru perioada supusă inspecției produceau efecte fiscale la data controlului.

Deși experții susțin că eroarea contabilă a fost corectată de societate la data de 31 iulie 2009, din analiza documentelor prezentate de reclamantă, respectiv registrul jurnalul contabil prezentat pentru luna iulie 2009, balanța de verificare pentru luna iulie 2009 și jurnalul de cumpărări pentru aceeași perioadă, rezultă numeroase neconcordante între datele înscrise în jurnalul de cumpărări și cele din contabilitate pentru luna iulie 2009, care nu susțin afirmația cu privire la efectuarea acestor „corecții", astfel cum s-a arătat și la pag. 14 și pag. 23 din raportul de inspecție fiscală, precum și în cuprinsul tuturor punctelor de vedere întocmite de organele de inspecție fiscală la fiecare termen stabilit de instanță, înregistrate sub nr. 68643 din 17 octombrie 2011, nr. 46824 din 10 august 2012, nr. 35929 din 25 iunie 2013, nr. 39568 din 07 octombrie 2013 și nr. 42136/42391 din 23 decembrie 2013.

Recursul E. București, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. vizează următoarele argumente.

Motivarea instanței de fond consta numai în preluarea concluziilor raportului de expertiza efectuat in cauza, iar pe de alta parte, chiar și în aceste condiții, in considerentele hotărârii nu se regăsesc argumente decât pentru o parte dintre categoriile de obligații fiscale (sume) stabilite cu titlul de obligații fiscale de plata în sarcina societății și anulate de Curte.

Or, așa cum s-a arătat in doctrina, în considerentele hotărârii, instanța trebuie sa arate fiecare capăt de cerere si apărările pârtilor, probele care au fost administrate, motivându-se pentru ce unele dintre ele au fost reținute, iar altele înlăturate excepțiile invocate si modul în care au fost soluționate, normele juridice pe care Ie-a aplicat la situația stabilita; motivarea trebuie sa fie clara, precisa si necontradictorie, astfel încât din ea sa rezulte justețea soluției pronunțate; o motivare corecta presupune: cunoașterea perfecta a dosarului, răspunsuri precise la toate capetele de cerere și la toate apărările formulate, pe baza tuturor probelor administrate în cauza, a argumentelor și a raționamentelor juridice, a principiilor si regulilor de drept substanțial și procesual.

Fata de cele mai sus arătate, rezulta că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 261 alin. (4) pct. 5 C. proc. civ. și ca aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină pentru fiecare aspect (categorie de impozit) supus controlului instanței.

Pentru anul 2007, instanța a confirmat în mod eronat un impozit pe profit aferent în sumă de 2.267 lei, astfel:

a) S-a susținut deductibilitatea cheltuielilor în sumă de 13.534 lei. înregistrate de societate în contul "Alte cheltuieli de exploatară, pornind de la prezumpția existenței unor garanții aferente furnizorilor de utilități, sau a modificării condițiilor contractuale referitoare la plata datoriilor.

După cum s-a consemnat în Raportul de inspecție fiscală, reclamanta nu a prezentat organelor de inspecție documente justificative în baza cărora a fost efectuată această înregistrare eronată în contabilitate, respectiv contracte din care să rezulte cu certitudine existența unor obligații privind constituirea de garanții pentru plata furnizorilor și modul de utilizare a acestora, sau hotărâri judecătorești privind plata unor penalități către furnizori sau de închidere a procedurii de faliment a debitorilor. De altfel reclamanta nu a prezentat nici ulterior, la contestație, niciun argument și nu a depus niciun document prin care să susțină deductibilitatea acestor cheltuieli.

În mod eronat s-a reținut că suma de 66.917 lei se regăsește în debitul și creditul contului 121 „Profit si pierderi", considerând că eroarea nu are impact fiscal; și reprezintă doar nerespectarea principiului independenței exercițiului conform Legii contabilității.

