ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5467/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5467/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului civil

de față, constată următoarele:

Tribunalul Vaslui, prin

sentința civilă nr. 1218 din 12 octombrie 2010, a respins excepția autorității de

lucru judecat a sentinței civile nr. 1358 din 27 noiembrie 2007 a aceleiași instanțe,

rămasă irevocabilă; a respins contestația formulată de reclamantul I.G.Ș. împotriva

dispoziției din 11 ianuarie 2010 emisă de Primarul municipiului Bârlad.

A admis excepțiile lipsei calității procesuale

pasive a I.P.J. Vaslui și a A.N.R.P.

A respins acțiunea formulată

de reclamant în contradictoriu cu pârâții I.P.J. Vaslui și A.N.R.P., ca fiind formulată

împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a pronunța hotărârea,

în soluționarea excepțiilor și pe fondul cauzei, Tribunalul a reținut următoarele:

Prin dispoziția nr.

44 din 11 ianuarie 2010, Primarul municipiului Bârlad a dispus modificarea și completarea

dispoziției din 15 iunie 2007, în sensul că, pentru imobilul format din construcție

cu destinația de locuință, având suprafața utilă de 90,75 m.p., precum și teren

în suprafață de 410 m.p., s-au propus lui I.G.Ș. măsuri reparatorii prin echivalent,

constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de

stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Asupra fondului notificării

formulate de contestator, Primarul municipiului Bârlad s-a pronunțat prin dispoziția

din 15 iunie 2007, care a fost contestată de reclamant, în cea de-a doua contestație,

acesta nemaiputând invoca motive de fond, ci doar aspecte ce țin de modificarea

primei dispoziții.

Astfel, prin dispoziția

din 15 iunie 2007, Primarul municipiului Bârlad a propus contestatorului acordarea

de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Dispoziția a fost

contestată de reclamant motivat de faptul că autoritățile implicate în aplicarea

Legii nr. 10/2001 nu au respectat prevederile acesteia, așa cum au fost modificate

prin Legea nr. 247/2005, în sensul că nu i-au făcut o ofertă reală de despăgubire

corespunzătoare valorii imobilului, contestație ce a fost soluționată prin sentința

civilă nr. 1358 din 27 noiembrie 2007 a Tribunalului Vaslui prin respingere, soluția

primei instanțe fiind menținută în recurs.

Deoarece în contestația

de față, reclamantul nu a invocat aceleași aspecte care au fost analizate, inițial,

prin sentința civilă nr. 1358 din 27 noiembrie 2007 a Tribunalului Vaslui, nu sunt

îndeplinite condițiile pentru a opera, în cauză, autoritatea de lucru judecat, conform

art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ. Astfel, sunt aceleași părți, însă nu

și același obiect, în prima acțiune contestându-se dispoziția din 15 iunie 2007

pentru anumite motive, iar în a doua acțiune s-a contestat dispoziția din 11

ianuarie 2010 pentru alte motive.

În această fază, reclamantul

nu poate invoca motive de fond în ceea ce privește soluționarea notificării sale,

respectiv acordarea unui alt teren în schimb, în intravilanul municipiului Bârlad,

încălcarea art. 23 alin. (2) și (4) din Legea nr. 10/2001, faptul că nu i s-a făcut

o ofertă certă, obiectivă, nu a fost încheiat un proces-verbal de divergență, nu

au fost respectate etapele administrative, aceste aspecte putând fi invocate, de

reclamant, în prima contestație formulată în termenul prevăzut de lege. În această

dispoziție emisă ulterior de Primar nu s-a făcut decât o rectificare a primei dispoziții

în ceea ce privește formularea acordării de măsuri reparatorii.

În ceea ce privește Prefectul

și A.N.R.P., s-a reținut că nu au calitatea procesuală pasivă în cauză în condițiile

în care contestația este formulată împotriva unei dispoziții emise de Primarul municipiului

Bârlad, legea conferindu-i calitate procesuală pasivă numai acestuia, potrivit

art. 24 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Faptul că legea le conferă și acestora

atribuții în ceea ce privește faza administrativă a soluționării notificărilor formulate

în baza Legii nr. 10/2001, nu le conferă și calitate procesuală pasivă în prezenta

contestație.

