ÎCCJ, decizie (scj.ro #82144)

Măsuri reparatorii prin echivalent  solicitate în baza

Legii

nr

. 10/2001 pentru imobilele preluate în mod

abuziv de stat. Stabilirea si acordarea despăgubirilor potrivit Legii

nr

. 10/2001, modificată și completată prin Legea

nr

. 247/2005.

Cuprins

pe materii

. Drept civil. Despăgubiri. Măsuri reparatorii prin

echivalent  solicitate în baza Legii

nr

. 10/2001

pentru imobilele preluate în mod abuziv de stat. Stabilirea si acordarea

despăgubirilor potrivit Legii

nr

. 10/2001, modificată

și completată prin Legea

nr

. 247/2005

Index

alfabetic

: Drept civil.

-

Măsuri reparatorii prin echivalent  solicitate în baza

Legii

nr

. 10/2001

-

Stabilirea si acordarea despăgubirilor potrivit Legii

nr

. 10/2001, modificată și completată prin Legea

nr

. 247/2005

Legea

nr

. 10/2001, modificată și

completată prin Legea

nr

. 247/2005

Potrivit prevederilor art.13

lit

. a

din Capitolul

III

Titlul VII al Legii nr.247/2005

privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor, stabilirea cuantumului

final al despăgubirilor se face de Comisia centrală constituită în

subordinea

Cancelariei Primului Ministru, care are ca

principală atribuție emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de

despăgubire.

De asemenea, potrivit prevederilor art.1 alin. (2) din Capitolul

1 Titlul VII din legea menționată, dispozițiile acestui titlu sunt aplicabile

și despăgubirilor propuse prin decizie motivată a conducătorului instituției

publice implicate în privatizare.

Prin urmare, în cuprinsul legii noi se prevede expres că dispozițiile

sale se aplică și în cazul în care despăgubirile sunt cuprinse în decizia

instituției publice implicate în privatizare.

În speță, instanța a fost investită tocmai pentru că pârâta nu

și-a respectat obligația de a soluționa notificarea care i-a fost adresată,

ajungându-se astfel ca pe cale judecătorească să se stabilească dreptul la

despăgubiri și cuantumul acestora. Acesta nu este definitiv, pentru că prin

trimiterea la legea nouă, în vigoare, se are în vedere implicit și cuantumul

final al despăgubirilor, ce se stabilește de comisia centrală.

Î.C.C.J

., Secția civilă și de proprietate

intelectuală, decizia

nr

. 6545 din 4 iulie 2006.

Prin sentința civilă nr.1008 din 27 septembrie 2005 a

Tribunalului

Cluj

a  fost admisă acțiunea

formulată de

H.G

.,

H.G.-M

.

și

B.A

. împotriva Autorității pentru Valorificarea

Activelor Statului, stabilindu-se măsuri reparatorii prin echivalent sub forma

despăgubirilor în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și

plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în cuantum

de 1.622.040.804 de lei pentru terenul în suprafață de 1083

mp

înscris în

C.F

. 9584

Cluj

,

cu

nr

. top 16110/2/2 în cotă de 1/2 parte pentru

reclamanta

B.A

., în cotă de 1/8 parte pentru

reclamantul

H.G

. și în cotă de 3/8 parte pentru

celălalt reclamant.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere că terenul

în litigiu a aparținut autorului reclamanților, fiind trecut în proprietatea

statului prin expropriere în anul 1970, fiind dat în administrarea Întreprinderii

de Transporturi Auto

Cluj

. Reclamanții au adresat

unității deținătoare notificarea în termenul legal, după care aflând că

imobilul este deținut de o societate comercială privatizată, s-au îndreptat

împotriva

A.V.A.S

., conform art.27 din Legea

nr.10/2001.

Și pentru că aceasta nu a dat curs notificării, s-au adresat

instanței, care a considerat cererea de despăgubiri întemeiată. S-a dispus ca

măsurile reparatorii prin echivalent să se stabilească în condițiile legii

speciale, în raport de o anumită valoare stabilită prin expertiză, cu

distribuirea acesteia în raport de drepturile succesorale ale părților.

Apelul declarat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Statului împotriva acestei sentințe a fost respins ca

nefondat

prin decizia civilă nr.31 din 4 ianuarie 2006 a Curții de Apel

Cluj

.

S-a avut în vedere că acțiunea reclamanților nu este prematură

pentru că deși a fost notificată la 1 martie 2004, pârâta nu și-a îndeplinit

obligația de a soluționa notificarea în termenul legal și nici până la soluționarea

cauzei. S-a reținut că prin stabilirea valorii despăgubirilor prin expertiză

tehnică nu au fost încălcate prevederile art.31 din Legea nr.10/2001 și ale

Legii nr.247/2005, prin care s-a menținut obligația

A.V.A.S

.

de a propune despăgubiri, fără a se modifica obligațiile ce revin acesteia.

