ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 384/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 384/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Vaslui, la data de 8 mai 2008, reclamantul B.Șt. a contestat

dispoziția nr.

674 din 3 septembrie 2004

emisă de P.M. Bârlad, în aplicarea

Legii nr. 10/2001.

Tribunalul

Vaslui, prin sentința civilă nr. 326 din 18 martie 2009, a

respins contestația, reținând că în

domeniul privat al M.

Bârlad nu există

terenuri care pot fi acordate în compensare.

Referitor la

cererea reclamantului de majorare a cuantumului

despăgubirilor acordate prin

dispoziția contestată, prima instanță a

reținut că stabilirea acestora cade în competența

exclusivă a C.C.S.D., potrivit dispozițiilor art. 16

din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Prin decizia nr.

55 din 07 aprilie 2010, Curtea de Apel Iași a admis

apelul declarat de reclamant; a

schimbat în tot sentința apelată, în

sensul

că a admis contestația; a anulat art. 2 din dispoziția nr. 674 din

3 septembrie 2004 emisă de P.M. Bârlad și a

obligat P.M.

Bârlad la acordarea de

măsuri reparatorii pentru imobilul

situat în Bârlad, str. M. Viteazu,

constând în despăgubiri, în cuantum de 116.465 lei.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Calitatea de

persoană îndreptățită, întinderea dreptului, cât și

preluarea

abuzivă a imobilului prin expropriere nu au fost contestate,

în cauză fiind

incidente dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001 și Normele metodologice de

aplicare unitară a legii, aprobate prin H.G.

nr. 614/2001, modificate prin H.G.

nr. 498/2003 și, respectiv, H.G. nr.

250/2007.

Investirea

instanței are ca obiect natura măsurilor reparatorii.

Prin dispoziția nr. 674 din 3

septembrie 2004, P.M.

Bârlad a respins

cererea de restituire în natură a terenului în suprafață

de 442,90 m.p.

și a propus acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent, constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în

procesul de privatizare sau acțiuni la societăți comerciale

tranzacționate pe piața de capital, în valoare de 151.477,817 lei (ROL).

Din probatoriul

administrat în apel a rezultat că terenul situat în

Bârlad, strada Mihai Viteazu, în

suprafață de 443 m.p., este

afectat în

totalitate de detalii de sistematizare, așa cum s-a constatat

prin raportul de expertiză tehnică și anexele 1-4,

efectuate de expertul

tehnic C.V. (teren ocupat de bloc, trotuar, spațiu

de joacă pentru copii, cale de acces și parcare, spațiu verde).

Unitatea

administrativ-teritorială M. Bârlad nu deține

terenuri aparținând domeniului privat pentru efectuarea

de

compensări, în sensul art. 2 alin. (2)

teza

I

din Legea nr. 10/2001.

În cauză, este făcută dovada certă că

lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren

afectat, fiind incidente dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001,

potrivit cărora măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul

imobil.

Pentru stabilirea valorii de piață a

imobilului preluat abuziv, potrivit standardelor internaționale de evaluare și

în aplicarea Deciziei LII (52) din 4 iunie 2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei

Curți de Casație și Justiție, a fost administrată proba cu expertiză de

evaluare prin care s-a stabilit că valoarea totală a imobilului este de 116.465

lei (12283 lei - casa de locuit și 102.182 lei - valoarea terenului în

suprafață de 443 m.p.).

Dispoziția contestată fiind emisă

anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, instanța de judecată are

competența de a stabili întinderea despăgubirilor oferite ca măsuri

reparatorii, în baza principiului reparației integrale.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

prin decizia nr. 2216 din 10 martie 2011, a admis recursul declarat de

reclamantul B.Șt., a casat decizia instanței de apel și a trimis cauza spre

rejudecare la aceeași curte de apel, reținând, în esență, că este necontestată

în cauză calitatea reclamantului B.Șt. de persoană îndreptățită la restituirea

imobilului în litigiu și împrejurarea că regimul juridic al măsurilor

reparatorii ce i se pot acorda este cel reglementat de Legea nr. 10/2001, obiectul

litigiului purtând asupra naturii acestor măsuri.

Prin dispoziția contestată, intimatul

P.M. Bârlad a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafață

de 442,90 m.p., și a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent,

constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de

privatizare sau acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de

capital, în valoare de 151.477,817 ROL.

Instanța de apel, prin hotărârea

recurată, a confirmat soluția de respingere a cererii de restituire în natură a

terenului și construcției, situate în str. Mihai Viteazu, cu motivarea că

„lucrările pentru care s-a dispus exproprierea au fost executate în totalitate,

având regimul juridic al proprietății publice”, iar construcția a fost

demolată.

