ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 569/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 569/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 260 din 19 iunie 2012, Tribunalul Dolj, în baza art. 215

alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74

lit. a), b), c) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul P.T.S.

la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.

64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.

În baza art. 213 alin. (1) C. pen. cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), b), c) C. pen. și art. 76 lit. e) C.

pen., a fost condamnat același inculpat ia pedeapsa de 2 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. și

art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea,

aceea de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64

lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.

64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata prevăzută de art.

71 C. pen.

În baza art. 14 C. proc. pen. rap. la art.

346 alin. (1) C. proc. pen. cu aplic. art. 998 - 999 C. civ., s-a admis acțiunea

civilă formulată de partea civilă SC B.S. IFN SA București și a fost obligat inculpatul

P.T.S., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC V. SRL Craiova, prin lichidator

judiciar A.M.I. Craiova, la plata sumei de 20.404,89 euro sau echivalentul în RON

la data achitării debitului, reprezentând despăgubiri materiale către această parte

civilă.

S-a admis acțiunea civilă formulată de

partea civilă SC O.L. IFN SA București și a fost obligat inculpatul P.T.S., în solidar

cu partea responsabilă civilmente SC V. SRL Craiova, prin lichidator judiciar A.M.I.

Craiova, la plata sumei de 61.658,76 euro sau echivalentul în RON la data achitării

debitului, reprezentând despăgubiri materiale către această parte civilă.

S-a admis acțiunea civilă formulată de

partea civilă SC T.L. IFN SA București și a fost obligat inculpatul P.T.S., în solidar

cu partea responsabilă civilmente SC V. SRL Craiova, prin lichidator judiciar A.M.I.

Craiova la plata sumei de 37.368,41 euro sau echivalentul în RON la data achitării

debitului, reprezentând despăgubiri materiale către această parte civilă.

S-a luat act că partea vătămată SC V.F.

SRL Hațeg nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

S-a respins acțiunea civilă formulată în

procesul penal de partea civilă SC U.L.C. IFN SRL București.

S-a admis cererea formulată de petentul

Z.A. privind scoaterea de sub sechestru asigurător a imobilului situat în Craiova,

județul Dolj, înscris în cartea funciară a localității Craiova.

S-a dispus ridicarea sechestrului asigurător

instituit asupra imobilului situat în Craiova, județul Dolj, înscris în cartea

funciară a localității Craiova.

A fost obligat inculpatul P.T.S., în solidar

cu partea responsabilă civilmente SC V. SRL Craiova, prin lichidator judiciar A.M.I.

Craiova, la 2.000 RON cheltuieli judiciare statului.

Pentru a dispune în acest sens, prima

instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Craiova nr. 153/P/2010 din 28 ianuarie 2011, s-a dispus trimiterea

în judecată, în stare de libertate, a inculpatului P.T.S. pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. și art. 213 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea

art. 33 lit. a) C. pen.

S-a reținut că prin rezoluția procurorului

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova nr. 1982/II/6/2010

din 26 februarie 2010 s-a dispus preluarea prezentei cauze, potrivit

prevederilor art. 209 alin. (4) C. proc. pen.

de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Împotriva numiților P.T.S. și M.F. a fost începută urmărirea penală pentru

infracțiunile de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și abuz de

încredere, ambele în formă continuată.

Infracțiunea de înșelăciune constă în

aceea că, în cursul anilor 2008-2009, sus-numiții în calitate de administrator,

respectiv director general la SC V. SRL Craiova, dealer auto marca H. pentru

județul Caraș-Severin, au indus în eroare mai multe persoane fizice și

juridice, cărora le-au vândut un număr de 8 autoturisme marca H., diverse

modele, asupra cărora SC V. SRL nu deținea proprietatea, ci doar un drept de

folosință, și un autoturism marca H. asupra SC V. SRL nu a deținut vreodată un

drept de proprietate sau folosință.

În condițiile în care cele 8

autoturisme marca H. menționate erau deținute de SC V. SRL, în baza unuor

contracte de leasing financiar, prin înstrăinarea acestora, cei doi inculpați

au săvârșit de asemenea o infracțiune de abuz de încredere în dauna

societăților proprietate ale autoturismelor, care dețineau calitatea de

finanțator în contractele de leasing încheiate, respectiv SC I.L.R. IFN SA, SC

B.S. IFN SA, SC O.T. IFN SA și SC T.L. IFN SA.

Din probele administrate în cauză, au

rezultat următoarele:

Începând din anul 2006, SC V. SRL

Craiova a devenit distribuitor autorizat de autoturisme marca H. pentru județul

Caraș-Severin, în baza unui contract încheiat în acest sens cu distribuitorul

național, SC H.A.R. SRL. În conformitate cu clauzele contractului încheiat, SC

V. SRL Craiova a înființat la Reșița, județul Caraș-Severin, un show-room

pentru expunerea și vânzarea autoturismelor marca H., existând de asemenea

obligația distribuitorului zonal de a deține permanent un stoc minim de

autovehicule și accesorii marca H., stocul fiind comunicat periodic de

distribuitorul național. Potrivit declarațiilor celor două persoane cercetate,

inițial SC V. SRL a achitat cu plata integrală în avans mai multe autoturisme

marca H., diverse modele, pentru a fi expuse în show-room în vederea vânzării.

Ulterior, pentru a nu ține blocate

sumele de bani plătite pentru mașinile de pe stoc, s-a hotărât a se solicita

către diferite societăți de leasing finanțare pentru aceste autoturisme, cât și

pentru achiziționarea unor alte autoturisme noi în sistem „sale and lease-back”,

acesta constituind o varietate relativ nouă a contractului de leasing și

presupunea, în speță, vânzarea de către SC V. SRL a unui autoturism către o

societate de leasing, urmată de preluarea imediată a aceluiași autoturism tot

de către SC V. SRL, înă în baza unui contract de leasing în care SC V. SRL

dobândea calitatea de utilizator. Practic, autoturismul rămânea în posesia SC

V. SRl, nefiind predat efectiv societății de leasing, însă din momentul

vânzării acestuia proprietar devenea societatea de leasing, iar SC V. SRL, în

urma încheierii unui contract de leasing privind același autoturism îl deținea

doar în calitate de utilizator. În această calitate, SC V. SRL dobândea doar un

drept de folosință asupra respectivului autoturism, fiindu-i practic interzis

în mod expres să efectueze acte de dispoziție asupra acestuia.

