ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3005/2014

Asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 21 decembrie

2009 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr. 45354/299/2009 și

declinată prin Sentința civilă nr. 10934 din 26 mai 2010 în favoarea

Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanta SC A.V.Ț. SA a

chemat în judecată pe pârâta SC R.M. SRL (actualmente SC Ț.A. SRL), solicitând

obligarea acesteia la repararea autoturismului marca F. tip R., cu număr de

înmatriculare X1, în regim de garanție, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința

comercială nr. 7751 din 07 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul București,

secția a VI-a comercială, în Dosarul nr. 31583/3/2010 a fost admisă excepția

lipsei de obiect, cererea de chemare în judecată fiind respinsă ca lipsită de

obiect.

Prin Decizia civilă

nr. 108 din 02 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a

menținut sentința apelată de reclamantă, însă prin Decizia nr. 797 din 27

februarie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a

admis recursul declarat de reclamantă și a casat Decizia civilă nr. 108 din 02

martie 2012 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, trimițând cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe.

În considerentele

deciziei de casare, Înalta Curte a reținut că atât prima instanță, cât și

instanța de apel, au pronunțat soluții nelegale, ca și consecință a

interpretării greșite a actului dedus judecății căruia i-au schimbat înțelesul

lămurit și vădit neîndoielnic și argumentat trimiterea cauzei spre rejudecare

de necesitatea administrării de probatorii pe baza cărora să se stabilească

dacă defecțiunea și reparația se încadrează în condițiile de garanție, acordate

de producător.

În rejudecare după

casare, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin Decizia civilă nr.

489/2013 din 3 decembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 31583/3/2010* a admis

apelul formulat de reclamanta SC A.V.Ț. SA împotriva Sentinței civile nr. 7751

din data de 07 iunie 2011 dată de secția a VI-a civilă a Tribunalului București

în Dosarul nr. 31583/3/2010, având ca obiect obligația de a face, în

contradictoriu cu intimata pârâtă SC Ț.A. SRL (societate absorbantă a SC R.M.S

SRL), pe care a schimbat-o în sensul că a respins acțiunea formulată de

reclamanta SC A.V.Ț. SA în contradictoriu cu pârâta SC Ț.A. SRL, ca nefondată;

a obligat apelanta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă a sumei de 500

lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

În motivarea soluției

pronunțate, curtea a reținut următoarele:

Față de dispozițiile

deciziei de casare și în raport de dispozițiile art. 315 C. proc. civ., a

constatat că problema de drept privind excepția lipsei de obiect a acțiunii a

fost dezlegată în mod irevocabil și în condițiile în care pe parcursul

desfășurării litigiului autoturismul a fost reparat de pârâtă, care a emis și o

factură de reparații pe numele reclamantei, a analizat dacă reparația pretinsă

de reclamantă a se efectua de către pârâtă se încadrează sau nu în condițiile

de garanție acordate de producător, conform dispozițiilor instanței de casare.

Pentru a decide în

sensul admiterii apelului și schimbării hotărârii tribunalului în sensul

respingerii acțiunii introductive ca nefondată, curtea, în considerarea

indicațiilor instanței de casare a încuviințat intimatei-pârâte administrarea

unei expertize tehnice auto, a solicitat expertului desemnat să răspundă

obiecțiunilor formulate de apelanta-reclamantă și a cerut acestuia să se

prezinte în fața instanței pentru a da lămuriri conform art. 211 C. proc. civ.,

iar în baza art. 129 alin. (5) C. proc. civ., a dispus efectuarea unei adrese

către SC T.D.S. SRL pentru a furniza informații în legătură cu reparațiile

efectuate la autoturismul în discuție.

Astfel, în baza

probatoriilor administrate, instanța de prim control judiciar, în rejudecare,

constatând că autoturismul a fost achiziționat de reclamantă la 12 august 2008

și a fost predat pârâte la 31 august 2009 spre reparare, a reținut că

defecțiunea s-a produs în interiorul termenului de 2 ani de garanție acordat de

producătorul F., conform Ghidului de garanție și service F. aflat la dosar.

Din condițiile de

garanție menționate la dosar, a reținut că producătorul F. a înțeles să acorde

garanția de 2 ani de la preluarea autovehiculului, dacă orice componentă a

acestuia se defectează datorită unor deficiențe de material sau de execuție,

situație în care aceasta urma a fi reparată sau înlocuită în mod gratuit de

către orice dealer autorizat F.

Față de aceste

condiții de garanție și față de constatările service-ului autorizat SC T.D.S.

SRL din momentul verificării autoturismului (17 septembrie 2009), curtea a

constatat că efectuarea reparației injectoarelor la autoturismul predat

intimatei-pârâte la 31 august 2009 nu se putea efectua în regim de garanție,

deoarece injectoarele s-au defectat urmare a utilizării de către reclamantă a

unui combustibil cu impurități și, nicidecum urmare unor deficiențe de material

sau de execuție a injectoarelor.

Împotriva Deciziei

civile nr. 489/2013 din 3 decembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. 31583/3/2010*, reclamanta SC

A.V.Ț. SA a declarat recurs, solicitând modificarea acesteia în tot, în sensul

admiterii apelului și schimbării sentinței primei instanțe, în sensul admiterii

acțiunii.

