ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2216/2011

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data

de 8 mai 2008 pe rolul Tribunalului Vaslui, reclamantul B.S. a contestat

dispoziția nr. 674 din 3 septembrie 2004 emisă de Primarul Municipiului Bârlad

în aplicarea Legii nr. 10/2001.

Tribunalul Vaslui,

prin sentința civilă nr. 326 din 18 martie 2009, a respins contestația,

reținând că în domeniul privat al Municipiului Bârlad nu există terenuri care

pot fi acordate în compensare.

Referitor la cererea

reclamantului de majorare a cuantumului despăgubirilor acordate prin dispoziția

contestată, prima instanță a reținut că stabilirea acestora cade în competența

exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit

dispozițiilor art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamantul B.S., iar prin decizia nr. 55 din 07

aprilie 2010, Curtea de Apel Iași a admis apelul declarat, a schimbat în tot

sentința apelată în sensul că a admis contestația, a anulat art. 2 din

dispoziția nr. 674 din 3 septembrie 2004 emisă de Primarul Municipiului Bârlad

și a obligat Primarul Municipiului Bârlad la acordarea de măsuri reparatorii

pentru imobilul situat în Bârlad, constând în despăgubiri în cuantum de 116.465

lei.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Calitatea de persoană

îndreptățită, întinderea dreptului, cât și preluarea abuzivă a imobilului prin

expropriere nu sunt contestate în cauză, fiind incidente dispozițiile art. 11

din Legea nr. 10/2001 și Normele metodologice de aplicare unitară a legii

aprobate prin H.G. nr. 614/2001 (modificate prin H.G. nr. 498/2003) și

respectiv H.G. nr. 250/2007.

Investirea instanței

are ca obiect natura măsurilor reparatorii.

Prin dispoziția nr.

674 din 3 septembrie 2004, Primarul Municipiului Bârlad a respins cererea de

restituire în natură a terenului în suprafață de 442,90 mp și a propus

acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în titluri de valoare

nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acțiuni la societăți

comerciale tranzacționate pe piața de capital, în valoare de 151.477,817 ROL.

Din probatoriul

administrat în apel rezultă că terenul situat în Bârlad, în suprafață de 443 mp

este afectat în totalitate de detalii de sistematizare, așa cum s-a constatat

prin raportul de expertiză tehnică și anexele 1-4 efectuate de expertul tehnic C.V.

(teren ocupat de bloc, trotuar, spațiu de joacă pentru copii cale de acces și

parcare, spațiu verde).

Unitatea

administrativ-teritorială Municipiul Bârlad nu deține terenuri aparținând

domeniului privat pentru efectuarea de compensări în sensul art. 2 alin. (2)

teza I din Legea nr. 10/2001.

În cauză, este făcută

dovada certă că lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional

întregul teren afectat, fiind incidente dispozițiile art. 11 alin. (4) din

Legea nr. 10/2001, potrivit cărora măsurile reparatorii se stabilesc în

echivalent pentru întregul imobil.

Pentru stabilirea

valorii de piață a imobilului preluat abuziv, potrivit standardelor

internaționale de evaluare și în aplicarea Deciziei LII (52) din 4 iunie 2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost administrată proba cu

expertiză de evaluare prin care s-a stabilit că valoarea totală a imobilului

este de 116.465 lei (12283 lei casa de locuit și 102.182 lei valoarea terenului

1443 mp).

Dispoziția contestată

fiind emisă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, instanța de

judecată are competența de a stabili întinderea despăgubirilor oferite ca

măsuri reparatorii, în baza principiului reparației integrale.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs reclamantul B.S.

Prin motivele de

recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se formulează

următoarele critici de nelegalitate:

Terenul în litigiu

poate fi restituit în natură deoarece nu este afectat de utilități publice. În

plus, nu s-a făcut dovada când s-au efectuat lucrările care afectează terenul,

respectiv dacă ele au fost demarate după declanșarea prezentului litigiu.

Se mai susține că, în

mod greșit, instanța de apel a reținut că pârâtul intimat nu dispune de bunuri

pe care să le acorde în compensare, în condițiile în care s-a depus la dosar

hotărârea Consiliului Local Bârlad prin care s-a făcut dovada că, în timpul

judecații, suprafețe de teren au fost trecute la dispoziția Comisiei de

Aplicare a Legii 10/2001, în vederea soluționării cererilor de compensare. Nu

există la dosar dovada că aceste suprafețe de teren au fost deja atribuite, în

totalitate, unor alte persoane.

Analizând decizia

recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte

reține următoarele.

Este necontestată în

cauză calitatea reclamantului B.S. de persoană îndreptățită la restituirea

imobilului în litigiu și împrejurarea că regimul juridic al măsurilor

reparatorii ce i se pot acorda este cel reglementat de Legea 10/2001, obiectul

litigiului purtând asupra naturii acestor măsuri.

