ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.12.2019

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2391/2019

HOTĂRÂRE
19.12.2019
CAMERĂ
civil_2
RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză 
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2391/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 19 decembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 2217/13.12.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția aV-a civilă în dosarul nr. x/2014, s-a anulat ca netimbrat apelul incident formulat de apelanta-chemata în garanție A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 8066/20.12.2016 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a admis apelul formulat de apelantul-reclamant B. împotriva sentinței civile nr. 8066/20.12.2016 și împotriva încheierilor de ședință din 24.05.2016, 16.06.2015 și din 22.11.2016, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.R.L., și, în consecință: a fost schimbată sentința apelată, în sensul admiterii acțiunii și s-a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare nr. 08 567 11716/23.03.2009, fiind obligată pârâta C. S.R.L. la restituirea prețului în sumă de 360.543,80 RON, sumă ce va fi actualizată cu rata inflației, precum și la plata dobânzii legale aferente prețului, începând cu data de 24.03.2009 si până la data restituirii efective si integrale a prețului, fiind totodată respinse cererile formulate de reclamant si de pârâtă având ca obiect acordarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel a reținut că reclamantul a învestit instanța cu o acțiune în rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. 08 567 11716/23.09.2009, din culpa vânzătorului C. S.R.L., pentru vicii ascunse ale autoturismului marca x tip x identificat cu serie x, astfel cum au fost constatate prin sentința definitivă si irevocabilă nr. 9985/30.04.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 în dosarul x/2012, invocându-se incidența dispozițiilor art. 1021 rap. la art. 1352 si art. 1355 C. civ. 1864, precum și a dispozițiilor art. 13 și 14 din Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Apelantul-reclamant a criticat încheierile din data de 16.06.2015 (din care face parte integrantă încheierea de amânare a pronunțării din 09.06.2015), din data de 24.05.2016 (din care face parte integrantă încheierea de amânare a pronunțării din 10.05.2016) și din data de 22.11.2016, în ceea ce privește încuviințarea probei cu expertiză judiciară tehnică auto și soluționarea cererilor formulate în legătură cu administrarea acestei probe, aspecte ce au fost reiterate în cadrul primei critici aduse sentinței atacate (din care face parte integrantă și încheierea de amânare a pronunțării din 06.12.2016), critică prin care se susține că sentința este nulă întrucât soluția instanței s-a fundamentat pe o probă nelegală și neutilă soluționării cauzei.

În strânsă legătură cu acestea stă și critica aduse de apelantul-reclamant sentinței constând în nesocotirea autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 9985/30.04.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/2012, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 144/16.01.2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, întrucât în legătură cu acest aspect a invocat apelantul-reclamant faptul că proba cu expertiză judiciară tehnică auto încuviințată de prima instanță este atât nelegală, excedând limitelor stabilite de acesta prin cererea de chemare în judecată, cât și neutilă soluționării cauzei.

Prin sentința civilă nr. 9985/30.04.2013 pronunțată în dosarul nr. x/2012, Judecătoria Sectorului 1 București a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta S.C. C. S.R.L. în contradictoriu cu intimata A.N.P.C. - Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor al Municipiul București și intervenientul accesoriu B., împotriva procesului-verbal nr. x/1297/26.06.2012, a admis cererea de intervenție în interesul intimatei A.N.P.C. - Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor al Municipiului București, formulată de intervenientul B.; a luat act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată și a respins ca neîntemeiată cererea intervenientului accesoriu privind obligarea petentei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 144/16.01.2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în același dosar, au fost admise recursurile declarate de recurenta-petentă S.C. C. S.R.L. și de recurentul-intervenientul B., iar sentința civilă nr. 9985/30.04.2013 a fost modificată în sensul că a fost admisă în parte plângerea și s-a dispus înlăturarea măsurii de înlocuire a autovehiculului luată de agentul constatator, fiind menținute celelalte dispoziții ale procesului-verbal de constatare a contravențieii; a fost obligată recurenta-intimată la 5.000 RON cheltuieli de judecată către recurentul-intimat, reprezentând contravaloarea onorariu avocat redus.