Împotriva hotărârii Tribunalului

Vaslui a declarat apel reclamantul I.G.Ș.

Curtea de Apel Iași, secția

civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia nr. 16 din 4

februarie 2011, a respins apelul declarat, pentru următoarele considerente:

Notificarea formulată

de reclamant, soluționată de Primarul municipiului Bârlad, prin dispoziția nr.

2487 din 15 iunie 2007, și contestația formulată împotriva acesteia au fost supuse

controlului judiciar, în procedura instituită de Legea nr. 10/2001 într-un alt dosar,

fiind pronunțate hotărâri judecătorești irevocabile.

Prin dispoziția sus-menționată,

emisă ulterior modificării Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, Primarul municipiului

Bârlad a dispus că, pentru imobilul notificat, format din construcții cu destinația

de locuință, precum și teren în suprafață de 410 m.p., care nu poate fi restituit

în natură, propune acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea

nr. 247/2005

Tribunalul Vaslui, prin

sentința civilă nr. 1358 din 27 noiembrie 2007, a respins contestația formulată

de reclamantul I.G.Ș. împotriva dispoziției din 15 iunie 2007 emisă de Primarul

municipiului Bârlad, pe care a menținut-o. Sentința a rămas definitivă prin decizia

civilă nr. 93/2007 a Curții de Apel Iași și irevocabilă prin decizia nr. 40/2009

a Î.C.C.J. – secția civilă și de proprietate intelectuală.

Hotărârile judecătorești

au statuat asupra:

- calității de persoană

îndreptățită în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001;

- măsuri reparatorii prin

echivalent în modalitatea prevăzută de legea specială în vigoare la data soluționării

notificării, așa cum a fost modificată, despăgubiri conform Titlului VII din Legea

nr. 247/2005 – regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate

în mod abuziv;

- a întinderii dreptului

constând în despăgubiri pentru imobilul compus din construcții cu destinație de

locuință și terenul aferent în suprafață totală de 410 m.p.

În conformitate cu

art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, odată finalizată procedura în instanța

de judecată, entitatea învestită cu soluționarea notificării, respectiv primarul

municipiului Bârlad, are obligația de a înainta documentația Secretariatului Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În procedura stabilită

prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, entitatea învestită cu soluționarea notificării

nu are obligația de a emite, pe baza hotărârii judecătorești irevocabile, o altă

dispoziție, de modificare sau completare, în speță a dispoziției nr. 2478/2007,

ci doar de a înainta documentația Comisiei Centrale.

Prin dispoziția nr. 44/2010,

contestată în prezenta cauză, primarul municipiului Bârlad a completat art. 1 din

dispoziția nr. 2487/2007 numai sub aspectul individualizării construcției cu destinația

de locuință, fiind precizată suprafața utilă de 90,75 m.p. Deși nu sunt îndeplinite

condițiile cerute de art. 1201 C. civ. pentru a se reține autoritatea de lucru judecat

– identitatea de obiect – ceea ce au statuat instanțele în prima judecată, prin

hotărâre, nu mai poate fi obiect al altei judecăți, în speță, în prezenta cauză.

Curtea a reținut că principiul

puterii de lucru judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat,

având același obiect, aceeași cauză și fiind purtat între aceleași părți, ci și

contrazicerea între două hotărâri judecătorești, adică infirmarea constatărilor

făcute, într-o hotărâre judecătorească irevocabilă, printr-o altă hotărâre judecătorească

posterioară dată în alt proces. Regula are două componente, autoritatea și prezumția

de lucru judecat.