În

principiu, încheierea unui astfel de contract era avantajoasă

pentru ambele părți, întrucât societatea de leasing achiziționa autoturismul la

un anumit preț, care ulterior, în urma încheierii contractului de leasing,

obținea o sumă de bani mai mare de la utilizator, în timp ce societatea care

vindea autoturismul primea imediat, integral prețul acestuira, putându-se

folosi de acești bani în diferite scopuri, urmând a achita apoi ratele aferente

contractului de leasing, beneficiind de regulă și de o perioadă de grație până

la începerea plății ratelor.

Începând cu anul 2008, cele două persoane

cercetate au luat hotărârea de a se folosi de autoturismele deja vândute și asupra

cărora mai dețineau doar un drept de folosință pentru a obține diverse sume de bani.

Astfel, în unele cazuri au vândut din nou aceleași autoturisme unor alte societăți

de leasing, preluându-le în mod identic în baza unor contracte de leasing. Practic,

inculpații au profitat de faptul că autoturismul nu era predat efectiv societății

de leasing în momentul vânzării, iar aceste societăți, de regulă, nu efectuau verificări

cu privire la situația autoturismului atât timp cât SC V. SRL achita la termen ratele

aferente contractului de leasing încheiat. De asemenea, în majoritatea cazurilor,

documentele necesare înmatriculării autoturismelor rămâneau tot în posesia reprezentanților

SC V. SRL, societățile proprietare fiind încredințate de învinuiți că autoturismul

era folosit doar spre a fi expus în show-room-uri, astfel încât nu insistau pentru

înmatricularea acestuia în circulație.

În

alte situații, autoturismele erau vândute de SC V. SRL direct

unor persoane fizice, care, primind și actele necesare înmatriculării, nu au întâmpinat

dificultăți în ceea ce privește înmatricularea lor, folosindu-se și în prezent de

acestea, nesuferind vreun prejudiciu material. Într-o atare situație, suma de

bani încasată de SC V. SRL drept preț al autoturismului vândut trebuia achitată

în contul societății de leasing proprietară a autoturismului pentru închiderea contractului

de leasing existent, lucru care însă nu s-a întâmplat.

În

momentul în care, datorită scăderii vânzărilor, SC V. SRL

nu a mai putut achita ratele de leasing, societățile de leasing au procedat la rezilierea

contractelor încheiate și au solicitat restituirea autoturismelor, constatând cu

acea ocazie că autoturismele nu se mai găsesc în posesia SC V. SRL, motiv pentru

care au formulat plângeri penale.

Potrivit adresei din 27 mai 2010 emisă

de SC H.A.R. SRL, la data de 07 octombrie 2009 au fost reziliate contractele de

distribuitor autorizat, de reparator agreat si vânzări piese de schimb încheiate

cu SC V. SRL, motivele fiind acelea că reprezentanții SC V. SRL au vândut același

autovehicul mai multor clienți, au încasat de la clienți prețul autovehiculelor

deși nu dețineau dreptul de proprietate asupra acestora (fie pentru că autovehiculele

nu erau achitate integral la SC H.A.R. SRL nefiind efectuat transferul dreptului

de proprietate conform dispozițiilor contractuale, fie pentru că nici măcar nu au

solicitat spre cumpărare autovehiculul/autovehiculele pentru care au încasat prețul

de la client) șl totodată aveau multiple datorii restante către SC H.A.R. SRL.

Din declarația martorei R.C.G. a reieșit

că la momentul preluării firmei nu a cunoscut situația financiară reală a acesteia,

nici măcar bunurile aflate în patrimoniu, și că nu a efectuat vreun act de comerț

de la data preluării acesteia. Potrivit depoziției sus-numitei martore, societatea

a achiziționat-o în virtutea relațiilor de prietenie avute cu învinuiții, fiind

încredințată de aceștia că nu vor exista probleme. Aceeași martoră a menționat că

nu i-au fost predate actele contabile ale societății, iar în momentul în care a

solicitat celor două persoane cercetate să i le pună la dispoziție, fiindu-i necesare

la organele de poliție, respectiv la organele fiscale, aceștia i-au sugerat să declare

că actele firmei fie au fost furate, fie au fost distinse într-un incendiu.

În

prezent SC V. SRL se află în procedura de insolvență. Prin

sentința nr. 1110 din 20 noiembrie 2009 a Tribunalului Dolj s-a dispus deschiderea

procedurii de insolvență, fiind numit în calitate de administrator judiciar A.M.I.

SPRL.

Cu privire la faptele mai sus expuse,

a fost angajată răspunderea penală doar în ceea ce îi privește pe inculpatul P.T.S.,

constatându-se că acesta este cel care, de la data înființării societății și până

la

cesionarea acesteia în

data de 07 septembrie 2009, a avut calitatea de asociat unic și administrator

al SC V. SRL.

În această calitate, inculpatul P.T.S.

este cel care a organizat și condus activitatea SC V. SRL, probatoriul administrat

confirmând în mod indubitabil că acesta coordona activitatea de vânzare-cumpărare

a autoturismelor marca H. și dispunea cu privire la toate operațiunile efectuate

cu autoturismele aflate în show-room-ul din municipiul Caransebeș.

Conform înscrisurilor aflare la dosarul

cauzei coroborate cu declarațiile martorilor, cât și cu cele ale învinuiților, P.T.S.

este cel care a avut inițiativa de a se folosi de autoturismele aflate în show-room,

care nu mai erau proprietatea SC V. SRL, în sensul vânzării acestora către terțe

persoane fizice sau juridice pentru a obține sume de bani.

Procedând în acest mod, inculpatul a

comis, pe de o parte, infracțiunea de abuz de încredere în dauna societăților

proprietare ale autoturismelor în condițiile în care a înstrăinat aceste

autoturisme asupra cărora SC V. SRL nu deținea un drept de proprietate, ci doar

un drept de folosință. Pe de altă parte, inculpatul P.T.S. a comis și

infracțiunea de înșelăciune în dauna acelor persoane fizice sau juridice cărora

le-au fost vândute autoturismele, acestea fiind induse în eroare în momentul

încheierii contractului, necunoscând faptul că autoturismul pe care îl cumpărau

nu era proprietatea vânzătorului, ci al unei terțe persoane. Cum infracțiunea

de înșelăciune presupune în mod obligatoriu producerea unui prejudiciu, ea a

fost reținută doar în cazul acelor persoane vătămate care fie nu au putut intra

în posesia autoturismului cumpărat, el fiind restituit adevăratului proprietar,

fie deși au intrat în posesia autoturismului nu îl pot folosi, organele de

poliție refuzând înmatricularea acestuia. În opinia instanței de fond, intenția

(ca element subiectiv al infracțiunii) a refuzat și din faptul că acesta a

acționat identic în mod repetat, operațiunile frauduloase fiind comise cu

privire la mai multe autoturisme, ceea ce denotă o adevărată perseverență

infracțională a acestuia. De asemenea, în intenția de a se sustrage răspunderii

penale, s-a constatat că la scurt timp după comiterea infracțiunilor a vândut

societatea unei terțe persoane.

