ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3858/2007
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3858/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată
la 5 ianuarie 2005 pe rolul Judecătoriei Sector 6 București reclamanta
SC G.M.C. SRL București a solicitat obligarea
pârâtului C.M. la restituirea autoturismului marca VW Golf, proprietatea
reclamantei, încredințat pentru rezolvarea sarcinilor de serviciu și pe care îl
utilizează fără nici un drept începând cu 10 noiembrie 2004, dată când contractul
de muncă a încetat prin acordul părților.
S-a
solicitat totodată și obligarea pârâtului la 13.333.333 lei lunar începând cu
decembrie 2004 și până la restituirea efectivă a autoturismului, suma
reprezentând daune, interese moratorii, precum și înființarea unui sechestru
judiciar asupra bunului în persoana reclamantei, în calitate de custode.
Prin
sentința civilă nr. 523 din 28 ianuarie 2005 a
Judecătoriei Sector 6 București s-a
declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 4
București, iar această instanță, la rândul său, prin sentința civilă nr. 5336
din 30 septembrie 2005, a declinat competența în favoarea Tribunalului București,
secția comercială, reținând natura comercială a cauzei în raport de
dispozițiile art. 7 și art. 56 C. com., raportate la art. 2 pct. 1 lit. a) C.
proc. civ.
Tribunalul București, secția
comercială, a admis în parte acțiunea precizată a reclamantei și a obligat
pârâtul, prin sentința comercială nr. 7990 din 5 octombrie 2006, să restituie
reclamantei autoturismul marca VW Golf
,
respingând cererea privind acordarea daunelor moratorii, cu 76.000 lei
cheltuieli de judecată în sarcina pârâtului.
În considerentele
acestei sentințe s-a reținut că cererea privind sechestrul judiciar nu a mai
fost susținută de reclamantă încă din fața
Judecătoriei Sectorului 4 București
iar prin încheierea din 29 iunie 2006 a fost
respinsă excepția de litispendență invocată de pârât în fața tribunalului.
Apelul
declarat de pârât împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia
comercială nr. 118 din 7 martie 2007 a
Curții de Apel București, secția a VI-a comercială
și, urmare admiterii excepției autorității lucrului judecat, a fost respins și
capătul de cerere privind obligarea pârâtului la restituirea autoturismului
precum și la plata cheltuielilor de judecată, menținându-se restul
dispozițiilor sentinței de fond.
În esență, instanța de apel
a reținut că prin sentința comercială nr. 3409 din 10 mai 2006 a Tribunalului
București, secția comercială, definitivă prin decizia nr. 80 din 13 februarie
2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, s-a soluționat un
alt litigiu, desfășurat între aceleași părți, cu același obiect și
întemeindu-se pe aceeași cauză juridică, așa încât s-a apreciat în temeiul art.
1201 C. civ., coroborat cu art. 1200 pct. 4 C. civ., că în cauză există
autoritate de lucru judecat, pârâtul fiind obligat la restituirea aceluiași
autoturism într-un alt litigiu.
Nemulțumit
de această decizie pârâtul a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru
nelegalitate, invocând dispozițiile art. 304 pct. 3, 5 și 7 C. proc. civ.
În
dezvoltarea criticilor întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.,
recurentul invocă necompetența instanțelor comerciale, de fond și apel, apreciind
că litigiul de față intra în competența Tribunalului București, secția litigii
de muncă, autoturismul în litigiu fiindu-i pus la dispoziție de către
reclamantă în temeiul contractului său de muncă.
Prin
cea de-a doua critică, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.,
recurenta critică instanța de apel pentru că s-a pronunțat cu prioritate asupra
excepției autorității lucrului judecat fără a-și verifica propria competență
materială în soluționarea cauzei.
Prin
ultima critică, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul
critică respingerea în apel a probei testimoniale și modul superficial și
părtinitor în care au fost apreciate probele dosarului, solicitând obligarea
intimatei să depună la dosar originalele actelor invocate de el în apărare.
Recursul
este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Recurentul
invocă neîntemeiat în recurs necompetența instanțelor comerciale deoarece, din
actele dosarului rezultă că el însuși a susținut natura comercială a cauzei,
excepție ce a fost avută în vedere la declinarea competenței judecătoriei către
Tribunalul București, secția comercială.
Câtă
vreme recurentul de față nu a recurat sentința de declinare a cauzei de la
judecătorie la instanța comercială, curtea apreciază că această sentință îi
este opozabilă, iar natura cauzei nu mai poate fi repusă în discuție, altfel
încălcându-se autoritatea lucrului judecat, ceea ce este inadmisibil.
De
asemenea, recurentul critică nejustificat rezolvarea cu prioritate a excepției
autorității lucrului judecat și încălcarea dispozițiilor art. 105 alin. (2) C.
proc. civ. deoarece, din motivele de apel nu rezultă că apelantul pârât ar fi invocat
vreo excepție, alta decât cea invocată din oficiu de către instanță, excepția
autorității lucrului judecat fiind o excepție peremptorie și rezolvată de
instanță cu respectarea dispozițiilor art. 136 și art. 137 C. proc. civ.
Cât
privește ultima critică deși recurentul a încadrat-o în motivul de recurs prevăzut
de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în realitate, din dezvoltările făcute,
rezultă că respectivele critici se încadrează în motivele de recurs prevăzute
de art. 304 pct. 10 și 11 C. proc. civ., abrogate la data promovării
recursului, ea privind probele administrate și analizarea lor, aspecte ce țin
de netemeinicia deciziei și nu de nelegalitatea ei.
În
consecință, curtea apreciază drept nefondate criticile invocate motiv pentru
care va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de pârâtul C.M. împotriva deciziei nr. 118 din 7 martie 2007 a Curții de Apel
București, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 28 noiembrie 2007.