ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3554/2013

Deliberând asupra

recursului, constată următoarele:

I. Prin cererea înregistrată sub nr.

12416/303/2009, pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București, reclamanta SC S.F.

SRL în contradictoriu cu pârâta SC A. SA (actuala SC G.A. SA) a solicitat obligarea

acesteia la plata sumei 117.995 RON - contravaloarea poliței de asigurare din 17

ianuarie 2008 încheiată pentru autoturismul A. cu nr. înmatriculare B-XX-XXX, la

plata sumei de 30.000 RON necesară închirierii unui autoturism în perioada aprilie

- septembrie 2009 și Ia plata sumei de 100.000 RON - daune morale, cu cheltuieli

de judecată.

Prin sentința

civilă nr. 8853 din 27 noiembrie 2009, Judecătoria sectorului 6 București a admis

excepția necompetenței sale materiale, invocată de pârâtă prin întâmpinare și a

declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, secția

a Vl-a comercială.

Pe rolul tribunalului,

cauza a fost înregistrată la data de 23 decembrie 2009 sub  nr. 50705/3/2009, iar

Ia data de 08 august 2010 reclamanta a depus cerere de renunțare la judecata capătului

de cerere având ca obiect daune morale.

Prin sentința

comercială nr. 6851 din 8 iunie 2010, Tribunalul București, secția a Vl-a comercială,

a admis excepția netimbrării și a anulat cererea de chemare în judecată ca netimbrată.

Prin decizia comercială

nr. 476 din 22 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a Vl-a comercială,

învestită cu soluționarea căii ordinare de

atac, a admis apelul formulat de apelanta S.F. SRL împotriva sentinței comerciale

nr. 6851 din 8 iunie 2010 a Tribunalului București, secția a Vl-a comercială, pe

care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Recursul declarat

de pârâta SC G.A. SA împotriva deciziei menționate a fost respins ca nefondat prin

decizia nr. 1667 din 3 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția comercială.

În rejudecare,

dosarul a fost înregistrat la data de 17 iunie 2011 pe rolul Tribunalului București,

secția a VI-a comercială.

Prin încheierea

de ședință de la 13 septembrie 2011, s-a luat act de transmiterea calității procesuale

active relativ la capetele de cerere având ca obiect despăgubiri și contravaloare

lipsă folosință, de la SC S.F. SRL către M.N., în baza contractului de cesiune

de creanță încheiat la data de 08 septembrie 2011.

La data de 27

septembrie 2011, reclamantul a depus precizări și a indicat dispozițiile art. 969

C. civ. ca temei juridic al primului petit și art. 998-999 C. civ., al celui de-al

doilea.

Prin sentința

nr. 20807 din 8 noiembrie 2011, Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantul M.N. și a obligat

pârâta SC G.A. SA la plata sumei de 116.825 RON, cu titlu de despăgubiri și

3975,90 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut că pârâta a emis polița de asigurare pentru

avarii și furt pentru autovehicolul marca A., având nr. de înmatriculare B-XX-XXX,

pentru o durată de 1 an, începând de la 18 ianuarie 2008 până 17 ianuarie 2009,

pentru suma asigurată de 117.995 RON, cu o franșiză deductibilă de 370 RON/eveniment

și că Ia data de 03 ianuarie 2009, conform procesului verbal din 03 ianuarie 2009,

s-a produs evenimentul asigurat, avariile rezultate fiind consemnate în autorizația

de reparații.

La aceeași dată,

societatea de asigurare a fost avizată cu privire la producerea evenimentului asigurat

și că potrivit devizului estimativ întocmit la data de 20 ianuarie 2009 de P.A.R.,

valoarea reparațiilor necesare pentru aducerea autoturismului la starea anterioară

se ridică la suma de 158.663,20 RON.