În ceea ce o privește pe numita M.F.,

s-a reținut că aceasta nu putea dispune în numele SC V. SRL cu privire la

efectuarea oricăror operațiunir de către această societate în condițiile în

care era un angajat al societății și nu administratorul acesteia.

Cu privire la latura civilă s-a constatat

că prejudiciul total cauzat părților civile urmare a infracțiunilor comise de inculpatul

P.T.S. este în sumă de 658.015,92 RON, din care 343.979,35 RON reprezintă valoarea

pagubei cauzată prin săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată,

iar 314.036,57 RON reprezintă valoarea pagubei cauzată prin săvârșirea infracțiunii

de abuz de încredere în formă continuată. Din valoarea totală a prejudiciului, pe

parcursul urmăririi penale s-a recuperat suma de 99.382,02 RON reprezentând contravaloarea

ratelor achitate de inculpat pentru cele cinci autoturisme până la data rezilierii

contractelor de leasing, astfel că valoarea prejudiciului nerecuperat se ridică

la suma de 558.622,90 RON.

Pentru a asigura recuperarea prejudiciului

neacoperit până în prezent de P.T.S., prin ordonanța nr. 153/P/2010 din data de

02 noiembrie 2010 s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unui

apartament cu patru camere și dependințe, în suprafață ele 85,40 mp, situat în Craiova,

județul Dolj, valoare impozabilă de 221.927,40 RON, deținut în coproprierate de

învinuitul P.T.S. și soția sa P.L.L.

Prin încheierea din 17 noiembrie 2010 a

Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Dolj a fost notat sechestrul în

registrul de transcripțiuni și inscripțiuni/cartea funciară.

Pe parcursul urmăririi penale au fost administrate

următoarele mijloace de probă: rapoartele de inspecție fiscală întocmite de D.G.F.P.

Dolj, expertiza contabilă concretizată în raportul din 28 octombrie 2010, expertiza

grafică a scrisului, documente contabile, declarațiile martorilor P.F., C.O.A.,

C.A.M., O.F.S., G.I., G.E., C.G. și S.I.V.

Pe parcursul cercetării judecătorești,

în baza art. 323 C. proc. pen., a fost audiat inculpatul, iar în baza art. 327

C. proc. pen. au fost audiați martorii M.G.B., P.I.M., A.L.M., R.C.G. și V.A.S.

De asemenea, a fost dispusă efectuarea unei expertize contabile judiciare, întocmită

de expert Ț.E., raportul de expertiză fiind depus la dosar.

În final, analizând actele și

lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:

SC V. SRL Craiova, distribuitor

autorizat de autoturisme marca H. pentru județul Caraș-Severin, în baza unui

contract încheiat în acest sens cu distribuitorul național SC H.A.R. SRL, a

înființat la Reșița, județul Caraș-Severin, un show-room pentru expunerea și

vânzarea de autoturisme marca H. În show-room trebuiau expuse, potrivit

contractului, cel puțin 4 modele de autoturisme marca H., existând de asemenea

obligația distribuitorului zonal de a deține permanent un stoc minim de

autovehicule și accesorii marca H., stocul fiind comunicat periodic de

distribuitorul național.

Procedura aplicabilă la data 01 iunie

2007 prin care SC V. SRL efectua comanda și apoi intra în proprietatea

autovehiculelor marca H. de la distribuitorul național, pe care urma ulterior

să le vândă era următoarea: distribuitorul autorizat transmitea lunar către SC

H.A.R. SRL un formular de comandă și un contract de vânzare-cumpărare, semnate

și ștampilate, pentru un lot de autoturisme până cel târziu în data de 3 a

fiecărei luni, în timp ce SC H.A.R. SRL verifica formularul de comandă și

retrimitea comanda acceptată împreună cu contractul de vânzare-cumpărare semnat

și ștampilat până la sfârșitul lunii respective și emitea factura proformă DDP

în momentul în care autoturismul ajungea în antrepozitul din Slovenia; factura

proformă se considera acceptată încă de la momentul emiterii sale, fără a fi

necesară semnătura sau ștampila distribuitorului autorizat și se trimitea pe

loturi de autoturisme care făceau parte din comandă, în funcție de data sosirii

acestora în antrepozit.

Distribuitorul autorizat achita în

termen de 6 zile lucrătoare de la data emiterii facturii proforme DDP minim 20%

din valoarea acesteia, trimitea dovada plății avansului către SC H.A.R. SRL în

termen de maxim 6 zile lucrătoare de la data emiterii facturii proforme DDP, în

caz contrar distribuitorul autorizat urmând să plătească o penalizare de 5% din

valoarea facturii proforme pentru lotul respectiv, iar SC H.A.R. SRL era în

drept să pronunțe desființarea parțială a contractului cu privire la

respectivul lot de autoturisme, desființarea având loc de plin drept fără a mai

fi necesară punerea în întârziere sau orice altă formă prealabilă. Astfel SC

H.A.R. SRL emitea factura comercială pentru contravaloarea avansului achitat

până la sfârșitul lunii respective, demara procedurile de vămuire și transport

din Koper, Slovenia, pentru autoturismul proformat către unul din centrele

logistice SC H.A.R. SRL (București, Cluj sau Iași) după primirea documentului

de plată a avansului, iar distribuitorul autorizat achita integral autoturismul

către SC H.A.R. SRL în termen de maxim 7 zile calendaristice de la data

descărcării autoturismului în centrul logistic SC H.A.R. SRL, dar nu mai mult

de 40 zile calendaristice de la data emiterii facturii proforma DDP.

Înștiințarea cu privire la descărcarea

autoturismului în centrele logistice SC H.A.R. SRL avea loc prin intermediul

sistemului SRV (Sistem de Rezevare Vânzări), iar termenul curgea de la data la care,

în sistem, autovehiculele apăreau ca fiind descărcate, în timp ce distribuitorul

autorizat trimitea dovada plății integrale a facturii proforma DDP către SC H.A.R.

SRL în termen de maxim 7 zile calendaristice de la data descărcării autoturismului

în centrul logistic SC H.A.R. SRL, dar nu mai mult de 40 zile calendaristice de

Ia data facturii proforma DDP, în caz contrar se reținea avansul achitat cu titlu

de penalizare pentru mașinile neachitate integral și SC H.A.R. SRL era în drept

să se pronunțe cu privire la desființarea parțială a contractului referitor la respectivul

lot de autoturisme, desființarea având loc de plin drept fără a mai fi necesară

punerea în întârziere sau orice altă formalitate prealabilă.