S-a considerat, că nici cererea de

acordare a unor bunuri în compensare nu poate fi admisă, deoarece „s-a făcut

dovada certă că nu pot fi acordate bunuri în compensare”, singura modalitate în

care masurile reparatorii pot fi acordate fiind aceea a despăgubirilor, pe care

instanța le-a fixat la un cuantum de 116.465 lei.

Înalta Curte a constatat că hotărârea

pronunțată de instanța de

apel este

nelegală, deoarece, conform art. 1 din Legea nr. 10/2001,

imobilele al căror regim juridic este reglementat

de acest act normativ

se restituie în

natură, iar potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

dacă

restituirea în natură nu este posibilă, entitatea învestită cu

soluționarea notificării este obligată să acorde

persoanei îndreptățite în

compensare

alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în situațiile

în care măsura compensării nu este posibilă

sau nu este acceptată de

persoana îndreptățită.

Din cuprinsul

prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

ca și din conținutul

dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 10/2001, rezultă că

entitatea notificată are obligația să

dispună restituirea în natură a

imobilului

notificat ori de câte ori această restituire este posibilă și să acorde

persoanei îndreptățite, în compensare, alte bunuri sau servicii,

ori de câte ori există bunuri disponibile ori

servicii care pot fi acordate

în compensare. Numai în situațiile în care

măsura restituirii în natură și cea a compensării nu sunt posibile, entitatea

investită propune acordarea de despăgubiri, în condițiile legii speciale

privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv.

În ceea ce

privește restituirea în natură a imobilului în litigiu,

instanța de apel

și-a însușit concluziile raportului de expertiză din care

a rezultat că

întregul teren este afectat de detalii de sistematizare care

împiedică

soluționarea notificării în această modalitate.

Reclamantul a susținut însă că

lucrările apreciate ca fiind de

utilitate

publică au fost efectuat după formularea notificării și după declanșarea

prezentului litigiu, iar instanța de apel nu a lămurit cauza

sub aceste

aspecte.

De asemenea, s-a reținut că s-a

arătat, prin hotărârea recurată, care sunt motivele pentru care instanța de

apel și-a întemeiat în mod

exclusiv soluția

pe răspunsul intimatului cuprins într-o adresă înaintată

instanței, în care se afirmă că M. Bârlad nu

dispune de teren pentru a fi acordat în compensare, în condițiile în care

reclamantul a

depus la dosar hotărârea C.L. Bârlad nr. 290 din

30 septembrie 2009, prin care se aprobă

constituirea unei rezerve de terenuri

aparținând

domeniului privat al M. Bârlad pentru efectuarea

de compensări și

tabelul anexă la această hotărâre.

Or, prioritatea

măsurii reparatorii constând în atribuirea altor

bunuri sau servicii în compensare,

în cazul în care imobilul nu poate fi

restituit

în natură, este prevăzută de legiuitor prin norma cuprinsă în art. 26 alin. (l)

din Legea nr. 10/2001, acordarea de despăgubiri, ca măsură reparatorie, având

un caracter subsidiar.

În rejudecare,

Curtea de Apel Iași, secția civilă, prin decizia nr.

47 din 20 aprilie 2012, a admis apelul

declarat de reclamantul

B.Șt.; a schimbat în

tot sentința apelată; a admis contestația

formulată de B.Șt., în

contradictoriu cu P.M.

Bârlad; a dispus

anularea art. 2 din dispoziția nr. 674 din

3 septembrie 2004 emisă de

P.M. Bârlad; a acordat

contestatorului,

B.Șt., în compensare, suprafața de 500 m.p.

teren, situată în Bârlad,

Alea Veronica Miele, în valoare de

17500

lei, și a obligat intimatul să plătească apelantului suma de 1000

lei,

cheltuieli de judecată, reținând următoarele;

Prin notificarea adresată P.M. Bârlad,

B.Șt. a solicitat restituirea în natură a

terenului în suprafață

de 443 m.p.,

situat în Bârlad, str. Mihai Viteazu și acordarea de măsuri reparatorii pentru

casa de locuit care a fost amplasată pe acest

teren și care a fost

demolată.

Fiind învestit cu

soluționarea notificării, P.M.

Bârlad

a emis dispoziția nr. 674 din 3 septembrie 2004, prin care a respins cererea de

restituire în natură a imobilului mai sus menționat și a

propus notificatorului acordarea de măsuri

reparatorii în echivalent,

constând

în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de

privatizare

sau acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital, în

valoare de 151 477,817 lei (ROL).

