ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2069/2011

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 8 octombrie 2009

sub nr. 39884/3/2009, reclamanta SC C.T.C. SRL a chemat în judecată pârâta SC M.I.

SA solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să se dispună

obligarea acesteia la executarea obligației „de a face”, rezultând din

contractul de leasing nr. DF 9063 din 4 iulie 2005, respectiv predarea actelor

autoturismului ce a format obiectul contractului sus menționat.

Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

prin sentința comercială nr. 1982 din 24 februarie 2010, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC C.T.C. SRL, prin lichidator judiciar V.R.C.I., și a

obligat societatea pârâtă să predea societății reclamante actele (de

proprietate și de identificare) aparținând autoturismului marca F.M., conform

contractului de leasing nr. 9063 din 4 iulie 2005 încheiat de părți, luându-se

act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut că, la data de 4 iulie 2005, între societatea

reclamantă și cea pârâtă a fost încheiat contractul de leasing nr. DF 9063,

contract ce a avut ca obiect achiziționarea autoturismului marca F.M., în

valoare totală de 22.045.00 euro, plata urmând să se facă în 36 rate lunare.

Autoturismul a fost predat către societatea reclamantă la data de 8 iulie 2005,

iar ultima rată era datorată la data de 1 iulie 2008, în valoare de 506,38

Euro.

Prima instanță a reținut că a fost

acoperit cazul de culpă contractuală astfel: societatea pârâtă a emis, în data

de 13 iunie 2008, două facturi cu numerele 00479125 din 13 iunie 2008 și nr. 00479126

din 13 iunie 2008, care reprezentau comisionul de închidere a contractului și

accize, facturi ce au fost achitate prin ordinul de plata nr. 83, în valoare

totală de 4092,47 lei.

Potrivit dispozițiilor art. 1073 C.

civ., creditorul unei obligații are dreptul „de a dobândi îndeplinirea exactă a

obligației.”

Față de înscrisurile depuse la dosar

de părți, s-a concluzionat că societatea reclamantă și-a îndeplinit obligațiile

contractuale asumate, motiv pentru care refuzul societății pârâte, de nepredare

a actelor de proprietate aferente autovehiculului ce a format obiectul

contractului de leasing financiar nr. DF 9063, nu are nici-o justificare.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel SC M.I. SA, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția

a V-a comercială, sub nr. 39884/3/2009.

Prin decizia comercială nr. 452 din 4

octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, a fost

respins apelul pârâtei, ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut următoarele:

La 12 ianuarie 2010 reclamanta SC C.T.C.

SRL a învestit instanța cu o cerere în obligația de a face, rezultând din

contractul de leasing DF nr. 9063 din 4 iulie 2005, respectiv predarea actelor

autoturismului marca F.M.

Ulterior, la termenul din 13

ianuarie 2010, reclamanta a învederat că se află în insolvență, fiind introdus

în cauză administratorul judiciar V.C.I.

Apelanta pârâtă a susținut că

sentința atacată este netemeinică și nelegală întrucât intimata reclamantă are

datorii și ca atare aceasta nu a putut suporta achitarea obligațiilor derivând

din contractele de leasing încheiate.

În acest sens s-a arătat că în cauză

a intervenit un caz de culpă prin datoriile înregistrate în baza contractelor nr.

30664 din 27 septembrie 2007 și nr. 30961 din 8 octombrie 2007.

Dispozițiile art. 970 alin. (2) C.

civ., prevăd că în afara efectelor expres prevăzute în contrat, și legea

stabilește efectele contractelor.

Un astfel de caz de incidență a

legii în derularea unui raport contractual este cel stipulat de art. 46 alin.

(1) din Legea nr. 85/2006, care prohibește efectuarea de plăți după deschiderea

procedurii insolvenței.

Ca atare, odată deschisă procedura

insolvenței, plățile în baza contractelor nr. 30664 din 27 septembrie 2007 și nr.

30961 din 8 octombrie 2007 au devenit imposibil de efectuat, în baza textului

de lege mai sus menționat și, ca o consecință, cazul de culpă invocat de pârâta

apelantă, în baza art. 16 alin. (1) lit. e) nu mai operează.

Apelanta M.A.I. SA a susținut că reclamanta

mai datora bani și în baza contractului nr. 9063 din 4 iulie 2005.

