ÎCCJ, decizie (scj.ro #81899)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81899) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Acordarea
de măsuri reparatorii în compensare. Necesitatea asigurării unei egalități
valorice între terenul preluat abuziv și cel acordat în compensare.
Posibilitatea instanței de judecată de a determina în cursul judecății valoarea
bunurilor supuse acestei operațiuni.
Cuprins
pe materii.
Drept civil. Despăgubiri. Acordarea de
măsuri reparatorii în compensare. Necesitatea asigurării unei egalități
valorice între terenul preluat abuziv și cel acordat în compensare.
Posibilitatea instanței de judecată de a determina în cursul judecății valoarea
bunurilor supuse acestei operațiuni
Index
alfabetic.
Drept civil.
-
măsuri reparatorii în compensare
Investită fiind cu soluționarea
contestației împotriva dispoziției
administrative emise în
procedura Legii
nr
. 10/2001, instanța de judecată, în
ipoteza
admiterii pretențiilor reclamantului, reexaminează în fond notificarea în
limitele învestirii, pronunțând o hotărâre susceptibilă de executare de către
debitorul obligației astfel stabilite.
Cu excepția situațiilor în care
legiuitorul a prevăzut expres procedura
de evaluare a măsurilor reparatorii
cuvenite persoanelor îndreptățite, cum
este
cazul despăgubirilor acordate în condițiile Titlului
VII
al Legii
nr
. 247/2005, conținutul obligației în
sarcina entității învestite cu soluționarea
notificării trebuie să
fie clar și neechivoc determinat de către instanță, pentru a face posibilă
executarea de către debitor.
În ipoteza compensării, a nu determina în
cursul judecății valoarea
bunurilor supuse acestei
operațiuni, în vederea stabilirii echilibrului valoric
necesar,
ar însemna ca aceste acte să fie efectuate de către părți sau doar de
către debitor în faza
executării, ceea ce este inadmisibil, deoarece
conținutul și întinderea obligației nu pot fi lăsate la aprecierea
părților
.
Î.C.C.J, Secția civilă
și de proprietate intelectuală, decizia
nr
. 2190 din
26 martie 2010.
Prin sentința civilă
nr
. 776 din 19
iunie 2007
Tribunalul
Vaslui
,
Secția Civilă, a respins acțiunea formulată
de reclamanții C.V.C., Z.M.,
B.E.C., C.I.C. și G.D., în contradictoriu cu Primarul Municipiului
Bârlad
.
În motivarea sentinței, s-a reținut că
reclamanții sunt moștenitorii
defuncților P.V. și P.E., care au fost proprietarii
imobilului din
Bârlad
,
compus din construcție cu
destinația
de locuință și teren în suprafață de 464,10
mp
,
imobil ce a trecut în proprietatea statului în baza Decretului de expropriere
nr
. 846/1966.
Din
raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză, a
rezultat că suprafața solicitată în baza Legii
nr
. 10/2001 este ocupată de un
bloc de locuințe (152
mp
), spațiu verde aferent blocului (81
mp
), alei pietonale (75
mp
) și
teren cu destinația parcare (302
mp
), astfel încât
restituirea în natură nu este posibilă.
În
consecință, s-a apreciat că este legală dispoziția
nr
.
2195 din 24 august 2007 emisă de pârât, prin care s-a propus acordarea de
despăgubiri în condițiile Titlului
VII
al Legii
nr
. 247/2005.
Apelul declarat de către reclamanți
împotriva sentinței menționate a
fost respins ca
nefondat
prin decizia
nr
. 33 din 27februarie 2008 pronunțată
de
Curtea de Apel Iași, Secția civilă, prin
care s-au confirmat legalitatea și
temeinicia considerentelor primei
instanțe.
Recursul declarat de către reclamanți împotriva deciziei
menționate a
fost admis prin decizia
nr
.
1214 din 6 februarie 2009 pronunțată de Înalta Curte de
Casație
și Justiție, cu consecința casării deciziei
recurate
și a trimiterii cauzei
la aceeași instanță pentru
rejudecare
.
Pentru a pronunța această decizie, s-a constatat
că instanța de apel nu
a răspuns motivului de apel vizând
acordarea de măsuri reparatorii constând
în compensare cu alte
bunuri sau servicii de către entitatea învestită cu soluționarea notificării,
în condițiile în care terenul solicitat prin notificare
este imposibil de
restituit în natură.
