ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5467/2011

Instanța de apel a refuzat să ia în considerație motivele de nelegalitate ale dispoziției primarului din 11 ianuarie 2010, deși recurentul a invocat prevederile exprese și imperative ale Normelor de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003.

În mod greșit, instanța de apel a schimbat înțelesul vădit și lămurit al actului juridic dedus judecății, rezumându-se să preia necritic aserțiunile instanței de fond (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.). Mai mult, instanța de apel eludează dispozițiile legale, citând, în expunere, sentința civilă nr. 51/CA din 27 martie 2006 a Tribunalului Vaslui, prin care primarul era obligat să procedeze la emiterea unei dispoziții motivate. Or, anterior datei înregistrării acțiunii în contestarea dispoziției nr. 2487/2007, a deschis o procedură la Tribunalul Vaslui, privind obligația de „a face”. Această procedură s-a finalizat prin emiterea noii dispoziții, din 11 ianuarie 2010.

În mod greșit, instanța de apel a constatat că, în cea de-a doua contestație, recurentul nu mai poate invoca motive de fond, ci doar aspecte care țin de modificarea primei dispoziții. Or, este evident că, deoarece cea de-a doua dispoziție a fost emisă ca urmare a unei hotărâri a tribunalului de contencios, prin care s-a dispus expres ca respectiva dispoziție să fie motivată, aceste motive de fond trebuia luate în considerație și judecate fiecare în parte. Concluzionând, instanța a practicat denegarea de dreptate, refuzând să judece cererea pe fond, soluționând cauza numai pe excepții și depășind atribuțiile puterii judecătorești (art. 304 pct. 4 C. proc. civ.).

Instanța nu și-a exercitat rolul său activ, deși reclamantul i-a solicitat să verifice veridicitatea datelor puse la dispoziție de către Primar. Instanța nu a cerut lămuriri cu privire la cererile reclamantului, inclusiv cele privind daunele, încălcând, astfel, formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., cu aplicarea art. 129 alin. (4) și art. 304 pct.

Curtea a preluat necritic afirmațiile nereale ale entităților administrative, acordând mai mult decât s-a cerut și ceea ce nu s-a cerut (art. 304 pct. 6 C. proc. civ.). A încălcat și dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 al C.E.D.O., principiul priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, prin aceea că nu a obligat pe pârâți (primar/Primărie, prefect/Prefectură) să își execute lucrările prevăzute de lege, inclusiv controlul legalității dispoziției și actelor premergătoare și să angajeze răspunderea administrativă a acestora, în condițiile Legii nr. 10/2001 și a Normelor de aplicare. 5. Instanța a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al cererilor privind daunele, considerându-le „cereri noi”, introduse pentru prima dată în apel, deși au fost formulate încă la instanța de fond (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.). Recurentul a solicitat casarea deciziei recurate și soluționarea tuturor capetelor de cerere din acțiunea introductivă. La data de 24 iunie 2011, recurentul a înregistrat pe rolul acestei instanțe o cerere completatoare a motivelor de recurs depuse inițial, arătând că pârâtul are în patrimoniu bunuri disponibile, care pot fi atribuite în compensare; legislația restituirii proprietăților preluate în mod abuziv este lipsită de efectivitate, instanța a încălcat principiul egalității armelor în procesul civil, precum și cel al imparțialității instanței, hotărârea este nemotivată. A evocat mai multe hotărâri ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, precum și ale C.E.D.O. Intimatul pârât a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Criticile formulate prin cererea de recurs completatoare nu vor fi analizate de această instanță, mai puțin cea privind nemotivarea deciziei, deoarece au fost depuse cu depășirea termenului prevăzut de lege pentru motivarea recursului [art. 303 alin. (1) cu referire la art. 301 C. proc. civ., respectiv 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate], decizia fiind comunicată recurentului la data de 22 februarie 2011și motivele de recurs în completare fiind înregistrate, cum s-a arătat mai sus, la 20.06.2011. De asemenea, motivele respective, redate în precedent, nu constituie motive de ordine publică, astfel încât să poată fi primite și analizate în afara termenului de motivare a recursului. Cât privește critica referitoare la nemotivarea deciziei, întemeiată pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., aceasta reprezintă un motiv de ordine publică, deoarece, în absența prezentării considerentelor pentru care instanța a pronunțat o anumită soluție, nu se poate exercita controlul judiciar. Analizând decizia civilă atacată din perspectiva