În consecință, dacă autoritatea

de lucru judecat impune condiția triplei identități, excepție corect soluționată

de tribunal, prezumția de lucru judecat impune consecvența în judecată, în sensul

că ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis

de alta. În considerente, hotărârea Tribunalului nu face referiri la „prezumția

autorității lucrului judecat expres”, însă, prin reținerea că reclamantul „nu putea

invoca motive de fond în ceea ce privește soluționarea notificării sale”, a redat

în altă modalitatea cea de a doua componentă a principiului analizat.

În cadrul procesual stabilit

prin cererea de chemare în judecată, Curtea a constatat că Tribunalul s-a pronunțat

asupra a ceea ce a fost învestit (art. 129 C. proc. civ.).

Hotărârea atacată cuprinde

considerentele în fapt și în drept ce au format convingerea instanței în darea soluției

și îndeplinește condițiile cerute de art. 261 C. proc. civ.

Sentința trebuie să cuprindă

alăturat redării obiectului judecății, a susținerilor și apărărilor părților, numai

acele probe ce au format convingerea instanței în susținerea soluției și nu analiza

fiecărui mijloc de dovadă. În speță sunt probe, respectiv hotărârile pronunțate

între aceleași părți, primarul municipiului Bârlad și reclamant, cu privire la aceeași

notificare, bun imobil preluat abuziv, a măsurii reparatorii prin echivalent–stabilită

irevocabil–în modalitatea despăgubirilor conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Curtea a mai constatat

că, atât dispoziția prin care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului

ce a făcut obiectul notificării și s-a propus acordarea de despăgubiri, cât și dispoziția

prin care s-a modificat sunt emise după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005,

procedura contestării fiind aceea prevăzută de noile dispoziții legale.

Pentru deciziile sau dispozițiile

emise după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, competența instanței civile

se păstrează doar în ceea ce privește procedura derulată în etapa prealabilă a entității

învestite cu soluționarea notificării, în situația în care aceasta refuză să soluționeze

notificarea, respinge notificarea ori respinge cererea de restituire în natură.

În consecință, cuantumul

despăgubirilor acordate pot face obiectul de analiză al instanței de contencios

administrativ, doar după ce a fost stabilit prin decizie, de Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

Faptul că Tribunalul,

prin dispozitivul sentinței, a respins acțiunea în tot și nu fiecare capăt de cerere

în parte nu se sancționează cu nulitatea hotărârii, soluția fiind legală.

Considerentele sentinței

atacate cuprind motivele pentru care nu s-a stabilit o altă modalitate de măsură

reparatorie, teren în schimb, ce se completează prin prezenta hotărâre, apelul fiind

cale de atac devolutivă.

Solicitarea reclamantului,

de acordare a daunelor în modalitatea menționată în cererea de chemare în judecată,

nu are temei în Legea nr. 10/2001, ce prevede doar termene procedurale pentru depunerea

și soluționarea notificărilor, iar despăgubirea și plata acesteia se stabilesc în

cadrul altei proceduri, și anume art. 16 și urm. din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Curtea a avut în vedere

că, prin modalitatea de stabilire a măsurilor reparatorii în echivalent la valoarea

de piață, potrivit standardelor internaționale, se asigură justa și integrala reparație

pentru reclamant, neimpunându-se acordarea altor daune.

Dintr-un alt punct de

vedere, conform art. 294 C. proc. civ., în apel nu se poate schimba calitatea părților,

cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri

noi. Sub aspectul cuantumului daunelor, pentru fiecare capăt de cerere nu au fost

cerute dovezi în condițiile art. 112 și 132 C. proc. civ., astfel că nu pot fi cerute

pentru prima dată în apel.

