ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2190/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2190/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

A

supra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 776 din 19 iunie 2007

pronunțată în dosarul nr.

6349/89/2006,

Tribunalul Vaslui, secția civilă, a respins acțiunea formulată

de

reclamanții C.V.C., Z.M., B.E.C., C.I., C. și G.D., în contradictoriu cu

pârâtul Primarul Municipiului Bârlad.

Î

n motivarea sentinței, s-a

reținut că reclamanții sunt moștenitorii

defuncților

P.V. și P.E., care au fost proprietarii

imobilului

din Bârlad, compus din construcție cu

destinația

de locuință și teren în suprafață de 464,10 mp, imobil ce a trecut în

proprietatea statului în baza Decretului de expropriere nr. 846/1966.

Din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză, a

rezultat că suprafața solicitată în baza Legii

nr. 10/2001 este ocupată de un

bloc de locuințe (152 mp), spațiu verde aferent

blocului (81 mp), alei pietonale (75 mp) și teren cu destinația parcare (302

mp), astfel încât restituirea în natură nu este posibilă.

In consecință, s-a apreciat că este legală dispoziția nr. 2195 din 24

august 2007 emisă de pârât, prin care s-a propus acordarea de

despăgubiri în condițiile Titlului VII al Legii

nr. 247/2005.

Apelul declarat de către reclamanți împotriva

sentinței menționate a

fost respins ca

nefondat prin decizia nr. 33 din 27 februarie 2008 pronunțată de

Curtea de Apel Iași, secția civilă, prin care s-au

confirmat legalitatea și

temeinicia considerentelor primei instanțe.

Recursul declarat de către reclamanți împotriva

deciziei menționate a

fost admis prin decizia nr. 1214 din 6 februarie 2009 pronunțată de Înalta

Curte de

Casație și

Justiție, cu consecința casării deciziei recurate și a trimiterii cauzei

la aceeași instanță pentru rejudecare.

Pentru a pronunța această decizie, s-a constatat

că instanța de apel nu

a răspuns motivului de apel vizând acordarea de măsuri reparatorii

constând

în

compensare cu alte bunuri sau servicii de către entitatea învestită cu

soluționarea notificării, în condițiile în care terenul solicitat prin

notificare

este imposibil de restituit

în natură.

S-a ignorat că, pentru terenul afectat de

amenajări de utilitate publică

solicitat

de reclamanți, prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Bârlad nr. 99

din 31 martie 2005, pârâtul a oferit în echivalent un teren, iar reclamanții

și-au exprimat acordul pentru acceptarea acestei măsuri compensatorii.

Cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel Iași

sub număr unic de

dosar,

iar prin decizia nr. 70 din 15 aprilie 2009, această instanță a admis apelul

reclamanților și a schimbat în tot sentința atacată.

In consecință, a admis contestația și a modificat

în parte dispoziția nr.

2195 din 24 august 2006 emisă de Primarul Municipiului Bârlad, în sensul

acordării

de măsuri

reparatorii prin compensare cu teren liber în suprafață de 598,80

mp situat în Bârlad, potrivit

Hotărârii

Consiliului

Local al Municipiului Bârlad nr. 99 din 31 martie 2005.

S-a arătat, în considerente, că, potrivit art. 10 alin. (10) raportat la

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, se pot acorda măsuri reparatorii în

echivalent prin compensare cu bunuri și servicii pentru terenul preluat abuziv,

cu acordul persoanei îndreptățite.

In speță, reclamanții au fost de acord să li se

restituie o suprafață de

teren

echivalentă în compensare, dintre cele prevăzute prin Hotărârea

Consiliului Local al Municipiului Bârlad nr. 99

din 31 martie 2005, confirmată prin

adresa

nr. 11578 din 27 noiembrie 2007 emisă de Primăria Municipiului

Bârlad,

respectiv terenul oferit prin adresa nr. 7787 din 12 noiembrie 2007 a aceleiași

autorități administrative, situat în Bârlad,

acceptat ca atare.

Î

mpotriva deciziei menționate, au declarat recurs

reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

S-a

susținut, în esență, că dispoziția de acordare de măsuri reparatorii

în

compensare cu teren liber, în

suprafață

egală cu terenul expropriat de 598,80 mp, contravine prevederilor art. 10 alin.

(8) din Legea nr. 10/2001, deoarece valoarea terenului expropriat

este mai mare decât cea a terenului oferit în

compensare.

Acordarea de măsuri reparatorii în echivalent nu înseamnă

întotdeauna egalitatea între suprafața terenului

expropriat și a celui oferit în compensare, ci se apreciază în raport de

valoarea actualizată a bunurilor

expropriate.

Recurenții au solicitat modificarea parțială a deciziei recurate, în

sensul acordării de măsuri reparatorii în echivalent

prin compensare cu o suprafață din terenul situat în Bârlad,

potrivit Hotărârii Consiliului Local Bârlad nr.

99 din 31 mai 2005, echivalent ca

valoare cu terenul expropriat.