Din considerentele deciziei, care susțin aceastea soluție, rezultă că instanța de control judiciar a reținut temeinicia procesului-verbal de contravenție nr. x/1297/26.06.2012, asemenea primei instanțe, precum și legalitatea acestuia, cu excepția, însă, a mențiunii referitoare la măsura reparatorie dispusă prin procesul-verbal la lit. K), a) înlocuirii autoturismului, pe considerentul că aceasta reprezintă, în realitate, o măsură contravențională complementară, ce nu este prevăzută în mod expres în actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției - Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora, republicată, cu modificările și completările ulterioare - și ca atare, încalcă principiul legalității.

Este de observat, că prin decizia civilă nr. 1617/05.06.2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2012, s-a dispus completarea dispozitivului deciziei civile nr. 144/16.01.2014, în sensul că s-a dispus înlăturarea și a măsurii de restituire a contravalorii autoturismului, reținându-se că nici această măsură complementară nu putea fi dispusă prin procesul-verbal de de contravenție nr. x/1297/26.06.2012, pentru aceleași motive ca măsura înlocuirii autoturismului.

Din decizia civilă nr. 144/16.01.2014, rezultă că, în urma sesizării făcute de către B. la data de 06.05.2012 și ulterior la data de 05.06.2012 și a analizării documentelor depuse în susținerea reclamației, agenții constatatori din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au încheiat la data de 26.06.2012 procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. x/1297, prin care au aplicat intimatei-pârâte sancțiunea principală a avertismentului (pe lângă celelalte măsuri complementare înlăturate în recurs) pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 449/2003, constând în aceea că în perioada 07.04.2009 - 07.02.2012, autoturismul marca x tip x identificat cu serie x, achiziționat la data de 23.03.2009 prin contractul nr. x 567 11716, a suferit 16 intervenții dintre care 6 au fost efectuate asupra cutiei de viteze automată, avându-se în vedere caracterul de repetabilitate a defecțiunilor, constatate și de către organismul specializat RAR, precum și dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 449/2003.

În raport de acestea, Curtea de Apel a reținut că proces-verbal a fost menținut sub aspectul temeiniciei, sub aspectul săvârșirii de către intimata-pârâtă a contravenției, atât prin sentința civilă nr. 9985/30.04.2013, cât și prin decizia civilă nr. 144/16.01.2014 pronunțată în recurs. Astfel, sub acest aspect, instanța de recurs a reținut că vânzătorul nu a luat măsuri reparatorii adecvate, într-un termen rezonabil, producând inconveniente semnificative consumatorului fiind incidente prevederile art. 11 din Legea nr. 449/2003 a căror nerespectare constituie contravenție în conformitate cu art. 23 alin. (1) lit. b) din aceeași lege, criticile din recurs relative la temeinicie fiind nefondate și prin urmare, respinse.

Totodată, s-a constatat că, prin decizia civilă mai sus menționată au fost reținute următoarele împrejurări de fapt, esențiale pentru prezenta cauză: că în perioada 24.03.2009 - 07.02.2012, autoturismul vândut de intimata-pârâtă apelantului-reclamant în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 08 567 11716/23.09.2009 a fost introdus în service de 16 ori, pentru diverse defecțiuni majore, dintre care 6 au fost efectuate asupra cutiei de viteze automată, fiind în reparație o perioadă de 139 de zile; că temerile cumpărătorului relative la ivirea ulterioară a avariilor și nesiguranța în exploatare erau reale, fiind justificată atitudinea acestuia de a refuza ridicarea bunului având în vedere că toate procedurile anterioare în acest sens nu au reușit remedierea integrală a defecțiunilor; că, la data de 10.04.2012, vânzătorul a transmis cumpărătorului o ofertă de înlocuire a bunului contracost, care atestă eșuarea încercărilor de reparare a bunului și inițierea unei alte măsuri reparatorii respectiv, înlocuirea bunului; că, din conținutul raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, nu se poate reține faptul că la data de 05.06.2012, toate defecțiunile autoturismului erau rezolvate, experții indicând doar că la acea dată automobilul era în stare de funcționare, fără a se indica în mod neechivoc dacă toate defecțiunile anterioare mai persistă sau nu, și în mod concret, cum s-a procedat la remedierea lor; că, la data de 05.06.2012, după o perioadă mai mult decât rezonabilă acordată vânzătorului, acesta nu a reușit să asigure conformitatea produsului la care avea dreptul consumatorul, născându-se astfel obligația de garanție a vânzătorului, potrivit art. 9 și art. 10 din Legea nr. 449/2003.