Trimiterea cauzei pentru

rejudecare la prima instanță poate fi dispusă numai în cazurile expres și limitativ

prevăzute în art. 297 alin. (1) C. proc. civ. în redactarea anterioară modificării

prin Legea nr. 202/2010, respectiv necercetarea fondului cauzei și nelegala citare,

ce nu s-au invocat ca motive în calea de atac, de către apelant. Cauza, în primă

instanță, a fost soluționată în fond și nu pe excepție, procedura de citare fiind

legal îndeplinită.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs reclamantul I.G.Ș., criticând-o pentru următoarele motive:

refuzat să ia în considerație motivele de nelegalitate ale dispoziției primarului

din 11 ianuarie 2010, deși recurentul a invocat prevederile exprese și imperative

ale Normelor de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003.

de apel a schimbat înțelesul vădit și lămurit al actului juridic dedus judecății,

rezumându-se să preia necritic aserțiunile instanței de fond (art. 304 pct. 8

C. proc. civ.).

Mai mult, instanța de

apel eludează dispozițiile legale, citând, în expunere, sentința civilă nr. 51/CA

din 27 martie 2006 a Tribunalului Vaslui, prin care primarul era obligat să procedeze

la emiterea unei dispoziții motivate.

Or, anterior datei înregistrării

acțiunii în contestarea dispoziției nr. 2487/2007, a deschis o procedură la Tribunalul

Vaslui, privind obligația de „a face”. Această procedură s-a finalizat prin emiterea

noii dispoziții, din 11 ianuarie 2010.

de apel a constatat că, în cea de-a doua contestație, recurentul nu mai poate invoca

motive de fond, ci doar aspecte care țin de modificarea primei dispoziții.

Or, este evident că, deoarece

cea de-a doua dispoziție a fost emisă ca urmare a unei hotărâri a tribunalului de

contencios, prin care s-a dispus expres ca respectiva dispoziție să fie motivată,

aceste motive de fond trebuia luate în considerație și judecate fiecare în parte.

Concluzionând, instanța

a practicat denegarea de dreptate, refuzând să judece cererea pe fond, soluționând

cauza numai pe excepții și depășind atribuțiile puterii judecătorești (art. 304

pct. 4 C. proc. civ.).

rolul său activ, deși reclamantul i-a solicitat să verifice veridicitatea datelor

puse la dispoziție de către Primar. Instanța nu a cerut lămuriri cu privire la cererile

reclamantului, inclusiv cele privind daunele, încălcând, astfel, formele de procedură

prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., cu aplicarea

art. 129 alin. (4) și art. 304 pct. 5.

Curtea a preluat necritic

afirmațiile nereale ale entităților administrative, acordând mai mult decât s-a

cerut și ceea ce nu s-a cerut (art. 304 pct. 6 C. proc. civ.).

A încălcat și dreptul

la un proces echitabil, garantat de art. 6 al C.E.D.O., principiul priorității dreptului

comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din

Constituția României, în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, prin aceea

că nu a obligat pe pârâți (primar/Primărie, prefect/Prefectură) să își execute lucrările

prevăzute de lege, inclusiv controlul legalității dispoziției și actelor premergătoare

și să angajeze răspunderea administrativă a acestora, în condițiile Legii nr. 10/2001

și a Normelor de aplicare.

natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al cererilor privind daunele,

considerându-le „cereri noi”, introduse pentru prima dată în apel, deși au fost

formulate încă la instanța de fond (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.).

Recurentul a solicitat

casarea deciziei recurate și soluționarea tuturor capetelor de cerere din acțiunea

introductivă.

La data de 24 iunie 2011,

recurentul a înregistrat pe rolul acestei instanțe o cerere completatoare a motivelor

de recurs depuse inițial, arătând că pârâtul are în patrimoniu bunuri disponibile,

care pot fi atribuite în compensare; legislația restituirii proprietăților preluate

în mod abuziv este lipsită de efectivitate, instanța a încălcat principiul egalității

armelor în procesul civil, precum și cel al imparțialității instanței, hotărârea

este nemotivată.

A evocat mai multe hotărâri

ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală,

precum și ale C.E.D.O.