Împotriva acestei decizii, Autoritatea pentru Valorificarea

Activelor Statului a declarat recursul de față, susținând că în mod greșit s-a

reținut că prin prevederile Legii nr.247/2005 a fost modificată numai forța

probantă a deciziei

A.V.A.S

., în sensul că aceasta

doar propune despăgubiri, dar nu modifică obligația de a face ce îi revine și

nici termenul în care trebuia să-și îndeplinească această obligație. Se arată

că prin noua reglementare,

A.V.A.S

. emite doar decizie

cu propunere de acordare de măsuri reparatorii, fără a stabili și cuantumul

acestora, ce vor fi determinate de Comisia centrală pentru stabilirea

despăgubirilor.

Un alt motiv de recurs vizează greșita obligare a recurentei la

plata cheltuielilor de judecată, în situația în care aceasta este o instituție

bugetară, astfel că prin plata dispusă se creează un prejudiciu bugetului de

stat.

Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de

cele ce urmează:

Așa cum rezultă și din expunerea rezumativă a lucrărilor

dosarului, prin hotărârea

recurată

s-a menținut

soluția de fond, de stabilire a măsurilor reparatorii prin echivalent sub forma

despăgubirilor în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și

plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, într-un cuantum

stabilit prin expertiză, probă efectuată cu acordul părților.

Rezultă că prin hotărârea menționată a fost stabilit numai

dreptul de despăgubire al reclamantelor, în condițiile speciale ale legii noi

la care s-a făcut referire expresă atât în considerentele deciziei

recurate

, cât și în dispozitiv.

Aceasta înseamnă că sunt pe deplin aplicabile prevederile art.13

lit

. a din Capitolul

III

Titlul VII al Legii nr.247/2005 privind regimul stabilirii și plății

despăgubirilor, potrivit căruia stabilirea cuantumului final al despăgubirilor

ce se acordă potrivit prezentei legi se face de Comisia centrală constituită în

subordinea

Cancelariei Primului Ministru, care are ca

principală atribuție emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de

despăgubire.

Soluția instanței este în acord și cu prevederile art.1 (2) din

Capitolul 1 Titlul VII din legea menționată, potrivit căruia dispozițiile

prezentului titlu sunt aplicabile și despăgubirilor propuse prin decizie

motivată a conducătorului instituției publice implicate în privatizare.

Prin urmare, în cuprinsul legii noi se prevede expres că

prevederile sale se aplică și în cazul în care despăgubirile sunt cuprinse în decizia

instituției publice implicate în privatizare. În speță, instanța a fost

investită tocmai pentru că pârâta nu și-a respectat obligația de a soluționa

notificarea care i-a fost adresată, ajungându-se astfel ca pe cale

judecătorească să se stabilească dreptul la despăgubiri și cuantumul acestora.

Acesta nu este definitiv, pentru că prin trimiterea la legea nouă, în vigoare,

se are în vedere implicit și cuantumul final al despăgubirilor, ce se

stabilește de comisia centrală.

Așa fiind, rezultă că prin soluția adoptată nu au fost

nesocotite prevederile legii noi și nici atribuțiile comisiei centrale.

De altfel, instanțele s-au pronunțat în acord cu dispozițiile

art.31 din Legea nr.10/2001, potrivit căruia persoanele fizice, proprietari ai

imobilelor preluate abuziv au dreptul la despăgubiri, în condițiile legii

speciale, astfel că nu se poate susține cu temei că au fost nesocotite

prevederile legale aplicabile, de vreme ce textul menționat face referire

expresă la legea specială.

Nici motivul de recurs întemeiat pe greșita stabilire a

cheltuielilor de judecată în sarcina recurentei, nu este întemeiat pentru că

art.274 Cod procedură civilă prevede expres că partea care cade în pretenții va

fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Prin urmare

textul redat are în vedere o singură cerință cu caracter general, anume aceea

de a cădea în pretenții, altfel spus de a pierde procesul, fără a se face nici

o distincție cu privire la natura juridică a persoanei obligată la plată sau la

resursele din care se face aceasta.

La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată,

deci temeiul juridic al restituirii se află „culpa procesuală”, ce se poate

deduce din formularea „partea care cade în pretenții” iar în speță culpa

procesuală a pârâtei este evidentă, pentru că nu și-a îndeplinit obligația

legală, de a se pronunța asupra notificării până la sesizarea instanței și nici

ulterior.

Așa fiind, recursul de față este

nefondat

și a fost respins ca atare.