ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 256/2007

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui la 13 februarie 2002, reclamantul T.I.G. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Primarul municipiului Bârlad, anularea dispoziției nr. 21/2002 emisă de intimat, și obligarea la măsuri reparatorii prin echivalent. În motivarea cererii s-a arătat că reclamantul a fost proprietarul imobilului situat în Bârlad, format din teren în suprafață de 1000 mp și casă de locuit. Autoritățile comuniste l-au obligat să doneze terenul și apoi au demolat construcțiile, fără să-i aplice legea exproprierii pentru cauză de utilitate publică.

Prin sentința civilă nr. 609 din 13 aprilie 2004 Tribunalul Vaslui a admis în parte acțiunea, a anulat Dispoziția nr. 21 din 16 ianuarie 2002 emisă de Primarul municipiului Bârlad, obligându-l pe acesta să ia măsuri reparatorii prin echivalent în cuantum de 75% din valoarea construcției demolate proprietatea reclamantului. A fost respinsă cererea pentru acordarea de măsuri reparatorii pentru trenul în suprafață de 1000 mp. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a făcut dovada că a avut în proprietate o casă de locuit care a fost demolată de primărie, fără a se întocmi acte constatatoare și fără a se acorda despăgubiri. Cererea cu privire la suprafața de 1000 mp teren este inadmisibilă, fiind incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001.

De altfel, prin hotărâre judecătorească reclamantului i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului și a fost pus în posesie cu 500 mp teren. Apelul declarat de intimat împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 1054 din 22 iunie 2004 a Curții de Apel Iași, secția civilă. Sentința a fost schimbată în tot în sensul că fost respinsă contestația formulată de reclamant împotriva dispoziției nr. 21 din 16 ianuarie 2002 emisă de Primarul municipiului Bârlad. În considerentele hotărârii sale, instanța de apel a arătat că din actele dosarului rezultă o altă situație de fapt decât cea reținută de prima instanță. Astfel, rezultă că numai terenul a trecut în proprietatea statului, fără a se face nici o dovadă că ar fi existat o construcție pe teren și că aceasta ar fi fost preluată în vreun mod de stat.

Împotriva acestei hotărâri reclamantul a declarat recurs critica, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte: Hotărârea instanței de apel este nelegală, formele prin care statul și-a însușit imobilele fiind foarte variate. Una dintre acestea a fost de a demola construcțiile fără ca măcar să încheie un proces-verbal. Nu poate fi primită motivarea că pe terenul din str. S. nu a existat vreo construcție deoarece au fost depuse acte din care rezultă că a existat o construcție luată în evidența organelor locale și pentru care a plătit impozite și taxe peste 20 de ani. Prin înscrisul intitulat „Precizări” intimatul a arătat că, dat fiind faptul că nu s-au găsit documente privind preluarea și demolarea construcției, nu se poate admite acțiunea doar pe baza declarațiilor martorilor, față de dispozițiile art. 1191 C. civ.

Analizând hotărârea atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs și în raport de dovezile administrate înaintea primei instanțe, Înalta Curte a apreciat că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente: Conform certificatului nr. 30854 din 15 august 1960 emis de Sfatul popular al orașului Bîrlad, „din referatul Secț. Financiare rezultă că T.I.G. figurează înscris cu una casă”. Martorii audiați în cauză au relatat că au cunoștință de faptul că T.G. a avut în proprietate o construcție care a fost demolată „prin anii 1972”, fără să primească vreo despăgubire. De asemenea, nu s-au întocmit acte în care să fie consemnată această situație. Potrivit art. 22.1.

lit. d) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, prin acte doveditoare se înțelege orice acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau ascendentul/testatorul acesteia la data preluării abuzive (extras carte funciară, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea persoanei respective, pentru mediul rural, extras de pe registrul agricol). În aceste condiții, certificatul fiscal susmenționat este de natură să probeze existența în patrimoniul reclamantului a dreptului de proprietate asupra unei construcții aflate pe terenul pe care acesta a fost obligat să-l doneze statului.

Depozițiile martorilor nu fac decât să confirme acest înscris, astfel încât apărarea intimatei, întemeiată pe dispozițiile art. 1191 C. civ., nu poate fi primită. De vreme ce probatoriul administrat este în sensul că reclamantul a avut în proprietate o construcție, demolată, instanța de apel a nesocotit prevederile legale referitoare la posibilitățile mai largi de probă în această materie, pronunțând o soluție dată cu încălcarea legii incidente în cauză. Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi admis pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și hotărârea atacată va fi modificată în sensul că apelul declarat de Primarul municipiului Bârlad va fi respins ca nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul T.I.G., a cărui calitate procesuală a fost transmisă moștenitorilor P.G.D., B.G.C., T.G.G., P.G.C. și T.G.N., împotriva deciziei civile nr. 1054 din 22 iunie 2004 a Curții de Apel Iași, secția civilă, și în consecință: Modifică decizia în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de Primarul municipiului Bârlad împotriva sentinței civile nr. 609 din 13 aprilie 2004 a Tribunalului Vaslui, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2007.