Intimatul pârât a depus

întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Criticile formulate prin

cererea de recurs completatoare nu vor fi analizate de această instanță, mai puțin

cea privind nemotivarea deciziei, deoarece au fost depuse cu depășirea termenului

prevăzut de lege pentru motivarea recursului [art. 303 alin. (1) cu referire la

art. 301 C. proc. civ., respectiv 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate],

decizia fiind comunicată recurentului la data de 22 februarie 2011și motivele de

recurs în completare fiind înregistrate, cum s-a arătat mai sus, la 20.06.2011.

De asemenea, motivele respective, redate în precedent, nu constituie motive de ordine

publică, astfel încât să poată fi primite și analizate în afara termenului de motivare

a recursului.

Cât privește critica referitoare

la nemotivarea deciziei, întemeiată pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., aceasta reprezintă

un motiv de ordine publică, deoarece, în absența prezentării considerentelor pentru

care instanța a pronunțat o anumită soluție, nu se poate exercita controlul judiciar.

Analizând decizia civilă

atacată din perspectiva criticilor formulate prin cererea inițială de recurs, a

motivului de ordine publică arătat, precum și a dispozițiilor art. 304 pct. 4, 5,

6, 7, 8 și 9, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele

considerente:

recurentului, nu se poate reține că instanța de apel ar fi refuzat să verifice criticile

formulate de acesta în legătură cu pretinsele nelegalități ale dispoziției atacate

în prezentul Dosar, nr. 44 din 22 ianuarie 2010.

Instanța și-a motivat

soluția sub acest aspect, determinat de faptul că susținerile reclamantului vizează

chestiuni de fond ale soluționării notificării pentru imobilul din prezentul litigiu,

notificare care a fost deja rezolvată printr-o dispoziție anterioară celei atacate

în dosarul de față, respectiv prin dispoziția din 15 iunie 2007 emisă de primarul

municipiului Bârlad, în faza prealabilă administrativă, respectiv prin hotărâre

judecătorească, în faza ulterioară a judecății, și anume sentința civilă nr.

1358 din 27 noiembrie 2007 a Tribunalului Vaslui, rămasă definitivă prin decizia

nr. 93 din 28 mai 2008 a Curții de Apel Iași și irevocabilă prin decizia nr. 40

din 7 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală.

De asemenea, s-a raportat

la puterea de lucru judecat a hotărârilor sus-menționate, precum și la faptul că,

prin cea de-a doua dispoziție, contestată în litigiul de față, s-a procedat doar

la individualizarea imobilului, același cu cel din procesul anterior, astfel încât

numai sub acest aspect ar fi putut fi formulate critici ale dispoziției în prezentul

dosar.

Prin urmare, nu se poate

considera că „refuzul” instanței de a verifica chestiunile de fond ale pretențiilor

reclamantului, bazate pe pretinsa încălcare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 sau

ale H.G. nr. 498/2003 (în prezent, abrogată), este nejustificat.

interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, cu consecința schimbării

naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, nu pot fi analizate,

deoarece motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a fost

invocat în mod formal, recurentul nearătând care este actul juridic, în sens de

convenție sau de act unilateral, care a fost interpretat în mod greșit și în ce

au constat greșelile instanței.

În ceea ce privește trimiterea

instanței de apel la sentința civilă nr. 51 din 27 martie 2006 a Tribunalului Vaslui,

un astfel de considerent nu se regăsește în decizia atacată, singura hotărâre la

care a făcut referire Curtea fiind sentința civilă nr. 1358 din 27 noiembrie 2007

a aceleiași instanțe, prin care a fost soluționată contestația formulată de reclamant

împotriva dispoziției din 15 iunie 2007 emisă de primarul municipiului Bârlad.

Oricum, pronunțarea sentinței

civile nr. 51/CA din 27 martie 2006 a Tribunalului Vaslui, nu prezintă relevanță

în sensul modificării deciziei recurate în prezentul dosar, deoarece, prin această

hotărâre, s-a dispus doar obligarea primarului municipiului Bârlad să emită dispoziție

motivată în legătură cu notificarea formulată de reclamant pentru imobilul din litigiul

de față, fără ca, prin această hotărâre, să se dea o rezolvare pe fondul pretențiilor

din notificare.