De asemenea, SC H.A.R. SRL emitea factura

comercială în termen de 2 zile lucrătoare de la data confirmării plății integrale

efectuată de distribuitorul autorizat; odată cu emiterea facturii comerciale se

transfera asupra distribuitorului autorizat dreptul de proprietate asupra autoturismului;

livrarea autoturismului se făcea în baza unui proces-verbal de predare-primire în

termen de 2 zile lucrătoare de la

data

emiterii facturii comerciale, iar în cazul în care distribuitorul autorizat nu ridica

autoturismul la data

respectivă

se percepeau taxe de staționare de 15 euro/zi de autoturism; documentele finale

aferente livrării autoturismului (factura comercială în original, cartea de identitate

securizată, declarația vamală legalizată) fiind predate distribuitorului autorizat

de către SC H.A.R. SRL în maxim 7 zile lucrătoare de la data achitării integrale

a autoturismului.

Potrivit declarațiilor inculpatului și

a martorilor audiați în cauză, inițial SC V. SRL a achitat cu plata integrală în

avans mai multe autoturisme marca H., diverse modele, pentru a fi expuse în show-room

în vederea vânzării. Ulterior, pentru a nu ține blocate sumele de bani plătite pentru

mașinile de pe stoc, s-a hotărât a se solicita către diferite societăți de leasing

finanțare pentru aceste autoturisme, cât și pentru achiziționarea unor alte autoturisme

noi în sistem „sale and lease-back”, acesta constituind o varietate relativ nouă

a contractului de leasing și presupunea, în speță, vânzarea de către SC V. SRL a

unui autoturism către o societate de leasing, urmată de preluarea imediată a aceluiași

autoturism tot de către SC V. SRL, însă în baza unui contract de leasing în care

SC V. SRL dobândea calitatea de utilizator.

Practic, autoturismul rămânea în

permanență în posesia SC V. SRL, nefiind predat efectiv societății de leasing,

însă din momentul vânzării acestuia proprietar devenea societatea de leasing,

iar SC V. SRL, în urma încheierii unui contract de leasing privind același

autoturism, îl deținea doar în calitate de utilizator.

În această calitate, SC V. SRL

dobândea doar un drept de folosință asupra respectivului autoturism, fiindu-i

interzis în mod expres să efectueze acte de dispoziție asupra acestuia.

Începând cu anul 2008, inculpatul P.T.S. împreună cu alte persoane din firmă au

luat hotărârea de a se folosi de autoturismele deja vândute și asupra cărora

mai dețineau doar un drept de folosință pentru a obține diverse sume de bani.

Astfel, în unele cazuri, aceștia au vândut din nou aceleași autoturisme unor

alte societăți de leasing, preluându-le în mod identic în baza unor contracte

de leasing, profitând de faptul că autoturismul nu era predat efectiv

societății de leasing în momentul vânzării, iar aceste societăți, de regulă, nu

efectuau verificări cu privire la situația autoturismului atât timp cât SC V.

SRL achita la termen ratele aferente contractului de leasing încheiat.

De asemenea, în majoritatea cazurilor

documentele necesare înmatriculării autoturismelor rămâneau tot în posesia

reprezentanților SC V. SRL, societățile proprietare fiind încredințate de

învinuiți că autoturismul era folosit doar spre a fi expus în show-room, astfel

încât nu insistau pentru înmatricularea acestuia în circulație.

În alte situații autoturismele erau vândute

de SC V. SRL direct unor persoane fizice, care, primind și actele necesare înmatriculării,

nu au întâmpinat dificultăți în ceea ce privește înmatricularea lor, folosindu-se

și în prezent de acestea, nesuferind vreun prejudiciu material. Într-o atare situație,

suma de bani încasată de SC V. SRL drept preț al autoturismului vândut trebuia achitată

în contul societății de leasing proprietară a autoturismului pentru închiderea contractului

de leasing existent, lucru care însă nu s-a întâmplat.

În momentul în care, datorită scăderii

vânzărilor, SC V. SRL nu a mai putut achita ratele de leasing, societățile de leasing

au procedat la rezilierea contractelor încheiate și au solicitat restituirea autoturismelor,

constatând cu acea ocazie că autoturismele nu se mai găsesc în posesia SC V. SRL,

motiv pentru care au formulat plângeri penale.

În concret, instanța de fond a arătat

că activitatea infracțională a inculpatului și a celorlalte persoane implicate

s-a desfășurat după cum urmează:

de SC V. SRL, conform facturii fiscale din 31 mai 2007 emise de SC H.A.R. SRL, conform

procedurii mai sus expuse, SC V. SRL dobândind dreptul de proprietate asupra acestuia.

Cu privire la acest autoturism, SC V. și SC I.L.R. IFN SA au hotărât încheierea

unui contract de leasing tip „sale and lease-back”. În acest sens, SC V. SRL a vândut

autoturismul, fiind întocmită factura proforma din 29 aprilie 2008, prețul autoturismului

fiind stabilit la 124.345,81 RON și plătit integral de SC I.L.R. IFN SA la data

de 07 mai 2008. La aceeași dată a fost emisă factura fiscală, iar între părți a

fost încheiat, conform înțelegerii, un contract de leasing, din 30 aprilie 2008,

prin care SC V. SRL prelua în calitate de utilizator respectivul autoturism pe o

perioadă de 42 de luni.

Ulterior acestei date, deși SC V. SRL mai

deținea doar un drept de folosință asupra acestui autoturism, proprietar fiind SC

I.L.R. IFN SA, a încheiat un nou contract de leasing tip „sale and lease-back” asupra

aceluiași autoturism cu SC O.L. IFN SA. În acest sens, SC V. SRL a vândut din nou

autoturismul, fiind întocmită factura proforma din 23 septembrie 2008, prețul autoturismului

fiind stabilit la 121.537,27 RON și plătit integral de SC O.L. IFN SA, fiind emisă

factura fiscală din 26 septembrie 2008. Între părți a fost încheiat, conform înțelegerii,

un contract de leasing, din 24 septembrie 2008, prin care SC V. SRL prelua în calitate

de utilizator respectivul autoturism pe o perioadă de 36 de luni.