Existența aceleiași sume atât în debitul cât și în creditul contului „Profit și pierderi", ar fi avut ca efect anularea ei și nu ar fi determinat majorarea cu suma de 66.917 lei a soldului creditor al contului (profitului). Ori, prin majorarea la data de 01 ianuarie 2008 a soldului inițial al contului „Profit și pierderi", reclamanta își majorează în fapt profitul contabil înregistrat la 31 decembrie 2007 reflectat in soldul creditor al acestui cont, de la suma de 188.098 lei la suma 255.015 lei, iar în calculele efectuate experții contabili nu au obținut același rezultat.

În fapt, suma de 66.917 lei reprezintă valoarea producției în curs de execuție care în mod eronat nu a fost înregistrată de petentă la 31 decembrie 2007 în creditul contului „Variația stocurilor", și implicit în creditul contului „Profit si pierderi". Reclamanta a corectat soldul debitor al contului „Producția în curs de execuție" de la 31 decembrie 2007, prin majorarea acestuia cu suma de 66.917 lei, direct ca sold inițial la ianuarie 2008. De la suma de 230.314 lei la suma de 297.231 lei. Această creștere a valorii producției în curs de execuție, în mod eronat nu a fost înregistrată în creditul contului „Variația stocurilor". Corectarea a fost efectuată eronat prin modificarea soldului creditor al contului. Profit și pierderi" și majorarea lui cu suma de 66.917 lei, de asemenea direct ca sold inițial la ianuarie 2008, și nu cum era corect prin creditul contului "Rezultatul reportat".

Cele arătate sunt susținute prin înregistrările efectuate de reclamanta în anul 2008, respectiv închiderea rezultatului anului precedent (2007), în creditul contului „Rezultatul reportat" cu suma de 255.015 lei, mai mult cu suma de 66.917 lei fată de rezultatul prezentat în bilanțul anului 2007 operațiune reflectată în contabilitate cu Nota de jurnal din 31 ianuarie 2008 (anexa nr. 10 la raportul de inspecție). Mai mult, chiar reclamanta a motivat existenta unor erori ale programului de operare contabilă. astfel cum rezultă din Nota explicativă prezentată în anexa nr. 14.1 la raportul de inspecție fiscală.

Ulterior corecțiilor efectuate, reclamanta nu a depus declarație rectificativă anuală cod 101 privind impozitul pe profit al anului 2007, pentru corectarea profitului impozabil și prin impozitului pe profit aferente acestei perioade fiscale.

În raportul de expertiza efectuat nu s-au recunoscut erorile de înregistrare efectuate în evidența contabilă a petentei, precum și implicațiile fiscale ale acestora, respectiv faptul ca societatea a efectuat închiderea rezultatului contabil al anului 2007, în creditul contului „Rezultatul reportat" cu suma de 255.015 lei, mai mult cu 66.917 lei fată de rezultatul exercițiului (profit) în sumă de 188.098 lei.

Înscris în bilanțul contabil întocmit și depus pentru anul 2007. ceea ce confirmi neînregistrarea în totalitate a veniturilor realizate în anul 2007 și corectarea acestora la deschiderea exercițiului financiar ai anului 2008, fără a fi efectuate și corecții asupra profitului impozabil realizat și impozitului pe profit datorat bugetului de stat.

Din punct de vedere contabil, conform pct. 63 din Reglementările contabile conforme cu directivele europene aprobate prin Ordinul G. nr. 1752/2005, cu modificările și completările ulterioare (în vigoare la data producerii fenomenului economic). corectarea erorilor din perioadele anterioare constatate în contabilitate se efectuează pe seama rezultatului reportat. Potrivit funcțiunii contului "Rezultatul reportat", aprobată prin Ordinul G. nr. 1752/2005. în creditul contului sunt regăsite și elemente similare veniturilor, reprezentând rezultatul favorabil provenit din corectarea erorilor contabile constatate în exercițiul financiar curent, aferente exercițiilor financiare precedente.