Prin urmare, invocarea

sentinței civile sus-menționate nu este de natură să justifice posibilitatea reclamantului

de a relua, în litigiul de față, aspecte ce vizează fondul cererii sale în legătură

cu imobilul din Bârlad, B-dul R. și care au făcut obiectul unei judecăți anterioare,

finalizate printr-o altă hotărâre, respectiv sentința civilă nr. 1358 din 27

noiembrie 2007 a Tribunalului Vaslui, rămasă irevocabilă.

acestui motiv de recurs pun în discuție posibilitatea recurentului de a invoca,

în prezenta cauză, aspecte ce țin de fondul notificării sale, mai precis, de forma

de reparație cuvenită pentru bunul imposibil de restituit în natură, și care vor

fi analizate din perspectiva existenței unei hotărâri anterioare rămase irevocabile,

care a soluționat aceste aspecte, și a incidenței principiului puterii de lucru

judecat în sensul art. 1200 pct. 4 și 1202 C. civ.

Prin urmare, prezenta

instanță va avea în vedere motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ., iar nu pe cel reglementat de art. 304 pct. 4 din același cod.

Chiar dacă recurentul

invocă, în legătură cu acest aspect, denegarea de dreptate de care se face vinovată

instanța, în opinia sa, problema în discuție nu poate fi analizată ca reprezentând

o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești. Aceasta din urmă presupune, prin

definiție, un act comisiv, și anume ca instanța, prin soluția pronunțată, să fi

intrat în sfera atribuțiilor unei alte puteri, respectiv cea executivă sau cea legislativă.

Denegarea de dreptate,

în sensul art. 3 C. civ., implică un refuz de judecată, în consecință, o chestiune

contrară depășirii atribuțiilor puterii judecătorești, care presupune, cum s-a arătat

deja, o activitate din partea instanței care nu se circumscrie, însă, celei de judecată.

Cât privește critica în

sine, Curtea de Apel a considerat în mod corect că, în prezentul litigiu, nu mai

pot fi supuse dezbaterii părților chestiuni de fond ale modalității de rezolvare

a notificării formulate de reclamant în legătură cu imobilul în litigiu, inclusiv

din perspectiva formei de reparație cuvenită acestuia, deoarece aceste aspecte au

format obiectul unui alt litigiu, finalizat prin hotărâre rămasă irevocabilă, respectiv

sentința civilă nr. 1358 din 27 noiembrie 2007 a Tribunalului Vaslui, menționată

mai sus.

Prin această hotărâre

s-a respins contestația formulată de reclamantul din dosarul de față împotriva dispoziției

din 15 iunie 2007 emisă de Primarul municipiului Bârlad, prin care s-a rezolvat

notificarea părții menționate pentru imobilul din Bârlad, B-dul R., construcție

și teren în suprafață de 410 m.p., în sensul propunerii de acordare a măsurilor

reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor, în condițiile Titlului VII

din Legea nr. 247/2005.

Unitatea deținătoare a

reținut că imobilul nu poate fi restituit în natură deoarece construcția a fost

demolată, iar terenul este ocupat de blocuri de locuințe și lucrări de sistematizare

aferente acestora, forma de restituire în echivalent dispusă de Primar fiind confirmată

de instanțe, în toate fazele procesuale ale litigiului anterior. Instanțele au reținut,

din perspectiva restituirii în natură a imobilului pretins, aceleași impedimente

redate în dispoziția Primarului, iar cât privește reparația în echivalent sub forma

compensării cu alte bunuri, au reținut că reclamantul nu a optat pentru bunurile

disponibile din patrimoniul unității deținătoare, în lipsa acordului acestuia, forma

de reparație respectivă neputând fi acordată.