În raport de situația

de fapt stabilită în funcție de probatoriul administrat, tribunalul a apreciat că

reclamantul este îndreptățit să obțină despăgubiri, în temeiul contractului de asigurare

încheiat și constatând că riscul produs este acoperit prin polița de asigurare,

conform art. 5.1 lit. a) și 11.3 din Condițiile Generale, în baza art. 969 C.

civ., a admis în parte acțiunea precizată și a obligat pârâta să plătească reclamantului

suma de 116.825 RON, reprezentând despăgubiri, valoarea acestora fiind determinată

prin reducerea sumei asigurate cu valoarea epavei (800 RON) și a franșizei stabilite

(370 RON).

În privința capătului

de cerere având ca obiect plata despăgubirilor în valoare de 30.000 RON, instanța

a considerat că reclamantul nu a făcut dovada întrunirii cerințelor răspunderii

civile delictuale, în condițiile în care nu a administrat dovezi care să ateste

că autovehiculul avariat era folosit în mod obișnuit pentru desfășurarea activității

de SC S.F. SRL și nici faptul că autoturismul pretins închiriat a fost destinat

să îl înlocuiască pe cel avariat.

II. Împotriva

sentinței nr. 20807 din 8 noiembrie 2011 a Tribunalului București, secția a Vl-a

comercială, a declarat apel pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie

și solicitând schimbarea hotărârii atacate, în principal, în sensul respingerii

ca neîntemeiate, iar, în subsidiar, al admiterii în parte a acțiunii fără depășirea

valorii reale a autoturismului la data avarierii.

Prin decizia civilă

nr. 93/2013 din 20 martie 2013, Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă,

învestită cu soluționarea căii ordinare de atac, a admis apelul formulat de pârâta

SC G.A. SA în contradictoriu cu intimatul M.N.; a schimbat în parte sentința civilă

nr. 20807 din 8 noiembrie 2011 a Tribunalului București, secția a \/I-a civilă,

în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 64.373 RON, cu titlu de despăgubiri

și a cheltuielilor de judecată în cuantam de 2898,46 RON; a menținut celelalte dispoziții

ale sentinței atacate și a obligat intimatul M.N. Ia plata sumei de 2988,75 RON

cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a decide

astfel, instanța de prim control judiciar a reținut, în esență, că soluția primei

instanțe este temeinică și legală, fiind rezultatul corectei aplicări a normelor

legale incidente Ia situația de fapt riguros stabilită prin interpretarea coroborată

a probatoriului administrat, dar față de forța probantă a expertizei tehnice auto,

efectuată în această fază procesuală, prin care s-a stabilit că valoarea reală a

pagubei este în sumă de 64.373 RON, inferioară sumei asigurate și constând în diferența

dintre valoarea reală a autovehiculului la data avarierii și valoare epavei, în

aplicarea dispozițiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 136/1995 și art. 996 C.

civ. raportat la art. 10.3 din Condițiile generale privind asigurarea de avarii

a autovehiculelor, curtea a redus la această sumă valoarea despăgubirilor datorate

de pârâtă reclamantului. Având în vedere solicitarea apelantei-pârâte și culpa procesuală

a intimatului-reclamant, instanța de control l-a obligat pe acesta din urmă la

plata cheltuielilor de judecată efectuate de apelantă în acest grad de jurisdicție.

III. Împotriva

deciziei civile nr. 93/2013 din 20 martie 2013 pronunțate de Curtea de Apel București,

secția a Vl-a civilă, în termen legal, declarat recurs atât reclamantul M.N., cât

și pârâta SC G.A. SA București.

Reclamantul a

invocat motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, modificarea hotărârii

instanței de apel în sensul respingerii apelului, cu consecința menținerii hotărârii

primei instanțe.

În esență reclamantul

a arătat că instanța de apel a acordat prevalență unui raport de expertiză care

a stabilit o altă valoare decât ce a agreată de părți prin polița de asigurare.

Pârâta, fără să

indice vreun motiv de nelegalitate, a solicitat admiterea recursului său, modificarea

deciziei atacate în sensul schimbării hotărârii instanței de fond și respingerii

acțiunii introductive precizate, cu cheltuieli de judecată în toate cele trei grade

de jurisdicție.