În motivare,

recurenta a arătat că instanța de apel, interpretând greșit actul juridic dedus

judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al

acestuia, dar și că decizia atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea

greșită a legii; a invocat, astfel, motivele de recurs prevăzute de art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ., fără să structureze însă criticile dezvoltate

subsumat acestora.

În memoriul de recurs

depus la dosar, reclamanta SC A.V.Ț. SA a susținut că, deși instanța de apel a

reținut, în afara oricărui echivoc că defecțiunea s-a produs în interiorul

termenului de 2 ani de garanție acordat de producătorul F. conform titlului de

garanție și service F. și că potrivit indicațiilor instanței de casare, urmează

să analizeze măsura în care funcție de natura deficiențelor care au condus la

defecțiune, reparația se încadrează în categoria celor prevăzute a se efectua

gratuit, în considerarea garanției producătorului, aceasta a interpretat greșit

probatoriile administrate, ajungând în mod netemeinic la concluzia că

injectoarele s-au defectat urmare a utilizării unui combustibil cu impurități,

nu ca și consecință a deficiențelor de material sau de execuție ale

injectoarelor.

În acest sens a

arătat că, în mod eronat a reținut instanța de apel că opinia expertului

potrivit căreia folosirea unui combustibil cu impurități generează uzura

filtrelor, fapt ce provoacă uzura prematură a componentelor sistemului de

injecție, concluziile fiind lipsite atât de suport probator, cât și de

fundament juridic, în contextul în care, ea a dovedit că a alimentat cu

combustibil de la pompe autorizate în desfacerea produsului, iar pârâta, căreia

îi revenea sarcina probei, nu a dovedit cu nota de constatare a stării fizice a

filtrelor, că acestea au fost găsite cu o uzura ce a permis trecerea

impurităților la sistemul de injecție.

A mai susținut că,

deși pârâta nu a produs nicio dovadă care să răstoarne nota de constatare din

17 septembrie 2009, instanța, în mod nejustificat a acordat credibilitate

susținerii expertului în sensul că impuritățile din filtre depășesc un anumit

nivel, astfel că, pătrunzând în injectoare, conduc la scoaterea din funcțiune a

sistemului injector al autoturismului.

În concluzie,

recurenta a susținut că, instanța de apel a pronunțat soluția atacată fără a

exista la dosar o probă indubitabilă din care să rezulte că folosirea unui

combustibil necorespunzător a generat defecțiunea și ca atare că aceasta nu se

încadrează în categoria reparațiilor acoperite de garanția oferită de

producător.

La data de 17

septembrie 2014, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a dezvoltat

apărări în fapt și în drept, în raport de care a solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

Înalta Curte, în

conformitate cu art. 137, cu aplicarea art. 298, raportat la art. 316 C. proc.

civ., văzând dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.,

a luat în examinare excepția nulității recursului.

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă sub

sancțiunea nulității dezvoltarea motivelor de fapt și de drept pe care se

întemeiază, cu raportare strictă și limitativă la cazurile de modificare sau

casare prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Pentru a conduce la

casarea sau modificarea hotărârii recurate, recursul nu se poate limita doar la

indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 304 C.

proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată

fi încadrate într-unul dintre acestea.

Or, criticile vizând

modul de interpretare a probatoriilor administrate, respectiv concluziile

raportului de expertiză tehnică auto administrate, lămuririle date de expert în

fața instanței și răspunsul service-ului autorizat nu pot fi circumscrise

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C.proc. civ., care impune

exclusiv schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al

actului juridic dedus judecății, realizată ca urmare a interpretării greșite a

acestuia.

Pe de altă parte,

aserțiunile recurentei nu pot fi circumscrise nici motivului de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în lipsa indicării exprese a unui text de

lege încălcat sau greșit aplicat de către instanța de apel.

De aceea, examinarea

memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică

care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C.

proc. civ., iar indicarea celor reglementate de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. a fost făcută doar formal.

În realitate,

criticile recurentei relevă nemulțumirea sa fată de modul de administrare sau

interpretare a probelor ori față de modul de soluționare a apelului în raport

cu situația de fapt, însă ele nu răspund exigențelor art. 302

1

alin.

(1) lit. c) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici ce pot fi

încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Or, recursul este

reglementat drept o cale de atac extraordinară, care privește analiza măsurii

în care criticile aduse hotărârii atacate, prin motivele de recurs, se

încadrează sau nu în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc.

civ.

Sancțiunea nulității

recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu

desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu

constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situație

intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, recurenta nu

dezvoltă critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în cazurile de

admisibilitate a recursului prevăzute de art. 304 C. proc. civ., ci se

limitează la simpla afirmare a netemeiniciei și nelegalității deciziei atacate.

În alți termeni, față

de considerentele precedente, se poate reține că accesul la justiție presupune

respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare

de atac, motiv pentru care Înalta Curte urmează a constata nul recursul în

conformitate cu art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamanta SC A.V.Ț. SA împotriva Deciziei civile nr. 489/2013 din

3 decembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă,

în baza dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 10 octombrie 2014.

Procesat

de GGC - NN