ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2190/2010

A supra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 776 din 19 iunie 2007 pronunțată în dosarul nr. 6349/89/2006, Tribunalul Vaslui, secția civilă, a respins acțiunea formulată de reclamanții C.V.C., Z.M., B.E.C., C.I., C. și G.D., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Bârlad. Î n motivarea sentinței, s-a reținut că reclamanții sunt moștenitorii defuncților P.V. și P.E., care au fost proprietarii imobilului din Bârlad, compus din construcție cu destinația de locuință și teren în suprafață de 464,10 mp, imobil ce a trecut în proprietatea statului în baza Decretului de expropriere nr. 846/1966. Din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză, a rezultat că suprafața solicitată în baza Legii nr. 10/2001 este ocupată de un bloc de locuințe (152 mp), spațiu verde aferent blocului (81 mp), alei pietonale (75 mp) și teren cu destinația parcare (302 mp), astfel încât restituirea în natură nu este posibilă.

In consecință, s-a apreciat că este legală dispoziția nr. 2195 din 24 august 2007 emisă de pârât, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005. Apelul declarat de către reclamanți împotriva sentinței menționate a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 33 din 27 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, prin care s-au confirmat legalitatea și temeinicia considerentelor primei instanțe. Recursul declarat de către reclamanți împotriva deciziei menționate a fost admis prin decizia nr. 1214 din 6 februarie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, cu consecința casării deciziei recurate și a trimiterii cauzei la aceeași instanță pentru rejudecare.

Pentru a pronunța această decizie, s-a constatat că instanța de apel nu a răspuns motivului de apel vizând acordarea de măsuri reparatorii constând în compensare cu alte bunuri sau servicii de către entitatea învestită cu soluționarea notificării, în condițiile în care terenul solicitat prin notificare este imposibil de restituit în natură. S-a ignorat că, pentru terenul afectat de amenajări de utilitate publică solicitat de reclamanți, prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Bârlad nr. 99 din 31 martie 2005, pârâtul a oferit în echivalent un teren, iar reclamanții și-au exprimat acordul pentru acceptarea acestei măsuri compensatorii. Cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel Iași sub număr unic de dosar, iar prin decizia nr. 70 din 15 aprilie 2009, această instanță a admis apelul reclamanților și a schimbat în tot sentința atacată.

In consecință, a admis contestația și a modificat în parte dispoziția nr. 2195 din 24 august 2006 emisă de Primarul Municipiului Bârlad, în sensul acordării de măsuri reparatorii prin compensare cu teren liber în suprafață de 598,80 mp situat în Bârlad, potrivit Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Bârlad nr. 99 din 31 martie 2005. S-a arătat, în considerente, că, potrivit art. 10 alin. (10) raportat la art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, se pot acorda măsuri reparatorii în echivalent prin compensare cu bunuri și servicii pentru terenul preluat abuziv, cu acordul persoanei îndreptățite.

In speță, reclamanții au fost de acord să li se restituie o suprafață de teren echivalentă în compensare, dintre cele prevăzute prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Bârlad nr. 99 din 31 martie 2005, confirmată prin adresa nr. 11578 din 27 noiembrie 2007 emisă de Primăria Municipiului Bârlad, respectiv terenul oferit prin adresa nr. 7787 din 12 noiembrie 2007 a aceleiași autorități administrative, situat în Bârlad, acceptat ca atare. Î mpotriva deciziei menționate, au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. S-a susținut, în esență, că dispoziția de acordare de măsuri reparatorii în compensare cu teren liber, în suprafață egală cu terenul expropriat de 598,80 mp, contravine prevederilor art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, deoarece valoarea terenului expropriat este mai mare decât cea a terenului oferit în compensare.

Acordarea de măsuri reparatorii în echivalent nu înseamnă întotdeauna egalitatea între suprafața terenului expropriat și a celui oferit în compensare, ci se apreciază în raport de valoarea actualizată a bunurilor expropriate. Recurenții au solicitat modificarea parțială a deciziei recurate, în sensul acordării de măsuri reparatorii în echivalent prin compensare cu o suprafață din terenul situat în Bârlad, potrivit Hotărârii Consiliului Local Bârlad nr. 99 din 31 mai 2005, echivalent ca valoare cu terenul expropriat.

Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate și actele dosarului, Înalta Curte reține că, în cauză, instanța de apel a stabilit că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii pentru o suprafață de 598,80 mp expropriată în anul 1966, pentru care a dispus în sarcina unității deținătoare acordarea de măsuri reparatorii în echivalent prin compensare cu o suprafață egală din terenul situat în Bârlad, disponibilizat în acest scop prin Hotărârea Consiliului Local Bârlad nr. 99 din 31 mai 2005. Criticile reclamanților din motivarea prezentei căi de atac vizează compatibilitatea acestei dispoziții cu prevederile art. 10 din Legea nr. 10/2001, în sensul necesității asigurării unei egalități valorice între terenul preluat abuziv de către stat și cel acordat în compensare.

Susținerile cu acest obiect ale recurenților sunt fondate. Dat fiind caracterul reparator al măsurilor preconizate de legiuitor, se impune ca toate aceste măsuri să fie acordate în mod just și echitabil, astfel încât să acopere, de o manieră rezonabilă, prejudiciul suferit de proprietarii ale căror imobile au fost preluate abuziv de stat în perioada de referință a Legii nr. 10/2001. In acest context, acordarea de măsuri reparatorii constând în compensarea cu alte bunuri oferite în echivalent de către entitatea învestită cu soluționarea notificării, prevăzută de art. 10 alin. (10), semnifică, în cazul unui teren imposibil de restituit în natură, punerea la dispoziție a unui teren de valoare egală, susceptibil a înlocui pierderea materială suferită, egalitatea valorică fiind, prin definiție, de esența unei acțiuni de compensare.

Astfel, în mod greșit a apreciat instanța de apel că măsura compensării, acceptată de către persoanele îndreptățite, trebuie să reflecte întinderea terenului preluat abuziv, și nu valoarea acestuia, după cum rezultă din prevederea legală menționată anterior. Pentru acest motiv, se impune admiterea recursului reclamanților, fiind întrunit cazul descris de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se constată, însă, că din probele deja administrate nu rezultă nici valoarea terenului preluat abuziv de către stat, nici valoarea terenului oferit în compensare, pentru ca această instanță să determine conținutul valoric al măsurii reparatorii dispuse necontestat în cauză. Fiind necesară în acest sens administrarea unei probe noi, respectiv o expertiză topografică, în condițiile art. 10 alin. (9) C. proc.

civ., nu se va proceda la modificarea deciziei recurate, ci se va dispune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la aceeași instanță, conform art. 312 alin. (3) C. proc. civ. Nu pot fi primite susținerile recurenților în sensul că această instanță ar putea dispune generic restituirea în natură în compensare a unei suprafețe din terenul situat în str. D., de valoare egală cu terenul expropriat de la reclamanți. Investită fiind cu soluționarea contestației împotriva dispoziției administrative emise în procedura Legii nr. 10/2001, instanța de judecată, în ipoteza admiterii pretențiilor reclamantului, reexaminează în fond notificarea în limitele învestirii, pronunțând o hotărâre susceptibilă de executare de către debitorul obligației astfel stabilite.

Cu excepția situațiilor în care legiuitorul a prevăzut expres procedura de evaluare a măsurilor reparatorii cuvenite persoanelor îndreptățite, cum este cazul despăgubirilor acordate în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, conținutul obligației în sarcina entității învestite cu soluționarea notificării trebuie să fie clar și neechivoc determinat de către instanță, pentru a face posibilă executarea de către debitor. In ipoteza compensării, a nu determina în cursul judecății valoarea bunurilor supuse acestei operațiuni, în vederea stabilirii echilibrului valoric necesar, ar însemna ca aceste acte să fie efectuate de către părți sau doar de către debitor în faza executării, ceea ce este inadmisibil, deoarece conținutul și întinderea obligației nu pot fi lăsate la aprecierea părților.

In plus, o dispoziție judecătorească echivocă sau incompletă ar genera dificultăți de executare, impunând recurgerea la proceduri suplimentare, precum cele din art. 281 1 și urm. C. proc. civ. sau art. 399 și urm. C. proc. civ. Față de considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul și va casa decizia, cu trimiterea cauzei spre re judecare la aceeași instanță de apel, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. Cu ocazia rejudecării, se va efectua o expertiză topografică pentru determinarea valorii terenului expropriat și a celui din str. D. , oferit spre compensare, potrivit criteriilor din art. 10 alin. (9) C. proc. civ. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanții Z.M., C.V.C, B.(C.)E.C., C.I.C. și C.D. și de pârâtul Primarul Municipiului Bârlad împotriva deciziei nr. 70 din 15 aprilie 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelului, la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 martie 2010.