ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1267/2008

Constată că prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, reclamantul J.P. a solicitat în

temeiul Legii nr. 10/2001 anularea parțială, respectiv art. 1 al dispoziției

primarului municipiului Bârlad nr. 802 din 1 octombrie 2002 și obligarea

unității deținătoare să-i acorde despăgubiri prin echivalent cu teren aferent sau

despăgubiri bănești pentru imobilul din Bârlad.

Totodată, a solicitat ca pârâții

Primăria Municipiului Bârlad și Primarul Municipiului Bârlad să fie obligați în

solidar să-i plătească suma de 30 milioane lei pentru încălcarea termenului de

60 de zile prevăzut de lege pentru soluționarea cererii sale de restituire,

precum și daune cominatorii de 500.000 lei (ROL) pentru fiecare zi de

întârziere începând cu ziua în care hotărârea va rămâne definitivă și până la

plata integrală.

Prin sentința civilă nr. 153 din 3

februarie 2003 a fost respinsă acțiunea reclamantului ca neîntemeiată, sentință

menținută prin decizia nr. 25 din 15 aprilie 2003 a Curții de Apel de Apel

Iași.

Prin decizia nr. 8132 din 19

octombrie 2005 a Curții de Casație și Justiție s-a admis recursul reclamantului

împotriva deciziei nr. 25 din 15 aprilie 2006 a Curții de Apel Iași, iar cauza

a fost trimisă pentru rejudecarea apelului.

Având în vedere și dispozițiile

deciziei de casare, Curtea de Apel prin decizia nr. 131 din 6 octombrie 2006 a

admis apelul reclamantului, a desființat hotărârea Tribunalului Vaslui, iar

cauza a fost trimisă spre rejudecare, reținând că soluționarea pricinii a avut

loc în absența Consiliului local Bârlad, încălcându-se astfel, principiul

disponibilității și cel al contradictorialității.

In rejudecare, instanța a reținut că

prin dispoziția nr. 802 din 1 octombrie 2002 a Primarului Municipiului Bârlad,

la pct. 1 s-a respins notificarea reclamantului J.P. pentru acordarea de

despăgubiri în natură cu teren aferent pentru imobilul din Bârlad.

La pct. 2 din aceeași dispoziție

s-au oferit reclamantului despăgubiri bănești pentru terenul în suprafață de

130 mp de la aceeași adresă.

Reclamantul a promovat acțiune

pentru modificarea primei părți a deciziei, solicitând teren în compensare,

despăgubiri și daune cominatorii.

Acțiunea a fost apreciată ca

nefondată, constatându-se că reclamantul a fost de acord cu punctul 2 al

dispoziției (respectiv, cu despăgubirile acordate pentru terenul unde în

prezent se află construită o școală), dar pretenția formulată pentru

construcția demolată nu este justificată. Aceasta, în condițiile în care prin

sentința civilă nr. 1171 din 25 februarie 2002 a Judecătoriei Bârlad s-a

constatat nulitatea donației făcute pentru suprafața de 130 mp teren, fără vreo

referire la construcția de pe teren.

Întrucât reclamantul nu a adus

dovezi privind existența construcției și preluarea ei abuzivă de către stat,

instanța a constatat că dispoziția atacată a fost emisă cu respectarea legii.

Împotriva sentinței a declarat apel

reclamantul, care a susținut caracterul nelegal al soluției, în condițiile în

care existența construcției pentru care s-au pretins măsuri reparatorii a fost

dovedită cu adresa nr. 14485 din 6 iulie 2006 a Primăriei Bârlad, iar preluarea

abuzivă a fost probată cu adresa nr. 17459 din 27 noiembrie 2002 prin care se

recunoaște de către G. Vaslui că nu a primit despăgubiri bănești.

Apelul a fost respins ca nefondat

prin decizia nr. 102 din 22 iunie 2007 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

În justificarea soluției s-a reținut

că prima instanță a realizat o corectă aplicare a dispozițiilor art. 2 lit. c)

din Legea nr. 10/2001, atunci când a reținut că reclamantul are calitatea de

persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 130

mp, în condițiile în care printr-o hotărâre anterioară (sentința civilă nr.