Aceste aspecte, tranșate în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 144/16.01.2014, ce sunt opozabile intimatei-pârâte, ca parte în litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2012, au fost invocate de reclamantul B. (intervenient accesoriu în litigiul anterior), în motivarea prezentei acțiuni în rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. 08 567 11716/23.09.2009.

În consecință, Curtea de Apel a reținut că prima instanță a examinat în mod eronat aceste susțineri prin prisma condițiilor cerute pentru existența autorității de lucru judecat, în manifestarea sa de excepție procesuală, care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată, reținând că nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză, între litigiul pendinte și cel care a făcut obiectul dosarului nr. x/2012, în condițiile în care ceea ce a invocat reclamantul a fost efectul pozitiv al lucrului judecat pe care îl produce în prezenta cauză sentința civilă nr. 9985/30.04.2013 astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 144/16.01.2014.

Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat este descris, în actuala reglementare, de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. În această situație, nu este necesar a fi întrunită tripla identitate, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă în legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior, fie prin dispozitiv, fie prin considerentele care îl susțin (art. 430 alin. (1) și (2) C. proc. civ.). Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat impune consecvența în judecată, astfel încât ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre definitivă sau, după caz, irevocabilă (pronunțată anterior intrării în vigoare a actualului C. proc. civ.) nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre.

Prin urmare, s-a apreciat că nici constatările făcute de instanțele de judecată în litigiul anterior, cu privire la existența unor defecțiuni majore ale autoturismului care nu au fost remediate într-o perioadă rezonabilă de către intimata-pârâtă, nu ar putea fi infirmate prin hotărârea judecătorească pronunțată în prezenta cauză, căci ar însemna să se înfrângă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat asupra acestei chestiuni litigioase, dezlegată anterior în raporturile dintre părți.

În aceste condiții, Curtea de Apel a considerat că proba cu expertiză judiciară tehnică auto, încuviințată de prima instanță prin încheierea din data de 16.06.2015, ale cărei obiective constau în stabilirea defecțiunilor la cutia de viteze a autovehiculului cu serie de sașiu x reclamate în perioada 07.04.2009-07.02.2012, momentul la care acestea au apărut și dacă au fost remediate, iar autovehiculul este în prezent în parametri normali de funcționare, pe de o parte, tinde la dovedirea unei situații contrare celei reținute în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 144/16.01.2014, iar pe de altă parte, nu îndeplinește cerința de a conduce la soluționarea procesului.

Astfel, sub un prim aspect, prin decizia civilă nr. 144/16.01.2014 a fost tranșată chestiunea esențială, pentru litigiul de față, a nerespectării, de către intimata-pârâtă, vânzător al autoturismului, a obligației prevăzute la art. 11 alin. (4) din Legea nr. 449/2003, de a repara sau înlocui produsul în cadrul unei perioade rezonabile de timp și de a lua măsura reparatorie fără inconveniente semnificative pentru consumator, nerespectare care dă dreptul apelantului-reclamant, potrivit art. 13 alin. (1) lit. b) și c) din aceeași lege, de a cere rezoluțiunea contractului. De asemenea, în decizia civilă mai sus menționată, se menționează explicit că situația de fapt - aceeași invocată și în prezentul litigiu, și în cel anterior - conduce la nașterea obligației de garanție a vânzătorului, potrivit art. 9 și art. 10 din Legea nr. 449/2003. Or, potrivit art. 10 din Legea nr. 449/2003, în cazul lipsei conformității, consumatorul are dreptul să beneficieze de reducerea corespunzătoare a prețului ori de rezoluțiunea contractului privind acest produs, în condițiile art. 13 și 14.

Sub un al doilea aspect, neluarea de către vânzător a unei măsuri reparatorii într-o perioadă de timp rezonabilă este suficientă pentru a se dispune rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare, reprezentând unul din cazurile în care se poate solicita aplicarea acestei sancțiuni civile. Astfel că, deși prin cererea de chemare în judecată au fost invocate toate cele trei cazuri prevăzute la art. 13 din Legea nr. 449/2003 - așadar și cel de la lit. a):

"dacă nu beneficiază nici de repararea, nici de înlocuirea produsului" - odată ce se reține incidența cazului de la lit. b), cercetarea celorlalte ipoteze este de prisos, iar proba cu expertiză tehnică auto, încuviințată în dovedirea/combaterea acestor aspecte, apare ca lipsită de utilitate.

