ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 387/2011

Ședința publică de la 27 ianuarie 2011 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 7639 din 19 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI a comercială, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A.S. SRL București în contradictoriu cu pârâtele SC C.E.L.I.F.N. SA București, SC I.H.V.F.C. SRL București, SC M.P.C. SRL București și SC G.S.C. SRL București. S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC I.H.V.F.C. SRL și SC C.E.L.I.F.N. SA pentru autoturismele BMW 530 serie șasiu WBANC710X0B145147 culoare gri, Nissan Terano serie sașiu JTEBZ29J100037706 de culoare bej, a contractului de vânzare-cumpărare nr. 30 din 21 decembrie 2006 dintre SC M.P.C.

SRL și SC C.E.L.I.F.N. SA pentru autoturismul Toyota Land Cruiser, serie șasiu WSKTVUR20U0544773 de culoare maro. S-a constatat nulitatea absolută a contractelor de leasing financiar încheiate de SC C.E.L.I.F.N. SA pentru autoturismul BMW 530 culoare gri serie șasiu WBANC710X0B145147 conform contractului 5407/2007; Nissan Terano serie șasiu WSKTVUR20U0544773 culoare bej, conform contract 5570/2001; Toyota Land Crusier serie sașiu JTEBZ29JOOO6214 de culoare maro, conform contract 5371/2006. S-a admis cererea de chemare în garanție. S-a obligat SC I.H.V.F.C. SRL la plata sumei de 248.062,78 lei daune și 5.672 lei cheltuieli de judecată și SC M.P.C. SRL la plata sumei de 204.983,45 lei daune și 5.241 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.

S-a obligat pârâta la plata sumei de 39,6 lei cheltuieli de judecată către reclamantă. Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele: Reclamanta este proprietara autoturismelor BWM 530 de culoare gri, dobândit prin factura nr. B VEH 1917105 din 20 decembrie 2006 emisă de către SC I.H.V.F.C. SRL, Nissan Terano de culoare bej dobândit prin factura nr. B VEH 1800005 din 7 decembrie 2006 emisă de aceeași pârâtă și Toyota Land Cruser culoare maro dobândită prin factura nr. 7083648 din 4 mai 2005 emisă de SC F.L. SA și prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în aceeași dată, aflat însă în stare avariată și radiat din evidența serviciului de permise și înmatriculări în data de 4 august 2006. Aceste autoturisme au fost vândute și predate în regim de leasing unor terțe societăți, cu încălcarea dreptului de proprietate al reclamantei, motiv care atrage nulitatea absolută a actului de înstrăinare.

A mai reținut prima instanță că pârâta SC C.E.L.I.F.N. SA a dobândit un bun de la o persoană care nu era proprietar și a dat în leasing bunul care nu îi aparținea, în mod fraudulos, fictiv, unor terțe societăți, cu încălcarea dreptului de proprietate al reclamantei. S-a reținut în cauză încălcarea dispozițiilor O.G. nr. 51/1997 întrucât locatorul nu și-a dovedit calitatea de proprietar și nu avea nici posesia respectivelor autoturisme atunci când le-a predat în regim de leasing. Apărarea pârâtei SC C.E.L.I.F.N. SA în sensul că facturile prin care s-au achiziționat autovehiculele BNW 530 și Nissan Terano au fost stornate a fost înlăturată de către prima instanță întrucât nu a fost probată efectuarea acestor operațiuni, iar reclamanta a contestat primirea facturilor pretins a fi fost stornate.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termenul legal prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ. SC C.E.L.I.F.N. SA, SC I.H.V.F.C. SRL și SC M.P.C. SRL, cererile fiind înregistrate pe rolul Curții de Apel București, secția a V a comercială. În ședința publică din data de 10 martie 2010 intimata reclamantă a invocat excepția lipsei capacității de folosință a apelantei SC I.H.V.F.C. SRL. Constatând că prin certificatul de grefă emis de Tribunalul București, secția a VII a comercială, în data de 24 decembrie 2009 (dosar nr. 4252/3/2008) s-a dovedit că prin sentința comercială nr. 6065 din 26 noiembrie 2009 pronunțată de judecătorul sindic s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC I.H.V.F.C.

SRL, precum și radierea acesteia din Registrul comerțului, Curtea a admis excepția lipsei capacității de folosință a acestei apelante. Prin decizia comercială nr. 298 din 12 mai 2010 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de SC C.E.L.I.F.N. SA și a anulat ca netimbrat apelul formulat de SC M.P.C. SRL. Deși a fost legal citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2.600 lei și a timbrului judiciar în valoare de 5 lei, apelanta SC M.P.C. SRL nu s-a conformat dispozițiilor instanței astfel încât, în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 Curtea a anulat acest apel, ca netimbrat. Analizând sentința atacată în raport de probele administrate, susținerile părților și temeiul de drept invocat, Curtea a constatat că apelul formulat de apelanta SC C.E.L.I.F.N.