Prealabil examinării

motivelor de nelegalitate, prima chestiune se impune a fi precizată este cea referitoare

la obligația prevăzută în sarcina părții care exercită această cale de atac de a

respecta dispozițiile art. 302

1

și art. 304 C. proc. civ. Exigențele

impuse prin cele două

articole au în

vedere faptul că recursul în concepția actuală este cale extraordinară de atac și

în consecință, ca ultim nivel de jurisdicție nu își propune rejudecarea fondului,

ci examinarea legalității hotărârii atacate în condițiile art. 304 pct. 1 -9 C.

proc. civ.

Față de aceste

precizări se constată că atât reclamantul, cât și pârâta au formulat referitor la

decizia atacată critici vizând fondul cauzei, respectiv stabilirea situației de

fapt și interpretarea probatoriilor, ce constituie elemente de temeinicie și nicidecum

de legalitate.

Modul de redactare

al deciziei și reanalizarea probelor administrate la fond demonstrează preocuparea

instanței de a stabili dacă soluția este fundamentată pe probe și pe dispozițiile

legale aplicabile speței.

Altfel spus, situația

de fapt stabilită de instanța ele apel constituie o premisă care nu mai poate fi

repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului,

iar argumentele recurenților nu relevă nicio încălcare a dispozițiilor legale de

natură să impună casarea sau motificarea soluției adoptate.

În raport de cele

anterior expuse, Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva

dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța se va pronunța

prioritar asupra excepțiilor de fond sau de procedură care fac de prisos în tot

sau în parte cercetarea în fond a pricinii, va admite excepția nulității recursurilor

pentru nemotivare, invocată din oficiu, în baza art. 302

1

alin. (1)

lit. c) C. proc. civ., în considerarea următoarelor argumente:

Dispozițiile art.

302

1

alin. (1) C. proc. civ. sancționează recursul cu nulitatea pentru

nerespectarea condițiilor prevăzute pentru cererea de recurs, între acestea, la

lit. c) a aceleiași norme, fiind reținute expres: "motivele de nelegalitate

pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele

vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Astfel,

Înalta Curte constată că, în speță, reclamantul, deși în memoriul de recurs depus

la dosar, a indicat motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., cu referire la aplicarea greșită a art. 969 C. civ. și a art.

5.1 lit. A) și art. 11.3 din Condițiile generale ale poliței de asigurate, a prezentat

critici a căror dezvoltare nu poate fi încadrată în motivul de nelegalitate invocat,

vizând în realitate modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirilor și maniera

de apreciere a probelor.

Referitor la recursul

pârâtei, se reține că aceasta a indicat prevederile art. 304

1

C. proc.

civ., neincidente în cauză, având în vedere că hotărârea atacată este pronunțată

în apel, și la modul general art. 304 din același cod, fără a structura și dezvolta

criticile formulate subsumat niciunuia dintre motivele de nelegalitate expres și

limitativ prevăzute de textul legal invocat. Astfel, susținerile pârâtei vizează

exclusiv interpretarea probatoriului administrat, reluând practic motivele de apel

și tind la reanalizarea situației de fapt în cauză, ceea ce este inadmisibil în

această fază procesuală.

Așa fiind, cum

casarea sau modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute

expres și limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar, conform alin. (1) al

art. 302

1

C. proc. civ., iar cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub

sancțiunea nulității motivele de nelegalitate pe care se sprijină și dezvoltarea

lor. Înalta Curte, constatând că nici reclamantul și nici pârâta nu s-au conformat

acestor dispoziții legale și având în vedere deopotrivă, inexistența în cauză a

motivelor de ordine publică care să atragă incidența prevederilor art. 306

alin. (2) C. proc. civ., în baza dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ.,

urmează să facă aplicarea prevederilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C.

proc. civ. și să constate nulitatea ambelor recursuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nule

recursurile declarate de reclamanții M.N. și de pârâta SC G.A. SA București împotriva

deciziei civile nr. 93/2013 din 20 martie 2013 pronunțate de Curtea de Apel București,

secția a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 25 octombrie 2013.