Curtea de Apel a reținut că, în litigiul anterior, s-a tranșat și chestiunea gravității lipsei de conformitate a autoturismului, reținându-se că acesta a fost introdus în service de 16 ori, pentru diverse defecțiuni majore care împiedicau funcționarea acestuia în condiții de siguranță, ceea ce impune a se constata, în cauza de față, îndeplinirea condiției negative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 449/2003 pentru a se cere rezoluțiunea contractului, și anume ca lipsa conformității să nu fie una minoră.

Pentru aceste motive, Curtea de Apel a constatat că se impunea o soluție contrară celei pronunțate de către prima instanță, în ceea ce privește primul capăt de cerere, având ca obiect rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare nr. 08 567 11716/23.03.2009.

Ca urmare a rezoluțiunii, contractul de vânzare-cumpărare se desființează în mod retroactiv, ceea ce presupune repunerea părților în situația anterioară încheierii sale.

În ceea ce privește cererile accesorii, Curtea a reținut că apelantul-reclamant este îndreptățit și la actualizarea prețului autoturismului cu rata inflației. Sub aspectul naturii juridice, actualizarea cu rata inflației reprezintă daune compensatorii prin care se urmărește acoperirea beneficiului nerealizat și recuperarea valorii reale a obligației bănești la data efectuării plății, iar dobânda legală acoperă lipsa de folosință a sumei de bani plătite de apelantul-reclamant cu titlu de preț, pe care intimata-pârâtă este ținută să o restituie ca efect al desființării retroactive a contractului de vânzare-cumpărare.

Totodată, Curtea a subliniat că intimata-pârâtă are calitatea de profesionist (comerciant în accepțiunea Codului comercial din 1887 în vigoare la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare), astfel că aceasta nu poate fi considerată vânzător de bună-credință și obligată, ca urmare a rezoluțiunii contractului, doar la restituirea prețului vânzării conform art. 1357 C. civ. 1864. Fiind un profesionist în domeniul vânzării de autoturisme, intimata-pârâtă nu poate invoca necunoașterea viciilor ascunse (defecțiunile majore) ale autoturismului, sesizate de apelantul-reclamant la scurt timp de la încheierea contractului, ci este asimilată unui vânzător de rea-credință (concluzie ce rezultă din prevederile art. 67 alin. (3) din Codul comercial din 1887), fiind ținută și la plata daunelor-interese către cumpărător, conform art. 1356 C. civ. 1864. Aceste daune-interese au fost solicitate de apelantul-reclamant sub forma dobânzii legale aferente prețului, astfel cum este stabilită prin O.G. nr. 9/2000 și ulterior, prin O.G. nr. 13/2011, urmând a fi acordate începând cu data de 24.03.2009 si până la data restituirii efective si integrale a prețului.

În ceea ce privește cererile formulate de reclamant si de pârâtă având ca obiect acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanță, Curtea a reținut, pe de o parte, că pârâta C. S.R.L. se află în culpă procesuală, astfel că nu este îndreptățită la recuperarea cheltuielilor de judecată în sumă de 1.000 RON (reprezentând onorariu de expert) de la reclamant, iar acesta din urmă nu a depus dovada cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat, în condițiile art. 452 C. proc. civ., respectiv până la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei, documentele care atestă existența și întinderea cheltuielilor de judecată solicitate fiind depuse odată cu concluziile scrise, la 05.12.2016, ulterior reținerii cauzei în pronunțare, la termenul din 22.11.2016, astfel că nu pot fi luate în considerare.

În final, Curtea de Apel a subliniat menținerea celolalte dispoziții ale sentinței, referitoare la respingerea cererii de chemare în garanție ca rămasă fără obiect, întrucât intimata-pârâtă C. S.R.L. nu a înțeles să declare apel provocat, în condițiile art. 473 și art. 474 alin. (1) C. proc. civ. Pârâta avea posibilitatea să formuleze cerere de apel provocat împotriva chematei în garanție x Romania S.R.L., câtă vreme cererea sa de chemare în garanție a fost respinsă ca rămasă fără obiect, în raport de respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, iar reclamantul a declarat apel împotriva sentinței, criticând soluția dată cererii principale, pentru a putea repune în discuție, astfel, cererea de chemare în garanție în ipoteza admiterii apelului declarat de reclamant. Numai prin exercitarea apelului provocat ar fi putut fi extinse limitele efectului devolutiv și cu privire la soluția dată cererii de chemare în garanție, astfel că, neexercitând această cale de atac, intimata-pârâtă urmează să suporte consecințele pasivității sale procesuale, prin menținerea soluției neatacate pe calea prevăzută de lege.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S.C. C. S.R.L., solicitând casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare și invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs, recurenta a susținut încălcarea normelor de drept material privitoare la existența viciilor ascunse/lipsa de conformitate a bunului (art. 10-14 din Legea nr. 449/2003), nerepararea sau neînlocuirea produsului într-o perioadă rezonabilă de timp fiind considerată un motiv suficient pentru rezoluțiunea contractului, fără dovedirea existenței viciilor sau a cauzelor diverselor defecțiuni pentru care automobilul a fost adus în service.

