ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2216/2011

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 8 mai 2008 pe rolul Tribunalului Vaslui, reclamantul B.S. a contestat dispoziția nr. 674 din 3 septembrie 2004 emisă de Primarul Municipiului Bârlad în aplicarea Legii nr. 10/2001. Tribunalul Vaslui, prin sentința civilă nr. 326 din 18 martie 2009, a respins contestația, reținând că în domeniul privat al Municipiului Bârlad nu există terenuri care pot fi acordate în compensare. Referitor la cererea reclamantului de majorare a cuantumului despăgubirilor acordate prin dispoziția contestată, prima instanță a reținut că stabilirea acestora cade în competența exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit dispozițiilor art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul B.S., iar prin decizia nr. 55 din 07 aprilie 2010, Curtea de Apel Iași a admis apelul declarat, a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a admis contestația, a anulat art. 2 din dispoziția nr. 674 din 3 septembrie 2004 emisă de Primarul Municipiului Bârlad și a obligat Primarul Municipiului Bârlad la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Bârlad, constând în despăgubiri în cuantum de 116.465 lei. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: Calitatea de persoană îndreptățită, întinderea dreptului, cât și preluarea abuzivă a imobilului prin expropriere nu sunt contestate în cauză, fiind incidente dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001 și Normele metodologice de aplicare unitară a legii aprobate prin H.G.

nr. 614/2001 (modificate prin H.G. nr. 498/2003) și respectiv H.G. nr. 250/2007. Investirea instanței are ca obiect natura măsurilor reparatorii. Prin dispoziția nr. 674 din 3 septembrie 2004, Primarul Municipiului Bârlad a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 442,90 mp și a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital, în valoare de 151.477,817 ROL. Din probatoriul administrat în apel rezultă că terenul situat în Bârlad, în suprafață de 443 mp este afectat în totalitate de detalii de sistematizare, așa cum s-a constatat prin raportul de expertiză tehnică și anexele 1-4 efectuate de expertul tehnic C.V.

(teren ocupat de bloc, trotuar, spațiu de joacă pentru copii cale de acces și parcare, spațiu verde). Unitatea administrativ-teritorială Municipiul Bârlad nu deține terenuri aparținând domeniului privat pentru efectuarea de compensări în sensul art. 2 alin. (2) teza I din Legea nr. 10/2001. În cauză, este făcută dovada certă că lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, fiind incidente dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.

Pentru stabilirea valorii de piață a imobilului preluat abuziv, potrivit standardelor internaționale de evaluare și în aplicarea Deciziei LII (52) din 4 iunie 2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost administrată proba cu expertiză de evaluare prin care s-a stabilit că valoarea totală a imobilului este de 116.465 lei (12283 lei casa de locuit și 102.182 lei valoarea terenului 1443 mp). Dispoziția contestată fiind emisă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, instanța de judecată are competența de a stabili întinderea despăgubirilor oferite ca măsuri reparatorii, în baza principiului reparației integrale. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs reclamantul B.S.

Prin motivele de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se formulează următoarele critici de nelegalitate: Terenul în litigiu poate fi restituit în natură deoarece nu este afectat de utilități publice. În plus, nu s-a făcut dovada când s-au efectuat lucrările care afectează terenul, respectiv dacă ele au fost demarate după declanșarea prezentului litigiu. Se mai susține că, în mod greșit, instanța de apel a reținut că pârâtul intimat nu dispune de bunuri pe care să le acorde în compensare, în condițiile în care s-a depus la dosar hotărârea Consiliului Local Bârlad prin care s-a făcut dovada că, în timpul judecații, suprafețe de teren au fost trecute la dispoziția Comisiei de Aplicare a Legii 10/2001, în vederea soluționării cererilor de compensare.

Nu există la dosar dovada că aceste suprafețe de teren au fost deja atribuite, în totalitate, unor alte persoane. Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte reține următoarele. Este necontestată în cauză calitatea reclamantului B.S. de persoană îndreptățită la restituirea imobilului în litigiu și împrejurarea că regimul juridic al măsurilor reparatorii ce i se pot acorda este cel reglementat de Legea 10/2001, obiectul litigiului purtând asupra naturii acestor măsuri. Prin dispoziția contestată, intimatul Primarul Municipiului Bârlad a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 442,90 mp și a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital, în valoare de 151.477,817 ROL.