S-a ignorat că, pentru terenul afectat de
amenajări de utilitate publică
solicitat de reclamanți, prin Hotărârea Consiliului Local
al Municipiului
Bârlad
nr
.
99 din 31 martie 2005, pârâtul a oferit în echivalent un teren, iar reclamanții
și-au exprimat acordul pentru acceptarea acestei măsuri compensatorii.
Cauza a fost
reînregistrată
la
Curtea de Apel Iași sub număr unic de
dosar, iar prin decizia
nr
. 70 din 15 aprilie 2009, această instanță a admis apelul
reclamanților
și a schimbat în tot sentința atacată.
În consecință, a admis contestația și a modificat în
parte dispoziția
nr
.
2195 din 24 august
2006 emisă de Primarul Municipiului
Bârlad
, în sensul
acordării
de măsuri reparatorii prin compensare cu teren liber în
suprafață de 598,80
mp
situat în
Bârlad
potrivit Hotărârii
Consiliului
Local al Municipiului
Bârlad
nr
.
99 din 31 martir 2005.
S-a
arătat, în considerente, că, potrivit
art
. 10 alin.
(10) raportat la
art
. 10 alin. (2) din Legea
nr
. 10/2001, se pot acorda măsuri reparatorii în echivalent
prin compensare cu bunuri și servicii pentru terenul preluat abuziv, cu acordul
persoanei îndreptățite.
În speță, reclamanții au fost de acord să
li se restituie o suprafață de
teren echivalentă în compensare, dintre cele prevăzute
prin Hotărârea
Consiliului Local al
Municipiului
Bârlad
nr
. 99
din 31 martie 2005, confirmată prin
adresa
nr
. 11578 din 27
noiembrie 2007 emisă de
Primăria Municipiului
Bârlad
,
respectiv terenul oferit prin adresa
nr
. 7787 din 12
noiembrie 2007 a aceleiași
autorități
administrative, situat în
Bârlad
,
acceptat ca
atare.
Împotriva
deciziei menționate, au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru
nelegalitate
în temeiul
art
. 304
pct
. 9 Cod procedură civilă.
S-a susținut, în esență, că dispoziția de acordare de
măsuri reparatorii
în compensare cu teren liber în
suprafață egală cu terenul expropriat de 598,80
mp
,
contravine prevederilor
art
. 10 alin. (8) din Legea
nr
. 10/2001, deoarece valoarea terenului expropriat
este mai mare decât cea a terenului oferit în
compensare.
Acordarea
de măsuri reparatorii în echivalent nu înseamnă
întotdeauna egalitatea între suprafața terenului expropriat și a celui
oferit în compensare, ci se apreciază în raport de valoarea actualizată a
bunurilor
expropriate.
Recurenții
au solicitat modificarea parțială a deciziei
recurate
,
în
sensul acordării de măsuri reparatorii
în echivalent prin compensare cu o suprafață din terenul situat în
Bârlad
,
potrivit
Hotărârii Consiliului Local
Bârlad
nr
. 99 din 31 mai 2005, echivalent ca
valoare cu
terenul expropriat.
Examinând decizia
recurată
în raport de criticile formulate și actele
dosarului, Înalta Curte
reține că, în cauză, instanța de apel a stabilit că
reclamanții sunt
îndreptățiți la măsuri reparatorii pentru o suprafață de
598,80
mp
expropriată
în anul 1966, pentru care a dispus în sarcina unității
deținătoare
acordarea de măsuri reparatorii în echivalent prin compensare
cu o suprafață egală din terenul situat în
Bârlad
,
disponibilizat
în acest scop prin Hotărârea Consiliului
Local
Bârlad
nr
. 99
din 31 mai 2005.
Criticile reclamanților din motivarea prezentei căi de
atac vizează
compatibilitatea
acestei dispoziții cu prevederile
art
. 10 din Legea
nr
.
10/2001, în sensul
necesității asigurării unei egalități valorice între terenul
preluat abuziv de către stat și cel acordat în
compensare.
Susținerile
cu acest obiect ale recurenților sunt fondate.