În acest cadru, recurenta a criticat înlăturarea probei cu expertiză solicitată a fi administrată în cauză și greșita fundamentare a soluției pronunțate de instanța de apel pe un pretins efect pozitiv al autorității de lucru judecat a considerentelor hotărârii pronunțate în dosarul nr. x/2012, în condițiile în care nu erau întrunite cerințele triplei identități, instanța din precendenta cauză fiind investită exclusiv cu verificarea legalității procesului-verbal întocmit de OPC prin care s-a dispus sancționarea sa contravențională.

Totodată, recurenta a susținut greșita aplicare în cauză a dispozițiilor art. 67 alin. (3) Codul comercial 1887, considerând neîndeplinite condițiile cumulative ale acestui text. A apreciat că nu erau incidente dispozițiile art. 1020-1021 C. civ. 1864, ci prevederile art. 1352 și urm. C. civ. 1864, caz în care ar fi fost aplicabil și art. 1357 C. civ. 1864, care, în ipoteza rezoluțiunii vânzării, ar fi atras obligarea sa doar la restituirea prețului încasat și a cheltuielilor antrenate cu ocazia vânzării, nu și a daunelor interese.

În raport de petitele cererii de apel formulate de reclamant, recurenta a apreciat că, rejudecând fondul, se impunea ca instanța de apel să rejudece cauza sub toate aspectele, inclusiv cu privire la cererea de chemare în garanție.

Prin întâmpinarea depusă la data de 21.01.2019, intimatul - reclamant B. a invocat nulitatea recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază neîntemeiat recursul pentru următoarele considerente:

Cu prioritate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată faptul că obiectul principal al acțiunii formulate de reclamantul B. îl constituie rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare nr. 08 567 11716/23.03.2009 încheiat cu pârâta C. S.R.L.. În raport de data actului și față de dispozițiile art. 3 din Legea nr. 71/2011, în cauză sunt incidente normele de drept substanțial cuprinse în C. civ. 1864.

Cererea reclamantului având drept petit "rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. 08 567 11716/23.03.2009 din culpa vânzătorului (pentru vicii ascunse ale autoturismului, astfel cum au fost constatate prin sentința definitivă și irevocabilă nr. 9985/30.04.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 în dosarul nr. x/2012)" a fost întemeiată atât pe dispozițiile generale din art. 1020-1021 C. civ. 1864, cât și pe normele speciale cuprinse în art. 13-14 din Legea nr. 449/2003. Aceste norme speciale instituie cazuri în care consumatorul poate obține rezoluțiunea contractului încheiat.

În acest cadru, pentru o judicioasă analiză a motivelor de recurs, se impune a se preciza că soluția instanței de apel s-a întemeiat pe dispozițiile speciale din art. 13 lit. b) din Legea nr. 449/2003, și nu pe reglementarea generală referitoare la răspunderea vânzătorului pentru vicii.

În dovedirea acestui caz special de rezoluțiune a vânzării, care se referă la neluarea unor măsuri reparatorii într-o perioadă de timp rezonabilă, instanța de apel a reținut aspecte de fapt desprinse cu autoritate de lucru judecat din considerentele deciziei civile nr. 144/16.01.2014 pronunțată asupra plângerii formulate de petenta S.C. C. S.R.L. (pârâtă în cauza de față) împotriva procesului-verbal nr. x/1297/26.06.2012 întocmit de ANPC - Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor al Municipiului București, în urma sesizării făcute de reclamantul din prezentul dosar.