criticilor formulate prin cererea inițială de recurs, a motivului de ordine publică arătat, precum și a dispozițiilor art. 304 pct. 4, 5, 6, 7, 8 și 9, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: 1. Contrar susținerilor recurentului, nu se poate reține că instanța de apel ar fi refuzat să verifice criticile formulate de acesta în legătură cu pretinsele nelegalități ale dispoziției atacate în prezentul Dosar, nr. 44 din 22 ianuarie 2010. Instanța și-a motivat soluția sub acest aspect, determinat de faptul că susținerile reclamantului vizează chestiuni de fond ale soluționării notificării pentru imobilul din prezentul litigiu, notificare care a fost deja rezolvată printr-o dispoziție anterioară celei atacate în dosarul de față, respectiv prin dispoziția din 15 iunie 2007 emisă de primarul municipiului Bârlad, în faza prealabilă administrativă, respectiv prin hotărâre judecătorească, în faza ulterioară a judecății, și anume sentința civilă nr. 1358 din 27 noiembrie 2007 a Tribunalului Vaslui, rămasă definitivă prin decizia nr. 93 din 28 mai 2008 a Curții de Apel Iași și irevocabilă prin decizia nr. 40 din 7 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. De asemenea, s-a raportat la puterea de lucru judecat a hotărârilor sus-menționate, precum și la faptul că, prin cea de-a doua dispoziție, contestată în litigiul de față, s-a procedat doar la individualizarea imobilului, același cu cel din procesul anterior, astfel încât numai sub acest aspect ar fi putut fi formulate critici ale dispoziției în prezentul dosar. Prin urmare, nu se poate considera că „refuzul” instanței de a verifica chestiunile de fond ale pretențiilor reclamantului, bazate pe pretinsa încălcare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 sau ale H.G. nr. 498/2003 (în prezent, abrogată), este nejustificat. 2. Susținerile privind interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, cu consecința schimbării naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, nu pot fi analizate, deoarece motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat în mod formal, recurentul nearătând care este actul juridic, în sens de convenție sau de act unilateral, care a fost interpretat în mod greșit și în ce au constat greșelile instanței. În ceea ce privește trimiterea instanței de apel la sentința civilă nr. 51 din 27 martie 2006 a Tribunalului Vaslui, un astfel de considerent nu se regăsește în decizia atacată, singura hotărâre la care a făcut referire Curtea fiind sentința civilă nr. 1358 din 27 noiembrie 2007 a aceleiași instanțe, prin care a fost soluționată contestația formulată de reclamant împotriva dispoziției din 15 iunie 2007 emisă de primarul municipiului Bârlad. Oricum, pronunțarea sentinței civile nr. 51/CA din 27 martie 2006 a Tribunalului Vaslui, nu prezintă relevanță în sensul modificării deciziei recurate în prezentul dosar, deoarece, prin această hotărâre, s-a dispus doar obligarea primarului municipiului Bârlad să emită dispoziție motivată în legătură cu notificarea formulată de reclamant pentru imobilul din litigiul de față, fără ca, prin această hotărâre, să se dea o rezolvare pe fondul pretențiilor din notificare. Prin urmare, invocarea sentinței civile sus-menționate nu este de natură să justifice posibilitatea reclamantului de a relua, în litigiul de față, aspecte ce vizează fondul cererii sale în legătură cu imobilul din Bârlad, B-dul R. și care au făcut obiectul unei judecăți anterioare, finalizate printr-o altă hotărâre, respectiv sentința civilă nr. 1358 din 27 noiembrie 2007 a Tribunalului Vaslui, rămasă irevocabilă. 3. Susținerile din cadrul acestui motiv de recurs pun în discuție posibilitatea recurentului de a invoca, în prezenta cauză, aspecte ce țin de fondul notificării sale, mai precis, de forma de reparație cuvenită pentru bunul imposibil de restituit în natură, și care vor fi analizate din perspectiva existenței unei hotărâri anterioare rămase irevocabile, care a soluționat aceste aspecte, și a incidenței principiului puterii de lucru judecat în sensul art. 1200 pct. 4 și 1202 C. civ. Prin urmare, prezenta instanță va avea în vedere motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar nu pe cel reglementat de art. 304 pct. 4 din același cod. Chiar dacă recurentul invocă, în legătură cu acest aspect, denegarea de dreptate de care se face vinovată instanța, în opinia sa, problema în discuție nu poate fi analizată ca reprezentând o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești. Aceasta din urmă presupune, prin definiție, un act comisiv, și anume ca instanța, prin soluția pronunțată, să fi intrat în sfera atribuțiilor unei alte puteri, respectiv cea executivă sau cea legislativă. Denegarea de dreptate, în sensul art. 3 C. civ., implică un refuz de judecată, în