Dat fiind caracterul reparator al măsurilor
preconizate de legiuitor, se
impune ca toate aceste măsuri să fie
acordate în mod just și echitabil, astfel
încât să acopere, de o
manieră rezonabilă, prejudiciul suferit de proprietarii
ale
căror imobile au fost preluate abuziv de stat în perioada de referință a
Legii
nr
. 10/2001.
În acest context, acordarea de măsuri reparatorii constând în
compensarea cu alte bunuri oferite în echivalent
de către entitatea învestită cu soluționarea notificării, prevăzută de
art
. 10 alin. (10), semnifică, în cazul
unui teren imposibil de restituit în natură,
punerea la dispoziție a unui teren
de
valoare egală, susceptibil a înlocui pierderea materială suferită, egalitatea
valorică fiind, prin definiție, de esența unei
acțiuni de compensare.
Astfel,
în mod greșit a apreciat instanța de apel că măsura
compensării, acceptată de către persoanele îndreptățite, trebuie să
reflecte
întinderea terenului preluat
abuziv, și nu valoarea acestuia, după cum rezultă
din prevederea legală menționată
anterior.
Pentru
acest motiv, se impune admiterea recursului reclamanților,
fiind întrunit cazul descris de
art
. 304
pct
. 9 Cod procedură
civilă.
Se
constată, însă, că din probele deja administrate nu rezultă nici
valoarea terenului preluat abuziv de către stat,
nici valoarea terenului oferit în compensare, pentru ca această instanță să
determine conținutul valoric al
măsurii reparatorii dispuse necontestat
în cauză.
Fiind necesară în acest sens administrarea unei probe
noi, respectiv o expertiză topografică, în condițiile
art
.
10 alin. (9) Cod procedură civilă, nu se
va proceda la modificarea
deciziei
recurate
, ci se va dispune casarea deciziei
recurate
și trimiterea cauzei
spre
rejudecarea
apelului la aceeași instanță,
conform
art
. 312 alin. (3) Cod procedură civilă.
Nu pot fi primite susținerile recurenților
în sensul că această instanță
ar putea dispune generic restituirea
în natură în compensare a unei suprafețe
din teren, de valoare
egală cu
cel
expropriat de la reclamanți.
Investită fiind cu soluționarea contestației împotriva
dispoziției
administrative emise în procedura Legii
nr
. 10/2001, instanța de judecată, în
ipoteza admiterii
pretențiilor reclamantului, reexaminează în fond notificarea în limitele
învestirii, pronunțând o hotărâre susceptibilă de executare de către debitorul
obligației astfel stabilite.
Cu excepția situațiilor în care legiuitorul a prevăzut
expres procedura
de evaluare a măsurilor reparatorii cuvenite persoanelor
îndreptățite, cum
este cazul despăgubirilor
acordate în condițiile Titlului
VII
al Legii
nr
. 247/2005, conținutul obligației în
sarcina entității învestite cu soluționarea
notificării trebuie să fie clar și neechivoc
determinat de către instanță, pentru a face posibilă executarea de către debitor.
În ipoteza compensării, a nu determina în cursul
judecății valoarea
bunurilor supuse acestei operațiuni, în
vederea stabilirii echilibrului valoric
necesar, ar însemna ca
aceste acte să fie efectuate de către părți sau doar de
către debitor în faza
executării, ceea ce este inadmisibil, deoarece
conținutul și întinderea obligației nu pot fi lăsate la aprecierea
părților.
În plus, o dispoziție judecătorească
echivocă sau incompletă ar genera
dificultăți de executare,
impunând recurgerea la proceduri suplimentare,
precum cele din
art
. 281
1
și următoarele Cod procedură civilă
sau
art
. 399 și
următoarele Cod procedură civilă.
Față de considerentele expuse, Înalta
Curte a admis recursul și a
casat decizia, cu trimiterea cauzei
spre re judecare la aceeași instanță de apel,
în temeiul
art
.
312 alin. (3) Cod procedură civilă.
Cu ocazia
rejudecării
,
se va efectua o expertiză topografică pentru
determinarea
valorii terenului expropriat și a celui
oferit spre compensare,
potrivit criteriilor din
art
. 10 alin. (9)
Legea
nr
. 10/2001.