Instanța de apel, prin hotărârea recurată, a confirmat soluția de respingere a cererii de restituire în natură a terenului și construcției situate în str. M. nr. 4 cu motivarea că „lucrările pentru care s-a dispus exproprierea au fost executate în totalitate, având regimul juridic al proprietății publice”, iar construcția a fost demolată. S-a considerat că nici cererea de acordare a unor bunuri în compensare nu poate fi admisă deoarece „s-a făcut dovada certă că nu pot fi acordate bunuri în compensare”, singura modalitate în care măsurile reparatorii pot fi acordate fiind aceea a despăgubirilor pe care instanța le-a fixat la un cuantum de 116.465 lei.

Înalta Curte constată că hotărârea pronunțată de instanța de apel este nelegală pentru următoarele considerente: Conform art. 1 din Legea 10/2001 imobilele al căror regim juridic este reglementat de acest act normativ se restituie în natură, iar potrivit art. 26 alin. (1) din Legea 10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă, entitatea învestită cu soluționarea notificării este obligată să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau nu este acceptată de persoana îndreptățită.

Din cuprinsul prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, ca și din conținutul dispozițiilor art. 1 din Legea 10/2001, rezultă că entitatea notificată are obligația să dispună restituirea în natură a imobilului notificat, ori de câte ori această restituire este posibilă și să acorde persoanei îndreptățite, în compensare, alte bunuri sau servicii, ori de câte ori există bunuri disponibile ori servicii care pot fi acordate în compensare. Numai în situațiile în care măsura restituirii în natură și cea a compensării nu sunt posibile, entitatea investită propune acordarea de despăgubiri, în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

În ceea ce privește restituirea în natură a imobilului în litigiu, instanța de apel și-a însușit concluziile raportului de expertiză din care a rezultat că întregul teren este afectat de detalii de sistematizare care împiedică soluționarea notificării în această modalitate. Reclamantul a susținut însă că lucrările apreciate ca fiind de utilitate publică au fost efectuat după formularea notificării și după declanșarea prezentului litigiu, iar instanța de apel nu a lămurit cauza sub aceste aspecte. Astfel, deși a solicitat intimatului furnizarea datelor necesare verificării susținerilor reclamantului, curtea de apel a soluționat litigiu în lipsa acestora, fără a putea, în aceste condiții, să cenzureze respectarea prevederilor art. 9 și art. 21 alin. (5) din Legea 10/2001.

Tot astfel, sub aspectul celei de-a doua modalități de acordare a măsurilor reparatorii - atribuirea altor bunuri sau servicii în compensare, instanța de apel nu a lămurit pe deplin situația de fapt. Nu s-a arătat, prin hotărârea recurată, care sunt motivele pentru care, curtea de apel și-a întemeiat în mod exclusiv soluția pe răspunsul intimatului cuprins într-o adresă înaintată instanței în care se afirmă că Municipiul Bârlad nu dispune de teren pentru a fi acordat în compensare, în condițiile în care reclamantul a depus la dosar hotărârea Consiliului Local Bârlad nr. 290 din 30 septembrie 2009 prin care se aprobă constituirea unei rezerve de terenuri aparținând domeniului privat al Municipiului Bârlad pentru efectuarea de compensări și tabelul anexă la această hotărâre.

Or, prioritatea măsurii reparatorii constând în atribuirea altor bunuri sau servicii în compensare, în cazul în care imobilul nu poate fi restituit în natură, este prevăzută de legiuitor prin norma cuprinsă în art. 26 alin. (1) din Legea 10/2001, acordarea de despăgubiri, ca măsură reparatorie, având un caracter subsidiar. Prin urmare, Înalta Curte constată că situația de fapt sub posibilității acordării măsurilor reparatorii constând în restituirea în natură și în cea a atribuirii în compensare a altor bunuri nu a fost pe deplin lămurită de instanța de apel, astfel încât în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul B.S. împotriva deciziei nr. 55 din 07 aprilie 2010 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2011.