Din adresa din 10 iulie 2009 reiese că

SC V. SRL a achitat cu titlu de rate doar suma de 35.079,06 RON. Ulterior, întrucât

utilizatorul nu și-a mai respectat obligația de plată a ratelor, contractul de leasing

a fost reziliat, utilizatorul fiind încunoștiințat prin adresa din data de 10

iulie 2009 despre această măsură, solicitându-se totodată ca până la data de 17

iulie 2009 să predea autoturismul ce făcuse obiectul contractului de leasing, dar

conform acelorași înscrisuri, autovehiculul nu a putut fi recuperat nici până în

prezent.

Mai mult, SC V. SRL a încheiat un nou contract

de leasing tip „sale and lease-back” asupra aceluiași autoturism cu SC U.L.C.

IFN SA. În acest sens, SC V. SRL a vândut pentru a treia oară autoturismul, fiind

întocmită factura proforma din 30 decembrie 2008, prețul autoturismului fiind

stabilit la 136.769.08 RON și plătit integral de SC U.L.C. IFN SA la data de 09

ianuarie 2009. Părțile au încheiat contractul de vânzare-cumpărare pentru acest

bun la data de 09 ianuarie 2009, fiind emisă și factura fiscală. Între părți a

fost încheiat, conform înțelegerii, un contract de leasing financiar din 07

ianuarie 2009, prin care o altă societate administrată de inculpatul P.T.S., SC

V.M. SRL Craiova, prelua în calitate de utilizator respectivul autoturism pe o

perioadă de 48 luni.

Din adresa din 30 iulie 2009 reiese că

SC V. SRL a achitat cu titlu de rate doar suma de 20.663,49 RON, dar ulterior,

pentru că utilizatorul nu și-a mai respectat obligația de plată a ratelor,

contractul de leasing financiar a fost reziliat începând cu data de 25

februarie 2010, utilizatorul fiind încunoștiințat prin adresa din data de 25

februarie 2010 despre această măsură, solicitându-i-se totodată ca până la data

de 08 martie 2010 să predea autoturismul ce făcuse obiectul contractului de

leasing, conform acelorași înscrisuri, autovehiculul nu a putut fi recuperat

nici până în prezent.

Referitor la acest autoturism s-a

reținut că administratorul SC V. SRL, inculpatul P.T.S., a comis câte o

infracțiune de înșelăciune în dauna părților vătămate SC O.L. IFN SA și

respectiv SC U.L.C. IFN SA întrucât le-a indus în eroare cu prilejul încheierii

contractului, în sensul că a vândut acestora un autoturism proprietatea unei

alte societăți asupra căruia SC V. SRL deținea doar un drept de folosință.

Cele două societăți au suferit un

prejudiciu material efectiv întrucât, în momentul în care au reziliat pe motiv

de neplată a ratelor contractele de leasing încheiate cu SC V. SRL, nu au mai

putut recupera autoturismul. Drept urmare, s-a reținut că valoarea

prejudiciului produse celor două părți vătămate este reprezentată de suma de

bani pe care acestea au achitat-o către SC V. SRL pentru achiziționarea

autoturismului. O parte a prejudiciului a fost acoperită de SC V. SRL, aceasta

achitând cu titlu de rate diverse sume de bani către SC O.L. IFN SA și

respectiv SC U.L.C. IFN SA.

În concret, prejudiciul nerecuperat în

cazul SC O.L. IFN SA este de 86.458,21 RON (121.537,27 RON - 35.079,06 RON),

iar în cazul SC U.L.C. IFN SA este de 116.105,59 RON (136.769,08 RON -

20.663,49 RON). Din adresa din 22 iulie 2010 a SC I.L.R. IFN SA reiese însă că

autoturismul a fost recuperat de sus-numita societate la data de 26 februarie

2009, anterior formulării plângerii penale prin care solicita tragerea la

răspundere penală a învinuiților, situație în care apreciem că nu sunt

întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, urmând a se dispune

scoaterea de sub urmărire penală față de inculpatul P.T.S. cu privire la

această infracțiune.

cumpărat de SC V. SRL, conform facturii fiscale din 17 septembrie 2007 emise de

SC H.A.R. SRL, conform procedurii mai sus expuse, SC V. SRL dobândind dreptul

de proprietate asupra acestuia. Cu privire la acest autoturism, SC V. SRL și SC

B.S. IFN SA au hotărât încheierea unui contract de leasing tip „sale and

lease-back”. În acest sens, SC V. SRL a vândut autoturismul, fiind întocmită

factura fiscală din 10 decembrie 2007, prețul autoturismului fiind stabilit la

26.500 euro (fără TVA).

Părțile au încheiat contractul de vânzare-cumpărare

din 11 decembrie 2007, iar prețul autoturismului a fost plătit integral de SC B.S.

IFN SA la data de 14 decembrie 2007. La aceeași dată a fost emisă factura fiscală,

iar între părți a fost încheiat, conform înțelegerii, un contract de leasing prin

care SC V. SRL prelua în calitate de utilizator respectivul autoturism pe o perioadă

de 12 luni. Ulterior, prin actul adițional din 25 noiembrie 2008, durata contractului

de leasing a fost prelungită pe alte 11 luni.

Potrivit adreselor din 01 iunie 2010

și 20 august 2010 emise de SC B.S. IFN SA, utilizatorul SC V. SRL nu a achitat nici

o rată aferentă contractului de leasing, motiv pentru care, la data de 10

august 2009 contractul de leasing financiar din 11 decembrie 2007 a fost reziliat

pe motiv de neîndeplinire a obligației de plată de către utilizator, conform acelorași

înscrisuri, autovehiculul nu a putut fi localizat și recuperat nici până în prezent.

Ulterior încheierii contractului mai sus

menționat, deși SC V. SRL mai deținea doar un drept de folosință asupra acestui

autoturism, proprietar fiind SC B.S. IFN SA, a încheiat un nou contract de leasing

tip „sale and lease back” asupra aceluiași autoturism cu SC I.L.R. IFN SA. În acest

sens, SC V. SRL a vândut, din nou, autoturismul, fiind întocmită factura proforma

din 06 iunie 2008, prețul autoturismului fiind stabilit la 114.087,32 RON și plătit

integral de SC I.L.R. IFN SA la data de 11 august 2008, fiind emisă factura fiscală

din 12 august 2008. Între părți a fost încheiat, conform înțelegerii, un contract

de leasing, din 08 august 2008, prin care SC V. SRL prelua în calitate de utilizator

respectivul autoturism pe o perioadă de 42 de luni.

Din adresa din 22 iulie 2010 a SC I.L.R.

IFN SA, reiese că la data de 24 februarie 2009, contractul de leasing financiar

a fost stopat de la facturare, iar autoturismul a fost recuperat de sus-numita societate

la data de 26 februarie 2009.

