ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2069/2011

Asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 8 octombrie 2009 sub nr. 39884/3/2009, reclamanta SC C.T.C. SRL a chemat în judecată pârâta SC M.I. SA solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să se dispună obligarea acesteia la executarea obligației „de a face”, rezultând din contractul de leasing nr. DF 9063 din 4 iulie 2005, respectiv predarea actelor autoturismului ce a format obiectul contractului sus menționat. Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 1982 din 24 februarie 2010, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC C.T.C.

SRL, prin lichidator judiciar V.R.C.I., și a obligat societatea pârâtă să predea societății reclamante actele (de proprietate și de identificare) aparținând autoturismului marca F.M., conform contractului de leasing nr. 9063 din 4 iulie 2005 încheiat de părți, luându-se act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, la data de 4 iulie 2005, între societatea reclamantă și cea pârâtă a fost încheiat contractul de leasing nr. DF 9063, contract ce a avut ca obiect achiziționarea autoturismului marca F.M., în valoare totală de 22.045.00 euro, plata urmând să se facă în 36 rate lunare. Autoturismul a fost predat către societatea reclamantă la data de 8 iulie 2005, iar ultima rată era datorată la data de 1 iulie 2008, în valoare de 506,38 Euro.

Prima instanță a reținut că a fost acoperit cazul de culpă contractuală astfel: societatea pârâtă a emis, în data de 13 iunie 2008, două facturi cu numerele 00479125 din 13 iunie 2008 și nr. 00479126 din 13 iunie 2008, care reprezentau comisionul de închidere a contractului și accize, facturi ce au fost achitate prin ordinul de plata nr. 83, în valoare totală de 4092,47 lei. Potrivit dispozițiilor art. 1073 C. civ., creditorul unei obligații are dreptul „de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației.” Față de înscrisurile depuse la dosar de părți, s-a concluzionat că societatea reclamantă și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate, motiv pentru care refuzul societății pârâte, de nepredare a actelor de proprietate aferente autovehiculului ce a format obiectul contractului de leasing financiar nr. DF 9063, nu are nici-o justificare.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel SC M.I. SA, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a comercială, sub nr. 39884/3/2009. Prin decizia comercială nr. 452 din 4 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, a fost respins apelul pârâtei, ca nefondat. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele: La 12 ianuarie 2010 reclamanta SC C.T.C. SRL a învestit instanța cu o cerere în obligația de a face, rezultând din contractul de leasing DF nr. 9063 din 4 iulie 2005, respectiv predarea actelor autoturismului marca F.M. Ulterior, la termenul din 13 ianuarie 2010, reclamanta a învederat că se află în insolvență, fiind introdus în cauză administratorul judiciar V.C.I.

Apelanta pârâtă a susținut că sentința atacată este netemeinică și nelegală întrucât intimata reclamantă are datorii și ca atare aceasta nu a putut suporta achitarea obligațiilor derivând din contractele de leasing încheiate. În acest sens s-a arătat că în cauză a intervenit un caz de culpă prin datoriile înregistrate în baza contractelor nr. 30664 din 27 septembrie 2007 și nr. 30961 din 8 octombrie 2007. Dispozițiile art. 970 alin. (2) C. civ., prevăd că în afara efectelor expres prevăzute în contrat, și legea stabilește efectele contractelor. Un astfel de caz de incidență a legii în derularea unui raport contractual este cel stipulat de art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, care prohibește efectuarea de plăți după deschiderea procedurii insolvenței.

Ca atare, odată deschisă procedura insolvenței, plățile în baza contractelor nr. 30664 din 27 septembrie 2007 și nr. 30961 din 8 octombrie 2007 au devenit imposibil de efectuat, în baza textului de lege mai sus menționat și, ca o consecință, cazul de culpă invocat de pârâta apelantă, în baza art. 16 alin. (1) lit. e) nu mai operează. Apelanta M.A.I. SA a susținut că reclamanta mai datora bani și în baza contractului nr. 9063 din 4 iulie 2005. Instanța de apel a reținut că, deși pârâta a facturat închiderea contractului și accizele corespunzătoare, iar reclamanta a executat plățile, apelanta - pârâtă a refuzat executarea obligației de a preda documentele, susținând că există un caz de culpă la contractul nr. 9063, prin neachitarea sumei de 6705,02 lei, compusă din: rate de leasing, comisioane de asigurare, etc. (inclusiv taxe), fără a se indica însă rata, perioada căreia îi corespunde rata și factura care ar fi fost emisă.