1171 din 25 februarie 2002 a Judecătoriei Bârlad) s-a constatat nulitatea

deciziei nr. 164 din 23 aprilie 1979 a fostului Comitet executiv al Consiliului

popular Vaslui prin care se acceptase oferta de donație cu privire la terenul

de 130 mp.

În privința construcției, din

probele administrate în cauză, a rezultat că reclamantul a figurat în

evidențele fiscale ale Primăriei Bârlad cu o construcție în suprafață de 72 mp,

începând cu anul 1960 și până în anul 1978, când au fost demolați.

Din decizia de acceptare a ofertei

de donație emisă în anul 1979 a reieșit că demolarea construcției a avut loc

anterior preluării abuzive a terenului de către stat.

În aceste condiții, în mod corect

s-a constatat că reclamantul nu a produs dovezi din care să rezulte cine a

demolat construcția în anul 1978, anterior acceptării ofertei de donație asupra

terenului de către stat și ca atare, acesta nu este îndreptățit la măsuri

reparatorii în privința acestui imobil.

S-a reținut de asemenea, că instanța

de fond a soluționat cauza cu respectarea normelor procedurale neavând

obligația de a pune în discuția contradictorie a părților concluziile scrise

depuse de intimați.

În ceea ce privește întâmpinarea,

care, potrivit art. 118 alin. (1) C. proc. civ. este obligatorie, nedepunerea

sa în termenul prevăzut de lege este sancționată cu decăderea pârâtului din

dreptul de a propune probe și de a invoca excepții, în afară de cele de ordine

publică.

În speță, pârâții-intimați nu au

formulat întâmpinare, nu au solicitat probe și nu au invocat excepții, singura

modalitate de a-și exprima poziția față de acțiunea reclamantului fiind aceea a

concluziilor scrise.

Împotriva deciziei a declarat recurs

apelantul-reclamant, criticile acestuia vizând următoarele aspecte :

- Desfășurarea judecății s-a făcut

cu încălcarea principiului contradictorialității, ceea ce atrage nulitatea

hotărârilor, deoarece s-a apreciat greșit că instanța nu are obligația de a

pune în dezbaterea părților concluziile scrise.

Or, nedepunerea întâmpinării de

către intimați nu poate avea semnificația unor concluzii scrise.

- Instanțele au interpretat greșit

actul juridic dedus judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia, în condițiile în care neagă dovedirea dreptului de

proprietate și demolarea construcției de către stat, deși din adresele aflate

la dosar, emise de Primărie, rezultă că recurentul împreună cu soția acestuia

au figurat ca proprietari asupra terenului construit și neconstruit până în

anul 1978, când au fost demolați.

Ca atare, instanțele nu s-au conformat

îndrumărilor din decizia de casare pentru rejudecare.

- Hotărârea este contradictorie,

deoarece constată, pe de o parte, că demolarea construcției a avut loc în anul

1978, dar ignoră că însuși faptul demolării este dovada preluării abuzive a

imobilului.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 5 și 8 C. proc. civ. .

Intimații nu au formulat

întâmpinare, în condițiile art. 308 alin. 2 C. proc. civ.

Examinând criticile formulate pe

calea recursului, Înalta Curte constată următoarele :

- Aspectele

vizând încălcarea formelor de procedură în desfășurarea judecății sunt

nefondate și urmează să nu fie primite.

Astfel, faptul că intimații nu au

formulat întâmpinare în proces nu poate constitui un element al principiului

contradictorialității, care ar fi fost în felul acesta, încălcat, cum în mod

eronat se susține.

În realitate, depunerea întâmpinării

reprezintă o modalitate procedurală de exercitare a dreptului de apărare, iar

în virtutea principiului disponibilității, partea este cea care își organizează

apărările în proces.