Potrivit adresei din 16 noiembrie 2010,

SC B.S. IFN SA a luat cunoștință despre faptul că autoturismul proprietatea lor

marca H. a fost înstrăinat de SC V. SRL doar la data de 09 noiembrie 2011 când au

fost încunoștiințați în acest sens de organul de urmărire penală, sus-numita societate

înțelegând să formuleze plângere penală sub aspectul infracțiunii de abuz de încredere

la data de 16 noiembrie 2010.

Prejudiciul cauzat părții civile SC B.S.

IFN SA este în cuantum de 112.773,87 RON, reprezentând contravaloarea autoturismului,

și nu a fost recuperat.

În ceea ce privește fapta comisă în dauna

părții vătămate SC I.L.R. IFN SA s-a constatat că nu sunt întrunite, sub aspect

obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune.

Este adevărat că inculpatul P.T.S. a vândut

acestei părți vătămate un autoturism care nu mai era în proprietatea societății

pe care o administra, însă această operațiune nu a avut drept consecință producerea

unui prejudiciu sus-numitei societăți atât timp cât, din adresa din 22 iulie 2010

emisă chiar de SC I.L.R. IFN SA reiese că autoturismul a fost recuperat de respectiva

societate și se află în posesia acesteia încă de la data de 26 februarie 2009.

de SC V. SRL

conform facturii

fiscale din 31 ianuarie 2008 emise de SC H.A.R. SRL, de la

acea dată, conform procedurii mai sus expuse,

SC V. SRL dobândind dreptul de proprietate asupra acestuia. Cu privire la acest

autoturism, SC V. SRL și SC O.L. IFN SA au hotărât încheierea unui contract de leasing

tip „sale and lease-back”. În acest sens, SC V. SRL a vândut autoturismul contra

sumei de 48.884,64 RON, fiind întocmită factura fiscală din 10 iunie 2008. Între

părți a fost încheiat, conform înțelegerii un contract de leasing, din 22 mai 2008,

prin care SC V. SRL prelua în calitate de utilizator respectivul autoturism pe o

perioadă de 36 de luni.

Potrivit adresei din 14 octombrie 2010

emise de SC O.L. IFN SA, utilizatorul SC V. SRL a achitat până în luna iunie 2009

rate contractuale în cuantum de 2.910,03 RON, dar ulterior acestei date, întrucât

utilizatorul nu și-a mai respectat obligația de plată a ratelor, contractul de leasing

din 22 mai 2008 a fost reziliat, utilizatorul fiind încunoștiințat prin adresa din

data de 10 iulie 2009 despre această măsură, solicitându-i-se totodată ca până la

data de 17 iulie 2009 să predea autoturismul ce făcuse obiectul contractului de

leasing, conform acelorași înscrisuri, autovehiculul nu a putut fi recuperat nici

până în prezent.

Ulterior încheierii contractului de leasing

tip „sale and lease-back” mai sus menționat, deși SC V. SRL SRL mai deținea doar

un drept de folosință asupra acestui autoturism, proprietar fiind SC O.L. IFN SA,

la data de 21 noiembrie 2008, autoturismul a fost vândut din nou numitului P.I.M.

contra sumei de 41.542,47 RON, achitați de acesta la data respectivă în contul SC

V. SRL.

De la momentul respectiv și până în prezent,

autoturismul se află în posesia martorului P.I.M. Întrucât acestuia i-au fost înmânate

de către reprezentanții SC V. SRL și documentele necesare înmatriculării autovehiculului,

acesta a fost înmatriculat în circulație.

S-a reținut că fapta comisa în dauna părții

vătămate SC O.L. IFN SA constituie infracțiunea de abuz de încredere întrucât învinuitul

P.T.S., administratorul SC V. SRL, a înstrăinat fără a avea acest drept autoturismul

proprietatea sus-numitei societăți, asupra căruia dobândise doar un drept de folosință.

Potrivit adresei din 15 noiembrie 2010,

SC O.L. IFN SA a luat cunoștință despre faptul că autoturismul proprietatea lor,

marca H., a fost înstrăinat de SC V. SRL doar la data de 14 octombrie 2010 când

au fost încunoștințați în acest sens de organul de urmărire penală, sus-numita societate

înțelegând să formuleze plângere penală sub aspectul infracțiunii de abuz de încredere

la data de 15 noiembrie 2010.

Prejudiciul cauzat părții civile SC O.L.

IFN SA este în cuantum de 48.884,64 RON, reprezentând contravaloarea autoturismului,

din care a lost recuperată suma de 2.910,03 RON, reprezentând ratele contractuale

achitate de SC V. SRL.

Inculpatul P.T.S. a vândut părții

vătămate P.I.M. un autoturism care nu mai era în proprietatea societății pe

care o administra, însă această operațiune nu a avut drept cosecință producerea

unui prejudiciu sus-numitului atâta timp cât autoturismul s-a aflat în

permanență în posesia numitului P.I.M., fiind folosit de acesta de la data

cumpărării. De altfel, fiind audiat, numitul P.I.M. a precizat în mod expres că

nu are pretenții de natură penală sau civilă față de reprezentanții SC V. SRL.

de SC V. SRL conform facturii fiscale din 30 mai 2008 emisă de SC H.A.R. SRL, conform

procedurii mai sus-expuse, SC V. SRL dobândind dreptul de proprietate asupra acestuia.

Cu privire la acest autoturism, SC V. SRL și SC O.L. IFN SA au hotărât

încheierea unui contract de leasing tip „sale and lease-back”. În acest sens,

SC V. SRL a vândut autoturismul contra sumei de 46.502,04 RON, fiind întocmită

factura fiscală din 23 septembrie 2008. Între părți a fost încheiat, conform

înțelegerii, un contract de leasing, din 18 septembrie 2008, prin care SC V.

SRL prelua în calitate de utilizator respectivul autoturism pe o perioadă de 36

luni.

Potrivit adresei din 14 octombrie 2010

emise de SC O.L. IFN SA, utilizatorul SC V. SRL a achitat până în luna iunie 2009

rate contractuale în cuantum de 1.602,70 RON, dar ulterior acestei date, întrucât

utilizatorul nu și-a mai respectat obligația de plată a ratelor, contractul de leasing

din 18 septembrie 2008 a fost reziliat, utilizatorul fiind încunoștiințat prin adresa

din data de 10 iulie 2009 despre această măsură, solicitându-se totodată ca până

Ia data de 10 iulie 2009 să predea autoturismul ce făcuse obiectul contractului

de leasing, conform acelorași înscrisuri, autovehiculul nu a putut fi recuperat

nici până în prezent.