Cu privire la suma de 2.266.716 lei Curtea retine în mod greșit că nu sunt îndeplinite condițiile necesare pentru aplicarea prevederilor art. 11 alin. (1)

2

, art. 21 alin. (4) lit. r) din Legea nr. 571/2003, și ale art. 3 alin. (1) și (2) din Ordinul președintelui B. nr. 575/2006, motivând că starea de inactivitate a furnizorului SC D. SRL a încetat începând cu data de 25 aprilie 2008 în baza Deciziei nr. 1624 din 07 septembrie 2010 emisă de Curtea de Apel Galați.

Însă Decizia Curții de Apel Galați nr. 1624 din 07 septembrie 2010 invocată privește anularea Deciziei de impunere nr. 60 din 13 decembrie 2009 emisă de C. Brăila și a actelor fiscale subsecvente și ulterioare si reprezintă o cauza diferită de constatare a încetării stării de inactivitate a SC D. SRL fiind irevocabilă în data de 07 septembrie 2010 ulterior perioadei 25 iunie 2008 - 04 noiembrie 2008 în care s-au derulat tranzacțiile între cele doua societăți.

De asemenea, instanța își însușește în mod eronat concluziile expertizei contabile potrivit cărora "organele inspecției fiscale fac confuzie intre tranzacții, respectiv intre "Achiziție" și "Vânzare", si ca "amestecând cele doua tranzacții, organele de inspecție fiscala aplica tratamente diferite pentru veniturile din vânzarea mărfurilor (considerate impozabile) si costul mărfurilor vândute (considerat nedeductibil), prin încălcarea prevederilor art. 19 din Legea nr. 571/2003 cu modificările si completările ulterioare, sunt netemeinice si nefundamentate legal. în susținere, instanța invocă pct. 19 din Ordinul G. nr. 1850/2003 privind întocmirea unor formulare financiar contabile.

În mod similar instanța a reținut motivele experților contabili, potrivit cărora în C. fisc. nu este definit termenul de "tranzacție", invocând în mod eronat pentru definirea acestuia prevederile art. 2270 din C. civ. în vigoare in 17 iulie 2009, pentru operațiuni comerciale derulate anterior, în perioada 01 iunie 2008 - 30 noiembrie 2008. Însă nici C. civ. valabil în perioada menționată nu definește noțiunea tranzacției. Omisiunea C. fisc. de a defini un termen, nu reprezintă un impediment în aplicarea prevederilor textului de lege.

Prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, conferă dreptul autorităților fiscale să analizeze tranzacțiile comerciale dintre contribuabili și să nu ia în considerare o tranzacție care nu are scop economic, sau să reîncadreze forma unei tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al acesteia. Astfel, textul de lege consacră principiul prevalentei economicului asupra juridicului, al realității economice, în baza căruia simpla achiziție a unor bunuri de către contribuabil, de natură să creeze obligații juridice în sarcina sa față de furnizorul bunurilor nu constituie și o prezumție a utilizării acestora într-un scop economic în înțelesul legii fiscale.

În acest sens, art. 11 alin. (12) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, precizează în mod expres faptul ca nu sunt luate în considerare de autoritățile fiscale tranzacțiile efectuate cu un contribuabil declarat inactiv prin ordin al președintelui B. Având în vedere proveniența bunurilor sau serviciilor, actul normativ stabilește sub forma de sancțiuni, nedeductibilitatea cheltuielilor înregistrate în evidența contabilă. care au la bază un document emis de un contribuabil inactiv, precum și neadmiterea la deducere a T.V.A. înscrisă în documentele emise de un contribuabil inactiv.

