ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1267/2008

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, reclamantul J.P. a solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 anularea parțială, respectiv art. 1 al dispoziției primarului municipiului Bârlad nr. 802 din 1 octombrie 2002 și obligarea unității deținătoare să-i acorde despăgubiri prin echivalent cu teren aferent sau despăgubiri bănești pentru imobilul din Bârlad. Totodată, a solicitat ca pârâții Primăria Municipiului Bârlad și Primarul Municipiului Bârlad să fie obligați în solidar să-i plătească suma de 30 milioane lei pentru încălcarea termenului de 60 de zile prevăzut de lege pentru soluționarea cererii sale de restituire, precum și daune cominatorii de 500.000 lei (ROL) pentru fiecare zi de întârziere începând cu ziua în care hotărârea va rămâne definitivă și până la plata integrală.

Prin sentința civilă nr. 153 din 3 februarie 2003 a fost respinsă acțiunea reclamantului ca neîntemeiată, sentință menținută prin decizia nr. 25 din 15 aprilie 2003 a Curții de Apel de Apel Iași. Prin decizia nr. 8132 din 19 octombrie 2005 a Curții de Casație și Justiție s-a admis recursul reclamantului împotriva deciziei nr. 25 din 15 aprilie 2006 a Curții de Apel Iași, iar cauza a fost trimisă pentru rejudecarea apelului. Având în vedere și dispozițiile deciziei de casare, Curtea de Apel prin decizia nr. 131 din 6 octombrie 2006 a admis apelul reclamantului, a desființat hotărârea Tribunalului Vaslui, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare, reținând că soluționarea pricinii a avut loc în absența Consiliului local Bârlad, încălcându-se astfel, principiul disponibilității și cel al contradictorialității.

In rejudecare, instanța a reținut că prin dispoziția nr. 802 din 1 octombrie 2002 a Primarului Municipiului Bârlad, la pct. 1 s-a respins notificarea reclamantului J.P. pentru acordarea de despăgubiri în natură cu teren aferent pentru imobilul din Bârlad. La pct. 2 din aceeași dispoziție s-au oferit reclamantului despăgubiri bănești pentru terenul în suprafață de 130 mp de la aceeași adresă. Reclamantul a promovat acțiune pentru modificarea primei părți a deciziei, solicitând teren în compensare, despăgubiri și daune cominatorii. Acțiunea a fost apreciată ca nefondată, constatându-se că reclamantul a fost de acord cu punctul 2 al dispoziției (respectiv, cu despăgubirile acordate pentru terenul unde în prezent se află construită o școală), dar pretenția formulată pentru construcția demolată nu este justificată.

Aceasta, în condițiile în care prin sentința civilă nr. 1171 din 25 februarie 2002 a Judecătoriei Bârlad s-a constatat nulitatea donației făcute pentru suprafața de 130 mp teren, fără vreo referire la construcția de pe teren. Întrucât reclamantul nu a adus dovezi privind existența construcției și preluarea ei abuzivă de către stat, instanța a constatat că dispoziția atacată a fost emisă cu respectarea legii. Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul, care a susținut caracterul nelegal al soluției, în condițiile în care existența construcției pentru care s-au pretins măsuri reparatorii a fost dovedită cu adresa nr. 14485 din 6 iulie 2006 a Primăriei Bârlad, iar preluarea abuzivă a fost probată cu adresa nr. 17459 din 27 noiembrie 2002 prin care se recunoaște de către G. Vaslui că nu a primit despăgubiri bănești.

Apelul a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 102 din 22 iunie 2007 a Curții de Apel Iași, secția civilă. În justificarea soluției s-a reținut că prima instanță a realizat o corectă aplicare a dispozițiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001, atunci când a reținut că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 130 mp, în condițiile în care printr-o hotărâre anterioară (sentința civilă nr. 1171 din 25 februarie 2002 a Judecătoriei Bârlad) s-a constatat nulitatea deciziei nr. 164 din 23 aprilie 1979 a fostului Comitet executiv al Consiliului popular Vaslui prin care se acceptase oferta de donație cu privire la terenul de 130 mp.

În privința construcției, din probele administrate în cauză, a rezultat că reclamantul a figurat în evidențele fiscale ale Primăriei Bârlad cu o construcție în suprafață de 72 mp, începând cu anul 1960 și până în anul 1978, când au fost demolați. Din decizia de acceptare a ofertei de donație emisă în anul 1979 a reieșit că demolarea construcției a avut loc anterior preluării abuzive a terenului de către stat. În aceste condiții, în mod corect s-a constatat că reclamantul nu a produs dovezi din care să rezulte cine a demolat construcția în anul 1978, anterior acceptării ofertei de donație asupra terenului de către stat și ca atare, acesta nu este îndreptățit la măsuri reparatorii în privința acestui imobil.

S-a reținut de asemenea, că instanța de fond a soluționat cauza cu respectarea normelor procedurale neavând obligația de a pune în discuția contradictorie a părților concluziile scrise depuse de intimați. În ceea ce privește întâmpinarea, care, potrivit art. 118 alin. (1) C. proc. civ. este obligatorie, nedepunerea sa în termenul prevăzut de lege este sancționată cu decăderea pârâtului din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții, în afară de cele de ordine publică. În speță, pârâții-intimați nu au formulat întâmpinare, nu au solicitat probe și nu au invocat excepții, singura modalitate de a-și exprima poziția față de acțiunea reclamantului fiind aceea a concluziilor scrise.

