ÎCCJ, decizie (scj.ro #82144)

Măsuri reparatorii prin echivalent solicitate în baza Legii nr . 10/2001 pentru imobilele preluate în mod abuziv de stat. Stabilirea si acordarea despăgubirilor potrivit Legii nr . 10/2001, modificată și completată prin Legea nr . 247/2005. Cuprins pe materii . Drept civil. Despăgubiri. Măsuri reparatorii prin echivalent solicitate în baza Legii nr . 10/2001 pentru imobilele preluate în mod abuziv de stat. Stabilirea si acordarea despăgubirilor potrivit Legii nr . 10/2001, modificată și completată prin Legea nr . 247/2005 Index alfabetic : Drept civil.

- Măsuri reparatorii prin echivalent solicitate în baza Legii nr . 10/2001 - Stabilirea si acordarea despăgubirilor potrivit Legii nr . 10/2001, modificată și completată prin Legea nr . 247/2005 Legea nr . 10/2001, modificată și completată prin Legea nr . 247/2005 Potrivit prevederilor art.13 lit . a din Capitolul III Titlul VII al Legii nr.247/2005 privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor, stabilirea cuantumului final al despăgubirilor se face de Comisia centrală constituită în subordinea Cancelariei Primului Ministru, care are ca principală atribuție emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire. De asemenea, potrivit prevederilor art.1 alin. (2) din Capitolul 1 Titlul VII din legea menționată, dispozițiile acestui titlu sunt aplicabile și despăgubirilor propuse prin decizie motivată a conducătorului instituției publice implicate în privatizare.

Prin urmare, în cuprinsul legii noi se prevede expres că dispozițiile sale se aplică și în cazul în care despăgubirile sunt cuprinse în decizia instituției publice implicate în privatizare. În speță, instanța a fost investită tocmai pentru că pârâta nu și-a respectat obligația de a soluționa notificarea care i-a fost adresată, ajungându-se astfel ca pe cale judecătorească să se stabilească dreptul la despăgubiri și cuantumul acestora. Acesta nu este definitiv, pentru că prin trimiterea la legea nouă, în vigoare, se are în vedere implicit și cuantumul final al despăgubirilor, ce se stabilește de comisia centrală.

Î.C.C.J ., Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr . 6545 din 4 iulie 2006. Prin sentința civilă nr.1008 din 27 septembrie 2005 a Tribunalului Cluj a fost admisă acțiunea formulată de H.G ., H.G.-M . și B.A . împotriva Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, stabilindu-se măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în cuantum de 1.622.040.804 de lei pentru terenul în suprafață de 1083 mp înscris în C.F . 9584 Cluj , cu nr . top 16110/2/2 în cotă de 1/2 parte pentru reclamanta B.A ., în cotă de 1/8 parte pentru reclamantul H.G . și în cotă de 3/8 parte pentru celălalt reclamant.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere că terenul în litigiu a aparținut autorului reclamanților, fiind trecut în proprietatea statului prin expropriere în anul 1970, fiind dat în administrarea Întreprinderii de Transporturi Auto Cluj . Reclamanții au adresat unității deținătoare notificarea în termenul legal, după care aflând că imobilul este deținut de o societate comercială privatizată, s-au îndreptat împotriva A.V.A.S ., conform art.27 din Legea nr.10/2001. Și pentru că aceasta nu a dat curs notificării, s-au adresat instanței, care a considerat cererea de despăgubiri întemeiată. S-a dispus ca măsurile reparatorii prin echivalent să se stabilească în condițiile legii speciale, în raport de o anumită valoare stabilită prin expertiză, cu distribuirea acesteia în raport de drepturile succesorale ale părților.

Apelul declarat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr.31 din 4 ianuarie 2006 a Curții de Apel Cluj . S-a avut în vedere că acțiunea reclamanților nu este prematură pentru că deși a fost notificată la 1 martie 2004, pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a soluționa notificarea în termenul legal și nici până la soluționarea cauzei. S-a reținut că prin stabilirea valorii despăgubirilor prin expertiză tehnică nu au fost încălcate prevederile art.31 din Legea nr.10/2001 și ale Legii nr.247/2005, prin care s-a menținut obligația A.V.A.S . de a propune despăgubiri, fără a se modifica obligațiile ce revin acesteia.