Mai mult. urmare declarării ca inactive a unei societăți comerciale, aceasta nu mai are dreptul de a utiliza facturi fiscale, cu consecința că documentele fiscale emise de un contribuabil declarat inactiv cu încălcarea acestei interdicții nu produc efecte juridice din punct de vedere fiscal, potrivit art. 3 alin. (1) și alin. (2) din Ordinul președintelui B. nr. 575 din 21 iulie 2006 privind stabilirea condițiilor și declararea contribuabililor inactivi.

Pe cale de consecință, organele de inspecție fiscală au aplicat în mod corect dispozițiile art. 21 alin. (4) lit. r) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, încadrând ca nedeductibile fiscal cheltuielile cu descărcarea din gestiune a mărfurilor în valoare de 2.266.716 lei ce au ca proveniență contribuabilul inactiv, concomitent cu vânzarea acestora.

În ce privește stătea de fapt fiscală a SC D. SRL, începând cu data de 22 august 2007 acesta a devenit contribuabil inactiv declarat prin Ordinul președintelui B. nr 1039 din 24 iulie 2007. publicat în M. Of. nr. 576 din 22 august 2007. începând cu data de 10 februarie 2009. SC D. SRL a devenit contribuabil reactivat în baza Ordinul președintelui B. nr. 135 din 02 februarie 2009, publicat în M. Of. nr. 77 din 10 februarie 2009.

Încheierea emisă de I. sub nr. M/2012 din 25 aprilie 2008. prin care s-a dispus schimbarea denumirii firmei din SC H. SRL în SC D. SRL și reluarea activității începând cu data de 22 aprilie 2008, nu a condus la modificarea stării de fapt fiscale. în speță, aceea de contribuabil inactiv declarat prin Ordinul președintelui B. nr. 1039 din 24 iulie 2007. publicat în M. Of. nr. 576 din 22 august 2007, întrucât încetarea stării de inactivitate a unui contribuabil se face prin ordin al președintelui B.

Reactivarea SC D. SRL (fostă SC H. SRL) s-a realizat în anul 2009, la cererea contribuabilului. în baza Ordinul președintelui B. nr. 135 din 02 februarie 2009. publicat în M. Of. nr. 77 din 10 februarie 2009. care cuprinde lista contribuabililor reactivați, și în care la poziția nr. 4 este evidențiată SC D. SRL Brăila.

Rezultă că achizițiile realizate de petentă de la SC D. SRL (fostă SC H. SRL) în perioada 25 iunie 2008 -04 noiembrie 2008. reprezintă tranzacții efectuate cu un contribuabil declarat inactiv prin ordin al președintelui B. și ca urmare acestea nu produc efecte juridice din punct de vedere fiscal, organele de inspecție fiscala aplicând în mod corect dispozițiile art. 21 alin. (4) lit. r) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare.

Apărările intimatei;

Prin concluziile formulate de SC A. SRL a solicitat respingerea celor 2 recursuri ca nefondate, reiterând susținerile din fața instanței de fond.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta - intimată a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 184 din 1 iunie 2010 și pe cale de consecință și a Deciziei de impunere nr. 2589 din 20 din 15 ianuarie 2010, prin care a fost obligată la plata sumei totale de 1.949.633 lei respectiv în limita a 1.744.382 lei, reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar, majorări de întârziere la acesta T.V.A. și majorări de întârziere aferente acestuia, precum și impozit pe dividende.

Prin sentința civilă nr. 207 din 24 iunie 2014 a Curții de Apel București contestată, s-a admis acțiunea reclamantei, fiind exonerată de plata sumei totale de 1.681.225 lei.

Din analiza considerentelor sentinței care ar trebui să sprijine, să argumenteze soluția adoptată nu rezultă însă motivele pentru care s-a ajuns la sumele menționate.

Instanța se rezumă a afirma că „omologhează” concluziile expertizei judiciare efectuate în cauză, însă aceasta reprezintă doar o probă ale cărei argumente se impun a fi analizate în raport cu susținerile Raportului de inspecției fiscală și ale Deciziei de impunere.

Ori din tabelele expuse în lucra