Împotriva deciziei a declarat recurs apelantul-reclamant, criticile acestuia vizând următoarele aspecte : - Desfășurarea judecății s-a făcut cu încălcarea principiului contradictorialității, ceea ce atrage nulitatea hotărârilor, deoarece s-a apreciat greșit că instanța nu are obligația de a pune în dezbaterea părților concluziile scrise. Or, nedepunerea întâmpinării de către intimați nu poate avea semnificația unor concluzii scrise. - Instanțele au interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, în condițiile în care neagă dovedirea dreptului de proprietate și demolarea construcției de către stat, deși din adresele aflate la dosar, emise de Primărie, rezultă că recurentul împreună cu soția acestuia au figurat ca proprietari asupra terenului construit și neconstruit până în anul 1978, când au fost demolați.

Ca atare, instanțele nu s-au conformat îndrumărilor din decizia de casare pentru rejudecare. - Hotărârea este contradictorie, deoarece constată, pe de o parte, că demolarea construcției a avut loc în anul 1978, dar ignoră că însuși faptul demolării este dovada preluării abuzive a imobilului. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 5 și 8 C. proc. civ. . Intimații nu au formulat întâmpinare, în condițiile art. 308 alin. 2 C. proc. civ. Examinând criticile formulate pe calea recursului, Înalta Curte constată următoarele : - Aspectele vizând încălcarea formelor de procedură în desfășurarea judecății sunt nefondate și urmează să nu fie primite. Astfel, faptul că intimații nu au formulat întâmpinare în proces nu poate constitui un element al principiului contradictorialității, care ar fi fost în felul acesta, încălcat, cum în mod eronat se susține.

În realitate, depunerea întâmpinării reprezintă o modalitate procedurală de exercitare a dreptului de apărare, iar în virtutea principiului disponibilității, partea este cea care își organizează apărările în proces. Sub acest aspect, instanța de apel a constatat în mod corect [în raport de dispozițiile art. 118 alin. (1) coroborat cu art. 103 C. proc. civ.] că nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege este sancționată cu decăderea pârâtului din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică. Această sancțiune a decăderii nu înlătură posibilitatea părții de a se apăra, discutând în fapt și în drept temeinicia susținerii și a dovezilor părții potrivnice (art. 171 C. proc.

civ.), sens în care aceasta a depus la dosar concluzii scrise. Un asemenea act procedural nu este supus însă comunicării către partea adversă (art. 146 C. proc. civ.), pentru a se putea pretinde încălcarea principiului contradictorialității în absența realizării unei asemenea comunicări. Ca atare, criticile sub aspect formal, procedural ale recurentului sunt nefondate, ele având la bază confuzia acestuia în ce privește conținutul principiilor care guvernează desfășurarea procesului civil. - Sunt întemeiate însă criticile vizând modalitatea în care instanța a apreciat asupra lipsei calității de persoană îndreptățită a reclamantului la acordarea măsurilor reparatorii pentru construcția demolată.

Astfel, stabilind că reclamantul împreună cu soția acestuia au figurat în evidențele fiscale ale Primăriei Bârlad cu un teren construit și neconstruit în suprafață de 130 mp și cu o construcție de 72 mp, începând cu anul 1960 până în anul 1978, când au fost demolați, instanța a tras concluzia eronată, contradictorie față de situația de fapt reținută, că nu s-a făcut dovada preluării abuzive a construcției (respectiv, nu au fost produse dovezi din care să rezulte cine a demolat construcția). Or, din conținutul celor două adrese emise de Primăria Municipiului Bârlad ( filele 14, 15 apel), reiese cu evidență că pierderea proprietății asupra construcției de către J.P. și V. s-a făcut ca urmare a faptului că aceștia „au fost demolați”.

Așadar, nu putea fi vorba de o manifestare a voinței foștilor proprietari de a le fi demolat imobilul, ieșirea bunului din patrimoniul acestora fiind rezultatul unui fapt abuziv (demolarea construcției). În sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001 în speță este vorba de o preluare a imobilului fără titlu valabil, pentru care măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent [conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001]. Cum pentru determinarea acestor măsuri reparatorii este necesar să se stabilească întinderea dreptului de proprietate (respectiv, alcătuirea construcției, materialele din care a fost edificată, vechimea acesteia, în funcție de care să se realizeze evaluarea despăgubirilor potrivit standardelor internaționale) și cum aceste elemente de fapt nu au constituit obiect de cercetare pentru instanță, urmează ca potrivit art. 314 C. proc.

civ., cu referire la art. 313 C. proc. civ., să se dispună casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. La reluarea judecății, pe baza probatoriului suplimentar ce va fi administrat, urmează ca, reținându-se stabilită calitatea de persoană îndreptățită a reclamantului la acordarea măsurilor reparatorii pentru construcția demolată, să se determine elementele menționate anterior care să permită individualizarea despăgubirilor. În acest sens se vor solicita relații suplimentare în legătură cu evidențele fiscale ale Primăriei Bârlad unde reclamantul apare ca plătitor de impozite și taxe asupra construcției înscrise la matricola 695 (având în vedere că stabilirea impozitului se realiza în funcție de situația juridică a bunului).

De asemenea, proba cu înscrisuri va fi completată cu orice alt mijloc de probă necesar în sensul dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., pentru determinarea situației de fapt, care să facă posibilă aplicarea corectă a legii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul J.P. împotriva deciziei nr. 102 din 22 iunie 2007 a Curții de Apel Iași, secția civilă. Casează decizia menționată și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 februarie 2008.