consecință, o chestiune contrară depășirii atribuțiilor puterii judecătorești, care presupune, cum s-a arătat deja, o activitate din partea instanței care nu se circumscrie, însă, celei de judecată. Cât privește critica în sine, Curtea de Apel a considerat în mod corect că, în prezentul litigiu, nu mai pot fi supuse dezbaterii părților chestiuni de fond ale modalității de rezolvare a notificării formulate de reclamant în legătură cu imobilul în litigiu, inclusiv din perspectiva formei de reparație cuvenită acestuia, deoarece aceste aspecte au format obiectul unui alt litigiu, finalizat prin hotărâre rămasă irevocabilă, respectiv sentința civilă nr. 1358 din 27 noiembrie 2007 a Tribunalului Vaslui, menționată mai sus. Prin această hotărâre s-a respins contestația formulată de reclamantul din dosarul de față împotriva dispoziției din 15 iunie 2007 emisă de Primarul municipiului Bârlad, prin care s-a rezolvat notificarea părții menționate pentru imobilul din Bârlad, B-dul R., construcție și teren în suprafață de 410 m.p., în sensul propunerii de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Unitatea deținătoare a reținut că imobilul nu poate fi restituit în natură deoarece construcția a fost demolată, iar terenul este ocupat de blocuri de locuințe și lucrări de sistematizare aferente acestora, forma de restituire în echivalent dispusă de Primar fiind confirmată de instanțe, în toate fazele procesuale ale litigiului anterior. Instanțele au reținut, din perspectiva restituirii în natură a imobilului pretins, aceleași impedimente redate în dispoziția Primarului, iar cât privește reparația în echivalent sub forma compensării cu alte bunuri, au reținut că reclamantul nu a optat pentru bunurile disponibile din patrimoniul unității deținătoare, în lipsa acordului acestuia, forma de reparație respectivă neputând fi acordată. Prin dispoziția din 11 ianuarie 2010 emisă de primarul municipiului Bârlad, ce formează obiectul dosarului de față, s-a dispus completarea art. 1 din dispoziția anterioară, din 15 iunie 2007, în sensul individualizării imobilului pentru care s-a formulat notificare și s-a propus acordarea despăgubirilor în echivalent în condițiile legii speciale, respectiv „construcție cu destinația de locuință, având suprafața utilă de 90,75 mp, precum și teren în suprafață de 410,00 m.p.” Prin acest act nu s-a stabilit o altă formă de reparație decât cea dispusă prin dispoziția nr. 2487/2007 și nici nu s-ar fi putut proceda în acest sens, față de cele stabilite în litigiul anterior, în mod irevocabil. Din această perspectivă, Curtea de Apel, a reținut în mod corect puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 1358/2007 a Tribunalului Vaslui, rămasă irevocabilă, care a confirmat, în condițiile arătate mai sus, forma de reparație în echivalent sub forma despăgubirilor acordate conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. De asemenea, a reținut în mod corect și efectele hotărârii rămase irevocabilă din litigiul anterior, în sensul că aceasta nu poate fi contrazisă printr-o hotărâre pronunțată într-un proces ulterior. Acest efect este rezultatul aspectului pozitiv al lucrului judecat, care implică, astfel cum a reținut și Curtea, înlăturarea posibilității contrazicerii a două hotărâri judecătorești. În raport de forma de reparație stabilită în mod irevocabil, în litigiul anterior, și de efectele puterii de lucru judecat, în sensul art. 1202 C. civ., precum și de conținutul dispoziției nr. 44/2010, în mod corect, Curtea de Apel a considerat că, în litigiul de față, nu se mai poate rediscuta reparația cuvenită reclamantului, cu consecința imposibilității schimbării acesteia, astfel cum încearcă să obțină partea menționată. De asemenea, necercetarea susținerilor reclamantului în legătură cu chestiunea în discuție nu este rezultatul unui refuz de judecată, în sensul art. 3 C. civ., ci al efectelor puterii de lucru judecat a hotărârii rămase irevocabilă în procesul anterior. 4. Pentru argumentele prezentate mai sus, nu trebuia ca instanța de apel să verifice relațiile furnizate de pârât în legătură cu existența sau nu a unor bunuri disponibile în patrimoniul său, care să poată fi acordate în compensare, deoarece acest aspect vizează necesitatea unui anumit probatoriu ce trebuie administrat. Or, probatoriul se circumscrie dovedirii unor aspecte ce pot forma obiect al judecății, ceea ce nu este cazul în speță în ceea ce privește forma de reparație cuvenită reclamantului pentru imobilul în litigiu. Ca atare, nu se poate reține încălcarea rolului activ, de către instanța de apel, astfel cum este reglementat acest principiu în dispozițiile art. 129 C. proc. civ. Cât privește necesitatea solicitării de lămuriri cu privire la cererile formulate de reclamant, inclusiv a celor în despăgubiri, critica