SA este nefondat. Cu privire la solicitarea apelantei de verificare a caietului grefierului pentru a se constata dacă s-a dispus sau nu amânarea pronunțării, Curtea a apreciat netemeinicia acesteia, câtă vreme partea a fost prezentă la dezbateri, a depus concluzii orale, instanța de fond respectând principiile contradictorialității și oralității, astfel că nu i s-a produs apelantei nicio vătămare în acest sens. Asupra fondului litigiului instanța a reținut următoarele: Pârâta a „cumpărat” bunurile pe riscul său, fără să verifice calitatea de proprietar a vânzătorilor furnizori.

Toate cele trei autovehicule au fost dobândite de reclamantă înaintea apelantei, astfel: autoturismul BMW în data de 20 decembrie 2006, iar apelanta în data de 8 ianuarie 2007; autoturismul Nissan în data de 7 decembrie 2006, iar apelanta în data de 8 februarie 2007, iar autoturismul Toyota Land Cruser în data de 4 mai 2005, iar apelanta în data de 8 februarie 2007. În fața instanței de fond reclamanta a dovedit cu certitudine împrejurarea că toate documentele care au stat la baza înmatriculării în circulație a acestui ultim autoturism pe numele apelantei, care atestă transferul proprietății succesiv de la SC F.L. SA la reclamantă, în data de 4 mai 2005 și ulterior, fără acordul și știința acesteia prin unul sau mai mulți intermediari sunt contrafăcute, false, fapt dovedit prin compararea în instanță a facturii de dobândire.

Toate acestea relevă reaua credință a pârâtei apelante în acțiunile întreprinse. O dovadă în plus o reprezintă înmatricularea în circulație în data de 13 martie 2007 a autoturismului Toyota Land Cruser, cu toate că fusese avertizată în prealabil, cu o lună în urmă, atât prin e-mail cât și prin adresa nr. 068 din 14 februarie 2007 de către reclamantă despre faptul că 13 autovehicule proprietatea sa ar face obiectul unor contracte de leasing în care SC I.H.V.F.C. SRL ar apărea în calitate de furnizor, deși nu avea calitatea de proprietar al bunurilor. Curtea a înlăturat și susținerea apelantei pârâte în sensul că facturile fiscale prin care reclamanta ar fi devenit proprietară ar fi fost stornate de către vânzător, constatând că SC A.S.

SRL a dobândit proprietatea acestor autoturisme prin facturi acceptate, deci în baza unui acord de voință încheiat cu vânzătorul. Prin chitanțele și ordinele de plată depuse la dosar, reclamanta a dovedit că a achitat în avans suma de 1.453.125,35 lei pentru pârâta SC I.H.V.F.C. SRL care a emis însă facturi doar pentru suma de 1.408.108,41 lei, rămânând pentru diferența plătită în avans bunuri de predat către SC A.S. SA. În concluzie, cu privire la toate cele trei autoturisme – bunuri mobile, operează prezumția potrivit căreia posesia valorează proprietate. Art. 1909 C. civ. prevede faptul că „lucrurile mișcătoare se prescriu prin faptul posesiunii lor, fără să fie trebuință de vreo curgere de timp”.

Întrucât reclamanta deține facturile de achiziționare ale bunurilor anterior apelantei pârâte este și rămâne proprietatea acestora, având în vedere și prevederile art. 972 C. civ., potrivit cărora „dacă lucru ce cineva s-a obligat succesiv a da la două persoane este mobil, persoana pusă în posesiune este preferită și rămâne proprietară, chiar când titlul său este cu dată posterioară, numai posesiunea să fie de bună credință”. Acest aspect, al bunei credințe a fost pe deplin dovedit de către reclamanta în cauză. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC C.E.L.I.F.N. SA, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat, în principal, admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate, admiterea apelului formulat și schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantei, modificată și completată, ca neîntemeiată.

În subsidiar, admiterea în parte a recursului, modificarea în parte a deciziei recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantei cu privire la cele trei contracte de leasing, precum și a contractului de vânzare-cumpărare privind autoturismul Nissan Terano. În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susținut, în esență, următoarele: - Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., cel puțin unele din considerentele care au condus instanța de apel spre decizia adoptată sunt străine de natura pricinii și de criticile formulate. - Prin motivele de apel, s-a susținut că reclamanta ar fi trebuit să facă dovada plății prețului pentru cele două autoturisme (BMW 530 și Nissan Terano) nu că ar fi plătit anumite sume de bani către SC I.H.V.F.C.

