ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3554/2013

Deliberând asupra recursului, constată următoarele: I. Prin cererea înregistrată sub nr. 12416/303/2009, pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București, reclamanta SC S.F. SRL în contradictoriu cu pârâta SC A. SA (actuala SC G.A. SA) a solicitat obligarea acesteia la plata sumei 117.995 RON - contravaloarea poliței de asigurare din 17 ianuarie 2008 încheiată pentru autoturismul A. cu nr. înmatriculare B-XX-XXX, la plata sumei de 30.000 RON necesară închirierii unui autoturism în perioada aprilie - septembrie 2009 și Ia plata sumei de 100.000 RON - daune morale, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 8853 din 27 noiembrie 2009, Judecătoria sectorului 6 București a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de pârâtă prin întâmpinare și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a Vl-a comercială.

Pe rolul tribunalului, cauza a fost înregistrată la data de 23 decembrie 2009 sub nr. 50705/3/2009, iar Ia data de 08 august 2010 reclamanta a depus cerere de renunțare la judecata capătului de cerere având ca obiect daune morale. Prin sentința comercială nr. 6851 din 8 iunie 2010, Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, a admis excepția netimbrării și a anulat cererea de chemare în judecată ca netimbrată. Prin decizia comercială nr. 476 din 22 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a Vl-a comercială, învestită cu soluționarea căii ordinare de atac, a admis apelul formulat de apelanta S.F. SRL împotriva sentinței comerciale nr. 6851 din 8 iunie 2010 a Tribunalului București, secția a Vl-a comercială, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Recursul declarat de pârâta SC G.A. SA împotriva deciziei menționate a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 1667 din 3 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială. În rejudecare, dosarul a fost înregistrat la data de 17 iunie 2011 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială. Prin încheierea de ședință de la 13 septembrie 2011, s-a luat act de transmiterea calității procesuale active relativ la capetele de cerere având ca obiect despăgubiri și contravaloare lipsă folosință, de la SC S.F. SRL către M.N., în baza contractului de cesiune de creanță încheiat la data de 08 septembrie 2011. La data de 27 septembrie 2011, reclamantul a depus precizări și a indicat dispozițiile art. 969 C. civ.

ca temei juridic al primului petit și art. 998-999 C. civ., al celui de-al doilea. Prin sentința nr. 20807 din 8 noiembrie 2011, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantul M.N. și a obligat pârâta SC G.A. SA la plata sumei de 116.825 RON, cu titlu de despăgubiri și 3975,90 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că pârâta a emis polița de asigurare pentru avarii și furt pentru autovehicolul marca A., având nr. de înmatriculare B-XX-XXX, pentru o durată de 1 an, începând de la 18 ianuarie 2008 până 17 ianuarie 2009, pentru suma asigurată de 117.995 RON, cu o franșiză deductibilă de 370 RON/eveniment și că Ia data de 03 ianuarie 2009, conform procesului verbal din 03 ianuarie 2009, s-a produs evenimentul asigurat, avariile rezultate fiind consemnate în autorizația de reparații.

La aceeași dată, societatea de asigurare a fost avizată cu privire la producerea evenimentului asigurat și că potrivit devizului estimativ întocmit la data de 20 ianuarie 2009 de P.A.R., valoarea reparațiilor necesare pentru aducerea autoturismului la starea anterioară se ridică la suma de 158.663,20 RON. În raport de situația de fapt stabilită în funcție de probatoriul administrat, tribunalul a apreciat că reclamantul este îndreptățit să obțină despăgubiri, în temeiul contractului de asigurare încheiat și constatând că riscul produs este acoperit prin polița de asigurare, conform art. 5.1 lit. a) și 11.3 din Condițiile Generale, în baza art. 969 C. civ., a admis în parte acțiunea precizată și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 116.825 RON, reprezentând despăgubiri, valoarea acestora fiind determinată prin reducerea sumei asigurate cu valoarea epavei (800 RON) și a franșizei stabilite (370 RON).

În privința capătului de cerere având ca obiect plata despăgubirilor în valoare de 30.000 RON, instanța a considerat că reclamantul nu a făcut dovada întrunirii cerințelor răspunderii civile delictuale, în condițiile în care nu a administrat dovezi care să ateste că autovehiculul avariat era folosit în mod obișnuit pentru desfășurarea activității de SC S.F. SRL și nici faptul că autoturismul pretins închiriat a fost destinat să îl înlocuiască pe cel avariat. II. Împotriva sentinței nr. 20807 din 8 noiembrie 2011 a Tribunalului București, secția a Vl-a comercială, a declarat apel pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând schimbarea hotărârii atacate, în principal, în sensul respingerii ca neîntemeiate, iar, în subsidiar, al admiterii în parte a acțiunii fără depășirea valorii reale a autoturismului la data avarierii.