Sub acest aspect, instanța de apel a

constatat în mod corect [în raport de dispozițiile art. 118 alin. (1) coroborat

cu art. 103 C. proc. civ.] că nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de

lege este sancționată cu decăderea pârâtului din dreptul de a propune probe și

de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică.

Această sancțiune a decăderii nu

înlătură posibilitatea părții de a se apăra, discutând în fapt și în drept

temeinicia susținerii și a dovezilor părții potrivnice (art. 171 C. proc.

civ.), sens în care aceasta a depus la dosar concluzii scrise.

Un asemenea act procedural nu este

supus însă comunicării către partea adversă (art. 146 C. proc. civ.), pentru a

se putea pretinde încălcarea principiului contradictorialității în absența

realizării unei asemenea comunicări.

Ca atare, criticile sub aspect

formal, procedural ale recurentului sunt nefondate, ele având la bază confuzia

acestuia în ce privește conținutul principiilor care guvernează desfășurarea

procesului civil.

- Sunt întemeiate însă criticile

vizând modalitatea în care instanța a apreciat asupra lipsei calității de

persoană îndreptățită a reclamantului la acordarea măsurilor reparatorii pentru

construcția demolată.

Astfel, stabilind că reclamantul

împreună cu soția acestuia au figurat în evidențele fiscale ale Primăriei

Bârlad cu un teren construit și neconstruit în suprafață de 130 mp și cu o

construcție de 72 mp, începând cu anul 1960 până în anul 1978, când au fost

demolați, instanța a tras concluzia eronată, contradictorie față de situația de

fapt reținută, că nu s-a făcut dovada preluării abuzive a construcției

(respectiv, nu au fost produse dovezi din care să rezulte cine a demolat

construcția).

Or, din conținutul celor două adrese

emise de Primăria Municipiului Bârlad ( filele 14, 15 apel), reiese cu evidență

că pierderea proprietății asupra construcției de către J.P. și V. s-a făcut ca

urmare a faptului că aceștia „au fost demolați”.

Așadar, nu putea fi vorba de o

manifestare a voinței foștilor proprietari de a le fi demolat imobilul, ieșirea

bunului din patrimoniul acestora fiind rezultatul unui fapt abuziv (demolarea

construcției).

În sensul dispozițiilor art. 2 alin.

(1) lit. i) din Legea nr. 10/2001 în speță este vorba de o preluare a

imobilului fără titlu valabil, pentru care măsurile reparatorii se stabilesc

prin echivalent [conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001].

Cum pentru determinarea acestor

măsuri reparatorii este necesar să se stabilească întinderea dreptului de

proprietate (respectiv, alcătuirea construcției, materialele din care a fost

edificată, vechimea acesteia, în funcție de care să se realizeze evaluarea

despăgubirilor potrivit standardelor internaționale) și cum aceste elemente de

fapt nu au constituit obiect de cercetare pentru instanță, urmează ca potrivit

art. 314 C. proc. civ., cu referire la art. 313 C. proc. civ., să se dispună

casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

La reluarea judecății, pe baza

probatoriului suplimentar ce va fi administrat, urmează ca, reținându-se

stabilită calitatea de persoană îndreptățită a reclamantului la acordarea

măsurilor reparatorii pentru construcția demolată, să se determine elementele

menționate anterior care să permită individualizarea despăgubirilor.

În acest sens se vor solicita

relații suplimentare în legătură cu evidențele fiscale ale Primăriei Bârlad

unde reclamantul apare ca plătitor de impozite și taxe asupra construcției

înscrise la matricola 695 (având în vedere că stabilirea impozitului se realiza

în funcție de situația juridică a bunului).

De asemenea, proba cu înscrisuri va

fi completată cu orice alt mijloc de probă necesar în sensul dispozițiilor art.

129 alin. (5) C. proc. civ., pentru determinarea situației de fapt, care să

facă posibilă aplicarea corectă a legii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul

J.P. împotriva deciziei nr. 102 din 22 iunie 2007 a Curții de Apel Iași, secția

civilă.

Casează decizia menționată și

trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 26 februarie 2008.