SRL. Pe ordinele de plată (la care face referire instanța de apel) nu se precizează imputația plății (pe multe din ele nu există explicația ce se achită cu respectivul ordin de plată). - În mod cu totul eronat instanța a reținut că subscrisa a recunoscut faptul că a cumpărat doar duplicatele cărților de identitate ale autoturismelor; recurenta nu a recunoscut în niciun moment așa ceva. - În ce privește art. 304 pct. 8 C. proc. civ. s-a susținut că recurenta nu a contestat achitarea unor sume de bani de către SC A.S. SRL către SC I.H.V.F.C. SRL, ci ce reprezintă sumele acestea, întrucât din ordinele de plată și chitanțe nu rezultă plata prețului pentru autoturismele Nissan Terano și BMW 530. De vreme ce reclamanta nu a dovedit plata prețului autoturismelor, instanța de apel nu avea în baza căror probe să rețină că SC A.S.

SRL este proprietara acestor două autoturisme, acceptarea sau neacceptarea facturilor neavând relevanță. Facturile puteau foarte bine să fie acceptate, dar neachitate, situație în care ar fi putut foarte bine să fie stornate. - În ce privește motivul întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a susținut că instanța de apel a aplicat în mod greșit legea în privința considerentului că recurenta nu a verificat în prealabil dacă furnizorii autoturismelor sunt sau nu proprietarii bunurilor. Recurenta a făcut tot ce era posibil pentru a verifica proprietatea asupra bunurilor. - Instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 1 și art. 14 alin. (2) din O.G. nr. 51/1997. - Instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 296 C. proc.

civ., creându-i în propria cale de atac o situație mai grea decât cea din hotărârea atacată. Aceasta pentru că a reținut că recurenta ar fi de rea-credință, invocând în acest sens alte aspecte decât cele reținute de instanța de fond. - Pentru o mai bună înțelegere a situației de fapt instanța trebuia să rețină cazul concret al fiecăruia din cele trei autoturisme, în ordinea cronologică a derulării evenimentelor. Astfel autoturismul Toyota Land Cruser a fost proprietatea SC F.L. SA (antecesoarea recurentei) deținut în leasing de reclamantă. La data de 4 mai 2006 a operat transferul dreptului de proprietate asupra autoturismului către aceasta din urmă, conform facturii nr. 7083548. Pârâta SC I.H.V.F.C.

SRL s-a prezentat cu o cerere de finanțare a autoturismului, indicând ca și furnizor (proprietar) al acestuia pe SC M.P.C. SRL. În urma aprobării cererii de finanțare a fost încheiat contractul de leasing financiar nr. 5371 din 21 decembrie 2006. În baza acestui contract de leasing s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu furnizorul indicat de utilizator, respectiv SC M.P.C. SRL (factura fiscală 4596650 din 21 decembrie 2006) achitând acestuia prețul conform OP nr. 3921 din 22 decembrie 2006. Furnizorul a prezentat: originalul cărții de identitate a autoturismului și copia actului de proprietate, posesia autoturismului a fost transmisă pe loc utilizatorului. Intimata reclamantă a susținut că factura nr. 0119965 din 20 decembrie 2006 este falsă și că nu ar fi vândut niciodată autoturismul, însă nu aduce nici o explicație.

Mai mult deși devenise proprietar al autoturismului din 4 aprilie 2006 intimata reclamantă nu l-a înmatriculat în circulație în nume propriu până la 21 decembrie 2006. Recurenta a plătit prețul autoturismului 50.000 Euro (fără TVA) și a încasat avansul la contractul de leasing – 15.000 Euro (fără TVA) precum și primele patru rate de leasing. - Contractul de leasing s-a derulat până la 8 august 2007 când recurenta a reziliat unilateral acest contract de leasing pentru neplata ratelor. În cursul judecății nu s-a făcut dovada relei credințe a recurentei la momentul realizării operațiunilor și nici nu s-a dovedit intenția recurentei de a frauda interesele unor terțe persoane. În ce privește autoturismul BMW 530 D, atât reclamanta cât și recurenta au titluri de proprietate.