Prin decizia civilă nr. 93/2013 din 20 martie 2013, Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, învestită cu soluționarea căii ordinare de atac, a admis apelul formulat de pârâta SC G.A. SA în contradictoriu cu intimatul M.N.; a schimbat în parte sentința civilă nr. 20807 din 8 noiembrie 2011 a Tribunalului București, secția a \/I-a civilă, în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 64.373 RON, cu titlu de despăgubiri și a cheltuielilor de judecată în cuantam de 2898,46 RON; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate și a obligat intimatul M.N. Ia plata sumei de 2988,75 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a decide astfel, instanța de prim control judiciar a reținut, în esență, că soluția primei instanțe este temeinică și legală, fiind rezultatul corectei aplicări a normelor legale incidente Ia situația de fapt riguros stabilită prin interpretarea coroborată a probatoriului administrat, dar față de forța probantă a expertizei tehnice auto, efectuată în această fază procesuală, prin care s-a stabilit că valoarea reală a pagubei este în sumă de 64.373 RON, inferioară sumei asigurate și constând în diferența dintre valoarea reală a autovehiculului la data avarierii și valoare epavei, în aplicarea dispozițiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 136/1995 și art. 996 C. civ. raportat la art. 10.3 din Condițiile generale privind asigurarea de avarii a autovehiculelor, curtea a redus la această sumă valoarea despăgubirilor datorate de pârâtă reclamantului.

Având în vedere solicitarea apelantei-pârâte și culpa procesuală a intimatului-reclamant, instanța de control l-a obligat pe acesta din urmă la plata cheltuielilor de judecată efectuate de apelantă în acest grad de jurisdicție. III. Împotriva deciziei civile nr. 93/2013 din 20 martie 2013 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, în termen legal, declarat recurs atât reclamantul M.N., cât și pârâta SC G.A. SA București. Reclamantul a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, modificarea hotărârii instanței de apel în sensul respingerii apelului, cu consecința menținerii hotărârii primei instanțe.

În esență reclamantul a arătat că instanța de apel a acordat prevalență unui raport de expertiză care a stabilit o altă valoare decât ce a agreată de părți prin polița de asigurare. Pârâta, fără să indice vreun motiv de nelegalitate, a solicitat admiterea recursului său, modificarea deciziei atacate în sensul schimbării hotărârii instanței de fond și respingerii acțiunii introductive precizate, cu cheltuieli de judecată în toate cele trei grade de jurisdicție. Prealabil examinării motivelor de nelegalitate, prima chestiune se impune a fi precizată este cea referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care exercită această cale de atac de a respecta dispozițiile art. 302 1 și art. 304 C. proc.

civ. Exigențele impuse prin cele două articole au în vedere faptul că recursul în concepția actuală este cale extraordinară de atac și în consecință, ca ultim nivel de jurisdicție nu își propune rejudecarea fondului, ci examinarea legalității hotărârii atacate în condițiile art. 304 pct. 1 -9 C. proc. civ. Față de aceste precizări se constată că atât reclamantul, cât și pârâta au formulat referitor la decizia atacată critici vizând fondul cauzei, respectiv stabilirea situației de fapt și interpretarea probatoriilor, ce constituie elemente de temeinicie și nicidecum de legalitate. Modul de redactare al deciziei și reanalizarea probelor administrate la fond demonstrează preocuparea instanței de a stabili dacă soluția este fundamentată pe probe și pe dispozițiile legale aplicabile speței.

Altfel spus, situația de fapt stabilită de instanța ele apel constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele recurenților nu relevă nicio încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună casarea sau motificarea soluției adoptate. În raport de cele anterior expuse, Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța se va pronunța prioritar asupra excepțiilor de fond sau de procedură care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii, va admite excepția nulității recursurilor pentru nemotivare, invocată din oficiu, în baza art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ., în considerarea următoarelor argumente: Dispozițiile art. 302 1 alin. (1) C. proc. civ. sancționează recursul cu nulitatea pentru nerespectarea condițiilor prevăzute pentru cererea de recurs, între acestea, la lit. c) a aceleiași norme, fiind reținute expres: "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat". Astfel, Înalta Curte constată că, în speță, reclamantul, deși în memoriul de recurs depus la dosar, a indicat motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la aplicarea greșită a art. 969 C. civ. și a art. 5.1 lit. A) și art. 11.3 din Condițiile generale ale poliței de asigurate, a prezentat critici a căror dezvoltare nu poate fi încadrată în motivul de nelegalitate invocat, vizând în realitate modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirilor și maniera de apreciere a probelor.

Referitor la recursul pârâtei, se reține că aceasta a indicat prevederile art. 304 1 C. proc. civ., neincidente în cauză, având în vedere că hotărârea atacată este pronunțată în apel, și la modul general art. 304 din același cod, fără a structura și dezvolta criticile formulate subsumat niciunuia dintre motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de textul legal invocat. Astfel, susținerile pârâtei vizează exclusiv interpretarea probatoriului administrat, reluând practic motivele de apel și tind la reanalizarea situației de fapt în cauză, ceea ce este inadmisibil în această fază procesuală. Așa fiind, cum casarea sau modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute expres și limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ., iar, conform alin. (1) al art. 302 1 C. proc. civ., iar cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității motivele de nelegalitate pe care se sprijină și dezvoltarea lor. Înalta Curte, constatând că nici reclamantul și nici pârâta nu s-au conformat acestor dispoziții legale și având în vedere deopotrivă, inexistența în cauză a motivelor de ordine publică care să atragă incidența prevederilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., în baza dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., urmează să facă aplicarea prevederilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. și să constate nulitatea ambelor recursuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nule recursurile declarate de reclamanții M.N. și de pârâta SC G.A. SA București împotriva deciziei civile nr. 93/2013 din 20 martie 2013 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 octombrie 2013.