Împotriva acestei decizii, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a declarat recursul de față, susținând că în mod greșit s-a reținut că prin prevederile Legii nr.247/2005 a fost modificată numai forța probantă a deciziei A.V.A.S ., în sensul că aceasta doar propune despăgubiri, dar nu modifică obligația de a face ce îi revine și nici termenul în care trebuia să-și îndeplinească această obligație. Se arată că prin noua reglementare, A.V.A.S . emite doar decizie cu propunere de acordare de măsuri reparatorii, fără a stabili și cuantumul acestora, ce vor fi determinate de Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor. Un alt motiv de recurs vizează greșita obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată, în situația în care aceasta este o instituție bugetară, astfel că prin plata dispusă se creează un prejudiciu bugetului de stat.

Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează: Așa cum rezultă și din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, prin hotărârea recurată s-a menținut soluția de fond, de stabilire a măsurilor reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, într-un cuantum stabilit prin expertiză, probă efectuată cu acordul părților. Rezultă că prin hotărârea menționată a fost stabilit numai dreptul de despăgubire al reclamantelor, în condițiile speciale ale legii noi la care s-a făcut referire expresă atât în considerentele deciziei recurate , cât și în dispozitiv.

Aceasta înseamnă că sunt pe deplin aplicabile prevederile art.13 lit . a din Capitolul III Titlul VII al Legii nr.247/2005 privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor, potrivit căruia stabilirea cuantumului final al despăgubirilor ce se acordă potrivit prezentei legi se face de Comisia centrală constituită în subordinea Cancelariei Primului Ministru, care are ca principală atribuție emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire. Soluția instanței este în acord și cu prevederile art.1 (2) din Capitolul 1 Titlul VII din legea menționată, potrivit căruia dispozițiile prezentului titlu sunt aplicabile și despăgubirilor propuse prin decizie motivată a conducătorului instituției publice implicate în privatizare.

Prin urmare, în cuprinsul legii noi se prevede expres că prevederile sale se aplică și în cazul în care despăgubirile sunt cuprinse în decizia instituției publice implicate în privatizare. În speță, instanța a fost investită tocmai pentru că pârâta nu și-a respectat obligația de a soluționa notificarea care i-a fost adresată, ajungându-se astfel ca pe cale judecătorească să se stabilească dreptul la despăgubiri și cuantumul acestora. Acesta nu este definitiv, pentru că prin trimiterea la legea nouă, în vigoare, se are în vedere implicit și cuantumul final al despăgubirilor, ce se stabilește de comisia centrală. Așa fiind, rezultă că prin soluția adoptată nu au fost nesocotite prevederile legii noi și nici atribuțiile comisiei centrale.

De altfel, instanțele s-au pronunțat în acord cu dispozițiile art.31 din Legea nr.10/2001, potrivit căruia persoanele fizice, proprietari ai imobilelor preluate abuziv au dreptul la despăgubiri, în condițiile legii speciale, astfel că nu se poate susține cu temei că au fost nesocotite prevederile legale aplicabile, de vreme ce textul menționat face referire expresă la legea specială. Nici motivul de recurs întemeiat pe greșita stabilire a cheltuielilor de judecată în sarcina recurentei, nu este întemeiat pentru că art.274 Cod procedură civilă prevede expres că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Prin urmare textul redat are în vedere o singură cerință cu caracter general, anume aceea de a cădea în pretenții, altfel spus de a pierde procesul, fără a se face nici o distincție cu privire la natura juridică a persoanei obligată la plată sau la resursele din care se face aceasta.

La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată, deci temeiul juridic al restituirii se află „culpa procesuală”, ce se poate deduce din formularea „partea care cade în pretenții” iar în speță culpa procesuală a pârâtei este evidentă, pentru că nu și-a îndeplinit obligația legală, de a se pronunța asupra notificării până la sesizarea instanței și nici ulterior. Așa fiind, recursul de față este nefondat și a fost respins ca atare.