Prin dispoziția din

11 ianuarie 2010 emisă de primarul municipiului Bârlad, ce formează obiectul dosarului

de față, s-a dispus completarea art. 1 din dispoziția anterioară, din 15 iunie 2007,

în sensul individualizării imobilului pentru care s-a formulat notificare și s-a

propus acordarea despăgubirilor în echivalent în condițiile legii speciale, respectiv

„construcție cu destinația de locuință, având suprafața utilă de 90,75 mp, precum

și teren în suprafață de 410,00 m.p.”

Prin acest act nu s-a

stabilit o altă formă de reparație decât cea dispusă prin dispoziția nr. 2487/2007

și nici nu s-ar fi putut proceda în acest sens, față de cele stabilite în litigiul

anterior, în mod irevocabil.

Din această perspectivă,

Curtea de Apel, a reținut în mod corect puterea de lucru judecat a sentinței civile

nr. 1358/2007 a Tribunalului Vaslui, rămasă irevocabilă, care a confirmat, în condițiile

arătate mai sus, forma de reparație în echivalent sub forma despăgubirilor acordate

conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. De asemenea, a reținut în mod corect

și efectele hotărârii rămase irevocabilă din litigiul anterior, în sensul că aceasta

nu poate fi contrazisă printr-o hotărâre pronunțată într-un proces ulterior.

Acest efect este rezultatul

aspectului pozitiv al lucrului judecat, care implică, astfel cum a reținut și Curtea,

înlăturarea posibilității contrazicerii a două hotărâri judecătorești.

În raport de forma de

reparație stabilită în mod irevocabil, în litigiul anterior, și de efectele puterii

de lucru judecat, în sensul art. 1202 C. civ., precum și de conținutul dispoziției

nr. 44/2010, în mod corect, Curtea de Apel a considerat că, în litigiul de față,

nu se mai poate rediscuta reparația cuvenită reclamantului, cu consecința imposibilității

schimbării acesteia, astfel cum încearcă să obțină partea menționată.

De asemenea, necercetarea

susținerilor reclamantului în legătură cu chestiunea în discuție nu este rezultatul

unui refuz de judecată, în sensul art. 3 C. civ., ci al efectelor puterii de lucru

judecat a hotărârii rămase irevocabilă în procesul anterior.

prezentate mai sus, nu trebuia ca instanța de apel să verifice relațiile furnizate

de pârât în legătură cu existența sau nu a unor bunuri disponibile în patrimoniul

său, care să poată fi acordate în compensare, deoarece acest aspect vizează necesitatea

unui anumit probatoriu ce trebuie administrat. Or, probatoriul se circumscrie dovedirii

unor aspecte ce pot forma obiect al judecății, ceea ce nu este cazul în speță în

ceea ce privește forma de reparație cuvenită reclamantului pentru imobilul în litigiu.

Ca atare, nu se poate

reține încălcarea rolului activ, de către instanța de apel, astfel cum este reglementat

acest principiu în dispozițiile art. 129 C. proc. civ.

Cât privește necesitatea

solicitării de lămuriri cu privire la cererile formulate de reclamant, inclusiv

a celor în despăgubiri, critica este imprecisă, recurentul nearătând în mod concret

ce aspecte, care nu au fost avute în vedere de instanță, ar fi condus la pronunțarea

unei alte soluții în cauză.

În plus, cu privire la

cererile de despăgubiri formulate în dosarul de fond, instanța de apel a considerat,

față de modalitatea de stabilire a măsurilor reparatorii prin echivalent, respectiv

la valoarea de piață a imobilului, conform standardelor internaționale, că se realizează

o justă și integrală reparație pentru reclamant, astfel încât nu se impune acordarea

altor daune. Față de acest considerent, nu erau relevante lămuriri suplimentare

în ceea ce privește daunele solicitate, din moment ce, potrivit instanței, reparația

în echivalent, acordată reclamantului, în condițiile Legii nr. 10/2001 era integrală

și nu i se cuveneau alte despăgubiri. În consecință, nu se poate reține lipsa rolului

activ, astfel cum pretinde reclamantul, și nici încălcarea formelor de procedură

prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., nefiind,

astfel, întrunite cerințele motivului de casare reglementat de art. 304 pct. 5.