Instanța de apel a reținut că, deși

pârâta a facturat închiderea contractului și accizele corespunzătoare, iar

reclamanta a executat plățile, apelanta - pârâtă a refuzat executarea

obligației de a preda documentele, susținând că există un caz de culpă la

contractul nr. 9063, prin neachitarea sumei de 6705,02 lei, compusă din: rate

de leasing, comisioane de asigurare, etc. (inclusiv taxe), fără a se indica

însă rata, perioada căreia îi corespunde rata și factura care ar fi fost emisă.

Față de aceste împrejurări și cum

reclamanta a făcut dovada că a achitat toate facturile emise de pârâtă în baza

contractului nr. 9063/2005, iar aceasta a refuzat să-i predea actele autoturismului,

în mod corect prima instanță a admis acțiunea, considerând ca neconcludente

susținerile pârâtei din notificarea cazului de culpă referitoare la rate și

comisioane.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta SC M.I. SA București, aducându-i următoarele critici:

Recurenta - pârâtă a încheiat cu

intimata - reclamantă, trei contracte de leasing, respectiv nr. DF9063 din 4

iulie 2005, nr. DF30634 din 27 septembrie 2007 și nr. DF30961 din 8 octombrie

2007.

Contractele încheiate în anul 2007

au fost reziliate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor de plată de către

reclamantă.

Instanța de apel a reținut o stare

de fapt eronată, atunci când a concluzionat că reclamanta nu a plătit ratele

restante din cauza faptului că împotriva acesteia s-a deschis procedura

insolvenței, prevăzută de Legea nr. 85/2006, deoarece deschiderea procedurii

s-a făcut la data de 5 noiembrie 2009, în timp ce notificările cazurilor de

culpă aferente celor trei contracte de leasing au fost expediate la data de 26

mai 2008, iar modificările de reziliere au fost expediate la 20 noiembrie 2008

și respectiv la 22 decembrie 2008.

Prin urmare, recurenta - pârâtă

apreciază că instanța de apel a reținut, în mod greșit, că nu există cazul de

culpă prevăzut de paragraful 16 alin. (1) lit. e) din condițiile generale din

contractul de leasing, constând în faptul că pe contractele de leasing din anul

2007 intimata - reclamantă înregistra restanțe în cuantum total de 38.739,77

lei.

Recurenta - pârâtă mai apreciază că

dreptul de opțiune prevăzut de O.G. nr. 51/1997, operează numai în cazul în

care nu a apărut un caz de culpă, or, în situația dată intimata - reclamantă

înregistra un caz de culpă, pe contractul din anul 2005, fiind notificată cu o

restanță de 6705,02 lei, astfel încât, în mod greșit s-a reținut că reclamanta

nu mai avea restanțe pe acest contract.

Recurenta - pârâtă a solicitat

judecarea cauzei în lipsă.

Analizând decizia recurată, prin

raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este

nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Prin cererea introductivă reclamanta

a învestit prima instanță cu o cerere în obligația de a face, rezultând din

contractul de leasing nr. DF9063 din 4 iulie 2005, nefăcând nici o cerere

referitoare la contractele de leasing încheiate în anul 2007.

Prin urmare, în mod legal, instanța

de apel a analizat doar situația acestui contract, reținând că reclamanta și-a

îndeplinit obligațiile contractuale, plătind toate datoriile referitoare la

acest contract.

Faptul că, reclamanta nu și-ar fi

achitat toate datoriile rezultând din derularea contractelor încheiate în anul

2007, nu poate avea nici o legătură cu executarea obligațiilor decurgând din

contractul încheiat în anul 2005, așa după cum susține recurenta pârâtă.

Critica privind netemeinicia

deciziei pronunțate de instanța de apel, privind pretinsa neîndeplinire a

tuturor obligațiilor contractuale pe care reclamanta le avea către pârâta - recurentă,

relativ la contractul de leasing încheiat în anul 2005, nu mai poate fi

analizată de către instanța de recurs, deoarece, pe de o parte, instanța de

apel a reținut că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii acestor obligații

contractuale, iar pe de altă parte, această critică nu vizează nelegalitatea

soluției, dispozițiile pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ., fiind abrogate

prin O.U.G. nr. 138/2000.

Având în vedere cele de mai sus, în

baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

SC M.I. SA București împotriva deciziei nr. 452 de la 4 octombrie 2010

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 26 mai 2011.