Prin dispozitivul acestei decizii s-a menținut procesul-verbal de contravenție sub aspectul faptei constatate și al sancțiunii principale aplicate, fiind înlăturate doar mențiunile referitoare la înlocuirea autovehiculului sau restituirea contravalorii acestuia, considerându-se că acestea reprezintă o sancțiune complementară, ce nu poate fi aplicată în absența unor prevederi legale exprese. Fapta contravențională reținută în sarcina petentei a fost cea prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 449/2003, constând în aceea că în perioada 07.04.2009 - 07.02.2012, autoturismul marca x tip x identificat cu serie x, achiziționat la data de 23.03.2009 prin contractul nr. x 567 11716, a suferit 16 intervenții dintre care 6 au fost efectuate asupra cutiei de viteze automată, avându-se în vedere caracterul de repetabilitate a defecțiunilor, constatate și de către organismul specializat RAR, precum și dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 449/2003.

Urmare efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, potrivit art. 430 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel a reținut că nu pot fi înlăturate constatările menținute cu privire la această faptă prin hotărârea judecătorească definitivă anterioară, pronunțată într-un alt litigiu dintre părți, chiar în absența triplei identități, cât timp acestea priveau o chestiune litigioasă deja tranșată definitiv.

Pornind de la statuările instanței de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată nefondate criticile recurentei referitoare la greșita reținere a autorității de lucru judecat a deciziei civile nr. 144/16.01.2014 și subliniază că instanța de apel a dat efectul corect considerentelor acestei hotărâri judecătorești definitive. Tripla identitate de obiect, părți, cauză nu este necesară pentru producerea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, cât timp aspectele de fapt reținute constituie chestiuni litigioase în ambele cauze, iar pârâtei, petentă în cauza anterioară, i se pot opune cele deja tranșate definitiv în procesul anterior.

Acesta este contextul procesual care a justificat, din perspectiva art. 255 alin. (1) C. proc. civ., înlăturarea probei cu expertiză tehnică auto, considerată lipsită de utilitate în cauză în raport de cele deja statuate prin decizia civile nr. 144/16.01.2014.

Sub aspectul cerințelor verificate de instanța de apel pentru adoptarea măsurii rezoluțiunii, Înalta Curte de Casație și Justiție reține ca fiind lipsite de relevanță argumentele recurentei referitoare la greșita aplicare a normelor privitoare la existența viciilor ascunse întrucât soluția instanței s-a întemeiat exclusiv pe un caz special de rezoluțiune, ce nu impunea analizarea acelorași condiții ca în cazul antrenării rezoluțiunii contractului de vânzare - cumpărarei pentru vicii ascunse.

În considerarea dispozițiilor cuprinse în art. 1356 C. civ. 1864 și art. 67 alin. (3) Codul comercial 1887 (norme aplicabile în raport de data încheierii contractului de vânzare - cumpărare dintre părți), ca efect al rezoluțiunii contractului, instanța de apel a dispus restituirea de către vânzător a prețului, sumă actualizată cu rata inflației pentru menținerea valorii reale a sumei plătite de cumpărător, dar și plata unor daune interese evaluate la nivelul dobânzii legale, calculate de la data încheierii contractului și până la restituirea efectivă a prețului, pârâtul, acționând în virtutea calității sale de comerciant și fiind considerat de rea-credință la data semnării contractului.

În ceea ce privește criticile recurentei privitoare la neanalizarea de către instanța de apel a cererii de chemare în garanție în urma admiterii acțiunii principale, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că au fost corect aplicate limitele efectului devolutiv al apelului determinate de ceea ce s-a apelat, conform art. 477 C. proc. civ., în absența unei căi de atac referitoare la soluția asupra acestei cereri incidentale.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 497 rap. la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul ca nefondat.

Cu majoritate:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2217 din 13 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. și intimata-chemată în garanție S.C. A. S.R.L..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 decembrie 2019.

Cu opinia separată a doamnei judecător D., în sensul:

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor aflate la dosar, constat că recursul formulat este fondat pentru următoarele considerente:

Prin decizia civilă nr. 2217 din 13 decembrie 2017, pronunțată in dosar nr. x/2014 de către Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, s-a procedat la analizarea sentinței civile nr. 8066 din 20 decembrie 2016 și a încheierilor de ședință din 16.06.2015, din 24.05.2015 și din 22.11.2016 pronunțate de către Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul cu numărul de mai sus, în raport cu motivele de apel ale reclamantului B., motive care au vizat în special nesoscotirea autorității de lucru judecat de către prima instanță.