Prin dispoziția

contestată, intimatul Primarul Municipiului Bârlad a respins cererea de

restituire în natură a terenului în suprafață de 442,90 mp și a propus

acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în titluri de valoare

nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acțiuni la societăți

comerciale tranzacționate pe piața de capital, în valoare de 151.477,817 ROL.

Instanța de apel,

prin hotărârea recurată, a confirmat soluția de respingere a cererii de

restituire în natură a terenului și construcției situate în str. M. nr. 4 cu

motivarea că „lucrările pentru care s-a dispus exproprierea au fost executate

în totalitate, având regimul juridic al proprietății publice”, iar construcția

a fost demolată.

S-a considerat că

nici cererea de acordare a unor bunuri în compensare nu poate fi admisă

deoarece „s-a făcut dovada certă că nu pot fi acordate bunuri în compensare”,

singura modalitate în care măsurile reparatorii pot fi acordate fiind aceea a

despăgubirilor pe care instanța le-a fixat la un cuantum de 116.465 lei.

Înalta Curte constată

că hotărârea pronunțată de instanța de apel este nelegală pentru următoarele

considerente:

Conform art. 1 din

Legea 10/2001 imobilele al căror regim juridic este reglementat de acest act

normativ se restituie în natură, iar potrivit art. 26 alin. (1) din Legea

10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă, entitatea învestită cu

soluționarea notificării este obligată să acorde persoanei îndreptățite în

compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în

situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau nu este acceptată de

persoana îndreptățită.

Din cuprinsul

prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, ca și din conținutul

dispozițiilor art. 1 din Legea 10/2001, rezultă că entitatea notificată are

obligația să dispună restituirea în natură a imobilului notificat, ori de câte

ori această restituire este posibilă și să acorde persoanei îndreptățite, în

compensare, alte bunuri sau servicii, ori de câte ori există bunuri disponibile

ori servicii care pot fi acordate în compensare. Numai în situațiile în care

măsura restituirii în natură și cea a compensării nu sunt posibile, entitatea

investită propune acordarea de despăgubiri, în condițiile legii speciale privind

regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în

mod abuziv.

În ceea ce privește

restituirea în natură a imobilului în litigiu, instanța de apel și-a însușit

concluziile raportului de expertiză din care a rezultat că întregul teren este

afectat de detalii de sistematizare care împiedică soluționarea notificării în

această modalitate.

Reclamantul a

susținut însă că lucrările apreciate ca fiind de utilitate publică au fost

efectuat după formularea notificării și după declanșarea prezentului litigiu,

iar instanța de apel nu a lămurit cauza sub aceste aspecte.

Astfel, deși a

solicitat intimatului furnizarea datelor necesare verificării susținerilor

reclamantului, curtea de apel a soluționat litigiu în lipsa acestora, fără a putea,

în aceste condiții, să cenzureze respectarea prevederilor art. 9 și art. 21

alin. (5) din Legea 10/2001.

Tot astfel, sub

aspectul celei de-a doua modalități de acordare a măsurilor reparatorii -

atribuirea altor bunuri sau servicii în compensare, instanța de apel nu a

lămurit pe deplin situația de fapt.

Nu s-a arătat, prin

hotărârea recurată, care sunt motivele pentru care, curtea de apel și-a

întemeiat în mod exclusiv soluția pe răspunsul intimatului cuprins într-o

adresă înaintată instanței în care se afirmă că Municipiul Bârlad nu dispune de

teren pentru a fi acordat în compensare, în condițiile în care reclamantul a

depus la dosar hotărârea Consiliului Local Bârlad nr. 290 din 30 septembrie 2009

prin care se aprobă constituirea unei rezerve de terenuri aparținând domeniului

privat al Municipiului Bârlad pentru efectuarea de compensări și tabelul anexă

la această hotărâre.

Or, prioritatea

măsurii reparatorii constând în atribuirea altor bunuri sau servicii în

compensare, în cazul în care imobilul nu poate fi restituit în natură, este

prevăzută de legiuitor prin norma cuprinsă în art. 26 alin. (1) din Legea

10/2001, acordarea de despăgubiri, ca măsură reparatorie, având un caracter

subsidiar.

Prin urmare, Înalta

Curte constată că situația de fapt sub posibilității acordării măsurilor

reparatorii constând în restituirea în natură și în cea a atribuirii în

compensare a altor bunuri nu a fost pe deplin lămurită de instanța de apel,

astfel încât în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. va admite recursul, va

casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de

apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamantul B.S. împotriva deciziei nr. 55 din 07 aprilie 2010 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia și

trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 martie 2011.