Ulterior încheierii contractului de leasing

tip „sale and Iease-back” mai sus menționat, deși SC V. SRL mai deținea doar un

drept de folosință asupra acestui autoturism, proprietar fiind SC O.L. IFN SA, la

data de 20 ianuarie 2009 autoturismul a fost vândut din nou numitei V.A.S. contra

sumei de 47.360 RON, achitați de aceasta la data respectivă în contul SC V. SRL.

De la momentul respectiv și până în prezent,

autoturismul se află în posesia martorei V.A.S. Întrucât acesteia i-au fost înmânate

de către reprezentanții SC V. SRL documentele necesare înmatriculării autovehiculului,

acesta a fost înmatriculat în circulație.

S-a reținut că potrivit adresei din 15

noiembrie 2010 SC O.L. IFN SA a luat cunoștință despre faptul că autoturismul proprietatea

lor, marca H., a fost înstrăinat de SC V. SRL doar Ia data de 14 octombrie 2010,

când au fost încunonștiințați în acest sens de organul de urmărire penală, sus-numita

societate înțelegând să formuleze plângere penală sub aspectul infracțiunii de abuz

de încredere în data de 15 noiembrie 2010.

Prejudiciul cauzat părții civile SC

O.L. IFN SA este în cuantum de 49.502,04 RON, reprezentând contravaloarea autoturismului,

din care a fost recuperată suma de 1.602,70 RON, reprezentând ratele contractuale

achitate de SC V. SRL.

Este adevărat că inculpatul P.T.S. a vândut

părții vătămate V.A.S. un autoturism care nu era în proprietatea societății pe

care o administra, însă această operațiune nu a avut drept consecință

producerea unui prejudiciu sus-numitei persoane atât timp cât autoturismul s-a

aflat în permanență în posesia numitei V.A.S., fiind folosit de aceasta de la

data cumpărării. De altfel, fiind audiată, numita V.A.S. a precizat în mod

expres că nu are vreo pretenție de natură penală sau civilă față de

reprezentanții SC V. SRL.

intenționând să achiziționeze mai multe autoturisme în vederea expunerii în

show-room și nedispunând de banii necesari, a contactat societatea SC T.L. IFN

SA, propunându-i să finanțeze cumpărarea acestor autoturisme.

În concret, SC T.L. IFN SA urma să achiziționeze

mai multe autoturisme marca H. prin intermediul SC V. SRL. După cumpărare,

autoturismele nu urmau a fi predate către proprietar, ci, prin încheierea unor

contracte de leasing tip „sale and lease-back”, rămâneau în posesia SC V. SRL

spre a fi expuse în show-room-ul acestei societăți, SC V. SRL având doar un

drept de folosință asupra acestor autoturisme.

În condițiile mai sus expuse, SC V.

SRL a identificat în sistemul computerizat de vânzări autoturismul marca H., pe

care l-a vândut către SC T.L. IFN SA contra sumei de 102.876,02 RON, fiind

întocmită factura proforma din 29 mai 2007 și apoi factura fiscală din 06 iunie

din 31 mai 2007, prin care SC V. SRL prelua în calitate de utilizator

respectivul autoturism pe o perioadă de 60 luni.

Autoturismul, conform înscrisurilor aflate

la dosarul cauzei, a ajuns în țară după încheierea contractelor mai sus expuse,

fiind descărcat în centrul logistic din Cluj Napoca al SC H.A.R. SRL la data de

06 iulie 2007. Ulterior acestei date, Sc V. SRL a plătit contravaloarea

autoturismului în contul distribuitorului național, astfel încât la data de 18

ianuarie 2008, SC H.A.R. SRL a emis factura fiscală din 18 ianuarie 2008,

autoturismul fiind efectiv predat către SC V. SRL la data de 23 aprilie 2008.

Potrivit adresei din 21 octombrie 2010

emisă de SC T.L. IFN SA, utilizatorul SC V. SRl a achitat ratele aferente

contractului de leasing doar pînă la rata 18 inclusiv, suma totală plătită

fiind în cuantum de 39.126,74 RON. Ulterior datei de 12 februarie 2009,

întrucât utilizatorul nu și-a mai respectat obligația de plată a ratelor,

contractul de leasing din 31 mai 2007 a fost reziliat, utilizatorul fiind

încunoștiințat prin adresa din data de 20 martie 2009 despre această măsură.

Conform contractului de leasing, utilizatorul

avea obligația să predea autoturismul ce făcuse obiectul contractului de leasing

în termen de 3 zile de la data rezilierii contractului de leasing, lucru care nu

s-a întâmplat, conform acelorași înscrisuri, autovehiculul nu a putut fi recuperat

nici până în prezent.

Ulterior încheierii contractului de

leasing tip „sale and lease-back” mai sus menționat, deși SC V. SRL mai deținea

doar un drept de folosință asupra acestui autoturism, proprietar fiind SC T.L.

IFN SA, la data de 28 aprilie 2009 autoturismul a fost vândut către SC V.F. SRL

Hațeg contra sumei de 85.673 RON, achitați de aceasta până la data de 04 mai

2009 în contul SC V. SRL.

De la momentul respectiv și până în

prezent autoturismul se află în posesia SC V.F. SRL Hațeg. De precizat că

numiților C.I. și C.F., asociați la SC V.F. SRL, le-au fost predate de către

reprezentanții SC V. SRL toate documentele necesare înmatriculării

autoturismului. Cu toate acestea nici până în prezent sus-numiții nu au reușit

înmatricularea în circulație a autoturismului întrucât S.P.C.R.C.I.V. Hunedoara

a refuzat cererea de înmatriculare deoarece cartea de identitatea a

autoturismului figura în evidențe ca anulată, motivat de faptul că la data de

21 iulie 2009 s-a eliberat un duplicat al acesteia către proprietarul inițial,

SC T.L. IFN SA.

Referitor la acest aspect, prin adresa

din 20 mai 2010, SC T.L. IFN SA a precizat că urmare a efectuării unui audit

intern cu privire la cărțile de identitate ale autoturismelor finanțate de

sus-numita societate, s-a constatat lipsa unui număr de 6 cărți de identitate,

printre care și cel al autoturismului în cauză, astfel încât, apreciind că

acestea au fost pierdute, s-au adresat Registrului Auto Român pentru a le

declara pierdute și pentru a solicita acestei instituții eliberarea câte unui

duplicat al fiecărei cărți de identitate.

S-a reținut, de asemenea, că

inculpatul P.T.S. a dat dovadă de o rea-credință evidentă în condițiile în care

acesta a înstrăinat autoturismul la doar 5 zile după ce îi fusese predat de

către SC H.A.R. SRL și în condițiile în care anterior fusese încunoștiințat de

SC T.L. IFN SA despre rezilierea contractului de leasing, din acel moment având

obligația de a restitui autoturismul către proprietarul de drept.