este imprecisă, recurentul nearătând în mod concret ce aspecte, care nu au fost avute în vedere de instanță, ar fi condus la pronunțarea unei alte soluții în cauză. În plus, cu privire la cererile de despăgubiri formulate în dosarul de fond, instanța de apel a considerat, față de modalitatea de stabilire a măsurilor reparatorii prin echivalent, respectiv la valoarea de piață a imobilului, conform standardelor internaționale, că se realizează o justă și integrală reparație pentru reclamant, astfel încât nu se impune acordarea altor daune. Față de acest considerent, nu erau relevante lămuriri suplimentare în ceea ce privește daunele solicitate, din moment ce, potrivit instanței, reparația în echivalent, acordată reclamantului, în condițiile Legii nr. 10/2001 era integrală și nu i se cuveneau alte despăgubiri. În consecință, nu se poate reține lipsa rolului activ, astfel cum pretinde reclamantul, și nici încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., nefiind, astfel, întrunite cerințele motivului de casare reglementat de art. 304 pct. 5. Afirmația privind depășirea limitelor de învestire, de către instanța de apel, sub forma lui plus petita (mai mult decât s-a cerut) și, respectiv, extra petita (ceea ce nu s-a cerut), este nefondată, deoarece acest motiv de modificare presupune ca hotărârea recurată, în urma admiterii apelului, să soluționeze fondul cererii de chemare în judecată, ceea ce nu este cazul în speță, prin decizia atacată în prezentul dosar fiind respins apelul declarat de reclamant. În consecință, nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 6 C. proc. civ. Referitor la încălcarea dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat de art. 6 din C.E.D.O. și a priorității dreptului comunitar, susținerile recurentului în acest sens nu se circumscriu încălcării principiilor enunțate. În contextul obiectului speței de față, nu rezultă, din expunerea criticilor formulate, la ce fel de acte se referă recurentul, atunci când pretinde că, prin soluția pronunțată, pârâtul primarul municipiului Bârlad ar fi trebuit să fie obligat să le efectueze și în ce sens, în cauză, este afectat dreptul la un proces echitabil. Acest din urmă drept se referă, în esență, la respectarea principiilor ce guvernează procesul civil și a garanțiilor procesuale, și nu implică o anumită soluție pe fondul cauzei, pretinsă de parte. Referitor la obligarea prefectului să-și exercite controlul de legalitate asupra dispozițiilor emise de primar, obiectul litigiului de față nu permite verificarea criticilor în legătură cu acest aspect, astfel cum s-a arătat, dosarul vizând o contestație întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, în raport de care s-a constatat lipsa calității procesuale pasive a I.P.J. Vaslui. În ceea ce privește încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, nici această critică nu poate fi analizată, deoarece recurentul nu a precizat care dispoziție din legislația națională a fost aplicată cu încălcarea dreptului comunitar și, corelativ, ce normă comunitară, ignorată de instanțe, ar fi permis ca reclamantul să obțină câștig de cauză în procesul de față. 5. Susținerile privind greșita concluzie a instanței cu privire la cererile de despăgubiri ca reprezentând cereri noi în condițiile art. 294 C. proc. civ. nu vor fi analizate din perspectiva art. 304 pct. 8 C. proc. civ., deoarece textul respectiv nu are în vedere încălcarea dispozițiilor de procedură civilă, astfel cum susține partea în cadrul acestui motiv de recurs, ci interpretarea greșită a actelor juridice civile, a actelor de drept substanțial. Analizând aceste susțineri din perspectiva art. 304 pct. 5 din același cod, caz de casare căruia i se circumscriu, Înalta Curte constată că instanța de apel nu a considerat că cererile în despăgubiri sunt cereri noi, în sensul art. 294 C. proc. civ., ci că dovezile în legătură cu cuantumul despăgubirilor nu au fost solicitate la fond, ceea ce împiedică încuviințarea lor direct în apel. Motivarea Curții pe acest aspect este subsidiară argumentului de fond privind respingerea cererilor în despăgubiri, redată mai sus, astfel încât nu se impune a fi analizată, cu atât mai mult cu cât recurentul nu precizează de ce i s-ar datora asemenea despăgubiri, în plus față de reparația acordată în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Referitor la nemotivarea deciziei, critica este nefondată, hotărârea Curții cuprinzând argumentele de fapt și de drept care au condus la soluția pronunțată, astfel cum au fost redate mai sus, corespunzător cerințelor impuse de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., astfel, nefiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 din același cod. Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant, ca nefondat.