Curtea a reținut

că expertiza tehnică efectuată la instanța de fond

a concluzionat că

suprafața de 443 m.p., teren este afectată în totalitate de detalii de

sistematizare, bloc de locuințe, trotuare, spațiu de joacă

pentru copii, cale de acces, parcare

și spațiu verde.

Tribunalul a mai stabilit că valoarea

de piață a imobilului notificat, determinată potrivit standardelor internaționale

de evaluare,este de 116.465 lei (ROL), din care: 12283 lei - casa de

locuit și 102 182 lei - terenul, în suprafață de

443 m.p.

Prin adresa nr. 16157 din 6 octombrie

2011, P.M.

Bârlad a precizat că prin

Decretul Consiliului de Stat al R.S.R. nr. 301

din 7 octombrie 1981 au

fost expropriate un număr de 107 imobile, cu o

suprafață totală de 38.760 m.p., în vederea realizării unui număr de 916

apartamente și a dotărilor tehnico-edilitare aferente, respectiv

modernizarea străzilor, rețele de apă-canal, spații verzi, parcări și locuri

dejoacă pentru copii.

În ceea ce

privește parcarea, trotuarele și locul de joacă pentru

copii, edificate

pe terenul preluat de la apelant, P.M.

Bârlad

a precizat că acestea sunt figurate în aerofotograma M. Bârlad scara 1:1000, ediția

1987, iar în cursul anului 2007 s-au efectuat lucrări de reparații și

modernizare la parcul de joacă, parcare și alei.

Prin

procesul-verbal încheiat la data de 3 aprilie 2012, P.M.

Bârlad a oferit

apelantului, în compensare, suprafața de

500

m.p. teren, situată în Bârlad, Aleea Veronica Miele, iar

B.Șt. a fost de acord să primească, în compensare,

terenul

oferit.

Prin adresa nr. 5822 din 12 aprilie

2012, P.M.

Bârlad a învederat instanței de

apel că terenul în suprafață de 500 m.p.,

situat în Aleea Veronica

Miele, are o valoare de circulație de 17.500 lei (RON-35 lei/m.p.), conform

raportului de evaluare a

proprietăților

imobiliare, folosit de C.N.P. Iași, în

cursul anului 2012.

Având în vedere că imobilul preluat de

stat din str. Mihai Viteazu nu poate fi restituit în natură, întrucât casa de

locuit a

fost demolată, iar terenul în

suprafață de 443 m.p., cu o valoare de

15147,781 lei (RON), este ocupat

în totalitate de detalii de

sistematizare

și că apelantul a acceptat să i se acorde în compensare,

de către P.M. Bârlad, suprafața de 500 m.p. teren,

din

Aleea Veronica Miele, cu o valoare de 17.500 lei (RON),

curtea a admis apelul declarat de B.Șt., a

schimbat în parte sentința apelată, a admis contestația formulată de

contestator, a dispus anularea art. 2 din dispoziția nr. 674 din 3 septembrie

2004 emisă de P.M.

Bârlad, iar în

conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) și (

3) și art. ll alin. (8) din Legea nr. 10/2001, și ale art. 9 lit. a)

din H.G. nr.

250/2007, a acordat

contestatorului B.Șt., în compensare,

pentru

imobilul-teren în suprafață de 443 m.p. și construcție demolată,

preluat

de la acesta, suprafața de 500 m.p. teren, situată în Bârlad, Aleea Veronica

Miele.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamantul B.

Șt., criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304

pct. 9 C. proc. civ., iar în dezvoltarea criticilor formulate a arătat că

hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a

legii.

În concret, s-a arătat că prin

criticile formulate se vizează soluționarea parțială a cauzei și confuziile

strecurate în considerente, care au dus în final la pronunțarea unei soluții

netemeinice.

Astfel, în condițiile în care s-a

acordat în compensare suprafața de 500 m.p. teren în valoare de 17.500 lei,

conform înțelegerii reclamantului cu P. Bârlad, instanța trebuia sa se pronunțe

și cu privire la restul sumei la care era îndreptățit reclamantul.

În condițiile în care în considerente,

la fila x din hotărâre, alin. (5), se retine că în cauza a fost administrata

proba cu expertiza de evaluare în care s-a stabilit că valoare totală a

imobilului este de 116.465 lei, iar valoarea terenului oferit spre compensare

este de numai 17.500 lei, este evident că o „parte” din valoarea imobilului a

rămas în afara procesului.

Valoarea de piața a imobilului prin

intermediul expertizei efectuate în cauză este de 116.465 lei, iar valoarea de

circulație a suprafeței de 500 m.p. oferită spre compensare este de 17.500 lei,

astfel că pentru diferența de 98.965 lei din valoarea despăgubirilor instanța

nu a dispus nicio măsura.