Între pârâta SC I.H.V.F.C. SRL în calitate de vânzătoare și SC A.S. SRL a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 017 și actul adițional din 21 noiembrie 2006 privind și autoturismul BMW 530 D al cărui preț era de 105.176 lei (TVA inclus). Ulterior încheierii acestui act adițional SC M.P.C. SRL s-a prezentat la recurentă cu o cerere de finanțare a aceluiași autoturism, indicând ca și proprietar al acestuia pe SC I.H.V.F.C. SRL. În urma aprobării cererii de finanțare a fost încheiat contractul de leasing financiar nr. 5407 din 9 ianuarie 2007 la valoarea de 39.500 Euro (fără TVA). În baza acestui contract de leasing recurenta a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu furnizorul indicat de utilizator, respectiv SC I.H.V.F.C.

SRL, achitând acestuia prețul conform OP nr. 84 din 11 ianuarie 2007. Furnizorul a prezentat originalul cărții de identitate a autoturismului, originalul actului de proprietate, declarația vamală, certificatul de autenticitate al autoturismului eliberat de Registrul Auto Român. Nu exista nici o obligație legală sau convențională a recurentei de a verifica dacă acest furnizor are și posesia autoturismului. Susținerea reclamantei că la mijloc ar fi o fraudă a legii nu are suport sub aspect probatoriu. În privința autoturismului Nissan Terano atât reclamanta cât și recurenta au titluri de proprietate, conform actelor aflate la dosar. Și cu privire la acest autoturism s-a reținut greșit că ar fi o fraudă a legii, soluția neavând suport probator.

Din probatoriul administrat nu rezultă decât reaua credință a societăților vânzătoare ale autoturismelor - SC I.H.V.F.C. SRL și SC M.P.C. SRL. Intimata reclamantă SC A.S. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și a anexat copii de pe sentințele civile nr. 778 din 11 februarie 2008 a Judecătoriei Sector 4 București și nr. 9508 din 30 aprilie 2008 a Judecătoriei Sector 4 București. Recursul nu este fondat. Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de pârâtă. În ce privește motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. se constată că acesta nu întrunește cerințele textului de lege invocat deoarece hotărârea nu cuprinde în considerente motive străine de natura pricinii. Motivarea hotărârii este clară, precisă, răspunde în fapt și în drept la cererile formulate de părți, conducând în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv, respectând astfel prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Instanța de apel s-a pronunțat în limitele cererii de apel, iar motivarea se referă la probele administrate în cauză fiind în concordanță cu acestea. Recurenta a invocat în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., însă din analizarea criticilor rezultă că raportarea la aceste dispoziții este formală, deoarece ele nu vizează interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății sau natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Criticile privesc o reapreciere a unor înscrisuri – ordine de plată, chitanțe, facturi – a concludenței și utilității lor în lămurirea faptelor deduse judecății. Instanța de apel a aplicat corect prevederile art. 969 C. civ., art. 972 C. civ., art. 1909 C. civ., O.G. nr. 51/1997, apreciind că actele de înstrăinare a autoturismelor și contractele de leasing financiar sunt lovite de nulitate absolută. Instanța de apel reținând că aceste autoturisme au fost vândute, respectiv date în leasing în mod fraudulos, fictiv unor terțe societăți cu încălcarea dreptului de proprietate al reclamantei, stare de fapt necenzurabilă în recurs a pronunțat o hotărâre legală, neafectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Față de starea de fapt stabilită nu se poate reține respectarea dispozițiilor O.G. nr. 51/1997 în sensul încheierii unor contracte de leasing financiar valabile de vreme ce locatorul nu și-a dovedit calitatea de proprietar și nu avea nici posesia respectivelor autoturisme. Principiul non reformatio in peius consacrat de art. 296 teza a II-a C. proc. civ. nu a fost încălcat de instanța de apel când a reținut reaua credință a pârâtei în acțiunile întreprinse. În cauză reclamanta justifică interes în constatarea nulității absolute a contractelor de leasing imobiliar, încât și sub acest aspect critica nu poate fi primită. Restul criticilor formulate de reclamantă privesc reaprecierea situației de fapt prin reanalizarea probelor și a concludenței acestora ce nu-și găsesc corespondent în ipotezele textului legal invocat (art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.). Din acest punct de vedere criticile vizează aspecte legate de netemeinicia hotărârii recurate, situație în care hotărârea nu mai poate fi supusă controlului judiciar din acest punct de vedere. Chiar și referirile la forța probantă ce trebuie acordată unor probe nu sunt susceptibile de a fi încadrate în vreunul din motivele de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. Acestea se circumscriu aspectelor de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a hotărârii atacate, încât nu pot fi cenzurate în recurs. Pentru considerentele expuse în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va respinge recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC C.E.L.I.F.N. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 298 din 12 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2011.