Față de aceste împrejurări și cum reclamanta a făcut dovada că a achitat toate facturile emise de pârâtă în baza contractului nr. 9063/2005, iar aceasta a refuzat să-i predea actele autoturismului, în mod corect prima instanță a admis acțiunea, considerând ca neconcludente susținerile pârâtei din notificarea cazului de culpă referitoare la rate și comisioane. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC M.I. SA București, aducându-i următoarele critici: Recurenta - pârâtă a încheiat cu intimata - reclamantă, trei contracte de leasing, respectiv nr. DF9063 din 4 iulie 2005, nr. DF30634 din 27 septembrie 2007 și nr. DF30961 din 8 octombrie 2007. Contractele încheiate în anul 2007 au fost reziliate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor de plată de către reclamantă.

Instanța de apel a reținut o stare de fapt eronată, atunci când a concluzionat că reclamanta nu a plătit ratele restante din cauza faptului că împotriva acesteia s-a deschis procedura insolvenței, prevăzută de Legea nr. 85/2006, deoarece deschiderea procedurii s-a făcut la data de 5 noiembrie 2009, în timp ce notificările cazurilor de culpă aferente celor trei contracte de leasing au fost expediate la data de 26 mai 2008, iar modificările de reziliere au fost expediate la 20 noiembrie 2008 și respectiv la 22 decembrie 2008. Prin urmare, recurenta - pârâtă apreciază că instanța de apel a reținut, în mod greșit, că nu există cazul de culpă prevăzut de paragraful 16 alin. (1) lit. e) din condițiile generale din contractul de leasing, constând în faptul că pe contractele de leasing din anul 2007 intimata - reclamantă înregistra restanțe în cuantum total de 38.739,77 lei.

Recurenta - pârâtă mai apreciază că dreptul de opțiune prevăzut de O.G. nr. 51/1997, operează numai în cazul în care nu a apărut un caz de culpă, or, în situația dată intimata - reclamantă înregistra un caz de culpă, pe contractul din anul 2005, fiind notificată cu o restanță de 6705,02 lei, astfel încât, în mod greșit s-a reținut că reclamanta nu mai avea restanțe pe acest contract. Recurenta - pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Prin cererea introductivă reclamanta a învestit prima instanță cu o cerere în obligația de a face, rezultând din contractul de leasing nr. DF9063 din 4 iulie 2005, nefăcând nici o cerere referitoare la contractele de leasing încheiate în anul 2007. Prin urmare, în mod legal, instanța de apel a analizat doar situația acestui contract, reținând că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile contractuale, plătind toate datoriile referitoare la acest contract. Faptul că, reclamanta nu și-ar fi achitat toate datoriile rezultând din derularea contractelor încheiate în anul 2007, nu poate avea nici o legătură cu executarea obligațiilor decurgând din contractul încheiat în anul 2005, așa după cum susține recurenta pârâtă.

Critica privind netemeinicia deciziei pronunțate de instanța de apel, privind pretinsa neîndeplinire a tuturor obligațiilor contractuale pe care reclamanta le avea către pârâta - recurentă, relativ la contractul de leasing încheiat în anul 2005, nu mai poate fi analizată de către instanța de recurs, deoarece, pe de o parte, instanța de apel a reținut că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii acestor obligații contractuale, iar pe de altă parte, această critică nu vizează nelegalitatea soluției, dispozițiile pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ., fiind abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC M.I. SA București împotriva deciziei nr. 452 de la 4 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 26 mai 2011.