Or, în condițiile în care s-a dispus

anularea în totalitate a articolului 2 din dispoziția nr. 674 din 03 septembrie

2004, instanța trebuia să dispună compensarea cu suprafața de 500 mp în valoare

de 17.500 lei iar pentru diferența în suma de 98.965 lei să oblige P.M. Bârlad

la acordarea de măsuri reparatorii.

Cel de-al doilea motiv de recurs

privește neacordarea tuturor cheltuielilor de judecată, cu motivarea că în mod

greșit instanța de judecată a obligat intimatul numai la plata sumei de 1.000

lei, reprezentând onorariul de avocat, întrucât pârâtul trebuia obligat la

plata tuturor sumelor care s-au ocazionat în prezenta cauză, atât în fața

instanței de fond, cât și în apel, cu ocazia primei judecății, și nu numai la

plata cheltuielilor ocazionate de rejudecarea cauzei

Examinând decizia în limita criticilor

formulate ce permit încadrarea în art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., de către

instanță în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., instanța constată

recursul fondat pentru următoarele considerente;

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 2216 din 10 martie

2011, a admis recursul declarat de reclamantul B.Șt. împotriva deciziei nr. 55

din 7

aprilie 2010 a Curții de Apel Iași, a

casat această decizie și a trimis

cauza

spre rejudecare, constatând că situația de fapt, sub posibilitatea

acordării

măsurilor reparatorii constând în restituirea în natură și în cea a atribuirii

în compensare a altor bunuri, nu a fost pe deplin lămurită de instanța de apel.

Prin hotărârea

pronunțată în apel, în primul ciclu procesual și

împotriva căreia a declarat calea de

atac numai reclamantul, ce a făcut obiectul recursului soluționat prin decizia

civilă nr. 2216/2011 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția

I

civilă, s-a

stabilit că reclamantul

are dreptul la despăgubiri în valoare totală de 116.465

lei Ron, pentru

imobilul expropriat casă de locuit și terenul aferent în

suprafață de 443

m.p.

Dezlegările date

de instanța de recurs, în condițiile art. 315 C. proc. civ., erau obligatorii

pentru instanța de apel, iar aceasta,

constatând

că nu se poate dispune restituirea în natură a terenului

preluat de la reclamant, întrucât acesta este

afectat de amenajări de

interes public, a acordat în compensare

reclamantului suprafața de

teren de 500 m.p.,

situată în Bârlad, Aleea Veronica Miele, în valoare de 17.500 lei, fără să

motiveze în vreun fel regimul juridic al

diferenței de despăgubiri dintre despăgubirile totale la care s-a

stabilit

că este îndreptățit

reclamantul prin decizia civilă nr. 55 din 7 aprilie

2010 a Curții de Apel Bacău, pronunțată în primul

ciclu procesual și

casată ca urmare a exercitării căii de atac a

recursului de către reclamant, de 116.465 lei Ron și valoarea terenului

atribuit în compensare, de 17.500 lei Ron.

Prin urmare, se constată că decizia

recurată nu cuprinde motivele pentru care nu s-a recunoscut dreptul

reclamantului la

diferența dintre

despăgubirile stabilite în favoarea acestuia prin decizia

pronunțată în

primul ciclu procesual în apel și care a fost casată în calea de atac a

reclamantului, și valoarea terenului acordat în

compensare, ceea ce are conotații care vizează nelegalitatea acestei

decizii, instanța aflându-se în situația încălcării unei obligații legale a

judecătorului, aceea de a proceda la motivarea hotărârii în cazurile

prevăzute

de lege.

Neîndeplinirea

acestei cerințe legale constituie motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7

C. proc. civ., iar această situație face

imposibilă analiza în cadrul recursului a legalității

deciziei recurate, în

limita criticilor formulate prin cererea de recurs, pe

acest aspect, ceea

ce impune admiterea recursului, casarea deciziei

recurate și trimiterea

cauzei

spre rejudecare, întrucât hotărârea poate fi casată dacă nu

cuprinde considerentele pe baza cărora s-a

întemeiat.

Pentru

considerentele expuse, fiind întemeiat motivul de casare

prevăzut de art.

304 pct. 7 C. proc. civ., instanța, fără a mai

analiza celelalte critici formulate de recurentul

reclamant, în baza art. 312 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul

declarat de

reclamant, va casa decizia

recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță, iar cu ocazia

rejudecării, va ține seama de toate

mijloacele de apărare invocate de

părți.

PENTRU ACESTE

MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul B.Șt.

împotriva deciziei nr. 47

din 20 aprilie 2012 a Curții de Apel Iași,

secția civilă, pe care o

casează.

Trimite cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2013.