A susținut reclamantul, în fața instanței de apel, că autoritatea de lucru judecat se impunea în cauză în considerarea situației de fapt stabilită prin hotărâre irevocabilă în dosarul nr. x/2012 - având ca obiect plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București - și în raport cu expertiza judiciară omologată cu ocazia examinării plângerii contravenționale, situație ce se încadrează perfect în prevederile art. 430 alin. (2) din C. proc. civ. și care făceau de prisos administrarea în speța de față a unei alte expertize tehnice în specialitatea auto, cum s-a dispus prin încheierile atacate.

Apelantul-reclamant s-a arătat nemulțumit de administrarea probei cu expertiză tehnică în fața primei instanțe, apreciind-o ca neutilă cauzei, câtă vreme în dosarul având ca obiect plângerea contravențională împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. x/1297, încheiat la 26.06.2012 de agenți constatatori din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, s-a reținut neconformitatea autoturismului cumpărat de la operatorul economic SC. C. S.R.L..; societății aplicându-i-se sancțiunea contravențională a avertismentului.

În considerarea reclamantului, prima instanță ar fi trebuit să observe că neconformitatea autoturismului, obiect al contractului de vânzare-cumpărare nr. 08 567 11716/23.03.2009 încheiat cu pârâta SC. C. S.R.L.. și a cărui rezoluțiune o solicită pe calea prezentei cereri de chemare în judecată, potrivit art. 11 din Legea nr. 449/2003, a fost anterior constatată și se află la baza acțiunii în justiție, aceasta constituind sfera noțiunii de vicii ascunse și obiectul dedus judecății.

Instanța de apel a îmbrățișat silogismul juridic expus de către apelant și a reținut la rândul ei că în ceea ce privește constatările făcute de instanțele de judecată în litigiul având ca obiect plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. x/1297 încheiat la 26.06.2012 de agenții constatatori din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, cu referire la existența unor defecțiuni majore ale autoturismului care nu au fost remediate într-o perioadă rezonabilă de timp de către intimata-pârâtă, nu ar putea fi infirmate prin hotărârea judecătorească pronunțată în prezenta cauză, căci ar însemna să se înfrângă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat asupra acestei chestiuni litigioase dezlegată anterior în raporturile dintre părți.

Se observă, așadar, că instanța de apel reține incidența dispozițiilor art. 431 alin. (2) rap. la art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., cu consecința evidențierii efectului pozitiv al autorității de lucru judecat decurgând din sentința civilă nr. 9985/30.04.2013 pronunțată în dosarul nr. x/2012 de Judecătoria Sectorului 1 București și modificată în parte prin decizia civilă nr. 144/16.01.2014 pronunțată de Tribunalul București, efect care s-ar răsfrânge în prezenta pricină.

Pentru a proceda astfel a ignorat însă faptul că efecte decizorii în dosarul având ca obiect plângerea contravențională pot fi considerate numai acelea pe care se sprijină într-un final soluția de sancționare a intimatei SC. C. S.R.L., și-anume cele care au condus la aplicarea unui avertisment, pentru nerespectarea de către aceasta a unui timp rezonabil în care să fii efectuat reparațiile solicitate de către cumpărătorul-reclamant, în temeiul art. 5 și art. 7 alin. (2) din Ordonanța Guvernului României nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Prin decizia civilă nr. 144/16.01.2014 pronunțată de Tribunalul București s-a înlăturat în mod irevocabil măsura complementară, reparatorie, de înlocuire a autoturismului vândut de către intimata-contravenientă cu altul identic sau rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare, astfel cum fusese dispusă inițial prin procesul-verbal de contravenție, în temeiul art. 11 alin. (4) din Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora.

Cu alte cuvinte, în raport de temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, respectiv față de art. 13 și 14 din Legea nr. 449/2003, instanța de apel a reținut în mod nelegal efectul pozitiv al autorității de lucru judecat decurgând din sentința civilă nr. 9985/30.04.2013 pronunțată în dosarul nr. x/2012 de Judecătoria Sectorului 1 București și modificată în parte prin decizia civilă nr. 144/16.01.2014 pronunțată de Tribunalul București.