Examinând decizia recurată în raport de criticile

formulate și actele

dosarului,

Înalta Curte reține că, în cauză, instanța de apel a stabilit că

reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii

pentru o suprafață de

598,80 mp expropriată

în anul 1966, pentru care a dispus în sarcina unității

deținătoare

acordarea de măsuri reparatorii în echivalent prin compensare

cu o suprafață egală din terenul situat în

Bârlad,

disponibilizat în acest scop

prin Hotărârea Consiliului Local

Bârlad nr. 99 din 31 mai 2005.

Criticile reclamanților din motivarea prezentei căi

de atac vizează

compatibilitatea acestei

dispoziții cu prevederile art. 10 din Legea nr.

10/2001, în sensul necesității asigurării unei egalități valorice între

terenul

preluat abuziv de către stat

și cel acordat în compensare.

Susținerile cu acest obiect ale recurenților sunt

fondate.

Dat fiind caracterul reparator al măsurilor

preconizate de legiuitor, se

impune ca toate aceste măsuri să fie acordate în mod just și echitabil,

astfel

încât să

acopere, de o manieră rezonabilă, prejudiciul suferit de proprietarii

ale căror imobile au fost

preluate abuziv de stat în perioada de referință a

Legii nr. 10/2001.

In acest context, acordarea de măsuri

reparatorii constând în

compensarea cu alte

bunuri oferite în echivalent de către entitatea învestită cu soluționarea

notificării, prevăzută de art. 10 alin. (10), semnifică, în cazul

unui teren imposibil de restituit în natură,

punerea la dispoziție a unui teren

de

valoare egală, susceptibil a înlocui pierderea materială suferită, egalitatea

valorică fiind, prin definiție, de esența unei

acțiuni de compensare.

Astfel, în mod greșit a apreciat instanța de apel că măsura

compensării, acceptată de către persoanele

îndreptățite, trebuie să reflecte

întinderea

terenului preluat abuziv, și nu valoarea acestuia, după cum rezultă

din

prevederea legală menționată anterior.

Pentru acest motiv, se impune admiterea recursului reclamanților,

fiind întrunit cazul descris de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Se constată, însă, că din probele deja administrate

nu rezultă nici

valoarea terenului preluat

abuziv de către stat, nici valoarea terenului oferit în compensare, pentru ca

această instanță să determine conținutul valoric al

măsurii reparatorii

dispuse necontestat în cauză.

Fiind necesară în acest sens administrarea unei

probe noi, respectiv o expertiză topografică, în condițiile art. 10 alin. (9) C.

proc. civ., nu se

va

proceda la modificarea deciziei recurate, ci se va dispune casarea deciziei

recurate și trimiterea cauzei

spre rejudecarea apelului la aceeași instanță,

conform art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

Nu

pot fi primite susținerile recurenților în sensul că această instanță

ar putea dispune generic

restituirea în natură în compensare a unei suprafețe

din terenul situat în str. D.,

de valoare egală cu

terenul expropriat

de la reclamanți.

Investită

fiind cu soluționarea contestației împotriva dispoziției

administrative emise în

procedura Legii nr. 10/2001, instanța de judecată, în

ipoteza admiterii pretențiilor reclamantului,

reexaminează în fond notificarea în limitele învestirii, pronunțând o hotărâre

susceptibilă de executare de către debitorul obligației astfel stabilite.

Cu

excepția situațiilor în care legiuitorul a prevăzut expres procedura

de evaluare a măsurilor reparatorii cuvenite

persoanelor îndreptățite, cum

este cazul

despăgubirilor acordate în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005,

conținutul obligației în sarcina entității învestite cu soluționarea

notificării

trebuie să fie clar și neechivoc determinat de către instanță, pentru a face

posibilă executarea de către debitor.

In

ipoteza compensării, a nu determina în cursul judecății valoarea

bunurilor supuse acestei

operațiuni, în vederea stabilirii echilibrului valoric

necesar, ar însemna ca aceste

acte să fie efectuate de către părți sau doar de

către debitor în faza executării, ceea ce este inadmisibil, deoarece

conținutul și întinderea obligației nu pot fi

lăsate la aprecierea părților.

In

plus, o dispoziție judecătorească echivocă sau incompletă ar genera

dificultăți de executare,

impunând recurgerea la proceduri suplimentare,

precum cele din art. 281

1

și urm. C.

proc. civ. sau art. 399 și

urm. C. proc.

civ.

Față

de considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul și va

casa decizia, cu trimiterea

cauzei spre re judecare la aceeași instanță de apel,

în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

Cu

ocazia rejudecării, se va efectua o expertiză topografică pentru

determinarea valorii terenului

expropriat și a celui din str. D.

, oferit spre compensare, potrivit criteriilor din art.

10 alin. (9)

C. proc. civ.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de reclamanții Z.M.,

C.V.C, B.(C.)E.C.,

C.I.C. și C.D. și de pârâtul Primarul Municipiului Bârlad

împotriva

deciziei nr. 70 din 15 aprilie 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

Casează

decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelului, la

aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 29 martie 2010.