De altfel, chiar inculpatul P.T.S. a recunoscut

în declarația sa faptul că a înstrăinat autoturismul „din răzbunare” întrucât anterior,

SC T.L. IFN SA determinase intrarea în incapacitate de plată a SC V. SRL.

Prejudiciul cauzat părții civile SC T.L.

IFN SA este în cuantum de 102.876,02 RON, reprezentând contravaloarea autoturismului,

din care a fost recuperată suma de 39.126,74 RON, reprezentând

ratele contractuale achitate de SC V. SRL.

Inducerea în eroare a părții vătămate a

rezultat în mod evident și din aceea că acesteia i-a fost înmânat un exemplar al

facturii din 18 ianuarie 2008 prin care SC V. SRL dorea să dovedească aspectul că

dobândise autoturismul în mod legal de la distribuitorul național.

Cu toate acestea, părții vătămate nu i

s-a adus la cunoștință faptul că, anterior emiterii acestei facturi autoturismul

fusese deja vândut de SC V. SRL către o terță societate, SC T.L. IFN SA, aceasta

fiind cea care era adevăratul proprietar al autoturismului. Este adevărat că

autoturismul a fost efectiv predat de SC V. SRL către SC V.F. SRL, însă în condițiile

în care acestei societăți i s-a refuzat de către organele competente înmatricularea,

este evident că partea vătămată a suferit un prejudiciu material întrucât nu a avut

și nu are nici în prezent posibilitatea de a se folosi de autoturism.

Prejudiciul cauzat părții civile SC

V.F. SRL Hațeg este în cuantul de 85.673 RON, reprezentând suma achitată de

partea civilă către SC V. SRL cu titlu de preț al autoturismului.

Ulterior efectuării acestor

operațiuni, la data de 07 septembrie 2009, inculpatul P.T.S. s-a retras din

societatea SC V. SRL, aceasta fiind cesionată martorei R.C.G.

Analizând actele și lucrările

dosarului din perspectiva celor meționate mai sus, instanța de fond a apreciat

că fapta inculpatului P.T.S., care în perioada 23 septembrie 2008 - 28 aprilie

2009, în calitate de administrator al SC V. SRL Craiova, în realizarea

aceleiași rezoluții infracționale a vândut părților civile SC O.L. IFN SA, SC

U.L.C. IFN SA și SC V.F. SRL Hațeg două autoturismel marca H. care nu erau

proprietatea SC V. SRL, inducând în eroare la momentul încheierii contractului

cu privire la calitatea de proprietar asupra acestor autoturisme și

producându-le un prejudiciu total de 343.979,35 RON întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2),

(3) și (5) C. pen. comisă în formă continuată potrivit art. 41 alin. (2) C.

pen. Fapta inculpatului P.T.S., care în calitate de administrator al SC V. SRL

Craiova, în perioada 06 iunie 2008 - 28 aprilie 2009, în realizarea aceleiași

rezoluții infracționale a înstrăinat fără drept unor terțe persoane

autoturismele marca H. proprietatea SC B.S. IFN SA, SC O.L. IFN SA, SC O.L IFN

SA, SC T.L. IFN SA, autoturisme pe care le deținea în posesie în baza unor

contracte de leasing și asupra cărora avea doar un drept de folosință,

producând un prejudiciu total sus-numitelor părți civile de 314.036,57 RON,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz de încredere prev.

de art. 213 C. pen., comisă în formă continuată potrivit art. 41 alin. (2) C.

pen.

La individualizarea judiciară a

pedepselor instanța de fond a ținut seama de criteriile generale de

individualizare a pedepsei prev. de disp. art. 72 C. pen., respectiv de

dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea

specială a C. pen., de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de

persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează

răspunderea penală. În speță, ținând cont de numărul actelor material, de modul

și mijloacele de comitere a acestora, de împrejurările comiterii lor, de

prejudiciul mare cauzat, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului,

necunoscut cu antecedente penale, integrat în familie și societate, Tribunalul

a reținut circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. a), b), c) C. pen. și

art. 76 lit. a) C. pen.

În ceea ce privește acțiunile civile formulate

în cauză, în temeiul dispoz. art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 346 alin. (1)

C. proc. pen. cu aplic. art. 998 - 999 C. civ., având în vedere și raportul de

expertiză contabilă întocmit în cauză, s-a admis acțiunea civilă formulată de

partea civilă SC B.S. IFN SA București și a obligat inculpatul P.T.S., în

solidar cu partea responsabilă civilmente SC V. SRL Craiova, prin lichidator

judiciar A.M.I. Craiova, la plata sumei de 20.404,89 euro sau echivalentul în

RON la data achitării debitului, reprezentând despăgubiri materiale către

această parte civilă. S-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă SC

O.L. IFN SA București și a obligat inculpatul P.T.S., în solidar cu partea

responsabilă civilmente SC V. SRL, prin lichidator judiciar A.M.I. Craiova, la

plata sumei de 61.658,76 euro sau echivalentul în RON la data achitării

debitului, reprezentând despăgubiri materiale către această parte civilă. S-a

admis acțiunea civilă formulată de partea civilă SC T.L. IFN SA București și a

obligat inculpatul P.T.S., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC V.

SRL Craiova, prin lichidator judiciar A.M.I. Craiova, la plata sumei de

37.368,41 euro sau echivalentul în RON la data achitării debitului,

reprezentând despăgubiri materiale către această parte civilă. Având în vedere

că partea vătămată SC V.F. SRL Hațeg a declarat că nu mai menține constituirea

de parte civilă făcută în cursul urmăririi penale, Tribunalul va lua act că

această parte vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. Față

de împrejurarea că SC U.L.C. IFN SA București nu a suferit un prejudiciu pentru

autoturismul marca H. provocat de inculpatul P.T.S. în calitatea sa de

administrator al SC V. SRL, astfel cum s-a stabilit prin raportul de expertiză

contabilă întocmit în cauză, s-a respins acțiunea civilă formulată în procesul

penal de această parte civilă.

Cu privire la cererea de scoatere de

sub sechestul asigurător a imobilului situat în Craiova, județul Dolj,

formulată de petentul Z.A., constatând că imobilul respectiv a fost dobândit la

data de 04 iulie 2011 prin actul de adjudecare încheiat la această dată de

executor bancar B.V.A., văzând și dispozițiile art. 163 alin. (2) și (3) C.

proc. pen., s-a admis această cerere și s-a dispus ridicarea sechestrului

as