În contextul noii individualizări a sancțiunii contravenționale și a împrejurării că prin decizia definitivă nr. 144/16.01.2014 s-a reținut faptul că măsura constând în înlocuirea produsului sau restituirea contravalorii acestuia nici nu ar putea fi dispusă pe calea sancțiunii contravenționale complementare, câtă vreme prin aceasta se urmărește un scop esențialmente reparator, apt să refacă dezechilibrul contractual dintre vânzător și consumator, se impunea ca instanțele judecătorești să examineze cu atenție pretențiile deduse judecății în prezentul litigiu, din perspectiva acțiunii redhibitorii, de rezoluțiune a contractului de vânzare-cumpărare pentru vicii ascunse.

În atare situație, recursul intimatei-pârâtă, prin care s-a criticat soluția instanței de apel din perspectiva nesocotirii prevederilor art. 1200 și art. 1201 din C. civ. de la 1864, aplicabil în speță față de data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, contract a cărui rezoluțiune a solicitat-o reclamantul, precum și din perspectiva necercetării pretențiilor deduse judecății care au antamat chestiunea vizând deficiența calitativă a autoturismului livrat de către recurentă, prin raportare la art. 13 și art. 14 din Legea nr. 449/2003, apare ca fiind fondat.

Era necesar ca instanța judecătorească să stabilească cauza defecțiunilor manifestate ulterior cumpărării autoturismului, să verifice dacă ele existau la momentul încheierii contractului și, nu în ultimul rând, să observe că masura reparatorie constând în rezoluțiunea contractului, la care se referă reclamantul în cererea sa de chemare în judecată, se poate "solicita", cum arată art. 13 alin. (1) din Legea nr. 449/2001, prin raportare la art. 11 alin. (4) din același act normativ, nefiind prin urmare o chestiune tranșată.

Acțiunea în rezoluțiunea vânzării implică în mod necesar existența unui litigiu între părțile contractante (în lipsa unui acord al acestora cu privire la desființarea raporturilor lor contractuale), litigiu prin care să se lămurească aspectele referitoare la repararea bunului și la luarea acestei măsuri reparatorii într-o perioadă de timp rezonabilă, cum impun cerințele art. 13 din Legea nr. 449/2003.

Cu ocazia examinării plângerii formulate împotriva procesului-verbal de contravenție nr. x/1297, încheiat la 26.06.2012, instanța judecătorească a stabilit în mod definitiv faptul că autovehiculul a fost reparat așa încât a menținut măsura avertismentului scris numai pentru repararea cu depășire a termenului de 15 zile prevăzut în Legea nr. 449/2003, situație în care, pe calea dreptului comun, urma a se examina dacă acțiunea în rezoluțiune, pentru nerepararea într-un timp rezonabil a bunului, putea fi admisă.

Nu este lipsit de importanță textul de lege pe care cumpărătorul și-a întemeiat cererea, deoarece art. 10 din Legea nr. 449/2003,pe care acesta îl invocă în vederea obținerii unei hotărâri judecătorești în rezoluțiunea contractului pentru lipsa conformității bunului, face trimitere numai la prevederile art. 13 și art. 14 din același act normativ, iar o altă instanță judecătorească a stabilit deja in mod irevocabil faptul că autovehiculul în litigiu a fost reparat. Cu toate acestea, deoarece pe lângă Legea nr. 449/2003, reclamantul s-a mai prevalat în fapt și de culpa vânzătorului pentru viciile ascunse ale bunului vândut, acțiunea redhibitorie prezentată trebuia examinată în fapt și în drept în lumina tuturor textelor de lege incidente în dosar.

Susținerile reclamantului din acțiunea introductivă, cum că lipsa conformității produsului este totală, acest fapt fiind reținut cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr. 9985/30.04.2013, sunt contrazise de actele și lucrările dosarului, după cum am arătat mai sus, iar instanța de apel a pronunțat o decizie nelegală atunci când a reținut efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al considerentelor sentinței amintite, care a fost modificată, în parte, prin decizia civilă nr. 144/16.01.2014 de Tribunalul București; considerente care nu cuprind rezolvarea problemei de fond dedusă judecății în prezenta pricină.

Față de cele expuse, văzând și dispozițiile art. 488 pct. 5 și 8 din C. proc. civ., se impunea ca în temeiul art. 497 din C. proc. civ., recursul să fie admis cu consecința casării deciziei recurate.

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2217 din 13 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. și intimata-chemată în garanție S.C. A. S.R.L..

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 decembrie 2019.

Sursă