Afirmația privind depășirea

limitelor de învestire, de către instanța de apel, sub forma lui plus petita (mai

mult decât s-a cerut) și, respectiv, extra petita (ceea ce nu s-a cerut), este nefondată,

deoarece acest motiv de modificare presupune ca hotărârea recurată, în urma admiterii

apelului, să soluționeze fondul cererii de chemare în judecată, ceea ce nu este

cazul în speță, prin decizia atacată în prezentul dosar fiind respins apelul declarat

de reclamant. În consecință, nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 6 C.

proc. civ.

Referitor la încălcarea

dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat de art. 6 din C.E.D.O.

și a priorității dreptului comunitar, susținerile recurentului în acest sens nu

se circumscriu încălcării principiilor enunțate.

În contextul obiectului

speței de față, nu rezultă, din expunerea criticilor formulate, la ce fel de acte

se referă recurentul, atunci când pretinde că, prin soluția pronunțată, pârâtul

primarul municipiului Bârlad ar fi trebuit să fie obligat să le efectueze și în

ce sens, în cauză, este afectat dreptul la un proces echitabil. Acest din urmă drept

se referă, în esență, la respectarea principiilor ce guvernează procesul civil și

a garanțiilor procesuale, și nu implică o anumită soluție pe fondul cauzei, pretinsă

de parte.

Referitor la obligarea

prefectului să-și exercite controlul de legalitate asupra dispozițiilor emise de

primar, obiectul litigiului de față nu permite verificarea criticilor în legătură

cu acest aspect, astfel cum s-a arătat, dosarul vizând o contestație întemeiată

pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, în raport de care s-a constatat lipsa calității

procesuale pasive a I.P.J. Vaslui.

În ceea ce privește încălcarea

principiului priorității dreptului comunitar, nici această critică nu poate fi analizată,

deoarece recurentul nu a precizat care dispoziție din legislația națională a fost

aplicată cu încălcarea dreptului comunitar și, corelativ, ce normă comunitară, ignorată

de instanțe, ar fi permis ca reclamantul să obțină câștig de cauză în procesul de

față.

greșita concluzie a instanței cu privire la cererile de despăgubiri ca reprezentând

cereri noi în condițiile art. 294 C. proc. civ. nu vor fi analizate din perspectiva

art. 304 pct. 8 C. proc. civ., deoarece textul respectiv nu are în vedere încălcarea

dispozițiilor de procedură civilă, astfel cum susține partea în cadrul acestui motiv

de recurs, ci interpretarea greșită a actelor juridice civile, a actelor de drept

substanțial.

Analizând aceste susțineri

din perspectiva art. 304 pct. 5 din același cod, caz de casare căruia i se circumscriu,

Înalta Curte constată că instanța de apel nu a considerat că cererile în despăgubiri

sunt cereri noi, în sensul art. 294 C. proc. civ., ci că dovezile în legătură cu

cuantumul despăgubirilor nu au fost solicitate la fond, ceea ce împiedică încuviințarea

lor direct în apel.

Motivarea Curții pe acest

aspect este subsidiară argumentului de fond privind respingerea cererilor în despăgubiri,

redată mai sus, astfel încât nu se impune a fi analizată, cu atât mai mult cu cât

recurentul nu precizează de ce i s-ar datora asemenea despăgubiri, în plus față

de reparația acordată în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Referitor la nemotivarea

deciziei, critica este nefondată, hotărârea Curții cuprinzând argumentele de fapt

și de drept care au condus la soluția pronunțată, astfel cum au fost redate mai

sus, corespunzător cerințelor impuse de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., astfel, nefiind

incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 din același cod.

Pentru aceste considerente,

în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat

de reclamant, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamantul I.G.Ș. împotriva deciziei nr. 16 din 4 februarie

2011 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie

.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 iunie 2011.